Trecem de la temperaturi de vară la îngheţ şi viscol. Valul de aer polar acoperă treptat România, iar noaptea de joi spre vineri va fi cea mai friguroasă de până acum. În doar trei zile, temperaturile vor scădea şi cu 20 de grade....
Luni, 28.10.2019, 19:30
În România, 200 de persoane mor anual din cauza incendiilor şi alte 600 sunt spitalizate din această cauză, în condiţiile în care o cameră este cuprinsă în întregime de flăcări în doar trei minute, a declarat, luni, Constantin Nistor, Chief Commercial Officer al Prysmian Group, prezent la conferinţa PRIA Fire Safety of Buildings, scrie Agerpres.
Luni, 28.10.2019, 14:30
Lungmetrajul „Parazit/ Parasite”, regizat de sud-coreeanul Bong Joon-ho, premiat anul acesta cu Palme d’Or, va rula din 8 noiembrie în cinematografele româneşti.
Luni, 28.10.2019, 14:22România primeşte cu covorul roşu muncitori asiatici, iar Ungaria vecină preconizează 75.000 de permise de muncă în 2019 din afara Uniunii Europene (UE), de trei ori mai multe decât în 2017, scrie AFP într-un reportaj.
Luni, 28.10.2019, 10:37
Americanul Mark Wiens, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri de food & travel din lume, a făcut un tur gastronomic în România!
Managerii din România preconizează, pentru următoarele trei luni, o creştere moderată a preţurilor în comerţul cu amănuntul şi o scădere moderată a numărului de angajaţi în construcţii, arată datele transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS) în cadrul anchetei de conjunctură din luna octombrie.
Luni, 28.10.2019, 09:11
Abia a început vacanţa însă unii copii abia aşteaptă să se termine pentru a se întoarce în bănci. În nordul Moldovei, există o grădiniţă unde cei mici îşi pot exprima neîngrădit ideile. Un model educaţional care îi învaţă să...
Duminica, 27.10.2019, 19:26
Zilele frumoase de toamnă se apropie de final. De miercuri, un val de frig şi precipitaţii loveşte România. Temperaturile scad şi cu 10 grade în toată ţara, iar în zonele înalte de munte va ninge.
Duminica, 27.10.2019, 19:25
România ar putea deveni un mare jucător pe piaţa cărnii de vită, după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană. Prima fermă specializată în creşterea şi înmulţirea vitelor din rasa Angus a fost inaugurată în judeţul Mureş.
Duminica, 27.10.2019, 19:19
Zilele frumoase de toamnă se apropie de final. De miercuri, un val de frig şi precipitaţii loveşte România. Temperaturile scad şi cu 10 grade în toată ţara, iar în zonele înalte de munte va ninge. Mulţi şoferi au început să meargă la...
Duminica, 27.10.2019, 19:12
Ies la iveală noi detalii despre persoanele care și-au găsit sfârșitul în camionul din Marea Britanie. Potrivit presei internaționale, o altă victimă care ar fi sfârșit în acel container venea din România.
Duminica, 27.10.2019, 16:17
La noapte se vor da ceasurile înapoi cu o oră, iar mâine va fi cea mai lungă zi din an. Medicii spun că această schimbare ne poate poate afecta serios organismul. Devenim mai irascibili, agitaţi sau avem probleme cu somnul. Deşi s-a discutat intens despre renunţarea la ora de iarnă, abia peste doi ani se va stabili concret.
Sambata, 26.10.2019, 19:27
La noapte se vor da ceasurile înapoi cu o oră, iar mâine va fi cea mai lungă zi din an. Medicii spun că această schimbare ne poate poate afecta serios organismul. Devenim mai irascibili, agitaţi sau avem probleme cu somnul. Deşi s-a discutat...
Sambata, 26.10.2019, 19:20
Patronul unui club de fotbal a fost găsit fără suflare lângă un pod din județul Arad, la o zi după ce familia îl dăduse dispărut.
Sambata, 26.10.2019, 18:58
România trece duminică la ora oficială de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, ceea ce va face ca ziua de 27 octombrie să fie cea mai lungă din acest an. CFR Călători a anunţat că schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
Sambata, 26.10.2019, 08:20
Andreea Antonescu, celebra cântăreață, divorţează! Totul se va petrece în România, la notar. Soțul ei va veni în țară ca să încheie căsnicia.
Vineri, 25.10.2019, 14:44
Județele în care se trăiește cel mai bine au fost dezvăluite de un studiu referitor la puterea de cumpărare în Europa, în 2019. Românii se situează cu aproximativ 60% sub media europeană la acest capitol.
Vineri, 25.10.2019, 14:24
Un șofer român și un polițist de la circulație au avut un dialog incredibil în trafic. Discuția a fost publicată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne și s-a răspândit rapid pe rețelele de socializare.
Vineri, 25.10.2019, 10:46
Se apropie weekendul, iar gândul multora zboară la relaxare şi, că tot e vremea bună, la o escapadă la munte. Dacă v-aţi plictisit de aglomeraţia de pe Valea Prahovei, vorbim acum de o destinaţie mai puţin cunoscută, dar la fel de...
Vineri, 25.10.2019, 07:57
Un număr total de 1.780 de municipalităţi din Uniunea Europeană, dintre care 142 din România, vor primi vouchere în valoare de 15.000 de euro în cadrul programului WiFi4EU, destinat instalării unor hotspot-uri Wi-Fi care vor oferi acces public şi gratuit la internet fără fir.
Joi, 24.10.2019, 15:36
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că, dacă o tragedie asemănătoare cu cea din clubul Colectiv s-ar repeta, „lucrurile ar sta puțin altfel”. Ea a precizat câți arși pot fi tratați în acest moment în România.
Joi, 24.10.2019, 14:02
România a urcat de pe locul 31 pe poziţia 29, cu un total de 1495 de puncte, în clasamentul FIFA/Coca-Cola, dat publicităţii joi. În această lună, tricolorii au învins cu scorul de 3-0 naţionala Insulelor Feroe şi au remizat cu Norvegia, scor 1-1, în preliminariile Euro-2020.
Joi, 24.10.2019, 13:46
Creatorii de modă din România prezintă trendurile vestimentare pentru toamna anului 2019.
Anamaria Hâncu, PR & Label Manager, a vorbit la Neatza cu Răzvan și Dani despre proiectul ”Let's do it, Romania!”. ”Este cea mai mare mișcare socială din România. De când există, la acțiunile de curățenie s-au implicat peste 1,8 milioane de voluntari”, a declarat aceasta.
Anamaria Hâncu, PR & Label Manager, a vorbit la Neatza cu Răzvan și Dani despre proiectul ”Let's do it, Romania!”. ”Este cea mai mare mișcare socială din România. De când există, la acțiunile de curățenie s-au implicat peste 1,8...
Fidexpert şi TPG, două companii locale de consultanţă în domeniul auditului, contabilităţii şi consultanţei fiscale, au anunţat, joi, că şi-au unit forţele şi au devenit tgs România, parte a tgs Global, o reţea internaţională de firme independente cu peste 3400 de profesionişti, care funcţionează în 51 de ţări.
Joi, 24.10.2019, 08:55
Un pod de aproape o tonă a "căzut" din cer. Într-o operaţiune în premieră, un elicopter al Ministerului de Interne a fost chemat să aducă unul dintre podurile noi din Cheile Turzii. În defileul extrem de îngust, misiunea a fost dificilă. Noul pod a fost "aşezat" cu grijă, iar acum turiştii sunt invitaţi să descopere zona de o frumuseţe rară.
Miercuri, 23.10.2019, 23:17
Un pod de aproape o tonă a "căzut" din cer. Într-o operaţiune în premieră, un elicopter al Ministerului de Interne a fost chemat să aducă unul dintre podurile noi din Cheile Turzii. În defileul extrem de îngust, misiunea a fost dificilă....
Miercuri, 23.10.2019, 19:43
Un adevărat cartel al drogurilor au descoperit procurorii DIICOT în vestul ţării. Interlopi cunoscuţi de anchetatori ar fi construit una dintre cele mai puternice reţele de trafic de cocaină.
Miercuri, 23.10.2019, 19:26
Tema principală a programului literar al Festivalului Europalia România este dialogul. Pe parcursul a patru luni vor fi organizate dezbateri, mese rotunde, lansări de carte cu o tematică diversă precum: perspectiva narativă a istoriei comune europene, personalităţi ale secolului al XX-lea, interferenţele cu celelalte arte, avangarda română văzută ca o parte esenţială a avangardei europene, romanul poliţist - gen literar şi metamorfozele acestuia, poezia română contemporană şi paradoxurile lumii de astăzi. Toate acestea vor fi tot atâtea forme de dialog cu publicul belgian şi cu reprezentanţii diasporei române.
Miercuri, 23.10.2019, 15:30
Cea mai mare pictură murală din România a fost creată la Timişoara, în cadrul proiectului Memoriile Cetăţii, proiect aparţinând Asociaţiei Timişoara 2021 - Capitală Europeană a Culturii.
Miercuri, 23.10.2019, 15:23
Boris Becker face prima mutare pe tabla de şah la etapa a şasea de la Bucureşti a celei mai importante competiţii de şah din lume. Renumitul campion de tenis este şi un jucător de şah pasionat şi va participa pe 5 noiembrie la deschiderea oficială a evenimentului desfăşurat sub egida Grand Chess Tour, de importanţă strategică în stabilirea celui mai bun jucător de şah al lumii, se arată într-un comunicat transmis News.ro.
Miercuri, 23.10.2019, 13:03
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Dan Barna, a comentat, la Timişoara, Raportul MCV pentru România şi a subliniat că ţara noastră a fost decuplată de Bulgaria, chiar dacă la noi au fost făcute "reforme consistente" în lupta anticorupţie.
Miercuri, 23.10.2019, 11:57
În Europa suma medie de persoană disponibilă pentru cheltuieli și economii în 2019 este aproape triplă în comparație cu România. Vestea bună este că în trei județe puterea de cumpărare a crescut cu 14% în comparație cu aul trecut. Iată unde trăiești cel mai bine în România.
Miercuri, 23.10.2019, 10:57
Meteorologii din toată Europa au vești proaste, anuntând că va fi cea mai grea iarnă din ultimii 30 de ani. Și România se află printre țările care vor fi afectate, urmând să avem parte de ninsori abundente, ger și viscol.
Miercuri, 23.10.2019, 09:25Comisia Europeană a anunţat marţi că menţine MCV (Mecanismul de cooperare şi de verificare) în cazul României, după ce a constatat o involuţie faţă de progresele din anii precedenţi şi că nu au fost puse în aplicare recomandările suplimentare formulate în noiembrie 2018, care erau în deplină concordanţă cu poziţiile exprimate de celelalte instituţii în această privinţă.
Marti, 22.10.2019, 16:00Comisia Europeană menţine MCV pentru România, prdcizând că, de la ultimul raport, din noiembrie 2018, a constatat o involuţie faţă de progresele înregistrate în anii precedenţi, situaţie care constituie o sursă de preocupare majoră. De asemenea, evoluţia situaţiei în primele luni ale anului 2019 a constituit o sursă de preocupare majoră pentru Comisie.
Marti, 22.10.2019, 15:42
Preţul cazării în hotelurile şi pensiunile din România a crescut, în acest an, cu 9% faţă de 2018 şi cu 55% faţă de 2017, conform datelor portalului de rezervări hoteliere Travelminit.ro, transmise marţi.
Marti, 22.10.2019, 15:30
Frigul va lovi România, în următoarele zile. Temperaturile vor scădea şi vor începe ploile, dar și ninsorile, în unele regiuni ale țării, potrivit prognozei meteo communicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Marti, 22.10.2019, 08:31
Al şaselea transplant de cord realizat anul acesta în România a fost un succes. Operaţia s-a desfăşurat la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş de o echipă formată din 3 medici. Pacientul care a primit şansa la o...
Marti, 22.10.2019, 07:45
Comisia Europeană publică marţi Rapoartele MCV pentru România şi Bulgaria,în condiţiile în care preşedintele CE Jean Claude Juncker a afirmat că şi-ar dori ridicarea monitorizării în mandatul actualei Comisii. Europarlamentarul PLUS Dragoş Tudorache susţine, însă,că o asemenea decizie va fi luată doar în cazul Bulgariei. Premierul Viorica Dăncilă se declară optimistă,şi afirmă ca se aşteaptă la o evaluare pozitivă în ceea ce priveşte actul de guvernare.
Marti, 22.10.2019, 06:00
A vizitat 43 de țări și deși putea rămâne în oricare dintre ele, a decis să se întoarcă în România. Cristiana Manolache este fostă însoțitoare de bord.
Luni, 21.10.2019, 16:49
Nepăsarea turiştilor a dus la o măsură fără precedent. De astăzi, Sfinxul din Bucegi este înconjurat de un gard. Ar trebui să ţină la distanţă turiştii care escaladează monumentul, un simbol al României.
Duminica, 20.10.2019, 19:17
Schimb de Prim-miniștri, emisiunea fenomen din lume, a luat în vizor și România. Pentru o săptămână, Viorica Dăncilă va pleca în Berlin, iar Angela Merkel va veni la București.
La AntiNewsTalent, cel mai tare program de știri, puteți afla cele mai inutile vești din România.
Un fost fotbalist de top din România le dă peste nas tuturor şi demonstrează că nu maşina pe care o conduci te face om! Adrian Matei dovedește că nu mașina te face domn.
Duminica, 20.10.2019, 11:00
Tot mai mulţi tineri români caută un job în străinătate. Un studiu realizat de o platformă de recrutare trage un semnal de alarmă cu privire la migraţia forţei de muncă. EL Din cele 6 milioane de aplicări înregistrate, o treime au fost...
Duminica, 20.10.2019, 09:00
Celebra prezicătoare Maria Ghiorghiu, cea care a prezis cumplitul incendiu de la club Colectiv, a transmis un avertisment complet neașteptat românilor! Ce a dezvăluit ea despre extratereștri și OZN-uri și ce legătură au cu România?
Sambata, 19.10.2019, 20:57
Regina-Mamă Elena s-a întors pentru veşnicie acasă. Ea a fost înmormântată azi în Necropola Regală de la Curtea de Argeş, lângă fiul ei Mihai.Pentru prima oară, după moarte, toţi regii şi reginele României sunt împreună.
Sambata, 19.10.2019, 19:06
Se schimbă ora în weekendul următor: ora 4:00 va deveni ora 3:00. Ce trebuie să știi.
Sambata, 19.10.2019, 09:59