O aeronavă plină cu echipamente medicale a decolat în acestă după-amiază din Seul și va ateriza în cursul zilei de mâine la București.
Miercuri, 25.03.2020, 19:45Cântăreaţa sud-coreeană Goo Hara a fost găsită decedată, duminică, în apartamentul ei din Seul iar anchetatorii au în vedere ipoteza sinuciderii.
Duminica, 24.11.2019, 20:24Cântăreaţa k-pop Sulli, în vârstă de 25 de ani, a fost găsită fără viaţă în casa ei din apropiere de Seul, potrivit BBC.
Luni, 14.10.2019, 13:23Perechea Irina Begu/Margarita Gasparian (România/Rusia), cap de serie numărul 3, s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de la Seul.
Marti, 17.09.2019, 13:42Irina Begu, locul 98 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-1, 6-4, de poloneza Magda Linette, locul 48 WTA şi cap de serie numărul 4, în primul tur al Korea Open.
Luni, 16.09.2019, 08:06Coreea de Sud a anunţat miercuri că trimite ”fără întârziere” 50.000 de tone de orez în Coreea de Nord, prin intermediul Programului Alimentar Mondial (PAM), cu scopul de a o ajuta să înfrunte o penurie alimentară, relatează AFP.
Miercuri, 19.06.2019, 21:20Asia şi Orientul Mijlociu domină autoritar topul celor mai mari oraşe din lume, clasificate în funcţie de numărul de locuitori pe care îl au, indiferent de suprafaţa acestora.
Marti, 10.07.2018, 15:00Aproape necunoscuți în România, cei patru copii ai marii Aurelia Dobre - DOBRE BROTHERS - sunt artiștii cu cei mai mulți fani, peste 7.000.000 de abonați pe Youtube, peste Inna ori Antonia. Aurelia a fost prima gimnastă din țara noastră care a câștigat titlul absolut la CM de la Rotterdam, în 1987, apoi argintul, la Seul, în 1988. O accidentare a îndepărtat-o de sălile de antrenament. S-a stabilit în SUA, unde s-a căsătorit. Cyrus, Darius și gemenii Lucas și Marcus au milioane de fani
Luni, 19.02.2018, 12:12Imnul Jocurilor Olimpice de Vara din 1988, de la Seul, a purtat semnătura lui Whitney Houston. ”One Moment in Time” este considerat și acum, la aproape 30 de ani de la lansare, un hit. În videoclipul cu peste 22.000.000 de vizualizări ”joacă” și Daniela Silivaș, faimoasa gimnastă, de șase ori medaliată pe pământ asiatic, alături de nume grele ale sportului mondial precum Garbiela Sabatini, Serhii Bubka, Steffi Graf ori Carl Lewis
Marti, 13.06.2017, 11:53Sute de artificii au luminat cerul capitalei Coreei de Sud. Clădirea măsoară 555 de metri şi are 123 de etaje şi este cea de-a cincea cea mai mare clădire din lume. De asemenea, este şi cel mai înalt zgârie-nori din Coreea de Sud. Compania a...
Luni, 03.04.2017, 07:48Patru persoane au murit şi alte 10 au fost rănite în urma unei explozii produse, miercuri dimineaţa, la Seul. Mai mulţi muncitori executau o lucrare, la o adâncime de 15 metri.
Miercuri, 01.06.2016, 14:10Un exerciţiu de alarmă de mare amploare a simulat un bombardament aerian în capitala Coreei de Sud, Seul. Aproape 200 de poliţişti, militari, pompieri şi funcţionari civili au luat parte la exerciţiul desfăşurat la un mare centru comercial....
Sambata, 21.05.2016, 08:27Dacă o căutaţi pe jurata voastră favorită, lăsaţi-vă păgubaşi! DELIA este la aproape 8.000 de km distanţă de Bucureşti, tocmai în Seul!
Miercuri, 07.10.2015, 18:42O formă de distracţie necurată se bucură zilele acestea de mare popularitate în Coreea de Sud. Vorbim despre băile şi luptele în noroi. Oamenii se înghesuie într-un parc special situat la 120 de kilometri de Seul, unde are loc festivalul...
Vineri, 18.07.2014, 16:32Liderul Coreei de Nord a calificat drept "foarte gravă" situaţia din peninsula coreeană, care cunoaşte de câteva zile o intensificare a tensiunilor, cu un schimb de focuri pe mare, între Sud şi Nord, şi noi ameninţări cu un test nuclear lansate de Phenian.
Miercuri, 02.04.2014, 12:26Preparatele culinare cu peste crud au devenit populare in Asia si au intrat in meniurile restaurantelor din intreaga lume, dar acum, asiaticii au atins un nou nivel in domeniu. In capitala Coreei de Sud se organizeaza un festival la care participantii consuma caracatite vii.
Vineri, 13.09.2013, 20:38Coreea de Nord ar putea efectua un test nuclear in orice moment. Avertismentul vine chiar de la Seul care a anuntat ca a detectat o mobilizare fara precedent in tara vecina.
Luni, 08.04.2013, 13:39Prieteni, golul zilei vine din Coreea de Sud si are semnatura lui Milos Bosancici. Sarbul evolueaza pentru Gyeongnam si a reusit o executie de povestit nepotilor in meciul cu FC Seul.
Marti, 02.04.2013, 15:22Seul, una dintre cele mai spectaculoase metropole ale lumii, a strans in sufletul sau un sfert din populatia Coreei de Sud. Insa ceea ce il face irezistibil este chiar trecutul lui.
Luni, 06.08.2012, 20:54O echipa a Observatorului va invita la o plimbare in inima Asiei, Seul.
Luni, 06.08.2012, 20:13Dubaiul detine, pana acum, unele dintre cele mai mari si mai deosebite cladiri din lume. Totusi, capitala Coreei de Sud se pregateste sa ii ia locul. Dancing Dragons vor fi doua turnuri al caror exterior seamana cu pielea de reptila.
Luni, 14.05.2012, 00:00Chirurgia plastica este una dintre cele mai profitabile afaceri din Statele Unite, iar acum se pare ca acest trend ia cu asalt si Asia. Cifrele emise de Societatea Internationala de Chirurgie Plastica (ISAPS) arata ca in Coreea de Sud se afla, la momentul actual, cea mai mare piata pentru procedurile cosmetice.
Miercuri, 25.04.2012, 00:00Oficialii de la Phenian se pregatesc sa initieze "actiuni speciale" destinate distrugerii presedintelui Coreei de Sud si Guvernului sau, anunta CNN, citat de Mediafax. Nu sunt fost date detalii cu privire la ce implica actiunile.
Luni, 23.04.2012, 00:00Un OZN de forma sferica a fost filmat de pe geamul unui avion care zbura deasupra Coreei de Sud, relateaza portalul Gather News.
Luni, 09.04.2012, 00:00Traian Basescu a cerut imbunatatirea securitatii instalatiilor nucleare pe care fiecare tara le detine, in cadrul summit-ului de la Seul, care a avut loc luni seara.
Marti, 27.03.2012, 00:00Republicanii il acuza pe Barack Obama ca este gata de concesii fata de Rusia, dupa difuzarea unei discutii care ar fi trebuit sa ramana secreta, intre acesta si presedintele rus Dmitri Medvedev.
Marti, 27.03.2012, 00:00Presedintele Traian Basescu a sustinut, duminica, o conferinta de presa la Palatul Cotroceni, in care a anuntat, printre aletele, ca pe teritoriul a 25 de state se afla mii de reziduuri nucleare radioactive care pot ajunge in mainile teroristilor.
Duminica, 25.03.2012, 00:00Brandul de electrocasnice si electronice a avut un profit estimat la 47,8 trilioane woni (41,7 miliarde dolari) in ultima perioada anului trecut.
Vineri, 27.01.2012, 00:00Phenianul a promis vineri regimului de la Seul ca il va face sa plateasca pentru "pacatele" comise la moartea liderului Coreei de Nord Kim Jong-il, au anuntat agentia oficiala KCNA si televiziunea de stat, informeaza MEDIAFAX.
Vineri, 30.12.2011, 00:00Ramanem in lumea modei dar mergem la Seul, acolo unde crema hair-stilistilor din intreaga lume demonstreaza zilele acestea ca aranjatul parului este o arta. Si o fac intr-un mod de-a dreptul spectaculos. Cei 80 de specialisti care s-au inscris in...
Miercuri, 07.12.2011, 16:48La Seul, acolo unde crema hair-stilistilor din intreaga lume demonstreaza zilele acestea ca aranjatul parului este o arta. Si o fac intr-un mod de-a dreptul spectaculos.
Miercuri, 07.12.2011, 00:00Elena Udrea, Ministrul Dezvoltarii si Turismului si vicepresedintele PDL se arata optimista pe blog de faptul ca Romania va obtine postul de prim-vicepresedinte al OMT.
Luni, 10.10.2011, 00:00Birourile din Seul ale Google au fost perchezitionate azi de autoritatile antitrust din Coreea de Sud, care investigheaza daca operatorul celui mai folosit motor de cautare din lume a blocat accesul companiilor concurente pe piata de profil, potrivit unei surse citate de Bloomberg.
Miercuri, 07.09.2011, 00:00Seul este un nume ce in coreana inseamna capitala, ceea ce si este de altfel - capitala Coreei. Fiind un oras prin care trece raul Han de la est la vest si este inconjurat de munti maiestuosi, Seul imbina istoria si traditia, dar si cele mai recente inovatii tehnologice, devenind astfel unul dintre cela mai interesante locuri de pe glob.
Marti, 23.08.2011, 00:00Sute de oamenii au fost evacuati dintr-un complex comercial din Seul, dupa ce peretii cladirii au inceput sa se zguduie puternic. Spre surprinderea tuturor, cladirea cu 39 de etaje nu a fost zgaltaita de vreun seism ci de mai multe persoane care...
Miercuri, 20.07.2011, 09:04Sute de oamenii au fost evacuati dintr-un complex comercial din Seul, dupa ce peretii cladirii au inceput sa se zguduie puternic.
Miercuri, 20.07.2011, 00:00Corea de Nord a anuntat ca renunta la negocierile cu Guvernul de la Seul si va intrerupe, de asemenea, legaturile de comunicatii militare, conform unui comunicat oficial, citat de AFP.
Luni, 30.05.2011, 00:00A aparut solutia inteligenta pentru parcarea bicicletelor - stocarea lor pe verticala, intr-un dispozitiv atasat in lateralul cladirilor, informeaza Green Report. Inventia se numeste Bike Hanger si le apartine coreenilor.
Miercuri, 11.05.2011, 00:00Kia prezinta la Salonul de la Seul din aprilie un prototip pe cat de patratos pe atat de prietenos cu mediul. Numele sau este “Naimo”, care in limba koreeana inseamna – nici o surpriza aici – “forma patrata”. Design-ul evoca, prin formele sale, arta traditionala koreana. Adica e un fel de “masina populara”.
Joi, 31.03.2011, 00:00Soldatii sud-coreeni apara un brad de Craciun iluminat, amplasat in imediata apropiere a liniei de demarcatie cu Coreea de Nord, care ar putea deveni un nou subiect de tensiuni intre cei doi vecini, relateaza AFP.
Marti, 21.12.2010, 00:00Armata sud-coreeana a inceput luni efectuarea de noi manevre militare. Manevrele vor dura cinci zile si se vor desfasura in 29 de locuri diferite, inclusiv langa insule din Marea Galbena, informeaza o sursa oficiala, citata de AFP.
Luni, 06.12.2010, 00:00Coreea de Sud s-a saturat de problemele pe care i le face Nordul si a anuntat ca va lansa avioanele pentru a bombarda Coreea de Nord, daca Phenianul indrazneste sa-i atace din nou. Declaratia a fost facuta vineri de Kim Kwan-jin, noul ministrul al Apararii al Coreei de Sud.
Vineri, 03.12.2010, 00:00Sud-coreeni au luat in serios pregatirile pentru Summit-ul G20 de la Seul. Ca sa se asigure ca apa din toalete este pura, autoritatile vor utiliza... pestisori aurii. Decizia coreenilor a fost criticata dur de militantii pentru protectia animalelor, informeaza AFP.
Joi, 11.11.2010, 00:00Oficialitatile de la Phenian au formulat catre SUA o cerere mai putin obisnuita, informeaza lenta.ru, aceea de a primi despagubiri in valoare de 65 de trilioane de dolari. Comunistii coreeni considera aceasta suma ca o „reparatie morala si materiala in impartirii peninsulei Coreene din 1945”
Vineri, 25.06.2010, 00:00Coreea de Nord a anuntat joi ca va pune capat unui acord militar semnat cu Coreea de Sud, prin care erau prevenite conflicte armate accidentale intre cele doua state, anunta AFP, pe fondul tensiunilor provocate de acuzatiile privind scufundarea unei nave sud-coreene. Phenianul ameninta cu un atac imediat daca Seulul incalca frontiera de la Marea Galbena
Joi, 27.05.2010, 00:00