Antena Căutare

Articole despre trafic de influenta

Fost consilier general din Bucureşti, trimis în judecată de DNA pentru două fapte de trafic de influenţă

Fost consilier general din Bucureşti, trimis în judecată de DNA pentru două fapte de trafic de influenţă

Fostul consilier general din Bucureşti Cornel Pieptea a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, după ce ar fi pretins şi ar fi primit de la administratorul unei firme 15.000 de euro şi 150.000 de lei pentru a-i influenţa pe ceilalţi consilieri să aprobe construirea unui supermarket pe un teren din Bucureşti. Totodată, el ar fi cerut şi primit 65.000 de euro de la directorul unei instituţii de învăţământ private, legat de aprobarea construirii unui liceu.

Joi, 25.06.2020, 16:25
Axinte, audiat la DNA într-un dosar de trafic de influenţă

Axinte, audiat la DNA într-un dosar de trafic de influenţă

Florin Petrescu, alias Axinte, a oferit şi primele declaraţii, precizând că el nu a vrut decât să ajute pe cineva şi că la mijloc este doar o neînţelegere.

Miercuri, 19.02.2020, 14:22
Fost şefă AEP Ana Maria Pătru, achitată în dosarul în care era acuzată de trafic de influenţă şi spălarea banilor, pentru că ar fi cerut mită 275.000 de euro. Decizia nu e definitivă

Fost şefă AEP Ana Maria Pătru, achitată în dosarul în care era acuzată de trafic de influenţă şi spălarea banilor, pentru că ar fi cerut mită 275.000 de euro. Decizia nu e definitivă

Fost şefă AEP Ana Maria Pătru a fost achitată De tribunalul Bucureşti în dosarul în care era acuzată de trafic de influenţă şi spălarea banilor, pentru că ar fi cerut mită 275.000 de euro. Decizia nu e definitivă

Luni, 13.01.2020, 11:43
DNA: Sebastian Vlădescu şi Cristian Boureanu, printre persoanele trimise în judecată pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în dosarul lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru luare de mită şi trafic de influenţă în dosarul instrumentat de DNA şi care vizează plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa. De asemenea, au fost trimişi în judecată Cristian Boureanu, fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Constantin Dascălu, Mircea Ionuţ Costea, fost angajat în cadrul Ministerului Finanţelor, dar şi administratorul unei firme.

Vineri, 15.11.2019, 13:25
Un şef de la Brigada Rutieră şi un alt bărbat, cercetaţi sub control judiciar de DNA Braşov într-un dosar de trafic de influenţă şi dare de mită

Un şef de la Brigada Rutieră şi un alt bărbat, cercetaţi sub control judiciar de DNA Braşov într-un dosar de trafic de influenţă şi dare de mită

Şeful Serviciului Sistematizări din Poliţia Capitalei - Brigada Rutieră, Valentin Vezeteu, şi un alt bărbat sunt cercetaţi sub control judiciar de DNA Braşov după ce primul i-ar fi promis celuilalt că va interveni la poliţiştii din Poiana Braşov pentru a clasa un dosar în care acesta era cercetat.

Vineri, 25.10.2019, 16:38
Fost director din ANAF, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă după ce ar fi cerut 7 milioane de lei unor oameni de afaceri, pentru ca firmele lor să câştige licitaţii pentru software

Fost director din ANAF, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă după ce ar fi cerut 7 milioane de lei unor oameni de afaceri, pentru ca firmele lor să câştige licitaţii pentru software

Fostul director al Direcţiei de Investiţii şi Achiziţii Publice din ANAF Dan Stroe este urmărit penal de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, după ce le-ar fi cerut la trei oameni de afaceri suma totală de aproape 7 milioane de lei pentru a-şi influenţa colegii astfel încât firmele celor trei să câştige licitaţii privind achiziţionarea de produse software.

Vineri, 27.09.2019, 17:01
Poliţist din Neamţ, reţinut pentru luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu, fapte comise în decursul a patru ani, în legătură cu dosare aflate în cercetare

Poliţist din Neamţ, reţinut pentru luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu, fapte comise în decursul a patru ani, în legătură cu dosare aflate în cercetare

Un poliţist din judeţul Neamţ a fost reţinut pentru mai multe fapte de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu, care ar fi fost comise din 2015 până în prezent, în legătură cu dosare penale aflate în cercetare.

Vineri, 27.09.2019, 10:33
Secretara unei şcoli din Bucureşti, cercetată pentru trafic de influenţă după ce a primit bani pentru a ajuta la transferul unui elev

Secretara unei şcoli din Bucureşti, cercetată pentru trafic de influenţă după ce a primit bani pentru a ajuta la transferul unui elev

Secretara unei şcoli din Bucureşti este cercetată pentru trafic de influenţă, după ce a fost prinsă în flagrant de ofiţerii DGA când primea bani pentru a interveni pentru ca un elev să fie mutat la şcoala respectivă.

Marti, 24.09.2019, 14:54
Fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, condamnat la trei ani şi nouă luni de închisoare pentru trafic de influenţă

Fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, condamnat la trei ani şi nouă luni de închisoare pentru trafic de influenţă

Tribunalul Bucureşti a decis, luni, condamnarea lui Gheorghe Ştefan la trei ani şi nouă luni de închisoare. De asemenea, instanţa a decis să menţină liberarea condiţionată din această pedeapsă.

Luni, 22.07.2019, 14:02
Fostul ministru de interne Cristian David, achitat în dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă

Fostul ministru de interne Cristian David, achitat în dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă

Cristian David a fost trimis în judecată de DNA în 16 iulie iulie 2015, alături de Gheorghe Doliu, Valeriu Roger Niţescu, fostul şef de cabinet al lui David, şi Marian Cristinel Bîgiu, prefect al judeţului Buzău la data comiterii faptei. Decizia de achitare este definitivă.

Marti, 25.06.2019, 15:27
Fost funcţionar din cadrul Prefecturii Sibiu, reţinut pentru trafic de influenţă. Suspectul ar fi luat bani de la mai multe persoane

Fost funcţionar din cadrul Prefecturii Sibiu, reţinut pentru trafic de influenţă. Suspectul ar fi luat bani de la mai multe persoane

Un fost funcţionar din cadrul Prefecturii Sibiu, care a lucrat şi în cadrul Poliţiei Judeţene, dar şi în Academia Forţelor Terestre Sibiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de trafic de influenţă. Suspectul ar fi pretins şi primit bani de la mai multe persoane, promiţând că va interveni pe lângă funcţionarii mai multor instituţii pentru a le rezolva problemele.

Miercuri, 12.06.2019, 11:48
Mircea Sandu este acuzat de trafic de influență și luare de mită într-un nou dosar

Mircea Sandu este acuzat de trafic de influență și luare de mită într-un nou dosar

Mircea Sandu este acuzat de trafic de influență și luare de mită într-un nou dosar

Marti, 20.06.2017, 11:21
Constantin Niță, condamnat la 4 ani de închisoare

Constantin Niță, condamnat la 4 ani de închisoare

Fostul ministru al energiei, Constantin Niță, a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru trafic de influență. Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată.

Vineri, 26.05.2017, 11:46
Vasile Blaga, pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă

Vasile Blaga, pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă

Vasile Blaga a fost pus azi sub control judiciar pentru trafic de influenţă într-un dosar de corupţie aflat pe rolul DNA Ploieşti. În 2009, acesta, împreună cu Gheorghe Ştefan , fost primar de Piatra Neamţ, ar fi pus la punct o afacere prin...

Miercuri, 28.09.2016, 16:10
Vasile Blaga este urmărit penal pentru trafic de influență! Procurorii DNA au prezentat dovezile

Vasile Blaga este urmărit penal pentru trafic de influență! Procurorii DNA au prezentat dovezile

Procurorii DNA au dispus urmărirea penală față de senatorul Vasile Blaga, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare, pentru trafic de influență, se arată într-un comunicat al Direcției Naționale Anticorupție.

Miercuri, 28.09.2016, 12:50
Mircea Băsescu, la judecată

Mircea Băsescu, la judecată

Mircea Băsescu a dat astăzi ochii pentru prima dată cu instanţa care îi va decide soarta, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Miercuri, 16.07.2014, 13:25
Mircea Cosma, dus de urgenta la spital

Mircea Cosma, dus de urgenta la spital

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, a fost dus, marţi seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după ce s-a simţit rău. În prezent, Cosma este consultat de un medic...

Marti, 11.02.2014, 19:30
Şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, reținut pentru trafic de influenţă! DNA cere și arestarea fiului său

Şeful CJ Prahova, Mircea Cosma, reținut pentru trafic de influenţă! DNA cere și arestarea fiului său

Şeful Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a fost reţinut, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă.

Marti, 11.02.2014, 17:39
Deputatul Nicolae Vasilescu şi un membru al formaţiei "Gaz pe foc", condamnaţi la închisoare cu executare

Deputatul Nicolae Vasilescu şi un membru al formaţiei "Gaz pe foc", condamnaţi la închisoare cu executare

Pedepse cu închisoarea la nivel înalt. Deputatul Nicolae Vasilescu, dar şi un membru al formaţiei Gaz pe Foc au fost condamnaţi la închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

Miercuri, 11.12.2013, 19:38
Mircea Badea, despre banii familiei Băsescu

Mircea Badea, despre banii familiei Băsescu

Mircea Badea a vorbit în cadrul ediţiei de joi seara a emisiunii "Sinteza zilei" despre "traficul de influenţă pe care l-a făcut Băsescu ca să ia familia lui credite la CEC", dar şi despre banii pe care şeful statului îi are. „Discuţia,...

Joi, 21.11.2013, 22:12
Un procuror din Caracal  a fost reţinut pentru trafic de influenţă şi luare de mită

Un procuror din Caracal a fost reţinut pentru trafic de influenţă şi luare de mită

Un procuror de la parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a fost reţinut pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Magistratul a fost prins chiar în timp ce lua 6 mii de euro de la un barbat cercetat pentru tentativă de omor.

Luni, 11.11.2013, 13:20
DNA cere arestarea deputatului PSD Ion Stan

DNA cere arestarea deputatului PSD Ion Stan

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie solicita Camerei Deputatilor un aviz pentru arestarea preventiva a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de trafic de influenta.

Marti, 27.11.2012, 11:19
Dosarul in care este anchetat  Alin Trasculescu, scos de pe rol

Dosarul in care este anchetat Alin Trasculescu, scos de pe rol

Fostul deputat Alin Trasculescu a venit, luni, la Tribunalul Bucuresti pentru judecarea propunerii de arestare preventiva in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta si instigare la spalare de bani.  

Luni, 26.11.2012, 14:05
Aviz favorabil pentru arestarea preventiva a deputatului Alin Trasculescu

Aviz favorabil pentru arestarea preventiva a deputatului Alin Trasculescu

Comisia Juridica a Camerei Deputatilor a dat aviz favorabil pentru arestarea preventiva a lui Alin Trasculescu. Deputatul este acuzat de trafic de influenta.

Vineri, 16.11.2012, 17:30
O doctorita din Bacau pregatea pentru vanzare aproape o tona de medicamente expirate

O doctorita din Bacau pregatea pentru vanzare aproape o tona de medicamente expirate

Medicul din Bacau, arestat luna trecuta pentru ca intocmea, pe spaga, dosare false de handicap, loveste din nou. Procurorii au ridicat, astazi, din cabinetul femeii, un camion de medicamente expirate. Medicul le vindea fara nicio jena pacientilor, punandu-le viata in pericol.

Joi, 15.11.2012, 16:39
UPDATE! Cazul Trasculescu pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, incepand cu ora 16:00

UPDATE! Cazul Trasculescu pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, incepand cu ora 16:00

Deputatul PDL Alin Trasculescu a fost eliberat din arestul Politiei Capitalei, dar procurorii anticoruptie i-au dat interdictie de a parasi tara pentru 30 de zile. Parlamentarul este cercetat intr-un dosar de trafic de influenta si luare de mita.

Luni, 12.11.2012, 11:58
Fostul presedinte ANRE, trimis in judecata pentru trafic de influenta

Fostul presedinte ANRE, trimis in judecata pentru trafic de influenta

Deputatul UDMR Olosz Gergely, fost presedinte ANRE in perioada 2007-2008, a fost trimis in judecata. El este acuzat de trafic de influenta, alaturi de patru reprezentanti ai unor firme, pe care i-ar fi ajutat sa obtina contracte oneroase, cerand in schimb peste 500.000 de euro si 400.000 de lei, informeaza Mediafax.

Joi, 04.10.2012, 14:25
Fost politist, prins in flagrant cand primea bani ca sa-i obtina unui sarb cetatenie romana

Fost politist, prins in flagrant cand primea bani ca sa-i obtina unui sarb cetatenie romana

Un fost politist din Timisoara i-a promis unui sarb ca ii poate obtine cetatenie romana in schimbul unei sume de bani. Timisoreanul a fost prins in flagrant cand primea banii.

Vineri, 28.09.2012, 11:08
Victor Paul Dobre si Laszlo Borbely scapa de urmarirea penala

Victor Paul Dobre si Laszlo Borbely scapa de urmarirea penala

Camera Deputatilor a respins, marti, solicitarile de aprobare a inceperii urmaririi penale impotriva fostilor ministri Laszlo Borbely si Victor Paul Dobre.

Marti, 11.09.2012, 14:57
Calin Stoia a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare

Calin Stoia a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare

Omul de afaceri Calin Stoia, judecat pentru trafic de influenta intr-un dosar separat de cel de coruptie in care este judecat si fostul primar al Clujului Sorin Apostu, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Cluj, la doi ani de inchisoare cu suspendare, sentinta nefiind definitiva, anunta Mediafax. Sentinta poate fi atacata cu recurs, care va fi judecat de Curtea de Apel Cluj.

Luni, 23.07.2012, 15:06
Ialomita: Patru profesori, retinuti pentru luare de mita si trafic de influenta

Ialomita: Patru profesori, retinuti pentru luare de mita si trafic de influenta

Bacalaureatul nu le-a adus probleme doar elevilor, ci si profesorilor. Patru dascali din Ialomita au fost retinuti pentru luare de mita si trafic de influenta.

Joi, 12.07.2012, 14:27
Mischie, fostul "baron" de Gorj, condamnat la 4 ani de inchisoare pentru trafic de influenta si mita

Mischie, fostul "baron" de Gorj, condamnat la 4 ani de inchisoare pentru trafic de influenta si mita

Curtea de Apel Timisoara l-a condamnat pe fostul lider PSD Gorj si fostul sef al Consiliului Judetean Gorj, Nicolae Mischie, la 4 ani de inchisoare cu executare, pentru trafic de influenta si luare de mita. Decizia nu este insa definitiva, putand fi atacata cu recurs.

Miercuri, 13.06.2012, 00:00
Laszlo Borbely, acuzat de trafic de influenta si fals in declaratii

Laszlo Borbely, acuzat de trafic de influenta si fals in declaratii

Directia Nationala Anticoruptie cere aviz pentru cercetarea penala impotriva lui Laszlo Borbely. Ministrul Mediului este acuzat pentru de trafic de influenta si fals in declaratiile de avere, in forma continuata.

Miercuri, 04.04.2012, 00:00
Deputatul Virgil Pop, acuzat de trafic de influenta, ridicat de Politie din Hotelul Bucuresti

Deputatul Virgil Pop, acuzat de trafic de influenta, ridicat de Politie din Hotelul Bucuresti

Deputatul Virgil Pop, fost consilier judetean de Cluj si este primul parlamentar condamnat la inchisoare cu executare in timp ce isi exercita fuctia publica, a fost ridicat de politisti, in aceasta dimineata, de la Hotelul Bucuresti Radisson Blu, unde era cazat. Pop este condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare pentru fapte de coruptie.

Marti, 27.03.2012, 00:00
ICCJ: Deputatul PNL Virgil Pop, condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare

ICCJ: Deputatul PNL Virgil Pop, condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare

Deputatul PNL Virgil Pop va sta cinci inchisoare dupa gratii pentru trafic de influenta. Judecatorii de la Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) i-au respins, luni, recursul fostului consilier judetean de Cluj, anunta Mediafax.

Luni, 26.03.2012, 00:00
O angajata a Serviciului de Medicina Legala, arestata pentru trafic de influenta

O angajata a Serviciului de Medicina Legala, arestata pentru trafic de influenta

O angajata a Serviciului de Medicina Legala din Onesti a ajuns dupa gratii pentru trafic de influenta. Femeia le-a promis unor soferi care au fost prinsi bauti la volan ca le va modifica rezultatele analizelor de sange si ca ii va scapa de dosarele...

Duminica, 11.03.2012, 13:27
Judecatoarea Maria David ramane in arest

Judecatoarea Maria David ramane in arest

Judecatoarea Maria David de la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) ramane in spatele gratiilor, dupa ce judecatorii instantei supreme i-au respins contestatia fata de masura preventiva, anunta Mediafax.

Luni, 05.03.2012, 00:00
Maria David, suspendata din functia de judecator la ICCJ

Maria David, suspendata din functia de judecator la ICCJ

Judecatoarea Maria David a fost suspendata din functia de la Sectia Civila a Inaltei Curti de Casatie si Justitie de Consiliul Superior al Magistraturii. Masura a fost luata in urma punerii in miscare a actiunii penale impotriva sa de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, pentru trafic de influenta.

Joi, 01.03.2012, 00:00
Judecatoarea acuzata de trafic de influenta de la ICCJ,  arestata

Judecatoarea acuzata de trafic de influenta de la ICCJ, arestata

Judecatoarea Maria David a fost arestata preventiv pentru 29 de zile, dupa ce instanta a admis cererea procurorilor DNA in dosarul in care aceasta este acuzata de trafic de influenta.

Miercuri, 29.02.2012, 00:00
Edilii comunelor Jilava si Snagov, trimisi in judecata pentru luare de mita si trafic de influenta

Edilii comunelor Jilava si Snagov, trimisi in judecata pentru luare de mita si trafic de influenta

Procurorii Directiei Nationale Anricoruptie i-au trimis in judecata pe primarul din Jilava - Adrian Mladin si cel din Snagov - Musat Apostol pentru luare de mita si trafic de influenta. In schimbul a catorva milioane de euro, acestia au parcelat cateva terenuri, iar sumele au fost consemnate la notariate ca fiind diferite imprumuturi, astfel ca au fost trimisi in instanta si doi notari, informeaza Mediafax.

Marti, 14.02.2012, 00:00
Vicepresedintele CJ Ilfov, Gheorghe Roman, retinut in dosarul spagilor pentru primariile Jilava si Snagov

Vicepresedintele CJ Ilfov, Gheorghe Roman, retinut in dosarul spagilor pentru primariile Jilava si Snagov

Vicepresedintele Consiliului Judetean Ilfov a fost retinut in dosarul spagii de la primariile din Jilava si Snagov. Gheorghe Roman este acuzat de trafic de influenta.

Miercuri, 21.12.2011, 00:00
Cornelia Corescu, fosta sefa ITM Timis, condamnata la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare

Cornelia Corescu, fosta sefa ITM Timis, condamnata la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare

Cornelia Corescu, fosta sefa ITM Timis, a fost condamnata la trei ani si sase luni de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta, informeaza Antena3. In acest dosar, a fost condamnat la doi ani de inchisoare si secretarul general al PDL Timis, Vasile Medesan.

Miercuri, 21.12.2011, 00:00
UPDATE! Afaceristul Calin Stoia, trimis in judecata pentru trafic de influenta

UPDATE! Afaceristul Calin Stoia, trimis in judecata pentru trafic de influenta

Omul de afaceri Calin Stoia a fost trimis in judecata pentru trafic de influenta. In schimbul unor sume de bani, Stoia a promis unor persoane ca va interveni pe langa mai multi functionari publici. Stoia mai este cercetat si in dosarul in care este acuzat primarul Clujului Sorin Apostu.

Miercuri, 21.12.2011, 00:00
Braila: Un ofiter DGIPI, retinut pentru trafic de influenta

Braila: Un ofiter DGIPI, retinut pentru trafic de influenta

Un ofiter DGIPI din Braila a fost retinut, joi, de procurorii DNA, pentru trafic de influenta. Aurel Mihaita Manea, comisar-sef de politie la Directia Generala de Informatii si Protectie Interna - Serviciul de Informatii si Protectie Interna (SIPI) Braila, este acuzat ca a primit de la un denuntator 4.500 de lei, pentru a interveni pe langa procurori si politisti intr-un dosar.

Joi, 24.11.2011, 00:00
Seful ARR Satu Mare, saltat de DNA pentru luare de mita si trafic de influenta

Seful ARR Satu Mare, saltat de DNA pentru luare de mita si trafic de influenta

Seful Agentiei Teritoriale ARR Satu Mare a fost retinut de procurorii DNA. Acesta este acuzat ca a cerut mita de 5.000 de lei si combustibil pentru favorizarea unei firme.

Sambata, 19.11.2011, 00:00
Sursa DNA: In urmatoarele luni vor fi arestati multi oameni din fotbal, unii foarte grei

Sursa DNA: In urmatoarele luni vor fi arestati multi oameni din fotbal, unii foarte grei

Scandalul in care sunt implicati arbitrii alaturi de seful CCA Vasile Avram pare sa se extinda asupra mai multor conducatori din fotbalul autohton. Surse din randul anchetatorilor au declarat ca se asteapta ca in urmatoarele luni sa cada „capete importante”.

Sambata, 24.09.2011, 00:00
VIDEO! Vasile Avram, retinut pentru 24 de ore de procurorii DNA

VIDEO! Vasile Avram, retinut pentru 24 de ore de procurorii DNA

Seful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a primit mandat de retinere pentru 24 de ore. In acest moment, Avram este la sediul DNA unde a fost audiat toata ziua.

Sambata, 24.09.2011, 00:00
Dumitru Dragomir: "Sa ajunga toti la puscarie!"

Dumitru Dragomir: "Sa ajunga toti la puscarie!"

Ca si in cazul Penescu, oficialii de la FRF si LPF s-au delimitat de scandalul in care au fost implicati arbitrii.

Sambata, 24.09.2011, 00:00
UPDATE! Seful ITM Timis, retinut pentru 29 de zile. Cornelia Corescu a cerut bani drept donatie pentru PDL Timis

UPDATE! Seful ITM Timis, retinut pentru 29 de zile. Cornelia Corescu a cerut bani drept donatie pentru PDL Timis

Directorul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Timis, Cornelia Corescu, membru PDL din 1996, suspectata de fapte de coruptie, a fost retinuta, joi seara, pentru 29 de zile, de procurorii anticoruptie din Timisoara pentru complicitate la trafic de influenta si instigare la abuz in serviciu, transmite Mediafax.

Joi, 15.09.2011, 00:00
Politist de la Criminalistica, arestat pentru trafic de influenta

Politist de la Criminalistica, arestat pentru trafic de influenta

Un politist de la Serviciul de Investigatii Criminale Ilfov a fost arestat preventiv pentru trafic de influenta, dupa ce a primit de la o persoana aproape 3.000 de euro pentru a interveni pe langa un coleg sa solutioneze favorabil dosarul penal in care aceasta era cercetata.

Luni, 05.09.2011, 00:00
x