Afla cele mai noi stiri inedite, iesite din comun, din Romania si strainatate. Descopera intamplari neobisnuite, fapte si fenomene rar intalnite numai pe A1.
Cazul unui bebeluş din India care s-a născut cu fratele în burtă face înconjurul lumii. Medicii au explicat că este cel de-al 200-lea din istorie, iar femeia care a dat naştere copilului are 19 ani a devenit mamă pentru prima oară.
Miercuri, 01.11.2017, 13:58
BERBEC Mai aveti putin timp de gandire pana cand trebuie sa oferiti un raspuns partenerului de viata. In functie de acesta, va puteti face planurile pentru sfarsitul anului.
Miercuri, 01.11.2017, 13:32
Dacă credeai că povestea vampirului Dracula este pentru străini cel mai înspăimântător loc din România, te-ai înşelat amarnic. Conform celor de la The Independent, pasionaţii de astfel de lucruri se orientează mai nou către pădurea Hoia Baciu din Cluj
Miercuri, 01.11.2017, 12:30
În 1920, Rosalia Lombardo, o fetiță de numai doi ani, decedează din cauza unei pneumonii. Tatăl său, dărâmat, îl roagă pe îmbălsămătorul Alfredo Salafia să o păstreze ”cât mai vie cu putință”. Maestrul se autodepășește, iar mumia micuței devine loc de pelerinaj în Catacombele Capucinilor din Palermo, acolo unde odihnește, se pare, și Nicolae Bălcescu. Astăzi, la aproape 100 de ani de la deces, ”Frumoasa Adormită” pare că trăiește, iar organele interne sunt perfect conservate!
Miercuri, 01.11.2017, 11:57
Astronomii au fost martorii primei vizite a unui obiect provenit din afara sistemului nostru stelar. Studiile preliminarii sugerează că ar fi vorba despre o cometă cu o velocitate care indică faptul că aceasta aparţine unei stele apropiate sistemului nostru solar, nefiind una atrasă de câmpul gravitaţional al Soarelui.
Miercuri, 01.11.2017, 09:28
Sunt doi ani de când zeci de tineri, veniţi să se distreze la un concert, au pierit în flăcările care au cuprins Clubul Colectiv. 2 ani care au trecut fără prea mari schimbări în România, dar care au marcat existenţa unor părinţii care încă îşi plâng copiii.
Miercuri, 01.11.2017, 09:27
Doar două luni ne mai despart de 2018, așa că n-ar strica să arunci un ochi pe previziunile astrale ale anului următor. Site-ul zodiata.com a scris ce-ți rezervă astrele în funcție de zodia ta!
Miercuri, 01.11.2017, 08:25
Cu siguranţă te-ai "lovit" de persoane cu două fete şi extrem de parşive. Astrologii au realizat topul celor mai prefăcuţi şi mincinoşi nativi. Iată de ce zodii trebuie să te fereşti:
Miercuri, 01.11.2017, 07:50
Viața bate filmul și uneori, ironia sorții poate să fie mai mult decât surprinzătoare! Este și situația prin care a trecut un copil de 12 ani, care a încercat să se sinucidă!
Marti, 31.10.2017, 17:23
Unele întrebări sunt mai grele decât par. Un mic test de logică i-a pus pe jar pe utilizatorii rețelelor de socializare pentru că pe cât pare de simplu, pe atât este de complicat
Marti, 31.10.2017, 17:22
Cea mai veche eclipsă solară înregistrată vreodată a fost în vremea faraonilor egipteni. Acum știm și anul aproximativ.
Marti, 31.10.2017, 14:25
58 de minute şi-o minune! O echipă de muncitori reuşeşte să renoveze un apartament "ca după război" în mai puţin de oră. Parchetul este schimbat, pereţii sunt zugrăviţi, vechea mobilă - înlocuită.
Marti, 31.10.2017, 13:37
Un caz șocant face vâlvă pe rețelele de socializare, asta după ce un tânăr s-a trezit la propria înmormântare, spre surprinderea rudelor care se pregăteau să-l conducă pe ultimul drum.
Marti, 31.10.2017, 13:34
O femeie din SUA a avut parte de surpriza vieţii sale după ce a luat o comandă în restaurantul în care lucra.
Marti, 31.10.2017, 12:59
Tot mai mulți oameni doresc să învețe cum să se dezvolte armonios pe plan emoțional și spiritual, de aceea au început să facă din procesul de dezvoltare personală un țel de urmat în orice oră din zi.
Marti, 31.10.2017, 12:46
Ele sunt cele trei care nu se îndrăgostesc prea ușor. Cucerirea lor presupune tact, răbdare şi multe atenţii! Ești şi tu printre ele?
Marti, 31.10.2017, 11:51
Pantofii sport ai sezonului toamna/iarna 2017 sunt aici! Per ansamblu, sezonul ce sta sa inceapa s-a dovedit a fi surprinzător, existand inovații interesante si de luat in considerare pentru linia sport masculina. Stiluri diferite, o cromatică destul de schimbatoare, texturi si tehnici noi, toate iti stau la indemna pentru a-ti gasi pereche de pantofi sport preferata in aceasta toamna. Acum designerii se intorc la basic, la adidasi si tenisi structurali, comfortabili cu influente atletice si accente ubertehnice. Cromatica vie si materialele inovative sunt noutatea absoluta a sezonului, ce apare in mai toate colectiile brandurilor renumite.
Marti, 31.10.2017, 11:03
Sunt seducătoare desăvârşite, iar în dormitor ştiu să speculeze orice moment. Acestea sunt femeile perfecte din zodiac
Marti, 31.10.2017, 11:00
Sintagma “Arată-mi ce pantofi porți ca să îți spun cine ești” se aplică cel mai bine la bărbați. Nu doar pentru femei pantofii sunt un punct central al existenței, în cazul domnilor putem spune chiar ca sunt o carte de vizită.
Marti, 31.10.2017, 10:58
Testele de personalitate reprezintă o activitate cotidiană pentru fiecare dintre noi. Acum, serios, de câte ori ai dat peste un astfel de test și l-ai trecut cu vederea? De puține ori, mai mult ca sigur.
Marti, 31.10.2017, 10:44
De cateva sezoane incoace, tendintele in materie de incaltaminte s-au schimbat radical, comoditatea si confortul castigand din ce in ce mai mult teren in randul stilistilor, fashionistelor si mai ales a femeilor de pretutindeni. Au apus demult vremurile in care numai tocul cui sau foarte inalt iti schimba radical tinuta, traim timpuri in care o pereche veritabila de bocanci poate face diferenta intre un look cool si unul banal.
Marti, 31.10.2017, 10:41
Dacă vrei să afli ce spun ceilalţi despre tine, acum este mai simplu ca niciodată. Cel puţin aşa susţin specialiştii. Tot ce ai de făcut este să te uiţi la imaginea de mai sus şi să spui ce vezi prima oară
Marti, 31.10.2017, 10:38
O fetiță a fost protagonista unei întâmplări incredibile. Întâmplarea a avut loc în Etiopia, copila de 12 ani fiind salvată de trei lei după ce un grup de bărbați o răpiseră pentru a o forța să se căsătorească. Felinele s-au pus zid în fața ei și au protejat-o până la apariția poliției.
Marti, 31.10.2017, 08:55
Un mesaj oficial, venit de la nivel înalt, oferă o realitate crudă a prezentului în care se află omenirea. Care, din multiple motive, se află într-un pericol iminent.
Marti, 31.10.2017, 08:20
Cine nu își dorește să ducă o viață de lux, cu vacanțe de lux și poze ieșite din comun? De acum poți să te bucuri și tu de aceste lucruri, fără să dai bani mulți!
Luni, 30.10.2017, 20:02
Într-o țară în care gesturile de omenie au devenit rarități, există și oameni care dovedesc că se mai poate ceva. Un astfel de om se numește Claudiu Balaci, fost coleg de generație cu Cristian Chivu, la CSM Reșița
Luni, 30.10.2017, 16:34
Lumini neobișnuit de strălucitoare au fost văzute deasupra Siberiei, iar toți s-au gândit că extratereștrii au venit să distrugă planeta. Ei bine, există o explicație mai plauzibilă.
Luni, 30.10.2017, 16:03
Atunci când vine vorba de găsit sufletul pereche, astrele joacă un rol extrem de important, așa că n-ar strica să faci câteva conexiuni înainte să spui că ți-ai găsit marea iubire.
Luni, 30.10.2017, 15:26
În urmă cu doi ani, în seara zilei de 30 octombrie 2015 a avut loc una din cele mai mari tragedii din istoria recentă a României - incendiul din clubul "Colectiv”, în urma căruia 65 de tineri au murit, iar alţi aproape 200 au fost răniţi. Acum, supravieţuitorii încă se luptă cu rănile, cu operaţiile, cu mănuşile compresive. Spun că nu s-a schimbat nimic şi cer să se facă dreptate, pentru că au trecut doi ani fără ca justiţia să găsească vreun vinovat.
Luni, 30.10.2017, 15:05
Lorena Diaconescu dezvăluie ce se ascunde în spatele coșmarurilor. Acestea reprezintă anxietatea sau o frică manifestată sub formă de vis, iar fiecare vis poate avea o anumită semnificație.
Luni, 30.10.2017, 12:45
Un videoclip emoționant care înfățișează momentul în care un șofer salvează de la moarte un lup care a sărit în camionul său pentru a scăpa de căldură e viral pe internet.
Luni, 30.10.2017, 12:28
Arici suspendat în aer, girafă pe cale să mănânce un avion, „gimanstă fără cap”. Deși par cadre imposibile, mai mulți fotografi au reușit să surprindă imagini surprinse „exact când trebuie”. Site-ul brightside.me a adunat mai multe astfel de fotografii, iar reacțiile internauților au fost pe măsură.
Luni, 30.10.2017, 10:05
Inspirată din propria poveste de iubire, o româncă a creat esenţe de lux după tehnicile parfumeriei tradiţionale franţuzeşti.
Duminica, 29.10.2017, 19:54
În 2015, Scott Kelly a stabilit un record în ceea ce priveşte numărul de zile petrecute în spaţiu - 350, fiind cea mai lungă misiune spaţială a unui astronaut american.
Duminica, 29.10.2017, 14:18
O fotografie cu mânuţa unui bebeluş face înconjurul lumii. Motivul?! Un detaliu ciudat se poate observa în imagine
Duminica, 29.10.2017, 13:58
Torturile personalizate se numără printre cele mai frumoase cadouri pe care le poţi dărui celor dragi. Dar ce te faci când primeşti în loc de ce ţi-ai dorit ceva atât de urât încât nici nu îţi vine să îl mai iei din cofetărie?!
Duminica, 29.10.2017, 10:23
Petrecere grandioasă în Maramureş! Vreo 3.000 de oameni şi multe nume celebre au luat parte la nunta primarului din Ulmeni.
Duminica, 29.10.2017, 10:18
Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat, sâmbătă, la emisiunea „Adevăruri ascunse”, de la Antena 3, horoscopul pentru săptămâna viitoare, așa cum apare el scris în rune.
Duminica, 29.10.2017, 09:42
Numerologul Mihai Voropchievici a vorbit în emisiunea, la „Adevăruri Ascunse”, de la Antena 3, despre ultima cifra a anului de naștere care spune multe despre fiecare persoană.
Sambata, 28.10.2017, 19:43
Sylvya şi Jerry Lynn au auzit, timp de 13 ani, un sunet straniu care venea dinspre peretele sufrageriei, la ora 19:50 în fiecare zi. Speriaţi de ce ar putea fi în spatele peretului au chemat şi alţi oameni care să le confirme că ce auzeau nu erau simple imaginaţii.
Sambata, 28.10.2017, 17:54
Anul 2018 se anunță a fi unul excelent pe plan sentimental, dar multe dintre cupluri nu vor reuși să treacă peste banalitate și se vor cufunda în rutină.
Sambata, 28.10.2017, 15:21
În ultimele zile, o fotografie cu un fruct ciudat face furori pe internet. Întrebarea este simplă: ce se află în fotografie? Răspunsul - nu prea!
Sambata, 28.10.2017, 12:57
Fotografiile în care elevele de 15 ani de la Colegiul tehnic “Augustin Maior” din Cluj sunt supuse la o probă scandaloasă la Balul Bobocilor au făcut înconjurul ţării
Sambata, 28.10.2017, 11:55
Toată lumea foloseşte cel puţin o dată în viaţă cuvântul "bogdaproste"m însă nu mulţi ştiu care este semnificaţia lui.
Sambata, 28.10.2017, 10:19
Cristina Osipov este o tânără de peste Prut, cu mii de urmăritori pe paginile sale de socializare. Frumoasa brunetă este apreciată pentru trăsăturile sale gingașe care o fac să arate ca o păpușă. Dar înainte de a fi vreo Barbie, tânăra pare a avea o soră geamănă: pe nimeni alta decât Miranda Kerr.
Vineri, 27.10.2017, 21:41
Are 36 de ani, un trup de zeiță, picioare „forțoase”, mușchi cât cuprinde! Kortney Olson, este un adevărat „Hulk în variantă feminină” ori un adevărat „Hercule feminin al vremurilor noastre”. Toate clipurile cu ea au ajuns virale datorită gestului neașteptat de a sparge pepenii verzi cu ajutorul mușchilor de la picioare.
Vineri, 27.10.2017, 18:14
Fiecare semn zodiacal stă sub forța unui proverb, în ideea că poate fi caracterizat de o vorbă plină de înțelepciune. Și dacă vrei să vezi ce ți se potrivește, poți să consulți lista de mai jos:
Vineri, 27.10.2017, 17:42
Sophia, un robot pornit din Hong Kong, a primit cetățenie din partea Arabiei Saudite. Robotul a ținut o prezentare, în care și-a demonstrat în fața publicului capacitatea de a se exprima la nivel uman.
Vineri, 27.10.2017, 17:33
O văcuţă din Deva a devenit mamă-eroină! A fătat tripleţi, dar stăpânul nu îşi face griji că are de hrănit mai multe guri decât făcuse calculul. Este mult prea mândru de Viorel, Vasilică şi Vlad, ca să-şi facă griji în privinţa nutreţului. Plus că, la început, se vor hrăni doar cu lapte.
Vineri, 27.10.2017, 16:38
Sophia este robot. Dar Sophia este de acum și un robot cu cetățenie, o premieră mondială care i-a făcut pe mulți să creadă că vine sfârșitul lumii.
Vineri, 27.10.2017, 15:55