Theodor Stolojan, Cristian Preda, Cristian Radu, Monica Macovei sau Petru Luhan se numara printre cei care au facut donatii consistente, in 2010, catre PDL. Partidul a avut anul trecut venituri din cotizatii si donatii care s-au ridicat la peste 9 milioane de lei, potrivit informatiilor publicate in Monitorul oficial.
Joi, 31.03.2011, 00:00
Dupa o zi in care s-a apreciat cu peste doi bani in fata euro si 1,2 bani in raport cu dolarul, moneda nationala isi continua evolutia oscilanta scazand in fata de moneda europeana.
Joi, 31.03.2011, 00:00
Este rolul nostru de parinti acela de a ne invata copiii despre importanta daruirii si a implicarii in activitati prin care sa ii ajute pe cei aflati in nevoie. Invatandu-i de mici aceste lucruri de baza, ei isi vor forma o viziune importanta asupra vietii si vor deveni adulti responsabili.
Joi, 31.03.2011, 00:00
Talharita de banii de pensii si ingrijorata ca ar putea fi obligata sa-i puna la loc, o postarita din Olt si-a pus capat zilelor. Femeia, macinata de ganduri, n-a avut putere sa astepte rezultatul anchetei politistilor.
Miercuri, 30.03.2011, 13:14
Factura la energie electrica platita de populatie va creste cu 4,5%, incepand de vineri, 1 aprilie. Consumatorii casnici vor plati lunar cu 1,8 lei mai mult pe 100kWh pentru stimularea productiie de energie in unitati de cogenerare de inalta eficienta. Valoarea contributiei este stabilita prin ordin al presedintelui ANRE.
Miercuri, 30.03.2011, 00:00
Un nou terminal de pasageri al Aeroportului Otopeni a fost inaugurat astazi, de prim-ministrul Emil Boc! Valoarea investitiei se ridica la 60 de milioane de euro. Banii au fost dati de Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti si au venit din fonduri...
Marti, 29.03.2011, 13:30
Daca ati avea economii de jumatate de milion de euro, unde ati alege sa le plasati? Intr-un cont bancar (dobanzile inca sunt atractive), in actiuni la Bursa (poate la o bursa din afara tarii) sau sa-i tineti acasa „la saltea”? Un inginer „de la oras“ care a avut acesti bani a ales sa-i investeasca in aur elvetian. Puritate 999,9%, cu certificat de garantie si stampila elvetiana. A plecat de la Piraeus Bank - singura banca din Romania care vinde aur de acest tip catre persoane fizice - cu o sacosa in care erau 10 kilograme de aur sub forma de lingouri cu marca Credit Suisse. Nu va imaginati un munte de aur. Sunt 10 cutiute de 119/54 mm si o grosime de 8,10 mm.
Marti, 29.03.2011, 00:00
Marioara Zavoranu crede ca Monica va castiga custodia copilului exact in momentul in care Irinel se va astepta mai putin, iar banii milionarului nu il vor putea ajuta cu absolut nimic.Daca ar fi fost mama lui Moni ar fi plecat imediat la Bacau si ar fi...
Luni, 28.03.2011, 18:36
Costurile cu bunurile si serviciile au avansat cu 3,7% comparativ cu perioada similara a anului trecut.
Luni, 28.03.2011, 00:00
Nicolae Popa este echivalentul romanesc al lui Bernie Madoff, spun oficialii ambasadei SUA intr-o telegrama din 2009. Fostul director Gelsor Nicolae Popa a fost condamnat definitiv la 15 ani de inchisoare in dosarul prabusirii FNI. Extradarea lui Popa urmeaza sa fie semnata de presedintele statului indonezian, dupa care va fi predat autoritatilor judiciare romane.
Luni, 28.03.2011, 00:00
Batalii dure au loc in aceste momente departe de lumina reflectoarelor intre distribuitorii de gaze, care vor scumpirea acestora, industriasii, care isi vad amenintate companiile de posibilitatea unor cresteri de preturi si reducerea competitivitatii, si autoritati, care vor sa tina in frau inflatia. Iar populatia sta cu frica unei noi scumpiri, care sa se adauge pe lunga lista a scumpirilor din ultima vreme.
Luni, 28.03.2011, 00:00
Inspectorii Agentiei Nationale de Integritate au extins verificarile in cazul Marius Petcu. Pe langa suspiciunile ca acesta si-ar fi dobandit ilegal o parte de avere, cei de la ANI verifica afacerile derulate prin firmele liderului sindical.
Duminica, 27.03.2011, 00:00
Operatorul reactoarelor 1 si 2 estimeaza un castig de aproape opt ori mai mic. Distribuitorul de electricitate de stat va avea un profit de trei ori mai scazut.
Duminica, 27.03.2011, 00:00
Romania va iesi din recesiune luna aceasta, economia va creste de la un trimestru la altul, dar asta nu va insemna automat depasirea crizei. Sunt previziunile economice care vin de la Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania.
Sambata, 26.03.2011, 00:00
Presedintele Traian Basescu declara, pe 14 martie, ca ar fi dispus sa-i fie scurtat mandatul prezidential, daca rezultatul ar fi scaderea numarului de alegeri, prea mare in acest moment, in opinia sa.
Sambata, 26.03.2011, 00:00
Un fost europarlamentar britanic a fost obligat de Curtea de Justitie a UE sa restituie peste 345.000 de lire sterline din aproape un milion platit catre o firma a familiei sale
Vineri, 25.03.2011, 00:00
Board-ul FMI a aprobat, astazi, cea de-a saptea evaluare a acordului stand-by cu Romania, bazata pe indeplinirea obiectivelor stabilite pentru ultimul trimestru al anului trecut, precum si termenii viitoarei intelegeri, de tip preventiv, care incepe la 31 martie.
Vineri, 25.03.2011, 00:00
Platon spunea ca "Fericirea cuprinde cinci parti - o parte inseamna a lua hotarari bune, a doua este a avea simturi bune si sanatate trupeasca, a treia este reusita in ceea ce intreprinzi, a patra e reputatia buna printre oameni si a cincea abundenta de bani si a bunurilor folositoare pentru viata".
Vineri, 25.03.2011, 00:00
Salariile bugetarilor ar putea creste pana la sfarsitul acestui an, pentru a se recupera astfel intreaga scadere produsa la mijlocul anului 2010, a anuntat, vineri, ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu.
Vineri, 25.03.2011, 00:00
Marius Petcu este cel mai bogat lider de sindicat. In declaratia sa de avere se regasesc mai multe imobile, conturi grase in banca si actiuni la mai multe firme. Marius Petcu a fost retinut pentru 24 de ore joi seara de procurorii DNA care azi vor cere magistratilor arestarea sa preventiva. Sindicalistul a fost prins in flagrant in timp ce primea mita de 40.000 de euro.
Vineri, 25.03.2011, 00:00
Bucuria lui Adrian Mititelu ca a obtinut 1,4 milioane de euro pe Mihai Costea a durat doar o noapte! Mititelu a incasat o noua amenda dupa ce l-a jignit pe Dumitru Dragomir in cazul Gaman - Barboianu! 3 miliarde de lei vechi trebuie sa scoata din...
Joi, 24.03.2011, 20:04
Cand Bercea nu-i acasa, mascatii ii controleaza prin casa! 200 de politisti au descins in locuintele lui. N-au gasit cutitul cu care Bercea Mondialu' si-ar fi injunghiat nepotul, dar au dat de 200.000 de euro. Exact ce avea nevoie procurorul pentru a-i...
Joi, 24.03.2011, 19:06
Incepem observatorul cu o veste-soc. In urma cu doua ore unul dintre cei mai cunoscuti lideri sindicali din Romania, Marius Petcu a fost saltat de catre procurorii DNA in urma unui flagrant. El este audiat sub acuzatia de luare de mita.
Joi, 24.03.2011, 19:02
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, a declarat ca evaziunea fiscala este un domeniu care "s-a instalat cu radacini bune in Romania" si a precizat ca in agricultura si in industria alimentara este si mai mare decat media nationala.
Joi, 24.03.2011, 00:00
Jurnalistii Sunday Times au declarat pentru Antena 3 ca Adrian Severin facea parte dintre europarlamentari cu interese economice si perspective comerciale in rezolvarea anumitor situatii. Biroul europarlamentarului PSD Adrian Severin a fosit sigilat de catre OLAF. Oficiul de lupta antifrauda a deschis o ancheta in cazul celor trei europarlamentari acuzati de luare de mita.
Joi, 24.03.2011, 00:00
Desi fusese invitat saptamana viitoare, marti, la comisia de munca sa discute pe tema pensiilor piramidale, ministrul Muncii Ioan Botis le-a facut ieri o surpriza alesilor care s-au trezit cu aceasta la masa. Si nu pentru pensii. Profitand de faptul ca opozitia era in minoritate in comisie, in calitate de deputat, Botis a propus completarea ordinii de zi cu doua proiecte: legea privind exercitarea unor activitati cu caracter ocazional desfasurate de zilieri, si legea privind ucenicia la locul de munca.
Joi, 24.03.2011, 00:00
Blondele au reusit sa-l invinga pe Prigoana si totodata au castigat si suma de bani pusa in joc.
17 persoane ridicate de la vama Albita vor fi eliberate! Decizia s-a luat la Curtea de Apel Bucuresti. Judecatorul motiveaza eliberarea prin faptul ca interceptarile nu ar fi concludente si s-au facut pe o perioada scurta de timp. In plus, magistratul...
Miercuri, 23.03.2011, 07:39
Bugetul pierde 30 de miliarde de euro din venituri ca urmare a economiei negre, a spus Raymond Breden, presedinte al Camerei de Comert Romano-Britanica si Tax Services Director la KPMG Romania.
Miercuri, 23.03.2011, 00:00
ATM-urile si POS-urile de la Piraeus Bank nu vor putea fi folosite vineri, intre orele 02:00 si 10:00, interval in care banca va opera lucrari de modernizare a sistemului.
Miercuri, 23.03.2011, 00:00
Scrisoarea premierului african s-a ratacit prin birourile institutiei conduse de Daniela Nicoleta Andreescu, o mai veche cunostinta a sotului Elenei Udrea.
Miercuri, 23.03.2011, 00:00
Pensiile sub 2.000 de lei raman neimpozitate. Senatul a respins, miercuri, cererea de reexaminare a presedintelui Traian Basescu. Proiectul de lege va fi transmis la Camera Deputatilor, care e camera decizionala.
Miercuri, 23.03.2011, 00:00
Concurentele de la Next Top Model by Catalin Botezatu au ajuns in Dubai! Catalin le-a dus acolo pentru filmarile la cea de-a 8-a editie a show-ului. Iar pentru ca gazda emisiunii isi doreste tot ce e mai bun pentru fetele sale, nu s-a uitat la bani si...
Marti, 22.03.2011, 23:28
Romanii ar putea scoate mai multi bani din buzunar daca vor Prima casa. Pentru ca nu mai are bani sa suplimenteze bugetul, Guvernul vrea sa imparta riscul cu bancile. Bancherii nu zic nu, dar cred ca asumarea riscului presupune costuri de creditare mai...
Marti, 22.03.2011, 19:28
Tot mai multi romani se simt in siguranta doar daca au o arma in mana. 20 de mii de oameni au cumparat arme de foc anul trecut. De patru ori mai multi decat acum doi ani. Iar criza i-a facut pe comercianti sa tinteasca o noua metoda de a face bani...
Marti, 22.03.2011, 19:24
Parlamentul European este paradisul oricarui politician. Este platit pentru fiecare gura de aer pe care o respira in Bruxelles. I se deconteaza pana si sedintele de acupunctura, orice l-ar tine departe de frustrari si de.coruptie. Andrei Zaharescu va...
Marti, 22.03.2011, 19:18
Cristian Boureanu si sotia lui, Valentina Pelinel, sunt la un pas de a pierde o mare parte din proprietatile lor dupa ce au pierdut 24 si cele 26 de procese intentate de banci.
Marti, 22.03.2011, 18:40
Cristian Boureanu si sotia lui, Valentina Pelinel, sunt la un pas de a pierde o mare parte din proprietatile lor dupa ce au pierdut 24 si cele 26 de procese intentate de banci.
Marti, 22.03.2011, 18:32
Leo sustine ca Jasmine ar avea datorii imese la camatari si tot un barbat ar fi motivul scandalului dintre el si dansatoarea Jasmine
Marti, 22.03.2011, 17:58
Doua din trei. Cam asta se poate spune despre o operatiune a politistilor. Ei au reusit sa recupereze doua tablouri de valoare, furate in urma cu mai bine de cinci ani de la Deva. Cea de-a treia pictura, in valoare de 175 de mii de euro este insa in...
Marti, 22.03.2011, 16:28
Stau in camin, dar platesc mai mult ca pentru un apartament cu 4 camere. Zeci de chiriasi ai unui camin de nefamilisti din Constanta au dat azi buzna in cabinetul directoarei, nemultumiti ca platesc si 1000 de lei pe luna pentru ultilitati.
Marti, 22.03.2011, 16:26
In luna ianuarie, livrarile externe s-au majorat cu 48% fata de aceeasi luna a anului anterior. Majoritatea exporturilor au fost realizate de companiile straine prezente in tara noastra, nu de companii autohtone.
Marti, 22.03.2011, 00:00
Romancele din Japonia isi aduc copiii in tara, de frica radiatiilor. 30 de romani, majoritatea femei si copii s-au intors noaptea trecuta cu avionul trimis de statul roman la Tokyo. Oamenii sunt fericiti ca au calcat pe pamant sigur. Spun insa ca...
Luni, 21.03.2011, 19:14
Fara bani, refacerea centrului vechi ramane doar o poveste. Pe de o parte, autoritatile spun, optimiste, ca pana la vara termina de asfaltat. Pe de alta, insa, taie drastic din bugetul alocat lucrarilor. Asa ca muncitorii raman pe santier pana termina....
Luni, 21.03.2011, 16:38
In aceasta saptamana, Romania reintra pe agenda celor doua institutii care au acordat cea mai mare parte a asistentei financiare derulate in ultimii doi ani. Joi, Comisia Europeana va elibera ultima transa, in valoare de 1,2 miliarde de euro, iar vineri FMI va discuta incheierea actualului program si va vota termenii unei noi intelegeri, de tip preventiv.
Luni, 21.03.2011, 00:00
Tepele imobliare se poarta si la stat. Cateva zeci de familii din Bucuresti acuza ANL-ul ca le-a luat banii de avans, dar a uitat sa le predea noile locuinte. Oamenii ar fi trebuit sa se mute in case in urma cu 2 ani. In schimb, platesc rate la creditele ipotecare si stau cu chirie. Codrin Mihalache a incheiat in 2008 un contract cu ANL pentru o garsoniera. A facut credit la banca si a platit ANL-ului 35 de mii de euro. Un an mai tirziu ar fi trebuit sa se mute in noua casa.
Luni, 21.03.2011, 00:00
Proiectul are la baza un contract neadaptat legislatiei romanesti, iar firmele inscrise sunt experte in exploatarea acestor greseli.
Luni, 21.03.2011, 00:00
Mircea Badea ironizeaza din nou Realitatea tv, dupa ce acestia au oferit un premiu de 100.000 de euro si nu angajeaza jurnalisti adevarati.
Vineri, 18.03.2011, 10:38
Emisiunea pentru Romania si Irlanda lansata astazi de catre Uniunea Europeana in valoare de 4,6 miliarde de euro a fost un succes, a fost suprasubscrisa de peste trei ori si a fost inchisa in mai putin de doua ore, conform emg.rs.
Vineri, 18.03.2011, 00:00
A crezut ca i-a pus Dumnezeu mana pe cap cand a gasit la gunoi 40 de mii de euro, insa acum este datoare vanduta.
Vineri, 18.03.2011, 00:00