Războiul din Siria a intrat duminică în al zecelea an, cu un regim care a reuşit să se menţină la conducerea unei ţări cu o populaţie epuizată şi o economie laminată, în care puteri străine cu interese divergente îşi încordează muşchii, relatează AFP.
Luni, 16.03.2020, 13:26Parchetul Naţional francez Financiar (PNF) a cerut condamnarea la patru ani de închisoare şi amendarea cu suma de zece milioane de euro a lui Rifaat el-Assad, unchiul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, acuzat de faptul că şi-a construit în mod fraudulos în Franţa o avere în domeniul imobiliar estimată la 90 de milioane de euro, relatează AFP.
Marti, 17.12.2019, 11:00Preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat joi că obiectivul final al guvernului său este reinstituirea autorităţii statului în zonele controlate de kurzi din nord-estul Siriei, după retragerea bruscă a trupelor Statelor Unite, dar a spus că acest lucru va avea loc treptat, transmite Reuters.
Vineri, 01.11.2019, 08:49Guvernul sirian şi opoziţia au acceptat - pentru prima oară în opt ani de război - să se aşeze la masă şi să discute despre Constituţie, însă regimul lui Bashar al-Assad, mai puternic ca niciodată, nu pare pregătit să facă vreo concesie, apreciază analişti, relatează AFP.
Miercuri, 30.10.2019, 15:09Preşedintele sirian Bashar al-Assad a efectuat marţi o vizită imedită în regiunea Idleb (nord-vest), unde a subliniat că lupta împotriva jihadiştilor şi rebelilor este cheia sfârşitului războiului care sfâşie ţara din 2011, relatează AFP.
Marti, 22.10.2019, 13:54Forţele regimului sirian s-au apropiat luni de frontiera cu Turcia, unde trupele Ankarei şi aliaţi sirieni ale acestora duc în continuare lupte armate împotriva Unităţilor Protecţiei Populaţiei (YPG), o miliţie kurdă, relatează AFP.
Luni, 14.10.2019, 13:24Kurzii din Siria, abandonaţi de Statele Unite, au anunţat că au încheiat un acord cu Damascul în vederea desfăşurării armatei siriene în nordul ţării, împotriva avansării trupelor turce şi aliaţilor acestora, relatează AFP.
Luni, 14.10.2019, 12:35Un convoi militar turc a fost trimise luni de Ankara în sudul provinciei Idleb, după ce trupele regimului sirian au intrat duminică în Khan Sheikhoun, un oraş strategic situat în nord-vestul Siriei, provocând furia Damascului, relatează AFP.
Luni, 19.08.2019, 17:27Un hotel din Cluj a fost transformat zilele acestea în fortăreaţă!
Sambata, 07.07.2018, 15:21Un hotel din Cluj a fost transformat zilele acestea în fortăreaţă! Şi asta pentru că îl găzduieşte pe fiul adolescent al preşedintelui Siriei, Bashar Al-Assad. Puştiul a venit în România să participe la olimpiada internaţională de...
Sambata, 07.07.2018, 14:01'Totul ne face să credem' că Siria nu mai este în măsură să producă arme chimice, însă dacă ea le va folosi încă o dată, Franţa şi aliaţii săi nu vor ezita să lovească din nou, a declarat marţi şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian, informează AFP.
Miercuri, 18.04.2018, 14:46Iranul nu are ”nicio intenţie să-şi agreseze” vecinii, însă va continua să producă ”toate armele” de care are nevoie pentru a-şi asigura apărarea, a declarat miercuri preşedintele Hassan Rohani.
Miercuri, 18.04.2018, 13:30Casa Albă a comunicat că ia în considerare noi sancţiuni contra Rusiei în urma atacului cu arme chimice din Siria, dar că încă nu a luat o decizie.
Marti, 17.04.2018, 10:48Preşedintele sirian Bashar al-Assad, apare pentru prima oară, în efigie, pe o bancnotă, şi anume pe cea de 2.000 de lire siriene, pusă în circulaţie duminică
Luni, 03.07.2017, 09:33Şeful regimului sirian, Bashar al-Assad, s-a întâlnit, la Moscova, cu preşedintele Vladimir Putin, devenit, în ultimul timp, principalul său aliat şi protector. Vizita, neanunţată , ar putea arăta că Rusia încearcă să găsească o...
Joi, 22.10.2015, 07:21De mai bine de doi ani sunt conflicte in Siria, dar sotia lui Bashar al-Assad comanda de pe internet mancare occidentala si rochii
Luni, 02.09.2013, 16:40"Mihai Gâdea a prezentat, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, cele mai recente informaţii referitoare la tensiunile din Siria. Împreună cu invitatții au discutat despre relația dintre președintele Traian Băsescu și Basha Al-Assad. Care sunt...
Duminica, 01.09.2013, 22:12Poziția României prin președinte este neclară și ne întrebăm de ce? Președintele nu mai pleacă la reuniunea O.N.U. Calograma WIKILEAKS vorbește despre Traian Băsescu și Bashar Al-Assad.
Sambata, 31.08.2013, 22:39Presedintele Barack Obama a confirmat, cu cateva ore in urma, ca guvernul sirian este cel care a comis atacul cu arme chimice care a facut sute de victime la 21 august.
Joi, 29.08.2013, 07:53Un corespondent al CNN in Siria a reusit sa obtina, in exclusivitate, imagini de la locul unde ar fi avut atacul cu arme chimice care ar putea duce la declansarea unei interventii militare.
Miercuri, 28.08.2013, 14:45In timp ce regimul lui Bashar al-Assad este acuzat de organizarea unui atac cu arme chimice, iar bilantul mortilor in urma conflictelor din tara a depasit 100.000, presedintele sirian posteaza pe contul de Instagram fotografii in care realitatea pare a fi cu totul alta.
Miercuri, 28.08.2013, 11:29Sunt oamenii nimanui. Regimul lui Bashar Al-Assad ii bombardeaza, iar Turcia ii alunga. Spitalele turcesti primesc doar sirienii care au fost raniti grav. Nici de intrat in tabara de refugiati de la frontiera Siriei cu Turcia NU e mai simplu.
Duminica, 23.12.2012, 21:02Autoritatile siriene se pregatesc sa foloseasca armamaent chimic impotriva insurgentilor, sustin oficiali americani citati de New York Times. In acelasi timp, Iranul continua sa trimita armament in Siria, datorita cooperarii cu Irakul.
Duminica, 02.12.2012, 16:11Seful serviciilor secrete libaneze si-a pierdut viata intr-un atentat cu masina capcana, chiar in Beirut. Alti sapte oameni au murit si peste 80 au fost raniti in urma exploziei. Multe voci din Liban cred ca in spatele atacului s-ar afla presedintele sirian, Bashar al-Assad.. Se pare ca seful serviciilor secrete libaneze descoperise dovezi ca fostul premier Rafik al-Hariri a fost asasinat de forte siriene.
Sambata, 20.10.2012, 12:58Anhar Kocineva, o jurnalista din Ucraina, care lucra in Siria si sustinea regimul lui Bashar al-Assad, a fost rapita de rebelii sirieni.
Luni, 15.10.2012, 22:41S-a deschis un nou front in Siria! Zeci de fotografii dramatice sunt postate zilnic pe Facebook pentru a atrage atentia asupra masacrelor Revolutiei. Din pacate, nu toate aceste imagini sunt reale. Multe dintre ele au trecut prin mana unor adevarat specialisti in Photoshop.
Marti, 09.10.2012, 12:25Secretarul de Stat american, Hillary Clinton a anuntat un nou ajutor umanitar si o noua sustinere pentru opozitia civila siriana in valoare totala de 45 de milioane de dolari, informeaza AFP.
Sambata, 29.09.2012, 12:40Conflictele armate din orasul sirian Alep iau amploare. Rebelii au anuntat de joi ca vor porni o batalie "decisiva".
Vineri, 28.09.2012, 12:52Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a anuntat ca peste 29.000 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise in violentele din Siria, de la inceputul revoltei impotriva regimului presedintelui Bashar al-Assad, la mijlocul lunii martie 2011, si pana in prezent.
Joi, 20.09.2012, 18:41Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat ca liderii statelor occidentale sunt "naivi" atunci cand considera ca regimul Bashar al-Assad va inceta ostilitatile si va retrage trupele din marile orase.
Sambata, 01.09.2012, 13:32Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a anuntat ca, potrivit ultimelor estimari, cel putin 24.495 de persoane au fost ucise in violentele din timpul revoltei din Siria, de la inceputul lunii martie 2011.
Joi, 23.08.2012, 17:10Sefa diplomatiei americane Hillary Clinton a declarat, sambata, la Istanbul, ca "Siria nu trebuie sa devina un sanctuar pentru teroristii din cadrul PKK", o miscare armata aflata in conflict cu aliatul turc al Washingtonului, relateaza AFP, citata de Antena3.
Sambata, 11.08.2012, 18:20Agentia de presa siriana SANA a transmis, intr-un comunicat, ca presedintele Bashar al-Assad l-a numit in functia de premier pe Wael Nader Al-Halqi. Fostul prim-ministru, Riad Hijab, a fugit in Iordania impreuna cu familia.
Joi, 09.08.2012, 16:56Luptele dintre rebeli si fortele guvernamentale continua in orasele mari din Siria. Din cauza violentelor, observatorii ONU au plecat din Alep.
Miercuri, 08.08.2012, 09:17Damascul este pregatit "sa curete Siria de teroristi", avertizeaza presedintele Bashar Al-Assad."Poporul sirian si Guvernul sau sunt hotarati sa curete tara de teroristi si sa lupte fara incetare", i-a spus Bashar Al-Assad lui Said Jalili, emisarul ayatollahului Ali Khamenei, liderul suprem iranian, potrivit AFP.
Marti, 07.08.2012, 22:18Site-ul agentiei de stiri Reuters a fost vizat de un atac informatic, hackerii postand o serie de materiale false, inclusiv un interviu fictiv cu un lider al insurgentilor sirieni, informeaza AFP.
Sambata, 04.08.2012, 12:33Adunarea Generala a ONU a adoptat vineri, cu o larga majoritate, o rezolutie care denunta atacurile armatei siriene si critica incapacitatea Consiliului de Securitate ONU de a actiona pentru a pune capat conflictului din Siria. Ambasadorul rus la ONU, Vitali Ciurkin, a afirmat insa ca rezolutia acorda o "sustinere flagranta opozitiei siriene armate" sub un pretext umanitar.
Sambata, 04.08.2012, 10:14Presedintele american Barack Obama a semnat un document secret autorizand acordarea unui ajutor american rebelilor sirieni care incearca sa indeparteze regimul lui Bashar al-Assad, a anuntat presa americana, citata de AFP.
Joi, 02.08.2012, 12:11Confruntarile militare din Damasc si Alep din ultimele zile au facut numeroase victime. Numai miercuri, si-au pierdut viata peste 100 de persoane.
Miercuri, 01.08.2012, 21:59Insurgentii din Siria au cucerit doua comisariate de politie si au executat cativa comandanti vinovati de reprimarea manifestatiilor pentru democratie, in orasul Alep. La Cairo, un lider al opozitiei siriene a anuntat ca va forma un guvern in exil.
Miercuri, 01.08.2012, 09:31Presedintele Siriei, Bashar al-Assad, a anuntat infiintarea unui tribunal antiterorist, cu sediul la Damasc, capitala tarii. Conform presei locale, noul tribunal este dedicat exclusiv pentru judecarea cazurilor considerate ca fiind actiuni teroriste. Judecatorii acestui tribunal ii vor acuza si condamna, in regim de urgenta, pe cei gasiti vinovati de aceste fapte savarsite pe teritoriul Siriei.
Luni, 30.07.2012, 12:06Peste 20.000 de persoane, dintre care aproape 14.000 sunt civili, au fost ucise in violentele din Siria de la inceputul revoltei fata de presedintele Bashar al-Assad in martie 2011, a anuntat sambata organizatia nonguvernamentala (ONG) Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului.
Duminica, 29.07.2012, 12:25Armata siriana a lansat sambata o contraofensiva cu scopul de a prelua controlul asupra sectoarelor rebele de la Alep, al doilea cel mai important oras din Siria, considerat o miza cruciala a conflictului armat din aceasta tara, au anuntat militanti, informeaza AFP
Sambata, 28.07.2012, 11:40Nu mai suntem in siguranta in Siria. Asta spun romanii care se intorc din tara macinata de violente. 30 dintre ei au revenit aseara in Romania, la bordul unei curse Damasc-Bucuresti. Povestesc ca le-a fost prea frica sa ramana in Siria, unde gloantele le-au suierat pe la ureche.
Vineri, 27.07.2012, 22:27Raidurile aeriene la care a recurs regimul Bashar Al-Assad demonstreaza "perversitatea" Administratiei de la Damasc, anunta Casa Alba, denuntand operatiunile militare din orasul sirian Alep, informeaza AFP. Iar "utilizarea elicopterelor de atac este un alt indiciu privind perversitatea" regimului Bashar Al-Assad, a afirmat Jay Carney, purtatorul de cuvant al Casei Albe.
Miercuri, 25.07.2012, 22:40Potrivit ambasadorului Rusiei in Franta, Aleksandr Orlov, presedintele sirian Bashar al-Assad ar accepta sa renunte la putere, insa "intr-un mod civilizat", anunta Mediafax.
Vineri, 20.07.2012, 17:22Mai mult de 18.600 de sirieni au fugit din calea violentelor din tara lor si mai ales din Damasc si s-au refugiat, de miercuri, in Liban, potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate libaneze.
Vineri, 20.07.2012, 11:03Insurgentii sirieni au reusit, joi, sa preia controlul asupra a doua puncte de tranzit, la frontiera cu Irak si Turcia.
Joi, 19.07.2012, 22:30Potrivit unor surse din cadrul opozitiei siriene si a unui diplomat, presedintele Siriei Bashar Al-Assad ar fi fost ranit intr-un atentat comis miercuri la Damasc, fugind ulterior in orasul Latakia, situat pe litoralul mediteranean. In acest timp, sotia sa ar fi plecat in Rusia, informeaza cotidianul turc Hurriyet. Informatiile nu au fost confirmate oficial.
Joi, 19.07.2012, 16:24Observatorului sirian al Drepturilor Omului (OSDO) a anuntat ca la Damasc se dau "cele mai violente" lupte de la declansarea revoltei in Siria. Iar, pe de alta parte, Rusia a acuzat luni statele occidentale ca exercita un "santaj" pentru a obliga Moscova sa accepte sanctiuni din partea Consiliului de Securitate al ONU impotriva regimului lui Bashar al-Assad.
Luni, 16.07.2012, 16:00