Nora și Sabrina au discutat ca între fete. Tema principală, băiatul pe care Nora îl place. Alexandra s-a alăturat și ea și se pare că fata știe mai multe de la Aron.
Sabrina a fost cea care a pornit cu pași mici în cunoașterea cu Perneș.
Aron și Alexandra au fost împreună la o cină romantică. Acolo au încercat să se cunoască mai bine și băiatul a ținut să o pună în gardă pe concurentă.
Sebastian este primul băiat care a intrat azi în casa Mireasa pentru a le cunoaște pe cele 8 concurente. Acesta a venit însoțit de mătușa lui în emisiune, iar în acest moment recunoaște că e stabil, dar uneori are tendința să fie puțin egoist.
Aron a rămas pe gânduri după întâlnirea cu fetele. Giovana și Alexandra sunt fetele care i-au atras atenția concurentului.
Perneș a intrat azi în casa Mireasa și le-a cunoscut pe fete. Acesta știa câteva detalii de la băieții care le cunoscuseră deja și din spusele lui se pare că o place pe Nora.
Leo a fost ieri în casa fetelor și a mamelor și le-a cunoscut pe concurente. Fata care l-a impresionat a fost Alina, deși aceasta a fost căsătorită, lucru pe care a spus că nu-l acceptă.
Leo este fratele lui Ruxi, concurenta din sezonul 3 Mireasa. Acesta a venit în show-ul matrimonial pentru a-și găsi o fată care știe să iubească, să vrea să evolueze și să știe ce vrea de la viață.
Andrei i-a reproșat lui Perneș că a venit în emisiune cu strategie și că deși ridică femeia pe un piedestal, Perneș nu este real și a spus că nu vede bărbăția în el.
Cătălin Seserman are 27 de ani, este din Botoșani, iar de meserie este barman. Pentru el, mersul la sală este o relaxare, iar acolo uită de toate.
Aron le-a cunoscut ieri pe fetele din casa Mireasa. Acesta a spus că Nora, Alina, Alexandra și Giovana i-au atras atenția, dar Giovana este fata de care s-a îndrăgostit.
Valentin este al doilea concurent din casa Mireasa care a venit în casa fetelor. Acesta s-a descris drept un bărbat sincer, care e pregătit de o relație frumoasă.
Andreea și Marian și Raluca și Ion, două frumoase familii formate în competiția Mireasa au dat startul la distracție pe pârtie. Cei patru s-au întâlnit în Maramureș.
Cosmina și Alin, foștii concurenți ai sezonului 3 Mireasa, au plecat într-o vacanță superbă în Egipt. Cei doi s-au bucurat din plin de peisajele spectaculoase și au publicat poze pe rețelele sociale, însă frumusețea Cosminei a atras toate privirile. Iată cât de schimbată este acum.
După despărțirea de Ion, Raluca trece prin momente din ce în ce mai grele și adesea este surprinsă plângând. Cu toate acestea, concurenta se mai bucură atunci când primește cadouri de la susținători.
Ion, Alexandru și Ionuț au stat mai mult aseară de vorbă. Cei trei au stat mai mult de vorbă, au râs, au glumit, până când Victor a ieșit la ei.
Cosmina se numără printre cele mai îndrăgite concurente din sezonul 3 Mireasa, însă foarte puțini sunt cei care știu că tânăra nu mai arată la fel ca atunci când a intrat în casa Mireasa.
Victor și Andrada au avut parte de momente frumoase în timpul petrecerii de sâmbătă seara. Concurentul a vrut să-i ofere iubitei sale un trandafir, dar lucrurile au ajuns la un alt nivel.
Isidora are 25 de ani, vine din Serbia, dar locuiește în Timișoara. Aceasta vrea un bărbat grijuliu, atent și protector.
În Gala din 29 mai 2021, Doamna Malvina i-a scos în față pe cei patru nominalizați spre eliminare și i-a întrebat pe ceilalți concurenți pe cine ar vrea să nu mai vadă în casa Mireasa.
Telespectatorii show-ului matrimonial Mireasa și-au ales favoriții și în această gală din data de 6 februarie 2021.
În casa Mireasa, un cuplu este pe cale să se formeze. Cătălin vrea să o cucerească pe noua concurentă, Nicole, pe care nu o mai scapă din ochi.
Claudia de la Mireasă rămâne subiectul preferat de discuție în casa Mireasa. Concurenta a stârnit antipatia tuturor mamelor și fetelor. Nicole, una dintre fetele noi, este foc și pară pe Claudia.
Doamna Geta ba vrea, ba nu vrea ca băiatul ei să se căsătorească. Îi este teamă ca nu cumva Cătălin să se îndrăgostească și să uite de ea.
Fetele noi din casa "Mireasa" au făcut deja primele cuceriri. Ștefan și Cătălin și-au spus primele impresii despre Ionela și Nicole.
Gala săptămânală a stârnit noi intrigi în casa Mireasa. Claudia a fost la un pas să plece din competiție, însă cea mai aprigă rivală a salvat-o.