Deși e o mămică dedicată, frumoasa Mirela Boureanu Vaida nu-și neglijează fanii. Fosta prezentatoare a emisiunii „Mireasă pentru fiul meu” le-a transmis admiratorilor săi un mesaj emoționant de început de an.
Edith a rămas singură și părăsită în Casa Mireselor, după ce Ali a decis să părăsească competiția!
Nea Mărin și vedetele sale au reușit să aducă din nou zâmbete pe chipurile celor din jur!
Liviu Vârciu face ce face și intră mereu în bucluc! De data aceasta vedeta a comis-o rău!
Daniela Crudu a făcut o şedinţă foto incendiară pe barcă! Bruneta a pozat într-un costum de baie foarte sexy sub privirile lui Giani Kiriţă şi Liviu Vârciu!
Nea Mărin i-a dat pantalonii jos lui Liviu Vârciu și i-a aplicat o corecție de zile mari!
Vedetele au profitat de absența lui Nea Mărin și au stat la relax, la piscină!
Distracție de zile mari când vedetele s-au costumat și s-au pregătit să facă un show de zile mari!
Daniela Crudu face ce face și iar ajunge în atenția tuturor! Bruneta chiar e aiurită!
Vedetele au făcut spectacol la circ, dar parcă Daniela Crudu i-a întrecut pe toți!
Nea Mărin nu are timp de pierdut, așa că a pus din nou vedetele la treabă!
Ali a pus capăt relației cu Edith și s-a refugiat în brațele Tatianei!
Deși s-a zvonit că au luat-o pe drumuri separate din cauza trădării, Lavinia și Eduard de la „Mireasă pentru fiul meu” par mai îndrăgostiți ca oricând.
Adriana și Valentin, cei doi câștigători din sezonul trecut de la ”Mireasă pentru fiul meu”, țin legătura cu fanii, ba chiar interacționează foarte mult cu foștii susținători.
Cătălin, fostul concurent al reality-show-ului matrimonial „Mireasă pentru fiul meu”, lucrează ca psiholog, dar nu exclude posibilitatea de a lucra și în televiziune.
Poate una dintre cele mai controversate concurente, Lorena de la „Mireasă pentru fiul meu” a atras multe antipatii în emisiune.
După ce a începutul lunii noiembrie, Adelina a fost eliminată din competiţia "Mireasă pentru fiul meu!", fata și-a continuat viața de studentă în Craiova, departe de indiscretele camere de filmat și ochii mult prea curioși ai telespectatorilor!
Tatiana, fosta concurentă de la „Mireasă pentru fiul meu”, a ținut să le arate tuturor pe Facebook cât de multe o leagă de prietena ei din emisiune, năstrușnica Denisa. Potrivit imaginilor publicate pe Facebook, cele două și-aau petrecum Revelionul împreună.
Ce party, ce huzur? Mihaela și Constantin de la „Mireasă pentru fiul meu” au petrecut Revelionul acasă, în căminul de nefamiliști de la Tălmaciu.
Denisa Nedelea, fostă concurentă în casa "Mireasă pentru fiul meu", s-a pozat de Revelion într-o rochie albă, mulată, decupată, despre care fanii au crezut că nu s-a sinchisit să o poarte cu lenjerie intimă!
Liliana, una dintre cele mai frumoase și îndrăgite foste concurente de la "Mireasă pentru fiul meu", a transmis un mesaj emoționant fanilor de Revelion! Deși părea reasemnată în privința vieții sentimentale, se pare că soarele a ieșit, în sfârșit, și pe strada ei! Fericită că este iubită, fosta concurentă a avut numai cuvinte de încurajare la adresa foștilor susținători.
Radu a primit de Crăciun o casă nouă, pentru el și frățiorii lui pe care îi crește, deși are doar 23 de ani.
Nea Mărin este lovit de Liviu în picior cu un lemn. Și de aici lucrurile au luat-o razna!
Vedetele merg în oraș să împodobească bradul, ca să fie datina respectată întocmai!
Scandal de zile mari și nemulțumiri pe bandă rulantă la „Poftiți la muncă”!
Nea Mărin și gașca sa de muncitori demolează o casă!
Tensiunea atinge cote maxime la „Poftiți la muncă”, după ce spiritele se încing teribil de mult!
Schimb de replici acide la „Poftiți la muncă” între Vica Blochina și Tomiță de la „Insula iubirii”!
Surpriză de zile mari pentru Nea Mărin și băieți când divele acestei ediții și-au făcut apariția!
Această ediție specială de Crăciun a emisiunii ”Poftiți la muncă” desfășurată în Bucovina, în care Ramona Bădescu, Vica Blochina, Tomi Giurgia și Edi Stancu au trecut printr-o mulțime de aventuri alături de Nea Mărin și Liviu Vârciu, a fost lider de audiență luni, 26 decembrie, pe toate cele trei targeturi de populație - 18-49 Urban, All urban si National.
Marti, 27.12.2016, 14:17
Horia Brenciu este un bărbat împlinit! Are o carieră spectaculoasă în muzică, dar mai ales, o familie pe care o iubeşte nespus. Pe soţia lui, pe cele trei fiice şi pe mezinul Toma. Un băieţel adoptat, care primeşte toată dragostea şi...
Luni, 26.12.2016, 20:10
Întâmplare unică la Mireasă pentru fiul meu. Andrei a fost surprins în timp ce doarme în timpul emisiunii!
Întâmplare unică la Mireasă pentru fiul meu. Andrei a fost surprins în timp ce doarme în timpul emisiunii!
Cu mult umor, Mihai Mitoșeru povestește ce aventuri a trăit la ”Poftiți la muncă”, în ediția care va fi difuzată la Antena 1 luni, 19 și marți 20 decembrie, de la ora 20:30.
Mihai Mitoșeru a trecut prin chinurile iadului după ce biciul lui Nea Mărin a pus iar vedetele la treabă!
Monica și Gabriela Irimia, surorile Cheeky Girls au trecut prin adevărate peripeții pentru această ediție a emisiunii ”Poftiți la muncă”, ce va fi difuzată luni, pe 19 și marți pe 20 decembrie, de la ora 20:30.
Chiar dacă nu s-au căsătorit încă, Mihaela și Constantin, foștii concurenți de la ”Mireasă pentru fiul meu”, sunt mai fericiți ca oricând! Și, da, clopotele de nuntă sună mai tare ca oricând acum!
Mirela Vaida le-a pregătit fanilor săi o mare surpriză. Aceasta s-a întâlnit cu doi fost concurenţi ai emisiunii "Mireasa pentru fiul meu". Unde? Chiar în Piața Constiției, acolo unde frumoasa fostă prezentatoare a prezentat spectacolele prilejuite cu ocazia Târgului de Crăciun.
Adriana, devenită doamna Turcuman, după ce s-a căsătorit în finala de la "Mireasă pentru fiul meu" cu Valentin, a făcut fanilor cel mai frumos cadou: un clip în care prezintă luminițele de Crăciun din București.
Petru a primit prin telefon de la Florin, un fost concurent la "Mireasă pentru fiul meu", mai multe sfaturi compeţionale! Printre acestea, și acela de a fi mai temperat!
Așa cum era de așteptat, Regula 25, cea care interzice relațiile intime în Casa Mireselor, a fost încălcată. Cine a călcat pe bec de data asta? Hmmm, în mod neașteptat, un cuplu abia format, față de veteranii Miki și Mihai...
Fratele Cassandrei de la „Mireasă pentru fiul meu” a fost insultat de o fostă susținătoare de-ale surorii sale. „Cap de mop care ești!”, i-a scris fata revoltată, după ce tânărul a fost LIVE pe Facebook.
Liliana, fosta concurentă de la "Mireasă pentru fiul meu", s-a întors în brațele fostului iubit violent, Luțu. Tânărul a făcut publică pe Facebook prima fotografie cu „copilul” lor, un cățeluș adorabil.
Denisa de la ”Mireasă pentru fiul meu” nu a reușit să își întâlnească sufletul pereche în competiția matrimonială, dar este doar o chestiune de timp până inima ei va fi cucerită de un bărbat. Denisa se pozează frecvent în ținute sexy și înfierbântă imaginația fanilor!
Crina, fostă concurentă de la „Mireasă pentru fiul meu”, a postat recent o fotografie pe pagina personală de Facebook. Ea a participat la nunta unei prietene, fiind domnișoară de onoare.
Mirela Boureanu Vaida, fosta prezentatoare a emisiunii „Mireasă pentru fiul meu” nu poate sta departe de telespectatori.
Tatiana, fosta concurentă de la „Mireasă pentru fiul meu”, a ținut să își exteriorizeze sentimentele pe pagina personală de Facebook. Rezultatul? O înflăcărată declarație de dragoste!
Cassandra a rămas în istoria emisiunii „Mireasă pentru fiul meu”datorită personalității sale puternice și nu numai. A fost poate una dintre cele mai controversate foste concurente, din cauza unui trecut plin de experiențe de viață, dar tânăra s-a „liniștit” după ce a ieșit din Casa Mireselor.
Florin, fost concurent la "Mireasă pentru fiul meu", a revenit în competiţie u mai multe sfaturi pentru Petru. „Cu femeile nu trebuie să faci pe-a indiferentul, ele vor atenţie", l-a sfătuit cel care a scris istorie prin participarea la show-ul matrimonial.
Au ieșit din Casa Mireselor înainte de Marea Finală și mulți credeau că s-au separat. Nimeni nu ar fi crezut în relația lor, iar cârcotașii spuneau că se vor depărți imediat după ce vor ieși din casa "Mireasă pentru fiul meu", dar Emilia și Nicolae demonstrează cu totul altceva.