Proprietarii au crescut in primele doua saptamani ale anului preturile solicitate la vanzarea locuintelor, in unele cazuri, cu pana la 8%, fata de nivelul din decembrie 2010, iar cele mai mari majorari de preturi s-au inregistrat pe segmentul locuintelor vechi, potrivit imobiliare.ro.
Miercuri, 19.01.2011, 00:00Prima Casa, reincepe de saptamana viitoare, insa banii pusi la dispozitie de catre Guvern sunt mai putini ca niciodata.
Vineri, 14.01.2011, 19:47Programul “Prima casa” va reincepe de saptamana viitoare. Banii pusi la dispozitie de catre Guvern sunt insa mai putini ca niciodata.
Vineri, 14.01.2011, 00:00Programul "Prima Casa" e sub semnul intrebarii in 2011. Guvernul nu a aprobat inca bugetul acestuia, pentru la anul. Iar bancile sau Fondul de garantare se feresc sa mai primeasca dosarele celor care vor sa isi cumpere apartamente.
Marti, 21.12.2010, 00:00Dezvoltatorii bucuresteni au reusit sa vanda in 2010 doar aproximativ 2.300 de locuinte noi dintr-un stoc de 10.000 inregistrat la inceputul anului, majoritatea (80%) reprezentand apartamente cu preturi sub 90.000 de euro. Totodata, mai mult de 7.000 de apartamente (70%) din stocul mentionat sunt nevandabile, o parte dintre acestea urmand sa fie repozitionate pe piata, iar altele vor ramane nevandute, sustine Ion Catutoiu, directorul general al companiei RealTime.
Vineri, 03.12.2010, 00:00In „Strategia fiscal-bugetara pe perioada 2011-2013”, Cabinetul Boc sustine ca inca din anul 2009 a pus in aplicare „cu promptitudine” masuri anticriza care „au contribuit la normalizarea conditiilor financiare”.
Miercuri, 01.12.2010, 00:00Satui de clientii cu buget redus, dezvoltatorii incearca, din nou, sa obtina marirea plafonului programului „Prima casa” la 120.000 de euro. Intreprinzatorii vor sa incurajeze clientii cu venituri lunare de peste 1.500 de euro.
Marti, 26.10.2010, 00:00Deciziile pe care Executivul le-a luat in ultimii doi ani au facut economiei mai mult rau decat bine, considera oamenii de afaceri. Patronatele asteapta inca renuntarea la impozitul minim. Ultimul termen, 1 octombrie.
Marti, 21.09.2010, 00:00Spre deosebire de programul Prima Casa 1, prin care Fondul Naţional de Grantare aproba in jur de 2.300 de dosare pe luna, programul de anul acesta a inregistrat o scadere majora, de peste 42%, inregistrandu-se acum numai 1320 de dosare lunar.
Marti, 03.08.2010, 00:00Programul guvernamental de „asistenta” in cumpararea unei locuinte ar putea esua din cauza reducerii veniturilor beneficiarilor Si clientii din afara sistemului de finantare cu garantii de stat risca sa piarda avansurile platite pentru imobilele precontractate.
Marti, 13.07.2010, 00:00Prima casa nu mai e ce-a fost odata. In 6 luni, peste 20 de mii de romani si-au cumparat o locuinta cu acest credit. In ultima perioada, insa, cererea a fost de trei ori mai mica. Masurile de austeritate anuntate de Guvern sunt cele care au speriat...
Miercuri, 02.06.2010, 19:31Senatorii au decis ca beneficiarii programului "Prima Casa" sa poata fi persoanele care nu au detinut incepand cu anul 2000 si pana la data solicitari creditului garantat, in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia, nicio locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita. Totodata, un nou amendament spune ca locuintele pot fi construite pe terenul aflat in proprietate.
Miercuri, 26.05.2010, 00:00Drumul catre Prima Casa este pavat cu bune intentii! Desi - oficial - cea de-a doua varianta a programului a inceput din martie, nici acum romanii nu-si pot depune dosarele daca vor o casa de la zero. Din dorinta de a demonstra cata grija are fata de...
Marti, 04.05.2010, 07:25Numarul romanilor care doresc sa-si cumpere o casa s-a dublat comparativ cu anul trecut. In plus, clientii sunt mai bine pregatiti si stiu exact ce vor, fie ca vorbim despre tipul de proprietate pe care il cauta, fie ca ne referim la conditiile in care pot accesa un credit ipotecar.
Marti, 04.05.2010, 00:00"Prima Casa 2" scartaie din toate incheieturile. Oficial, programul a inceput in martie, dar nici acum romanii nu pot depune dosarul daca vor sa-si construiasca o locuinta de la zero. Pentru ca ii place sa se laude, guvernul a lansat programul fara sa...
Luni, 03.05.2010, 19:33Prima Casa doi scartaie din toate incheieturile. Oficial, programul a inceput in martie, dar nici acum romanii nu pot depune dosarul daca vor sa-si construiasca o locuinta de la zero. Pentru ca ii place sa se laude, guvernul a lansat programul fara sa se asigure ca el poate fi si aplicat.
Luni, 03.05.2010, 00:00Premierul Emil Boc a declarat luni seara la emisiunea "Nasul"(B1 TV) ca programele initiate de Guvern sunt un succes spunand ca pana in prezent s-au dat aproape 19.000 de locuinte prin programul "Prima casa".
Luni, 26.04.2010, 00:00A aparut primul caz in care un roman inscris in programul Prima Casa nu-si mai poate achita ratele.
Vineri, 23.04.2010, 08:00A aparut primul caz in care un roman inscris in programul national demarat de Guvern, Prima Casa, nu-si mai poate achita ratele contractate.
Vineri, 23.04.2010, 00:00Cea de-a doua etapa a programului "Prima casa" este functionala numai in ceea ce priveste achizitia de imobile finalizate, pentru ca normele pentru finantarea locuintelor care urmeaza sa fie construite nu sunt inca puse in aplicare.
Miercuri, 07.04.2010, 00:00Bancile pot gasi un client care sa preia, de la rau-platnici, ratele la creditul contractat prin programul "Prima Casa". Este decizia luata de Executiv, la rugamintea bancilor care au intampinat dificultati cu platile.
Joi, 01.04.2010, 00:00Dupa modelul prima casa, guvernul lanseaza. prima ferma! Agricultorii vor putea, in curand, sa obtina mai usor bani pentru modernizarea fermelor. Fondul de Garantare va acorda garantii pentru creditele pe care acestia le acceseaza.
Luni, 29.03.2010, 12:24Numarul persoanelor care si-au cumparat locuinte prin Programul "Prima casa" a depasit 17.000, in timp ce garantiile guvernamentale au ajuns la un total de 736 de milioane de euro, a anuntat vineri premierul Emil Boc.
Vineri, 26.03.2010, 00:00"Prima Casa 2" functioneaza deocamdata doar pentru achizitia de locuinte deja construite, iar pentru cele care urmeaza sa fie dezvoltate programul va fi disponibil in zece zile, fiind necesar un nou act normativ al Guvernului pentru a regla anumite aspecte legate de acest segment.
Joi, 11.03.2010, 00:00Un alt program lansat cu tam-tam, Prima casa, toaca, in continuare, nervii romanilor care vor o proprietate. Daca v-ati pus in gand sa va cumparati o locuinta, ar fi bine sa aveti ceva bani la ciorap, in plus fata de pretul cerut de vanzator.
Joi, 04.03.2010, 19:59In curand, locuintele ANL vor putea fi cumparate prin programul Prima Casa. Dar. doar de actualii chiriasi! Preturile celor 26 de mii de apartamente scoase la vanzare sunt la jumatate fata de cele de pe piata, cerute de dezvoltatori.
Marti, 16.02.2010, 19:37Prima Casa mai sta putin. Astazi a expirat termenul pana la care programul a functionat in vechea forma. Guvernul ar fi trebuit sa aprobe noua varianta a programului, ceea ce nu s-a intamplat.
Luni, 15.02.2010, 20:03Prima casa, varianta doi, prinde contur. Guvernul se pregateste sa modifice proiectul. partial. Pastreaza deocamdata limita de 60 de mii de euro si pentru locuintele vechi, dar si pentru cele noi gata finalizate. Doar pentru casele aflate in...
Miercuri, 10.02.2010, 19:28