Un pacient al Spitalului Judeţean Craiova s-a aruncat de la etajul al doilea al unităţii medicale, starea sa de sănătate fiind una gravă
Marti, 13.11.2018, 16:30
La o oră și 30 de minute după decesul lui Albert Einstein, survenit pe 18 aprilie 1955, patologul Spitalului Princenton, doctorul Thomas Harvey, îndepărtează creierul de 1230 de grame al geniului, deși nu primise autorizație. Îl taie în peste 240 de bucăți, pe unele le pune în două borcane de compot. În 1978, un jurnalist află povestea. Astăzi, mare parte din el este expus la Muzeul Mutter din Philadelphia, după o călătorie de 55 de ani
Marti, 13.11.2018, 12:03
Artistul, în vârstă de 68 de ani, s-a prăbuşit pe scenă imediat după ce a cântat la New York. Se pare că nu a mai putut respira. Paramedicii au intervenit imediat şi i-au acordat primul ajutor. Chitaristul este conştient şi poate comunica,...
Marti, 13.11.2018, 08:01
Pentru prima dată în cei 18 ani de când aici se efectuează transplant de rinichi, doi pacienţi au fost operaţi în acelaşi timp. Unul dintre rinichi a ajuns la o femeie care făcea dializă de 18 ani, iar celălalt la un bărbat cardiac. Şi...
Marti, 13.11.2018, 07:52
Joe Perry, chitarist al celebrei trupe americane rock Aerosmith, s-a prăbușit imediat ce a ieșit de pe scenă, după un concert pe Mandison Square Garden din New York, informează presa internațională.
Luni, 12.11.2018, 09:55
Avem imagini de la prima apariţie în public a Anamariei Prodan după ce a fost luată de urgenţă cu salvarea şi dusă la spital.
Vineri, 09.11.2018, 15:34
În data de 11 mai 2018, cinci pacienti care și-au făcut o tomografie computerizată cu substanță de contrast într-una din camerele spitalului Gregorio Maranon din Madrid, au fost infectate cu virusul hepatitic C, afirmă El Pais.
Vineri, 09.11.2018, 15:30
Incidentul s-a petrecut aseară, în zona localităţii Ungureni din Botoşani, iar agresor ar fi chiar fratele bărbatului. Totul s-a întâmplat după câteva pahare de alcool pe care cei doi fraţi le-ar fi băut împreună, la o stână, în...
Vineri, 09.11.2018, 06:56
Focul a pornit la subsolul clădirii, într-o cameră care era folosită drept croitorie. Pompierii au intervenit cu 15 subofiţeri şi trei autospeciale. 30 de pacienţi şi rudele lor au fost evacuaţi din cauza fumului, care s-a ridicat până la...
Joi, 08.11.2018, 07:51
În România, într-un oraş universitar, un infarct poate duce la moarte sigură. Avem spitale, avem clinici, nu avem medici. Sau ne-încurcăm în acte până să îi angajăm. Actorul Florin Busuioc a fost în pericol de moarte la Craiova. Iar cazul...
Miercuri, 07.11.2018, 19:16
Un fost liceu din Timişoara va fi transformat într-un centru unde bolnavii în fază terminală îşi vor putea trăi ultimele zile cu demnitate! Va fi primul cămin de îngrijiri paliative de stat pus la dispoziţia pacienţilor din judeţ.
Miercuri, 07.11.2018, 16:08
O fetiță de 1 an și jumătate a suferit arsuri de gradul doi pe tălpile picioarelor, după ce a atins capacul de metal fierbinte al unui canal în timp ce se juca într-un parc de distracții cu apă din Australia. Mama fetiței se afla la câțiva metri de ea.
Miercuri, 07.11.2018, 16:01
2 fetițe gemene nou-născute au fost găsite pe stradă într-o valiză închisă de niște medici rezidenți. Oamenii au trait cele mai mari emoții și frici din viața lor, fetițele aflându-se într-o stare delicate.
Miercuri, 07.11.2018, 11:22
Tânărul ars în explozia unui bloc din Piatra Neamţ a fost operat în Belgia. Este stabil, dar medicii din Charleroi au identificat două bacterii pe care pacientul le-ar fi adus din România. Curăţarea rănilor a fost făcută de mântuială, a...
Marti, 06.11.2018, 19:09
Este dotat cu aparatură de ultimă generaţie. Mai mult, are o Unitate de Primiri-Urgenţe, care este deschisă 24 de ore din 24. De asemenea, spitalul pentru cai are săli de operaţie mai moderne decât cele pentru oameni.
Marti, 06.11.2018, 13:15
100 de copii din judeţul Constanţa trec printr o situaţie extrem de dificilă, iar părinţii lor sunt cu sufletul la gură. Cei mici au fost trimişi la spital, pentru analize, după ce educatoarea lor a fost diagnosticată cu TBC. Femeia s-ar fi...
Luni, 05.11.2018, 19:35
Nelu Ploieşteanu a ajuns de urgenţă la spital! Artistul trece prin clipe cumplite după moartea fiului său, iar acum organismul lui a cedat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale
Luni, 05.11.2018, 15:27
Nelu Ploieşteanu a ajuns de urgenţă la spital! Artistul trece prin clipe cumplite după moartea fiului său, iar acum organismul lui a cedat şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Elena Ploieşteanu, soţia lui, ne-a vorbit despre starea sa de...
Luni, 05.11.2018, 15:11
Caz șocant în Spitalul Militar din Constanța! Doctorul Gheorghe Ștefan, directorul spitalului, îi pune în pericol sănătatea unei paciente, uitându-i în abdomen două foarfece
Luni, 05.11.2018, 13:37
Bună dimineața, Sănătate! Tomografia Computerizată (CT) sau Rezonanță Magnetică (RMN) sunt două investigații importante, recomandate adesea de medici. Este momentul să aflăm exact în ce cazuri sunt recomandate și ce tip de diagnostic pot confirma.
Diagnosticarea sau confirmarea unor afecțiuni presupune în anumite situații realizarea unor investigații suplimentare analizelor de sânge, ecografiilor sau radiografiilor, precum Tomografia Computerizată (CT) sau Rezonanță Magnetică (RM)....
Un asistent medical care lucra în cadrul Secției de Anatomie Patologică a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi luat mită în formă continuată. Conform anchetatorilor, se pare că acesta ar fi săvârșit 134 de infracțiuni.
Vineri, 02.11.2018, 13:54
Protagonişti au fost doi tineri care i-au înjurat pe poliţişti şi au lovit tot ce le-a stat în cale. Unul dintre ei este fiul unui bărbat care fusese prins de agenţi în timp ce conducea băut. Vă avertizăm, urmează imagini care vă pot...
Vineri, 02.11.2018, 07:55
O asistentă de la spitalul din Zimnicea a căzut ca secerată în timpul turei de noapte. Femeia a intrat în comă și a fost transportată de urgență la Alexandria, iar mai apoi la București.
Joi, 01.11.2018, 10:49
Imagini revoltătoare din secția de Pediatrie a Spitalului din Craiova au fost publicate pe internet de mai mulți părinți, în acestea apărând gândaci plimbându-se prin saloane în care nu sunt respectate regulile de igienă.
Joi, 01.11.2018, 08:52
Actrița Natașa Raab a ajuns de urgență la un spital din București, unde a rămas internată, din cauza unor probleme de sănătate cu care se confruntă de mai mulți ani.
Miercuri, 31.10.2018, 11:51
Stephan Pelger este la prima apariție la TV, în cadrul emisiunii Răi da buni, după ce a ajuns de urgență la spital. „Am avut o criză de bilă și am ajuns la perfuzii”, a declarat designerul.
Marti, 30.10.2018, 22:37
La trei ani de la cea mai mare tragedie din istoria recentă a României nu ne-am schimbat deloc. O ştim şi noi. O recunosc şi cei care ne conduc. După incendiul de la Colectiv, spitalele sunt la fel de nepregătite să-şi trateze arşii, iar medicii sunt tot mai puţini!
Marti, 30.10.2018, 19:24
O fotografie făcută în cel mai mare spital din Oltenia a scandalizat mii de oameni pe Internet. În secţia de pediatrie a Spitalului de Urgenţă din Craiova, mamele se înghesuie împreună cu copiii în paturi ruginite. Iar noaptea, stau treze ca...
Marti, 30.10.2018, 19:12
Mihai Constantinescu a ajuns, de urgenţă, la spital! Artistul se afla la un restaurant pentru a se relaxa, când, la un moment dat, i s-a făcut rău şi a avut nevoie de intervenţia medicilor! Cântăreţul nu a mai putut să respire, i-a crescut...
Luni, 29.10.2018, 20:53
Mihai Constantinescu a ajuns de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău, i-a crescut tensiunea și nu a mai putut să respire.
Luni, 29.10.2018, 12:10
În Călăraşi, un spital şi două localităţi stau fără căldură şi fără apă caldă. Magistrala de gaze a explodat şi a aruncat în aer o casă. O bătrână şi nepoata ei de trei ani au scăpat cu răni uşoare. Însă de mai bine de 24...
Sambata, 27.10.2018, 19:34
Numărul infecţiilor dobândite în spitale aproape s-a dublat în ultimii 12 ani, ajungând de la 10.827 în 2005, la 19.607 în 2017. Cea mai mare creştere a avut-o numărul de infecţii digestive, de aproape nouă ori, în timp ce cazurile de septicemie au crescut şi ele de şase ori.
Sambata, 27.10.2018, 12:56
La 36 de ore de la naștere, Aliza Rose a dezvoltat febră mare și o stare letargică îngrijorătoare. Fetița, după cum afirmă părinții a contactat virusul herpes printr-un sărut, astfel că a dus la afectarea organelor și în final la moartea acesteia.
Vineri, 26.10.2018, 15:56
Președintele Klaus Iohannis a fost externat vineri dimineață, după ce în cursul zilei de joi a fost supus unei intervenții chirurgicale artroscopice la umărul stâng.
Vineri, 26.10.2018, 10:28
Șapte persoane care erau cazate la o pensiune din zona Bran-Șimon au fost transportate la spital, în urmă cu puțin timp, având simptome de toxiinfecție alimentară.
Vineri, 26.10.2018, 08:08
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a suferit, joi, o intervenţie chirurgicală, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.
Joi, 25.10.2018, 21:07
Zeci de ani au cărat pacienţii cu targa pe scări! E greu de crezut, dar aceasta a fost realitatea din spitalul TBC din Satu Mare. Acum, după un an de lucrări, infirmierii dar şi pacienţii se bucură de beneficiile secolului al 21-lea. Liftul...
Joi, 25.10.2018, 16:29
Scenele au fost surprinse de camerele de supraveghere. În imagini se vede cum individul intră furios în curtea instituţiei, nu înainte de a rupe bariera de acces din parcare. A intrat apoi în sala de aşteptare şi a mers glonţ la una dintre...
Miercuri, 24.10.2018, 07:53
Raportul preliminar al medicilor legişti arată că decesul băiatului de un an şi 10 luni a fost provocat de o hemoragie internă. Cazul a ajuns acum şi în atenţia Colegiului Medicilor. Iar părinţii vor să depună plângeri şi împotriva...
Marti, 23.10.2018, 19:10
La târgul organizat la Târgu-Mureş, proaspeţii absolvenţi au avut şansa să stea de vorbă cu cei de la firme de recrutare din toată lumea ca să vadă ce ofertă este mai bună pentru ei. Şi u avut de unde alege. Iar mulţi dintre ei sunt tot...
Marti, 23.10.2018, 16:21
Deşi o pungă cu sânge salvează trei vieţi, nu sunt foarte mulţi români dispuşi să îi ajute pe cei aflaţi în nevoie! Însă pot fi convinşi. De exemplu, o asociaţie din Iaşi a găsit soluţia să-i determine pe studenţi să treacă...
Marti, 23.10.2018, 16:19
O fetiţă de doar doi ani a ajuns la spital în această dimineaţă, după un accident rutier produs pe o stradă din Timişoara! Cea mică era într-un scaun special, iar asta i-a salvat viaţa, pentru că maşina condusă de tatăl ei s-a...
Marti, 23.10.2018, 16:10
3 ani de la Colectiv. Drama prin care au trecut sute de oameni nevinovați. Coșmarul care nu are nici acum o explicație sau o rezolvare.
Marti, 23.10.2018, 15:17
Beyonce de România a ajuns de urgenţă la spital. Paparazzii Spynews.ro au imagini în exclusivitate cu fosta iubită a lui Nicolae Guţă pe patul de spital.
Marti, 23.10.2018, 09:11
Invitată la "Agenția VIP", Dana Neacşu, cunoscută şi sub numele de scenă DJ Harra, a vorbit despre drama pe care a trăit-o în ultimii ani.
Marti, 23.10.2018, 08:09
Invitată la "Agenția VIP", Dana Neacşu, cunoscută şi sub numele de scenă DJ Harra, a vorbit despre ce boală a avut.
Marti, 23.10.2018, 00:27
Multe spitale de stat nu au nici aparate, nici personal specializat. Medicii nu au de ales şi îşi duc micii pacienţi în clinicile private. Dar şi acolo este aglomeraţie. Aşa că, de multe ori, cazurile grave ajung pe listele de aşteptare.
Luni, 22.10.2018, 23:14
Val de anchete la unul dintre cele mai mari spitale private din Capitală, după moartea suspectă a unui copil de un an şi 10 luni. Procurorii, poliţiştii şi Direcţia de Sănătate Publică verifică dacă medicii de acolo au respectat protocoalele medicale.
Luni, 22.10.2018, 19:23
Sonda care alimenta întreaga zonă a rămas fără resurse naturale după 30 de ani. 10.000 de oameni sunt afectaţi, dar şi un spital de urgenţă, şcoli şi grădiniţe. Problema a ajuns până la Ministerul Energiei.
Luni, 22.10.2018, 19:21