PLoile si aversele torențiale se vor înregistra pe suprafețe întinse. În intervale scurte de timo se vor înregistra cantități foarte mari de apă.
Mădălina Vasile ,reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Administrația Națională de Meteorologie, a aflat de la Gabriela Băncilă, meteorolog ANM, vremea pentru următoarea perioadă.
Meteorologii au emis, sâmbătă, Cod galben de ploi torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelii, valabil în cea mai mare parte a ţării, până duminică. Începând de sâmbătă la prânz, în Moldova, Maramureş, Transilvania, Dobrogea, local în Muntenia şi în nordul Crişanei şi în zonele montane va fi Cod portocaliu de ploi torenţiale, fiind aşteptate cantităţi de apă însemnate.
Sambata, 20.06.2020, 10:41
Meteorologii au transmis, vineri seară, o avertizare Cod roşu pentru cinci localităţi din judeţul Caraş-Severin. Astfel, se estimează că precipitaţiile pot ajunge la 45-50 litri pe metru pătrat, iar populaţia a primit mesaj Ro-Alert pentru a se feri de posibile inundaţii.
Vineri, 19.06.2020, 19:10
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni a fost anunțată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). România nu scapă de ploi!
Luni, 15.06.2020, 14:47
O avertizare de Cod portocaliu și una de Cod galben de ploi torențiale și vijelii au fost emise, luni dimineață, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabile în aproape toată țara.
Luni, 15.06.2020, 11:13
Sâmbătă zeci de gospodării au fost inundate în Sighetu Marmației, iar pompierii s-au chinuit ore în șir să scoată apa din gospodării.
Sambata, 13.06.2020, 23:53
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 15 iunie - 13 iulie, a fost anunțată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Vineri, 12.06.2020, 10:07
Prognoza meteo pentru următoarele zile anunță ploi torențiale, în mare parte a țării, potrivit Administrației Națională de Meteorologie (ANM).
Miercuri, 10.06.2020, 10:18
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni arată că vremea va fi în general bună. Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale în toată țara.
Marti, 09.06.2020, 09:28
Este Cod galben de ploi, în unele regiuni ale țării, în următoarele ore, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Luni, 08.06.2020, 10:14
Vremea rea continuă să facă prăpăd în aproape jumătate din țară. Meteorologii au prelungit avertizarea meteo și anunță că sudul, sud-estul și centrul țării vor fi măturate de furtuni și ploi torențiale. Avertizarea este valabilă și pentru București, până miercuri dimineață.
Marti, 02.06.2020, 10:27
Vremea se va încălzi treptat, începând de vineri, 5 iunie, dar sunt posibile în continuare ploi, în următoarele două săptămâni, potrivit prognozei meteo anunțate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Luni, 01.06.2020, 16:07
În sudul ţării instabilitate atmosferică va fi accentuată şi este posibilă apariţia tornadelor.
Sambata, 30.05.2020, 13:30
În România este în vigoare o informare meteorologică de vreme rea. Meteorologii au anunțat ploi, descărcări electrice și temperaturi scăzute, în cea mai mare parte a țării.
Joi, 28.05.2020, 08:41
Data la care vine vara, oficial, în România, a fost anunțată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), care a emis, marţi, prognoza valabilă pentru următoarele patru săptămâni.
Marti, 26.05.2020, 11:01
Floriana Iacob, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", alaturi de Elena Mateescu - director general ANM, ne spune cum va fi vremea în următoarea perioadă.
O avertizare de Cod portocaliu de ploi torențiale a fost emisă, duminică, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Aceasta este valabilă în următoarele ore, în mai multe localități.
Duminica, 03.05.2020, 17:03
O atenționare de Cod galben de ploi puternice a fost emisă, sâmbătă, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă, în următoarele ore, pentru mai multe zone din țară.
Sambata, 02.05.2020, 15:36
Ultimele zile ale lunii aprilie vor aduce vreme neașteptat de caldă în sudul țării, unde temperaturile din termometre vor urca până la 27 de grade, iar joi, își vor face simțite prezența furtunile.
Miercuri, 29.04.2020, 08:05
Ultimele zile ale lunii aprilie vor aduce vreme frumoasă în aproape toate regiunile țării, însă în regiunile din vest și sud-vest, temperaturile vor depăși 25 de grade Celsius. Spre sfârșitul săptămânii, însă, România va fi lovită de ploi.
Luni, 27.04.2020, 08:50
Se întorc ploile, în România. Meteorologii au anunțat că mai urmează un episod de vreme rea și că în unele zone ale țării se vor rupe norii, în următoarele zile
Miercuri, 22.04.2020, 09:20
Frigul nu mai are viață lungă în România, urmând ca temperaturile să revină la valori normale pentru această perioadă, potrivit prognozei penbtru perioada 20 aprilie – 3 mai, ce a fost publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Luni, 20.04.2020, 16:29
Ultimele zile au adus temperaturi de peste 20 de grade în mai multe zone din țară, însă vremea se răcește drastic în următoarele ore, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Luni, 20.04.2020, 09:55
Ploile și frigul ar urma să pună stăpânire pe România, începând chiar de duminică, 19 aprilie, de Paște. În Vinerea Mare, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, pentru această dată.
Joi, 16.04.2020, 08:11
Administrația Natională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de vânt puternic pentru 19 județe. Codul începe marţi seara și este valabil până miercuri dimineața, conform ANM.
Marti, 14.04.2020, 18:47
Vremea se stricâ în următoarele ore, când în mai multe județe din țară se va înregistra vânt puternic, anunță Administrația Națională de Meteorologie.
Vineri, 10.04.2020, 11:34
Administrația Națională de Meteorologie a făcut publică prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit ANM, vom avea vreme caldă și însorită de Florii, când temperaturile maxime vor fi în jur de 20 grade Celsius. Și de Paștele ortodox, sărbătorit pe 19 aprilie, va fi cald, cu 17 grade în termometre.
Luni, 06.04.2020, 10:31
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit până vineri avertizarea cod galben şi cod portocaliu de viscol, în acest interval vântul urmînd să bată cu 90 de km la oră. Zona montană a judeţelor Caraş-Severin, Mehedinţi, Hunedoara şi Gorj va fi sub cod portocaliu.
Miercuri, 25.03.2020, 14:38
Meteorologii au emis, marţi, o prognoză specială pentru municipiul Bucureşti, valabilă până joi, la ora 10.00. În acest interval, vremea va fi închisă şi deosebit de rece, cu rafale de vânt ce pot atinge 70 de kilometri la oră.
Marti, 24.03.2020, 11:03
Vremea se va răci în întreaga ţară începând de duminică, după care, spre sfârşitul săptămânii viitoare se va incălzi uşor. În Bucureşti, sâmbătă se vor înregistra temperaturi de 22-23 de grade, duminică vremea se va răci, iar de luni , va ninge moderat, stratul de zăpadă putând ajunge la 5 - 10 cm, anunţă meteorologii.
Sambata, 21.03.2020, 08:20
Metereologii anunţă o nouă zi cu soare în mai toată ţara! Vor fi prezenţi şi ceva nori, dar asta mai spre seară, în regiunile estice unde izolat va ploua!
Mai multe avertizări cod galben de vânt puternic, valabile în 13 judeţe şi în municipiul Bucureşti, cu rafalele de vânt vor ajunge până la 70 de kilometri la oră, au fost emise, duminică, de meteorologi.
Duminica, 15.03.2020, 09:23
Prognoza meteo ANM pentru joi, 12 martie 2020 anunță că vremea se schimbă radical. Se vor înregistra temperaturi peste media perioadei, iar vremea se încălzește brusc.
Miercuri, 11.03.2020, 15:58
Două avertizări de Cod galben de vânt puternic au fost emise, marți dimineață, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru următoarele ore, în județe din Dobrogea şi Muntenia.
Marti, 10.03.2020, 10:54
Vremea se schimbă radical în următoarele ore. După ce s-au înregistrat 20 de grade Celsius în acest weekend, din 8 martie prognoza arată complet diferit. Meteorologii anunţă ploi şi instabilitate atmosferică de duminică după-amiază până marţi seară în jumătatea de sud a ţării.
Duminica, 08.03.2020, 14:08
Prognoza meteo anunță ploi în majoritatea regiunilor, dar și lapoviţă şi ninsori la munte. Temperaturile vor fi în scădere în cea mai mare parte a ţării.
Joi, 05.03.2020, 08:42
Florinela Georgescu, directorul de meteorologie opraţională ANM, ne spune la Neatza cu Răzvan şi Dani cum va fi vremea în ziele următoare.
Meteorologii anunță vreme caldă în următoarele două săptămâni din luna martie, astfel că primăvara își va face simțită prezența în aproape toată țara. Va ploua doar în unele regiuni, îndeosebi în zonele montane, iar temperaturile vor fi destul de ridicate, până aproape de 20 de grade Celsius, pe timpul zilei.
Luni, 02.03.2020, 14:27
Meteorologii au actualizat, luni, avertizările de vânt puternic şi au redus numărul judeţelor care se află sub cod portocaliu şi cod galben . De asemenea, a fost prelungit codul galben de vânt puternic, până la ora 23.00, în Moldova şi sud-estul Transilvaniei. Restul judeţelor sunt sub cod galben, cod portocaliu sau cod roşu, până la ora 18.00.
Luni, 24.02.2020, 11:25
Meteorologii au emis, luni dimineață, o avertizare de cod roșu de vânt pentru zona de munte a județelor Suceava și Neamț.
Luni, 24.02.2020, 09:12
Florinela Georgescu, directorul de meteorologie opraţională ANM, ne spune la Neatza cu Răzvan şi Dani cum va fi vremea în ziele următoare.
O atenționare de Cod galben de ceață și depuneri de chiciură a fost emisă, luni dimineață, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), valabilă pentru mai multe localități din țară.
Luni, 17.02.2020, 07:35
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o prognoză meteo specială pentru următoarele patru săptămâni.
Vineri, 14.02.2020, 16:48
Până la finalul lunii februarie prognoza meteo emisă de ANM arată vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu valori termice ce vor depăși 15 grade Celsius în mai multe regiuni ale țării.
Joi, 13.02.2020, 09:27
Ultimele două săptămâni de iarnă calendaristică vor aduce vreme foarte caldă pentru această perioadă, anunță meteorologii, care spun că vom avea și 16 grade Celsius în termometre.
Miercuri, 12.02.2020, 11:51
O atenționare de Cod portocaliu și alte atenționări de Cod galben au fost emise, miercuri dimineață, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru mai multe zone din țară.
Miercuri, 12.02.2020, 08:36
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de tip cod galben de vreme severă până maine, 12 februarie, ora 20:00. Meteor.ologii anunță intensificări ale vântului și zăpadă spulberată în zona montană înaltă
Marti, 11.02.2020, 20:53
Elena Mateescu, Directorul ANM, a anunțat o încălzire a vremii în săptămânile viitoare. În același timp, meteorologii anunță un deficit al precipitațiilor în regiunile Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova.
Marti, 11.02.2020, 16:19
Un ciclon ce face ravagii în Europa va afecta și România, dar cu efecte diminuate. Înnorările se vor extinde în țară și va ploua în majoritatea regiunilor.
Marti, 11.02.2020, 08:55