Luni seara de la 20.30 chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu împart ultimele cuțite în audițiile din acest sezon și dau startul primei probe de Bootcamp.
„Idolul meu este Mihai Bendeac, trebuie să recunosc”, va spune o concurentă înainte să urce pe scena ”iUmor”, duminică, de la ora 20:30, numindu-l pe acesta „sursa ei de inspirație”.
Vineri, 24.03.2017, 15:30
Dacă vrei să pregătește ceva cu adevărat gustos pe bază de cartofi, atunci aceasta este rețeta ideală pentru tine.
Te grăbești să faci o cină gustosă și extrem de ușor de făcut? Atunci burgerii la tavă sunt ideali pentru tine!
Cea de a patra ediție a noului sezon ”iUmor” va fi de-a dreptul hilară pentru jurații Delia, Bendeac și Cheloo. Și pentru unii dintre concurenți, ale căror socoteli de acasă nu se potrivesc cu cele... de pe scenă.
Daniela Gyorfi şi George Tal, Graţiela şi Andrei Duban şi Amna şi Cristi Muşat sunt cele trei cupluri care se vor întrece sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, în emisiunea prezentată de Mirela Vaida la Antena 1. Cei şase concurenţi vor face tot posibilul pentru a demonstra că sunt „2k1”, iar pentru asta Mirela Vaida le-a pregătit un extemporal despre casă şi familie
Vineri, 24.03.2017, 10:41
Dacă vrei un mic dejun cu adevărat gustos, atunci tot ai de făcut este să încerci o combinație cu adevărat savuroasă.
Glume de tot felul, abordări diferite, subiecte diverse - toate pot fi disecate în numere de stand up mai mult sau mai puțin inspirate.
Domnul Rostogol e un câine extrem de simpatic ce aleargă și face tumbe ca un adevărat maestru, stârnind imediat hohote de râs!
Joi, 23.03.2017, 11:11
Daniela Gyorfi şi George Tal, Graţiela şi Andrei Duban şi Amna şi Cristi Muşat au răspuns „prezent” invitaţiei Mirelei Vaida de a-şi petrece după amiaza de sâmbătă alături de telespectatorii Antena 1 în cea mai nouă ediţie a emisiunii „2k1”, însă nici ei nu au ştiut câte lucruri noi vor afla de la şi despre partenerii lor, cu ajutorul acestei emisiuni.
Dacă vrei să încerci un sos cu adevărat gustos și simplu de făcut, atunci învață să faci și tu tzatziki!
„Chefi la cuțite” a reușit să fie din nou lider de audiență cu ediția de marți, din 21 martie.
Show-ul de karaoke în care doar versurile contează începe la Antena 1 din 5 aprilie. În fiecare miercuri seara, de la 20.30, amfitrionul emisiunii „Za Za Sing”, Liviu Vârciu, va aduce în casele românilor voia bună, distracția, dar și competiția.
Vrei să încerci o rețetă delicioasă de banana split? Atunci iată ce ai de făcut pentru a obține un desert savuros.
Dacă vrei să încerci o mâncare cu adevărat gustoasă și rapid de făcut, atunci sambusa este perfectă pentru tine! Ai nevoie de: foi de plăcintă mix mexican de legume (congelate) piept de pui...
Ingrediente 1 kg carne de porc 1 kg baby spanac 500 ml smântână lichidă 4 căței de usturoi piper sare 200 ml ulei de măsline 150 gr unt 2 crenguțe de rozmarin verde...
Ingrediente 800 gr carne de șarpe( șarpe cu clopotei) 6 ouă 300 gr amidon de porumb 50 gr ghimbir 250 ml sos de soia 50 ml ulei de susan un ardei iute roșu 50 gr zahăr Pentru marinat: 2...
În cadrul unei sesiuni live pe pagina oficială de facebook a Antenei 1 , fanii au luat locul reporterului şi l-au asaltat pe Catalin Scărlătescu, unul dintre cei trei juraţi “Chefi la cuţite” . Iata cele mai...
Cei mai mulți români au ales să-și petreacă seara de luni alături de „Chefi la cuțite”. Peste 2 milioane de telespectatori la nivelul întregii țări erau cu ochii pe show-ul de la Antena 1 în minutul de maximă audiență de la 21.19.
Demonstrații de echilibristică pe bilă, cor de clopoței, dans sportiv și space painting joi, 23 martie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a show-ului “Next Star”, prezentată de Dan Negru și jurizată de Alina Eremia, Pepe, CRBL și Dorian Popa.
Orice bucătar adevărat trebuie să se poată lăuda că are măcar câteva secrete! Iată cele mai tari trucuri din bucătărie, cu care poți face senzație!
După o ediție incendiară „Chefi la cuțite”, Florin Dumitrescu aproape că a plecat traumatizat, făcând destăinuiri incredibile!
Gina Pistol pare să fi uitat de inhibiții, căci ultima fotografie este mai mult decât fierbinte!
Ingrediente 1200 g ceafă de porc 1-2 legături ceapă verde 50 g alune ghimbir 200 ml sos de soia 50 g zahăr 400 ml vin roșu sec anason 100 ml ulei de floarea soarelui sare piper alb 50 ml ulei...
Ingrediente piper roșu și verde 300 g țelină apio, tulpină 300 g unt 65% 1 kg făină 000 20-30 creveți decorticați 4 lămâi 30 g drojdie uscată 1 kg roșii proaspete 1 kg...
Ingrediente 9 cartofi mari 100 g hribi 100 ml ulei de măsline 27 felii de pancetta lungi 400 g ciuperci proaspete sau din conservă un ardei gras 2 roșii o legatură...
Ingrediente 600 gr ceapă albă 600 gr ardei kapia roșu 600 gr cartofi 200 gr morvovi 1 kg muschi de vită 8 buc. ardei iute roșu 30 gr chimen semințe 200 gr boia de ardei dulce sare piper...
Ingrediente 700 g piept de pui dezosat 500 g ciuperci champignon 400 g smântână 30% 2 bucăți ceapă albă 2 bucăți ardei kapia, roșii 100 g castraveți murați 4 felii șuncă presată, de pui 4...
Printre motivele vehiculate în favoarea est-europencelor s-au numărat afirmații ca "sunt toate mame și în formă perfectă după ce nasc","iartă trădările'', "sunt dispuse să își lase bărbatul să preia controlul", "sunt gospodine perfecte" și "nu se sclifosesc, nu solicită atenție și nu au stări de spirit proaste".
Luni, 20.03.2017, 16:17
Pentru toți pasionații de cooking AloShop pune la bătaie tigaie wok REGIS STONE GRIDDLE PAN
Cea de-a treia ediție „iUmor” difuzată duminică, de la ora 20:30 la Antena 1 a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani.
O nouă ediție „Chefi la cuțite” a adus la masa jurizării preparate dintre cele mai variate.
Liviu Vârciu este din această primăvară amfitrionul show-ului de karaoke de la Antena 1, „Za Za Sing”. Simpaticul prezentator mărturisește că a primit propunerea cu multă bucurie, mai ales că e vorba de un show cu muzică, distracție și în care se cântă live.
Dacă îți place tonul și vrei să încerci o rețetă cu adevărat gustoasă, atunci rulourile acestea sunt ideale pentru tine.
Noi detalii despre despărțirea câștigătorilor de la „Mireasă pentru fiul meu” ies la suprafață după ce Edith și Geo și-ar fi spus spus în mod oficial „adio”.
Gina Pistol face ce face și iar ajunge în atenția admiratorilor săi. De data aceasta, blondina i-a pus pe toți pe jar.
Deși după ce a câștigat sezonul al șaselea. Edith a dat de înțeles că va forma un cuplu cu Geo, se pare că după ce s-a văzut învingătoare, fosta concurentă de la „Mireasă pentru fiul meu” a cam uitat de băiat.
Ți-e poftă de ceva bun și vrei să încerci ceva cu adevărat gustos? Nimic mai simplu!
Mâine, în zi de doliu în lumea showbiz-ului românesc, Antena Stars va avea o ediţie specială a emisiunii Star Magazine, în memoria Ilenei Ciuculete.
Vineri, 17.03.2017, 12:28
O nouă concurentă străină va străbate mări și țări pentru a aduce la ”iUmor”, în fața juraților Bendeac, Delia și Cheloo un număr total diferit față de cele cu care sunt obișnuiți telespectatorii români.
Sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, la Antena 1, Adina de la Heaven şi Glance, Giulia Anghelescu şi Vlad Huidu, Oana Roman şi Marius Elisei vor face tot posibilul pentru a demonstra că sunt cuplul perfect al României, 100% compatibili şi, totodată, le vor împărtăşi telespectatorilor din secretele unei căsnicii fericite, dar nu vor rata nici ocazia să se tachineze din când în când.
Dacă vrei să ai parte de un mic dejun delicios menit să te răsfețe, atunci această rețetă de ou delicios ascuns în avocado cremos.
Recent, chef Florin Dumitrescu și-a deschis inima după șapte ani și a făcut o mărturisire ce i-a surprins pe toți!
Gina Pistol face ce face și iar ajunge în centrul atenției, fiindcă chiar are cu ce se mândri!
Joi, 16 martie, de la ora 20.30, la “Next Star”, jurații vor fi impresionați de simpaticele patrupede Jimmy și Roco, pe care Ioana (9 ani, din Brașov) le va aduce în fața lor, pentru o dresură de căței.
Cu doar câteva ingrediente poți obține un preparat savuros și extrem de simplu!
Vrei să încerci o rețetă extrem de fină de ouă umplute cu ton? Nu vei regreta, fiindcă gustul este savuros!
Alina Eremia a reușit să își cucerească încă o dată fanii cu o apariție de senzație!
În ediția de luni seara, jurații de la „Chefi la cuțite” au avut parte de un festin culinar: preparate din toate colțurile Globului, gătite de concurenți români care au văzut lumea, și-au găsit loc la masa jurizării.
Marțea aceasta „Chefi la cuțite” a fost alegerea celor mai mulți români, astfel că show-ul a fost lider de piață pe toate categoriile de public.