Pădurile României trebuie salvate! Peste o mie de elevi din Braşov au plecat de la această premisă şi au plantat câte un brăduţ într-un ghiveci, chiar în sala de clasă. O lecţie de protecţie a mediului, în care au învăţat cum să...
Miercuri, 06.11.2019, 16:24
Una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute pepiniere din ţară se desfiinţează! Este vorba despre cea de la Simeria, din judeţul Hunedoara, care - după 70 de ani de existenţă - devine istorie. Terenul va fi retrocedat, aşa că toţi copacii...
Marti, 05.11.2019, 16:13
Toamana este cea mai bună perioadă pentru a planta gazonul, dar și florile care ne vor colora grădina primăvara: lale, narcise și zambile.
Orașul Galați investește într-o seră cu plante exotice în valoare de trei milioane de euro în Grădina Botanică Galați. Consilierii județeni au aprobat proiectul, urmând ca lucrările să înceapă.
Miercuri, 23.10.2019, 14:00
Proprietarii serelor de flori nu o duc rău! Mai ales în această perioadă, când oamenii simt nevoia să se înconjoare cu plante cât mai frumoase, care să le aline dorul de vară. Crizantemele sunt o variantă preferată de români, mai ales că...
Marti, 24.09.2019, 13:37
În laboratoarele din Buzău, zeci mii de seminţe de plante sunt pregătite pentru a fi puse la păstrare, în prima bancă genetică din România. Doar cele valoroase vor fi îngheţate la temperaturi extrem de mici şi închise apoi în capsule...
Joi, 12.09.2019, 19:41
Seceta extremă a distrus recoltele de porumb, cartofi şi floarea soarelui! În multe zone, plantele fie s-au uscat, fie s-au oprit din dezvoltare. Fermierii anunţă pierderi colosale, dar şi preţuri pe măsură
Miercuri, 11.09.2019, 19:36
Îmbogăţesc orice reţetă cu arome unice şi oferă o experienţă culinară intensă. Sunt condimentele exotice, care câştigă tot mai mult teren în România. Iar odată cu ele, câştigă şi micii afacerişti care au investit în grădini...
Luni, 09.09.2019, 19:33
Toamna, românii gospodari culeg ciorchinii de kiwi din curte şi adună smochinele din livadă. Sună neobişnuit, dar verile din ce în ce mai lungi fac ca arborii cu fructe exotice să prindă rod în gospodăriile din ţara noastră. Iar oamenii...
Sambata, 31.08.2019, 19:36
Pentru a putea asigura creșterea și dezvoltarea sănătoasă a plantelor, precum și obținerea unei recolte cât mai satisfăcătoare este nevoie întotdeauna de tratamente adecvate problemelor specifice fiecărei plante și de priceperea de a ști când și cum să folosim aceste produse.
Luni, 22.07.2019, 18:36
Pe străzi sau în iarbă găsim numeroase mucuri de țigară aruncate de către fumătorii prea grăbiți sau prea indiferenți. Totuși, o descoperire recentă scoate la iveală un detaliu șocant. Ce se întâmplă în locurile în care țigările sunt arucate la voia întâmplării?
Vineri, 19.07.2019, 12:40
În Singapore, au fost instalate acoperișuri verzi pe zece autobuze. Plantele au fost alese special pentru a rezista condițiilor de căldură. Instalația ar putea oferi beneficii economice și de mediu.
Miercuri, 03.07.2019, 08:44
O colecţie impresionantă cu material genetic al unor arbori şi plante este depozitată în banca de seminţe de la grădina botanică din Arad. Numărul seminţelor creste de la un an la altul, cu sute de specii noi. O singură sămânţă nu...
Joi, 27.06.2019, 16:27
Vara, sezonul vacanţelor, vine cu un stres în plus pentru iubitorii plantelor decorative! Plecările de durată pot însemna moartea plantelor de apartament. Un absolvent de liceu din Cluj-Napoca a găsit, însă, soluţia perfectă: ghiveciul inteligent, care vă permite să vă îngrijiţi florile de la distanţă.
Marti, 25.06.2019, 17:03
Vara, sezonul vacanţelor, vine cu un stres în plus pentru iubitorii plantelor decorative! Plecările de durată pot însemna moartea plantelor de apartament. Un absolvent de liceu din Cluj-Napoca a găsit, însă, soluţia perfectă: ghiveciul...
Marti, 25.06.2019, 16:20
Spațiul din jurul casei, în sezonul cald, este oaza de liniște la care oricine visează atunci când ajunge în confortul căminului. Dacă ai un astfel de petic de pământ, poți face minuni din el cu doar câteva alegeri inspirate. Amenajarea grădinii nu este deloc complicată dacă te ghidezi în primul rând după preferinte și mai apoi după necesitățile pe care le ai.
Marti, 28.05.2019, 16:43
Luna mai este perioada anului în care românii îndrăgostiţi de flori îşi transformă balcoanele în grădini în miniatură! Îşi aleg plantele de la târgurile de profil, acolo unde găsesc de toate, de la petunii, panseluţe şi până la...
Miercuri, 22.05.2019, 16:32
Dr. Carmen Nonn, medic cu competență în apifitoterapie, a explicat la "Neatza cu Răzvan si Dani" cum se pot gestiona stările anxioase și stresul cu ajutorul plantelor.
Dr. Carmen Nonn, medic cu competență în apifitoterapie, spune cum se pot gestiona stările anxioase și stresul cu ajutorul plantelor.
Cei care visează să-şi aducă pădurea în apartament îşi pot împlini visul! Moda lichenilor decorativi începe să prindă teren în România. Astfel de plante colorate transformă orice încăpere, au nevoie doar de puţină atenţie şi...
Joi, 16.05.2019, 20:09
Moda plantelor stabilizate câştigă teren în România. Pereții înverziți, un mediu mai prietenos
Joi, 16.05.2019, 12:37
Calendar de grădinărit în luna mai. Cum scapi de afide, fără chimicale: tratamente tradiționale eficiente contra afidelor, pe care trebuie să le aplici în luna mai, pentru protejarea plantelor de grădină sau de apartament. Ce sunt afidele, inamicul numărul unu al trandafirilor, al florilor de Mâna Maicii Domnului, dar și ar pomilor și legumelor
Joi, 09.05.2019, 11:05
Sărbătoarea Floriilor transformă Timişora într-o grădină multicoloră. Milioane de flori au împânzit oraşul sub diferite forme: de inimi, de manechine sau chiar de porţi maramureşene. Localnicii şi turiştii sunt încântaţi. Pe reţelele...
Vineri, 19.04.2019, 19:40
Rămânem în lumea plantelor, mai ales că se apropie Floriile! Iar iubitorii de natură încep să-şi înfrumuseţeze balcoanele sau grădinile cu muşcate, petunii sau alte tipuri de flori viu colorate. Motiv pentru care în sere este mare...
Marti, 09.04.2019, 16:27
Temperaturile din ultimele zile ne-au demonstrat că primăvara nu este chiar decisă să vină în România! Valul de ger siberian ne-a dat totul peste cap, iar la Miercurea Ciuc, termometrele au arătat chiar şi minus 10 grade Celsius. Problema cea...
Vineri, 29.03.2019, 16:31
El este nea Sandu Drăgănoiu! Omul care susţine că ar vindeca diferite boli cu plantele pe care le culege de pe munte
Joi, 28.03.2019, 19:04
Susţine că ar vindeca diverse boli cu ajutorul plantelor medicinale pe care le culege cu mare grijă! La 90 de ani, nea Sandu, cel care-şi mai spune şi vraciul munţilor, ne-a luat cu el la adunat de ierburi pe care el le numeşte miraculoase. Din...
Joi, 28.03.2019, 17:45
Nimic nu se pierde, totul se transformă! Crengi putrede şi copaci rupţi de vânt şi de ploaia îngheţată sunt tocaţi pentru. îngrăşământ natural. Sute de tone de deşeuri lemnoase sunt depozitate, în această perioadă, la marginea...
Marti, 19.03.2019, 19:30
Ruben ar fi învăţat încă de pe vremea când era doar un copil să cunoască tainele florilor şi ale plantelor medicinale.
Luni, 28.01.2019, 19:42
Vraciul Ruben Stănilă, cunoscut și ca „vraciul din munţii Apuseni”, susține că ar vindeca diferite boli cu ceaiuri şi cu unguente făcute din plante pe care le culege cu mâna lui, după ce spune o rugăciune. El a dezvăluit unele remedii, luni, la „Acces Direct”.
Luni, 28.01.2019, 18:49
Ruben ar fi învăţat încă de pe vremea când era doar un copil să cunoască tainele florilor şi ale plantelor medicinale. Le-ar şti după numele lor vechi. Ruben Stănilă a urmat un liceu silvic, în Timişoara, a lucrat apoi ca brigadier...
Luni, 28.01.2019, 18:12
Ruben ar fi învăţat încă de pe vremea când era doar un copil să cunoască tainele florilor şi ale plantelor medicinale. Le-ar şti după numele lor vechi. Ruben Stănilă a urmat un liceu silvic, în Timişoara, a lucrat apoi ca brigadier...
Luni, 28.01.2019, 18:09
Ruben ar fi învăţat încă de pe vremea când era doar un copil să cunoască tainele florilor şi ale plantelor medicinale. Le-ar şti după numele lor vechi. Ruben Stănilă a urmat un liceu silvic, în Timişoara, a lucrat apoi ca brigadier...
Luni, 28.01.2019, 17:59
La 57 de ani, nea Ruben, bărbatul care trăieşte ca un vraci dac, a descoperit remedii pentru diverse boli.
Luni, 28.01.2019, 17:50
Sezonul rece se apropie, iar durerile cauzate de reumatism își fac tot mai des simțită prezența. Întrucât, de multe ori, tratamentele pe bază de medicamente antiinflamatorii pot afecta sănătatea stomacului tău, ai nevoie de un supliment natural, care să funcționeze. Artro Curcumin 95 este aliatul articulațiilor în orice anotimp, fiind indicat chiar și în reprizele de efort intens, pentru cei care practică sporturi de performanță.
Vineri, 07.12.2018, 10:57
Miţuna, kale, kiwano sau pepenele cu coarne: sunt doar câteva dintre plantele exotice care au intrat în meniurile românilor. Chefii le strecoară în salate, în burgeri sau în preparate asiatice. Şi pentru că cererea e mare, un mic afacerist...
Duminica, 11.11.2018, 19:36
Nea Mărin Giurea, bărbatul din Olt care spune că plantele culese de el pot vindeca anumite boli, a împărţit România în două tabere. Pe de o parte, sunt cei care nu cred deloc în puterea leacurilor lui. Iar de pe alta, sunt românii care ori...
Miercuri, 31.10.2018, 18:21
Simona Dragomir, omul informat de la Neatza, și Carmen Nonn, medic cu competențe în apifitoterapie, vorbesc despre rolul plantelor în reglarea valorilor tensiunii arteriale.
Ioana Voiculeț s-a vindecat de vitiligo, o boala cronica cauzată de distrugerea totală sau parțială a celulelor care produc pigmentul pielii, cu ajutorul tratamentului natural al lui Marin Giurea. Tânăra susține că plantele minune din care...
Marti, 30.10.2018, 18:10
S-a luptat ani la rândul cu boala, iar când medicii nu i-ar mai fi dat şanse la viaţă, nu a abandonat lupta, ci a căutat o altă cale de salvare. Şi a găsit-o, susţine el, în plante. Iar, după ce s-ar fi vindecat cu ajutorul tratamentului...
Marti, 30.10.2018, 18:02
Infectarea cu bacteria Helicobacter pyloris este foarte des intalnita in randul oamenilor si de foarte multe ori nevindecabila. Iata ce plante recomanda specialisstii in plante pentru tratarea ei.
Joi, 18.10.2018, 15:58
Oferă o personalitate aparte unei locuințe, dar reprezintă și o sursă de sănătate în orice casă. Vorbim despre plantele de apartament care dincolo de efectul lor decorativ aduc beneficii numeroase într-o casă, din punct de vedere al sănătății.
Miercuri, 08.08.2018, 19:10
Ne-am obişnuit cu telefoanele, ceasurile şi camerele foto inteligente. Aproape toate aparatele din jurul nostru au devenit "smart" prin dotarea cu senzori și tehnologii noi. Există însă şi plante cu dotări speciale, care te anunţă când au...
Luni, 06.08.2018, 07:40
Mii de oameni au mers la Bogota pentru a putea admira îndeaproape înfricoşătorii monştrii. din grădină, aduşi în ţara sud-americană din întreaga lume. La eveniment au fost prezentate peste 500 de plante carnivore din 52 de specii diferite,...
Vineri, 20.07.2018, 07:51
Un IT-ist din Alba, fost profesor, a renunțat la munca de birou pentru agricultura. Și-a construit o seră în care cultivă legume și plante aromatice.
Vineri, 06.07.2018, 21:10
Toată lumea știe că plantele au nevoie de lumină pentru procesul de fotosinteză care le asigură dezvoltarea. Ce e de făcut dacă iubim plantele, dar locuim într-un apartament/casă care nu se bucură de prea multă lumină?
Miercuri, 27.06.2018, 20:20
Timpul indelungat petrecut in spatiile interioare, fie ca vorbim despre propria locuinta sau despre birou, poate avea consecinte negative asupra sanatatii. Stresul si anxietatea sunt cauzele care provoaca tot felul de boli si care apar ca urumare a unui mediu ambient poluat. De fapt, toxinele din atmosfera pot provoca astm, alergii si chiar anumite tipuri de cancer.
Luni, 11.06.2018, 19:23
Ce n-ar face românul pentru o grădină de vis! Ei da, odată cu descoperirea traiului la casă, la periferia oraşelor, românii au prins şi gustul grădinăritului. Şi sunt dispuşi să cheltuie pentru asta. chiar şi câteva mii de lei pentru...
Sambata, 14.04.2018, 19:35
Plantele înfrumusețează încăperile și contribuie la starea noastră de bine. În dormitor, este recomandat să avem plante care ne dau oxigen, nu ni-l iau. Oricât de frumoase ar fi plantele de mai joi, acestea ne pun sănătatea în pericol.
Marti, 27.02.2018, 23:04
Microplantele sunt asa cum le spunem noi o noua categorie de legume. Ele sunt formate din specii normale de legume, deci ne gandim la: varza, brocolli, gulie, busuioc, doar ca sunt crescute in prima faza de vegetatie.
Joi, 05.10.2017, 16:32