Mii de persoane avand steaguri egiptene au inceput sa se adune astazi in Piata Tahrir din Cairo, unde au avut loc protestele care au condus la inlaturarea de la putere a presedintelui Hosni Mubarak. Atmosfera este de sarbatoare in randul oamenilor veniti sa celebreze sfarsitul regimului Mubarak, care s-a aflat la putere aproape 30 de ani.
Vineri, 18.02.2011, 00:00
Belgia a doborat recordul mondial la... criza politica! Astazi s-au implinit 250 de zile de la alegeri, iar tara nu are inca un guvern legitim.
Vineri, 18.02.2011, 00:00
Clocotul revolutionar se extinde in lumea araba. Cel putin trei persoane si-au pierdut viata, in Bahrain, unde politia a intervenit in forta impotriva manifestantilor. Alti doi protestatari au murit, in ciocnirile din Yemen. Revolta a izbucnit si in Libia, unde excentricul Moamar al Gaddafi este stapan de peste 40 de ani. In acest timp, in Iran, puterea planuieste sa riposteze la protestele de acum trei zile printr-o manifestatie a "urii si maniei" impotriva opozitiei, dupa cum au declarat sustinatorii presedintele Ahmadinejad.
Joi, 17.02.2011, 00:00
Sindicalistii considera ca demersul ANI de a le verifica averile este o actiune impotriva miscarii sindicale, mai ales acum, cand se pregatesc de actiuni de protest impotriva luptei Executivului pentru eliminarea contractelor colective de munca la nivel national, prin modificarile Codului Muncii.
Miercuri, 16.02.2011, 00:00
Ciocnirile dintre fortele de securitate si protestatarii pro-reformism din Teheran s-au soldat cu mai multi raniti si, chiar, cu moartea unei persoane. Mii de manifestanti anti-guvern au protestat luni in centrul capitalei iraniene, iar agentia Al-Jazeera sustine ca cel putin trei oameni au fost dusi la spital in urma ranilor suferite de la gloantele trase, in timp ce alte zeci de persoane au ajuns la spital batute.
Marti, 15.02.2011, 00:00
Vrem sa luptam cu etnobotanicele, dar ultimele statistici ne arata ca este un razboi greu de castigat.
Luni, 14.02.2011, 13:47
Mai multi oameni au fost raniti in timpul unor proteste de strada care au avut loc ieri, in capitala Yemenului, Sana. Inspirati de revolutia din Egipt, oamenii au iesit pe strazi cu miile si au cerut demisia presedintelui Ali Abdullah Saleh. A fost a...
Luni, 14.02.2011, 06:32
Radio Zu da panica la etnobotanica! Colegii Buzdugan si Morar protesteaza, azi, impotriva " drogurilor legale". In fata Guvernului, sunt asteptati toti cei care vor ca acest rau sa fie inlaturat.
Luni, 14.02.2011, 00:00
Saptamana incepe cu proteste in mai multe spitale din tara care vor fi comasate. In Bucuresti, cadrele medicale de la spitalul Caritas vor iesi in strada, iar actiuni similare vor avea loc si la Turda sau la Babadag. Masurile sunt necesare pentru reabilitarea sistemului de sanatate, spune ministrul sanatatii, Cseke Attila.
Luni, 14.02.2011, 00:00
In vreme ce Egiptul se indreapta spre normalitate, revolutia se extinde in alte tari arabe. Mii de algerieni au iesit ieri in strada pentru a cere schimbarea regimului. Fortele de ordine au reusit sa-i imprastie pe protestatari, dar acestia au promis...
Duminica, 13.02.2011, 10:17
Revolta din Egipt s-a extins si in alte tari arabe. La doar o zi dupa ce Hosni Mubarak a fost inlaturat de la putere, au iesit in strada mii de oameni in Algeria si Yemen.
Duminica, 13.02.2011, 00:00
Guvernul si sindicatele nu au ajuns la nici un consens in privinta Codului Muncii. Sindicalistii considera ca restructurarea promisa de Guvern in 2011 nu va fi una reala, ci una de care va beneficia clientela actualei Puteri.
Sambata, 12.02.2011, 00:00
Omar Suleiman, caruia presedintele Hosni Mubarak i-a delegat puterea, a fost propulsat in prim-planul scenei politice prin nominalizarea sa in functia de vicepresedinte, dupa ce timp de mai multi ani a administrat din umbra dosarele fierbinti de politica externa ale Egiptului, relateaza AFP.
Vineri, 11.02.2011, 00:00
Hosni Mubarak a demisionat din functia de presedinte al Egiptului, dupa mai bine de 30 de ani. Anuntul a fost facut de vicepresedintele Omar Suleiman. Televiziunea de stat egipteana a anuntatca Hosni Mubarak a transmis responsabilitatea conducerii tarii Consiliului Superior al Armatei. Piata Tahrir este „in extaz", imaginile arata multimile de oameni care se bucura si flutura steaguri, relateaza BBC.
Vineri, 11.02.2011, 00:00
Discursul sustinut de Hosni Mubarak in Piata Tahrir, joi seara, nu a adus nimic nou, seful statului egiptean anuntand doar ca va delega din atributiile sale vicepresedintelui Egiptului si doreste cere schimbarea pasnica a regimului.
Joi, 10.02.2011, 00:00
Medicii nu doresc ca Spitalul ORL sa fie comasat cu Spitalul Universitar. Ei spun ca prin comasare cu Spitalul Universitar nu vor putea face performanta.
Miercuri, 09.02.2011, 00:00
Atmosfera din Egipt s-a incins din nou aseara, dupa ce un angajat Google care a stat doua saptamani in spatele gratiilor i-a indemnat pe manifestanti sa nu renunte la lupta.
Miercuri, 09.02.2011, 00:00
Guvernul egiptean sustine ca se indreapta catre un transfer pasnic al puterii, prin infiintarea a doua comitete care se vor ocupa de tranzitie, relateaza BBC. Presedintele Hosni Mubarak a salutat procesul de „dialog” si „reconcilierea nationala”, a declarat vicepresedintele Omar Suleiman. Protestele din Cairo continua insa, oamenii cerandu-i lui Mubarak sa paraseasca imediat conducerea tarii. Egiptenii sunt sceptici in privinta oricarei tranzitii de care se ocupa guvernul.
Marti, 08.02.2011, 00:00
Hosni Mubarak incearca prin orice mijloace sa-i convinga pe egipteni sa renunțe la proteste. Președintele a promis luni o crestere cu 15 la suta a salariilor functionarilor si a pensiilor, infomeaza AFP. In plus, Mubarak a cerut formarea unei comisii de ancheta privind violentele de miercurea trecuta din piata Tahrir, unde au avut loc confruntari sangeroase intre sustinatorii si opozantii regimului.
Marti, 08.02.2011, 00:00
Proteste cu focuri de arma si gaze lacrimogene in Haiti. Sute de oameni au iesit pe strazi in capitala Port au Prince si au cerut plecarea presedintelui Rene Preval de la putere.
Marti, 08.02.2011, 00:00
Protest la spitalul Caritas din Capitala. Zeci de cadre medicale protesteaza fata de transformarea spitalului in camin pentru batrani. Angajatii nu sunt de acord cu transformarea in centru pentru ingrijire a batranilor a singurei maternitați din sectorul 3 al Capitalei.
Luni, 07.02.2011, 00:00
Manifestantii s-au asezat in cursul diminetii pe jos in jurul tancurilor pozitionate la intrarile in piata, imediat ce motoarele acestora au fost puse in functiune.
Sambata, 05.02.2011, 00:00
Asemenea tunisienilor si egiptenilor, mii de oameni au iesit in strada in capitala Yemenului, astazi, in ceea ce au denumit "ziua furiei". Protestatarii scandeaza impotriva guvernului, reclamand saracia din tara, o parte dintre ei cerand plecarea presedintelui.
Joi, 03.02.2011, 00:00
Mircea Badea comenteaza solutia presedintele Egiptului Mubarak care a propus cetatenilor in schimbul incetarii protestelor ca nu va mai candida la urmatoarele alegeri prezidentiale.
Miercuri, 02.02.2011, 10:08
A fost ziua decisiva a Egiptului. Cu aceasta convingere, peste un milion de oameni a umplut Piata Eliberarii, din centrul capitalei Cairo. Sute de mii de egipteni au protestat si in alte orase. S-au unit ca sa-i dovedeasca presedintelui ca tot poporul...
Marti, 01.02.2011, 19:41
Presedintele Egiptului, Hosni Mubarak, a tinut un discurs adresat natiunii, declarand ca nu va mai candida pentru un nou mandat, insa va ramane la conducerea tarii in urmatoarele luni si va lua masuri legislative care sa asigure viitoarele alegeri.
Marti, 01.02.2011, 00:00
Unul dintre liderii organizatiei islamiste Fratia Musulmana a declarat ca isi doreste sa-i vada pe egipteni pregatindu-se de razboi cu Israelul. Muhammad Ghannem a mai declarat, potrivit Hotnews, ca isi doreste si inchiderea Canalului Suez.
Marti, 01.02.2011, 00:00
Un milion de oameni protesteaza in Cairo si tot atatia in Alexandria. Opozitia a facut apel la greva generala, iar armata a trecut de partea poporului si a anuntat ca nu va folosi forta impotriva manifestantilor. Mohamed ElBaradei, liderul Opozitiei din Egipt, i-a cerut lui Hosni Mubarak sa se retraga pana vineri. Mesajul a fost transmis la televiziunea Al Arabiya, potrivit AFP.
Marti, 01.02.2011, 00:00
Televiziunea publica din Egipt a anuntat, luni, formarea unui nou Guvern la Cairo, din care vor face parte mai multi membri ai Cabinetului demisionar, relateaza AFP.
Luni, 31.01.2011, 00:00
Liderul PSD, Victor Ponta a declarat ca protestele sunt indreptate catre cei care decid arestarea opozantilor politici. "Nu ne este frica si nu va este frica de PDL si de Basescu. Vreau sa va spun ca eu sper ca Dumnezeu sa-i dea putere lui Constantin Nicolescu", le-a spus Ponta celor reuniti la Pitesti, in fata sediului PDL.
Luni, 31.01.2011, 00:00
Restrictiile drastice de circulatie impuse de autoritati egiptene au mai domolit, azi-noapte protestele. Mii de oameni au iesit iarasi pe strazi in principalele orase ale tarii, unde armata a incercat sa mentina ordinea cu o mana de fier. Totusi, numarul manifestantilor a fost mult mai mic decat pe timpul zilei.
Luni, 31.01.2011, 00:00
Statele Unite au oferit zeci de milioane de dolari organizatiilor pentru promovarea democratiei din Egipt, in defavoarea presedintelui Hosni Mubarak, conform unor documente obtinute de WikiLeaks si publicate de ziarul Aftenposten, informeaza AFP.
Duminica, 30.01.2011, 00:00
Unii analisti vorbesc despre “efectul de domino”. Altii fac trimitere la evenimentele din 1989 din Europa Centrala si de Est. Dar miscarile sociale care au cuprins tari arabe din Africa si din Orientul Mijlociu sunt, pentru majoritatea observatorilor, dovada ca oamenii incep sa creada ca-si pot castiga libertatea daca ies in strada si isi cer drepturile.
Vineri, 28.01.2011, 00:00
Violentele au luat amploare pe strazile Egiptului. Un barbat a fost impuscat, vineri, in timp ce participa la proteste. Va avertizam ca imaginile de mai jos sunt socante.
Vineri, 28.01.2011, 00:00
Egiptul este cuprins de haos pentru a treia zi consecutiv. Mii de manifestanti, care cereau demisia presedintelui Hosni Mubarak, s-au batut cu fortele de ordine in principalele orase ale tarii.
Vineri, 28.01.2011, 00:00
Fostul director al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica, Mohamed El Baradei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost arestat in Egipt, pentru ca participa la un protest al opozitiei, informeaza Al Jazeera. Oficialii egipteni dezmint insa informatia difuzata de Al Jazeera.
Vineri, 28.01.2011, 00:00
Trei persoane au murit si cateva zeci au fost ranite in timpul unor proteste violente la Cairo. Inspirati de revolutia din Tunisia, mii de oameni au iesit pe strazile capitalei egiptene si au cerut demisia presedintelui Hosni Mubarak.
Miercuri, 26.01.2011, 00:00
Autoritatile egiptene au avut nevoie de gaze lacrimogene pentru a separa protestantii adunati marti in centrul capitalei Cairo, unde a avut loc o demonstratie violenta impotriva presedintelui Hosni Mubarak, informeaza Huffington Post.
Marti, 25.01.2011, 00:00
Mircea Dinescu crede ca imnul Romaniei este "depasit ca text" si ca "meritam un imn ceva mai senin". Declaratia vine dupa ce Cristian Tudor Popescu a comparat purtarea romanilor de luni, de la Iasi si Focsani, cu cea a americanilor care merg sa protesteze in fata Casei Albe.
Marti, 25.01.2011, 00:00
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a fost huiduit si fluierat, luni, la Iasi, de catre o parte din oamenii prezenti la manifestarile de Ziua Unirii Principatelor. Baconschi a facut un apel la unitate si le-a spus celor prezenti ca nu prin manipulare vom reusi sa depasim criza economica. Nici Elena Udrea nu a scapat de fluieraturile multimii.
Luni, 24.01.2011, 00:00
Cateva zeci de persoane au fost ranite sau arestate la Alger, unde politia a impiedicat desfasurarea unei manifestatii neautorizate. Manifestantii au arborat si drapelul tarii vecine, Tunisia, intr-o aluzie la revolta care l-a inlaturat pe presedintele...
Duminica, 23.01.2011, 09:16
Pensionarii militari se pregatesc sa protesteze luni in toata tara. Ei au de gand sa depuna si o somatie in care ii cer presedintelui sa le fie recunoscute drepturile taiate de Guvern.
Duminica, 23.01.2011, 00:00
Protestele din benzinarii au continuat si aseara, in Navodari, Oradea si Pitesti. Mai multi tineri s-au adunat in statii, au alimentat putin si incet, au platit numai cu maruntis si nu au plecat pana nu si-au si spalat autoturismele. In Navodari, insa,...
Miercuri, 19.01.2011, 06:28
Cresterea pretului la gazele naturale naste revolte violente in Chile. Ministrul energiei si mineritului a fost la un pas sa fie linsat de protestatarii care tocmai aflasera ca pretul gazelor a crescut cu 3%.
Miercuri, 19.01.2011, 00:00
Nici dupa ultimele proteste ale soferilor impotriva pretului mare al combustibilului, situatia nu pare a da semne de schimbare.
Miercuri, 19.01.2011, 00:00
Militarii pensionari intorc armele impotriva statului chiar de ziua Micii Uniri. Ei vor sa iasa in strada pe 24 Ianuarie si sa ceara socoteala Ministerului Apararii pentru pensiile ciuntite. Pina atunci se incalzesc prin proteste in marile orase. Dupa...
Marti, 18.01.2011, 19:34
Militarii pensionari intorc armele impotriva statului chiar de ziua Micii Uniri. Ei vor sa iasa in strada pe 24 ianuarie si sa ceara socoteala Ministerului Apararii pentru pensiile ciuntite. Pana atunci se incalzesc prin proteste in marile orase. Dupa Constanta de ieri, azi a fost randul Iasiului.
Marti, 18.01.2011, 00:00
A fost stare de asediu, vineri aseara, la benzinarii! Soferi din toata tara au blocat pompele, nemultumiti ca pretul combustibilului a urcat alarmant. Au format cozi pana la iesirea din benzinarii, astfel ca nimeni nu a mai putut sa intre.
Sambata, 15.01.2011, 00:00
Guvernul tunisian a anuntat ca a decretat starea de urgenta in toata tara, ceea ce presupune restrictii de circulatie intre orele 18.00-6.00, interzicerea mitingurilor in locuri publice si autorizarea armatei si politiei sa deschida focul asupra oricarui 'suspect' care refuza sa se supuna ordinelor.
Vineri, 14.01.2011, 00:00
Indignare intr-un orasel din statul american Illinois dupa ce o scoala a fost transformata intr-un... club de striptease. Cladirea a fost inundata iar locuitorii sperau ca aceasta sa fie renovata si redeschisa elevilor. Nu s-a intamplat insa asa. Imobilul a fost reconditionat dar acum, e accesibil doar adultilor.
Vineri, 14.01.2011, 00:00