Antena Căutare

Articole despre sarbatoare

Cât câştigau românii în 1993 şi cum a evoluat salariul în ultimii 22 de ani

Cât câştigau românii în 1993 şi cum a evoluat salariul în ultimii 22 de ani

În urmă cu 22 de ani, când Antena 1 transmitea pentru prima dată, situaţia economică a ţării era total diferită faţă de cea din prezent. De abia ieşiţi din comunism, românii începeau să "guste" din normalitate şi încercau să se adapteze la noile condiţii de trai.

Sambata, 28.11.2015, 12:41
1993, anul în care istoria României se schimba radical. Academia Română vota revenirea la scrierea cu litera "Â" în loc de "Î"

1993, anul în care istoria României se schimba radical. Academia Română vota revenirea la scrierea cu litera "Â" în loc de "Î"

În 1993, pe 29 noiembrie, Antena 1 intra în casele românilor, devenind prima televiziune comercială din ţară. Tot în acelaşi an, Academia Română făcea o schimbare istorică şi accepta revenirea la scrierea cu litera "Â" în loc de "Î" în anumite poziţii ale cuvintelor şi la scrierea formelor "sunt", "suntem", "sunteţi" în loc de "sînt", "sîntem", "sînteţi".

Sambata, 28.11.2015, 12:40
26 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca

26 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca

Mii de pelerini sunt aşteptaţi astăzi la Mănăstirea Prislop. Se împlinesc 26 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca, supranumit sfântul Ardealului.

Sambata, 28.11.2015, 08:33
Duminică, 29 noiembrie, de la ora 11:00, va aşteptăm la o ediţie specială de Ziua Antenei 1!

Duminică, 29 noiembrie, de la ora 11:00, va aşteptăm la o ediţie specială de Ziua Antenei 1!

Duminică, 29 noiembrie, de la ora 11:00, va aşteptăm la o ediţie specială de Ziua Antenei 1!

Vineri, 27.11.2015, 11:57
Cei doi astronauţi americani de pe Staţia Spaţială Internaţională au sărbătorit în avans Ziua Recunoştinţei

Cei doi astronauţi americani de pe Staţia Spaţială Internaţională au sărbătorit în avans Ziua Recunoştinţei

Teama unui atac terorist n-a umbrit în niciun fel parada Parada Macy's, una dintre cele mai îndrăgite tradiţii de Ziua Recunoştinţei.Peste trei milioane de oameni au ieşit pe străzi ca să vadă spectacolul impresionant oferit de aproape opt...

Vineri, 27.11.2015, 06:50
Pe 1 Decembrie, Observator Antena 1 spune „Tu schimbi România”

Pe 1 Decembrie, Observator Antena 1 spune „Tu schimbi România”

De Ziua României, Observator Antena 1 se îmbracă în straie de sărbătoare și le arată tuturor românilor că schimbarea în bine vine cu fiecare dintre noi. Sub sloganul „Tu schimbi România”, o serie de reportaje și ediții speciale arată de 1 Decembrie că avem oameni în țara aceasta care au reușit să facă tot ce le stă în putință pentru a schimba lumea din jurul lor.

Joi, 26.11.2015, 12:39
În căminele din Sibiu, atmosfera de sărbătoare i-a cuprins pe studenţi

În căminele din Sibiu, atmosfera de sărbătoare i-a cuprins pe studenţi

La Sibiu, Crăciunul a venit odată cu ninsoarea în căminele studenţeşti.Cu exact o lună înainte de sărbătorile de iarnă, studenţii au luat o pauză de la învăţat şi au petrecut o seară de poveste

Miercuri, 25.11.2015, 13:38
HA-HA-HA! Dani Oțil își sărbătorește ”talentul”, în DIRECT, la ”Neatza”!  Ce aptitudine miraculoasă are acesta te va amuza teribil

HA-HA-HA! Dani Oțil își sărbătorește ”talentul”, în DIRECT, la ”Neatza”! Ce aptitudine miraculoasă are acesta te va amuza teribil

Ziua Internațională a Talentului Unic a fost sărbătorită cu fast de matinalii Răzan Simion și Dani Oțil, care au vorbit despre aptitudinile lor.

Marti, 24.11.2015, 08:26

Marti, 24.11.2015, 08:05
Primăria Capitalei nu va mai organiza nicio petrecere în noaptea de revelion

Primăria Capitalei nu va mai organiza nicio petrecere în noaptea de revelion

Artiştii români se pregătesc pentru cele mai triste sărbători. După ce au rămas fără 80 la sută dintre balurile bobocilor, cântăreţii nu vor reuşi să încline balanţa nici măcar de Revelion. Scandalul spaţiilor nesigure, dar şi lipsa...

Luni, 23.11.2015, 13:29
Sărbătoare mare pentru ortodocșii din România: Dezlegarea la Pește și Sfânta Muceniță Cecilia

Sărbătoare mare pentru ortodocșii din România: Dezlegarea la Pește și Sfânta Muceniță Cecilia

Sfânta fecioară Cecilia s-a născut în Roma din părinţi cinstiţi şi bogaţi. Apoi, auzind propovăduirea Sfintei Evanghelii, a crezut în Hristos; şi rănindu-se cu dragostea inimii către Dânsul, a pus în mintea sa ca să nu se mărite; ci curată să-şi păzească fecioria, închinând-o Mirelui Hristos Dumnezeu

Duminica, 22.11.2015, 10:00
Mâine este  intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Iată ce trebuie să faci în această noapte!

Mâine este intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Iată ce trebuie să faci în această noapte!

Pe 21 noiembrie, creştinii sărbătoresc intrarea în Biserică a Maicii Domnului, sărbătoare ce comemorează aducerea Fecioarei Maria la Templu de către părinții ei, Sfinţii Ioachim şi Ana. Această sărbătoare mai poartă numele de Ovedenie sau SĂRBĂTOAREA LUMINII.

Vineri, 20.11.2015, 21:08
Sărbătoare importantă pentru credincioşi! Sfântul Matei este pomenit pe 16 noiembrie

Sărbătoare importantă pentru credincioşi! Sfântul Matei este pomenit pe 16 noiembrie

Pe 16 noiembrie, în calendarul creștin ortodox este pomenit Sfântul Apostol și Evanghelist Mate.

Luni, 16.11.2015, 11:04
Pe 11 noiembrie, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Mina! Rugăciunea pe care e bine să o spui pentru a fi apărat de rele

Pe 11 noiembrie, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Mina! Rugăciunea pe care e bine să o spui pentru a fi apărat de rele

În fiecare an, pe 11 noiembrie, în calendarul creștin ortodox este pomenit Sfântul Mare Mucenic Mina, fiind considerat protectorul casei și al celor păgubiți.

Miercuri, 11.11.2015, 08:50
Sărbătoare mare pe 9 noiembrie! Credincioşii îl prăznuiesc pe Sfântul Nectarie

Sărbătoare mare pe 9 noiembrie! Credincioşii îl prăznuiesc pe Sfântul Nectarie

Pe 9 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. În fiecare an, sute de credincioşi merg la mânăstirea Radu Vodă din Bucureşti să se închine la racla cu moaştele sale.

Luni, 09.11.2015, 09:25
Sfinţii Mihail şi Gavril sunt sărbătoriţi pe 8 noiembrie!  Tradiţii şi obiceiuri respectate în această zi specială

Sfinţii Mihail şi Gavril sunt sărbătoriţi pe 8 noiembrie! Tradiţii şi obiceiuri respectate în această zi specială

În fiecare an, pe 8 noiembrie, românii îi sărbătoresc pe Sfinţii Mihail şi Gavril. Cei doi arhangheli purtători de sabie ca simbol al biruinţei sunt, potrivit credinţei ortodoxe, conducătorii cetelor de îngeri şi călăuzele sufletelor în drumul lor spre Rai.

Duminica, 08.11.2015, 09:29
A fi sau a nu fi Haloween în şcoli! Elevii vor distracţie, dar psihologii şi sociologii vorbesc despre agresivitatea sărbătorii

A fi sau a nu fi Haloween în şcoli! Elevii vor distracţie, dar psihologii şi sociologii vorbesc despre agresivitatea sărbătorii

Halloweenul, sărbătoarea spiritelor în tradiţia celtică, a pătruns de câţiva ani în şcolile din România. Poate fi o lecţie utilă de cultură şi civilizaţie, spun profesorii. Psihologii şi sociologii sunt însă de altă părere:...

Vineri, 30.10.2015, 19:32
Galerie FOTO: Alege un machiaj unic și îndrăzneț de Halloween. Află cele mai bune zece trucuri pentru o apariţie de neuitat

Galerie FOTO: Alege un machiaj unic și îndrăzneț de Halloween. Află cele mai bune zece trucuri pentru o apariţie de neuitat

Halloween-ul bate la ușă, așa că a venit momentul să-ți pregătești costumul, să te gândești la un machiaj cât mai original și de efect și să adopți atitudinea potrivită pentru a face senzație la petrecere.

Miercuri, 28.10.2015, 11:54
Filipine: Câini costumaţi de Halloween pentru un spectacol de modă

Filipine: Câini costumaţi de Halloween pentru un spectacol de modă

Sute de filipinezi au ţinut să prefaţeze sărbătoarea de Halloween cu un spectacol special. Au vrut să demonstreze că animalele lor de companie pot fi înspăimântător de drăgălaşe. Aşa că le-au costumat în fel şi fel de ţinute de...

Luni, 26.10.2015, 16:27
Sărbătoare mare în rândul ortodocșilor! Sfântul Dumitru, ziua în care aflăm cum va fi iarna

Sărbătoare mare în rândul ortodocșilor! Sfântul Dumitru, ziua în care aflăm cum va fi iarna

Creștinii ortodocșni sunt în mare sărbătoare astăzi, pe 26 octombrie, când îl celebrează pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie.

Luni, 26.10.2015, 09:04
Calendar ortodox, Zeci de mii de români își sărbătoresc ziua numelui

Calendar ortodox, Zeci de mii de români își sărbătoresc ziua numelui

Sfântul Apostol și Evanghelist Luca este pomenit în calendarul creștin ortodox la 18 octombrie. Sfântul Evanghelist Luca a fost unul din cei șaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomenește în Evanghelia sa.

Duminica, 18.10.2015, 10:05
Câţiva copii au sărbătorit ziua internaţională a pâinii într-un mod inedit

Câţiva copii au sărbătorit ziua internaţională a pâinii într-un mod inedit

Au luat tradiţionalele felii de pâine şi le-au transformat în opere de artă. Unii au pictat feliile, alţii le-au transformat în fluturi, flori sau personaje de desene animate.

Vineri, 16.10.2015, 07:02
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva! Trebuie rostită în această zi specială

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva! Trebuie rostită în această zi specială

Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, este pomenită în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie. Iată rugăciunea care trebuie rostită în această zi specială!

Miercuri, 14.10.2015, 09:02
Astăzi este sărbătorit praznicul Sfintei Parascheva. Înainte de sfânta liturghie unii pelerini s-au întins pe jos în biserică

Astăzi este sărbătorit praznicul Sfintei Parascheva. Înainte de sfânta liturghie unii pelerini s-au întins pe jos în biserică

Cu trupul ostenit, dar cu sufletul curat. Aşa se simt credincioşii care au aşteptat ore bune la coadă să ajungă la moaştele Sfintei Parascheva. Pelerinii care au simţit că-i lasă picioarele, s-au întins pe jos în biserică să-şi...

Miercuri, 14.10.2015, 06:42
Special! Claca popii, sărbătoarea satului

Special! Claca popii, sărbătoarea satului

Comuna Coşbuc a devenit, pentru o zi, o pagină vie de istorie. Oamenii au lăsat hainele moderne, telefoanele mobile şi maşinile şi au îmbrăcat haina strămoşească. Nu e nicio sărbătoare. Cel puţin nu una oficială. Este, de fapt, o...

Marti, 13.10.2015, 20:03
Rugăciunea pe care o rostesc toți credincioșii! Ruga pentru Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea noastră

Rugăciunea pe care o rostesc toți credincioșii! Ruga pentru Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea noastră

Se spune că purtătoarea de chinuiri, Cuvioasa Parascheva, este cea care ne ocrotește de pericole, iar ruga către Ea îndeplinește dorințele credincioșilor, aduce sănătate și bucurii.

Luni, 12.10.2015, 09:12
Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Parascheva: Ce NU E BINE să faci pe 14 octombrie dacă vrei să îţi meargă bine

Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Parascheva: Ce NU E BINE să faci pe 14 octombrie dacă vrei să îţi meargă bine

Pe 14 octombrie, credincioşii o pomenesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, în această zi fiind respectate nenumărate obiceiuri şi tradiţii interesante.

Luni, 12.10.2015, 08:24
Ciobanii s-au întors cu oile de la munte şi s-au pus pe sărbătorit

Ciobanii s-au întors cu oile de la munte şi s-au pus pe sărbătorit

14 echipe formate din veterani ai stânelor s-au întrecut în preparate, la un festival culinar, în judeţul Harghita. Sute de vizitatori s-au bucurat de porţii gratuite din meniul ciobănesc şi au ciocnit pahare cu pălincă.

Duminica, 27.09.2015, 09:13
Pasionaţii de ştiinţă din ţară au sărbătorit în aer liber "Noaptea Cercetătorilor"

Pasionaţii de ştiinţă din ţară au sărbătorit în aer liber "Noaptea Cercetătorilor"

În Capitală şi-au arătat proiectele sute de studenţi şi elevi creativi, care au atras un public numeros. Şi sucevenii au fost impresionaţi de invenţiile unor adolescenţi, la ei în oraş

Sambata, 26.09.2015, 08:46
Mii de femei îşi sărbătoresc astăzi ziua de nume! Cui trebuie să-i urezi la mulţi ani

Mii de femei îşi sărbătoresc astăzi ziua de nume! Cui trebuie să-i urezi la mulţi ani

Ziua de astăzi este una deosebită pentru mii de femei, căci Biserica Ortodoxă le sărbătoreşte astăzi pe Sfânta Muceniţă Sofia şi pe fiicele sale, Pistis, Elpis şi Agapis.

Joi, 17.09.2015, 08:29
Moştenitorul tronului britanic împlineşte astăzi 31 de ani

Moştenitorul tronului britanic împlineşte astăzi 31 de ani

E din nou sărbătoare în regat. Moştenitorul tronului britanic împlineşte astăzi 31 de ani. Nu se ştie unde îşi va sărbători ziua. Dar, după cum şi-a obişnuit deja admiratorii, sunt şanse mari ca petrecerea să fie una de pomină.

Marti, 15.09.2015, 16:55
Nicoleta Luciu şi-a aniversat ziua de naştere la cratiţă!

Nicoleta Luciu şi-a aniversat ziua de naştere la cratiţă!

Nicoleta Luciu şi-a aniversat ziua de naştere la cratiţă! Vedeta a pregătit pentru toţi invitaţii ei paelia cu fructe de mare şi, ce credeţi, a mâncat chiar şi ea. Asta pentru că tot a venit din vacanţă cu 70 kilograme, dar acum se...

Luni, 14.09.2015, 17:03
Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt sărbătoriţi pe 26 august! Ce trebuie să ştie toţi credincioşii

Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt sărbătoriţi pe 26 august! Ce trebuie să ştie toţi credincioşii

Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox pe 26 august.

Miercuri, 26.08.2015, 09:46
Special! Desertul de vară, sărbătoarea gustului

Special! Desertul de vară, sărbătoarea gustului

Pentru multă lume vara înseamnă mare, soare, distracţie. Pentru gurmanzi însă este sezonul în care se pot răsfăţa cu delicoasele fructe al verii. Ele pot fi consumate ca atare sau pot fi transformate în prăjituri estivale delicioase

Joi, 20.08.2015, 20:11
Mesaje de Sfânta Maria! Cele mai simpatice SMS-uri pe care le poţi transmite persoanelor dragi cu ocazia acestei sărbători

Mesaje de Sfânta Maria! Cele mai simpatice SMS-uri pe care le poţi transmite persoanelor dragi cu ocazia acestei sărbători

Mesaje de Sfânta Maria! Românii sărbătoresc, pe 15 august, Sfânta Maria, aşa că dacă printre persoanele dragi ţie există oameni care poartă acest nume, transmite-le mesaje simpatice. Găseşti mai multe, mai jos:

Vineri, 14.08.2015, 11:54
Sărbătoarea sfântului Ierarh Nifon

Sărbătoarea sfântului Ierarh Nifon

Mii de oameni sunt aşteptaţi astăzi, la Târgovişte, să se închine la moaştele Sfântului Ierarh Nifon, în faţa Catedralei Eparhiale. Sărbătoarea sfântului a început încă de aseară, într-un pelerinaj prin centrul istoric al tinerilor...

Marti, 11.08.2015, 07:03
Pe 10 august, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Laurenţiu

Pe 10 august, credincioşii îl sărbătoresc pe Sfântul Laurenţiu

Sfântul Mucenic Lavrentie, pomenit în calendarul creștin ortodox pe 10 august, a trăit în secolul al III-lea şi a fost arhidiacon al lui Sixt, episcopului Romei.

Luni, 10.08.2015, 12:32
Schimbarea la Faţă a Domnului e sărbătorită pe 6 august! Ce nu trebuie să faci în această zi pentru a scăpa de necazuri

Schimbarea la Faţă a Domnului e sărbătorită pe 6 august! Ce nu trebuie să faci în această zi pentru a scăpa de necazuri

Pe şase august, creştinii sărbătoresc Schimbarea la Faţă a Domnului, aceasta fiind cunoscută şi sub numele de "Pobreajenul".

Miercuri, 05.08.2015, 19:13
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ilie! Ce trebuie să faci în această zi dacă vrei să îţi meargă bine tot anul

Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ilie! Ce trebuie să faci în această zi dacă vrei să îţi meargă bine tot anul

Pe 20 iulie, în calendarul creştin ortodox este amintit Sfântul Ilie, aceasta fiind una dintre cele mai importante sărbători ale anului.

Luni, 20.07.2015, 08:31
Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ilie

Credincioşii ortodocşi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Ilie

Pregătirile pentru sărbătoare au început încă din weekend. În Banat, oamenii au făcut un mare praznic, în locul unde un izvor cu puteri tămăduitoare poartă numele proorocului. Sărbătoarea a început devreme şi la Sinaia, oraş protejat...

Luni, 20.07.2015, 06:42
Zi specială pentru credincioşi! În calendar sunt pomenite Sfânta Muceniţă Eufimia şi Sfânta Olga

Zi specială pentru credincioşi! În calendar sunt pomenite Sfânta Muceniţă Eufimia şi Sfânta Olga

Pe 11 iulie, în calendarul creştin ortodox sunt pomenite Sfânta Mare Muceniţă Eufimia şi Sfânta Olga, împărăteasa care a pus bazele încreștinării poporului rus.

Sambata, 11.07.2015, 09:51
Petrecere surpriză de ziua Mariei Dragomiroiu

Petrecere surpriză de ziua Mariei Dragomiroiu

E sărbătoare mare azi în familia Mariei Dragomiroiu. Îndrăgita artistă își serbează ziua de naștere alături de familie, dar și de cei mai buni prieteni, nume celebre din showbiz-ul românesc.

Vineri, 10.07.2015, 18:58
Sărbătoare la Cetatea Neamţului. Zeci de cavaleri şi domniţe ies în întâmpinarea turiştilor

Sărbătoare la Cetatea Neamţului. Zeci de cavaleri şi domniţe ies în întâmpinarea turiştilor

E mare sărbătoare în aceste zile la Cetatea Neamţului. Zeci de cavaleri şi domniţe ies în întâmpinarea turiştilor, cu muzică medievală, ateliere cu meşteşuguri străvechi şi bucate tradiţionale la ceaun.

Duminica, 05.07.2015, 09:07
Bianca, zisă și "Izabela", cadou pentru bărbați, de ziua ei! Cea mai sexy sportivă de la "Neatza", în imagini INCENDIARE

Bianca, zisă și "Izabela", cadou pentru bărbați, de ziua ei! Cea mai sexy sportivă de la "Neatza", în imagini INCENDIARE

Răzvan şi Dani, simpaticii prezentatori de la "Neatza cu Răzvan şi Dani", au sarbatorit-o pe Bianca.

Joi, 02.07.2015, 08:41

Joi, 02.07.2015, 08:31
Sfinții Apostoli Petru și Pavel: Ce e bine să faci în această zi pentru sporul casei şi noroc

Sfinții Apostoli Petru și Pavel: Ce e bine să faci în această zi pentru sporul casei şi noroc

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt pomeniţi de credincioşi pe 29 iunie, această zi fiind una dintre cele mai importante sărbători din timpul anului. Iată tradiţiile şi obiceiurile respectate de-a lungul timpului!

Luni, 29.06.2015, 08:07
Special! Tradițiile de Sânziene

Special! Tradițiile de Sânziene

Pentru străbunii noştri, natura a fost mereu o sursă de inspiraţie. Pădurea, poienilor, florile, toate minunile naturale le-au influenţat portul, cântecele chiar şi sărbătorile. Şi puţine sunt la fel de speciale cum e Sărbătoarea...

Vineri, 26.06.2015, 20:09
Sute de copii au sărbătorit Sânzienele

Sute de copii au sărbătorit Sânzienele

Străzile din Baia Mare s-au transformat parcă în podiumuri pentru cei mici. Şi toţi au purtat cu mândrie straie tradiţionale româneşti.

Miercuri, 24.06.2015, 13:29
Sânzienele sau Drăgaica, una dintre cele mai importante sărbători din an! Tradiţii şi obiceiuri în această zi magică

Sânzienele sau Drăgaica, una dintre cele mai importante sărbători din an! Tradiţii şi obiceiuri în această zi magică

Sărbătoarea populară de Sânziene sau Drăgaica, celebrată în fiecare an pe 24 iunie, este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite serbări câmpenești prilejuite de solstițiul de vară.

Miercuri, 24.06.2015, 08:27
Sânzienele, celebrate într-un mod inedit la Neatza! Flavia și Andreea, în căutarea sortitului!

Sânzienele, celebrate într-un mod inedit la Neatza! Flavia și Andreea, în căutarea sortitului!

Sânzienele sau Drăgaica, celebrate pe 24 iunie, reprezintă o sărbătoare a iubirii şi fertilităţii, legată de o serie de ritualuri pentru sănătatea oamenilor şi belşug în gospodărie, dar şi de practici ale fetelor pentru a-şi afla...

Miercuri, 24.06.2015, 08:26
x