Despre Apocalipsă s-au emis de-a lungul timpului diverse ipoteze.
Joi, 04.08.2016, 12:57
Sfârșitul lumii se apropie și este mai aproape decât te aștepți. Totul se va petrece la sfârșitul lunii iulii, atunci când polii magnetici ai Pământului se vor inversa.
Vineri, 15.07.2016, 14:37
Lumea a fost zguduită de o profeţie cutremurătoare! Potrivit unor credințe, o armată de îngeri va coborî din cer.
Luni, 11.07.2016, 10:39
Din salvare, în coşmar. Cel puţin aşa riscă să devină programul Prima Casă pentru mii de români. Ei au apucat să-şi găsească locuinţele mult visate, dar nu mai prind bani în program şi riscă să piardă avansul.
Vineri, 10.06.2016, 19:35
666! Cifrele care bagă omenirea în sperieţi! Ei bine, luna iunie are trei zile de foc marcate de 666!
Luni, 06.06.2016, 17:15
Oricine s-ar înspăimânta la simpla vedere a acestor creaturi bizare. Când te gândești că există așa ceva în adâncuri, ideea unor scufundări în lumea subacvatică îți cam dă fiori pe șira spinării.
Marti, 24.05.2016, 09:18
Sfârşitul lumii a apărut pe buzele aşa-numiţilor profeţi încă din secolul al XV-lea, numeroase texte prezentând fel şi fel de scenarii. Recent, însă, a fost descoperit un manuscris care ilustrează, folosind hărţi scrise în latină, cum ar fi trebuit să se sfâşească lumea în 1651
Miercuri, 18.05.2016, 18:04
O profeţie recunoscută ca fiind a Sfântului Nil, un ascet din Muntele Athos, care a trăit cu 600 de ani în urmă, ne povesteşte despre venirea lui Antihrist şi despre oamenii care vor trăi în ultimele zile
Marti, 17.05.2016, 11:26
Din fericire pentru noi, oamenii de știință sunt foarte interesați să găsească metode pentru a ne salva de scenariile apocaliptice realiste. Doi dintre ei, astrofizicienii Michael Hahn și Wolf Savin, și-au unit cunoștințele pentru a găsi câteva planuri de supraviețuire aplicabile
Miercuri, 11.05.2016, 10:30
Apocalipsa prezisă de Johann Friede reprezintă o serie de profeţii pe care calugărul austriac din secolul al 13-lea le-a lăsat moştenire
Joi, 05.05.2016, 14:53
Natura se dezlănţuie în săptămâna patimilor! Vremea rea face ravagii. În loc să avem parte de soare și căldură, plouă torențial și cade grindină. Imaginile apocaliptice ne duc cu gândul la o pedeapsă divină. Atât imaginile...
Miercuri, 27.04.2016, 16:13
Niciunul din Sfinţii Părinţi ai Ortodoxiei nu s-au înşelat: Apocalipsa a început! Au apărut primii doi cai: galben şi roşu!
Joi, 24.03.2016, 11:20
Din nou, nu avem o teorie cu tente apocaliptice. Un nou studiu a adus o concluzie care s-ar putea să sune bine asupra uneia dintre cele mai mari temeri ale noastre
Duminica, 28.02.2016, 17:07
Oamenii de ştiinţă calculează anual cât de aproape se află omenirea de "sfârșitul lumii". În 2016, Ceasul Apocalipsei arată aceeași oră ca și anul trecut: 12 fără 3 minute!
Miercuri, 27.01.2016, 14:09
Oamenii de știință au făcut o nouă descoperire și susțin că echilibrul atins de Terra în aceast moment va fi distrus, din cauza activității intense a Soarelului.
Duminica, 24.01.2016, 19:35
Nu există zodii bune sau rele. Cu toate acestea, anumite zodii au primit o doză de mare intuiţie, deteminare şi forţă încât ne face să credem că vor supravieţui şi în cele mai dificile situaţii, precum Apocalipsa. Sigur, este o glumă. Iată care sunt:
Miercuri, 06.01.2016, 12:54
Un incident bizar a uimit lumea de pretutideni. Ca prin minune, într-un deșert au apărut ca prin minune bucăți de gheață. Unii vorbesc despre semne ale Apocalipsei.
Miercuri, 09.12.2015, 15:42Astăzi se împlinesc 75 de ani de la unul dintre cutremurele catastrofale ce au zguduit România secolului al XX-lea. O profeție cutremurătoare îi face acum pe toți să se întrebe despre semnele Apocalipsei!
Marti, 10.11.2015, 18:16
Distrugerea unui sistem solar a fost captată pentru prima dată în imagini de oamenii de ştiinţă de la NASA. Ei susţin că acel eveniment cosmic extrem de violent oferă informaţii şi indicii preţioase despre destinul final al Terrei.
Vineri, 23.10.2015, 09:25
O companie specializată în buncăre menite să adăpostească oamenii de Apocalipsă a creat un spațiu din care orice milionar și-ar dori să privească cum se sfârșește lumea.
Miercuri, 21.10.2015, 18:25
Gruparea creștină online care a prezis că viața noastră pe Pământ se va sfârși pe 7 octombrie vine cu explicații în legătură cu „întârzierea” Apocalipsei
Duminica, 18.10.2015, 13:15Niște lideri religioși susțin că astăzi va veni sfârșitul lumii! Părintele Casian face declarații de-a dreptul cutremurătoare!
Miercuri, 07.10.2015, 20:35
După 30 de ani luna ne oferă o premieră. Va fi super lună, dar şi eclipsă de lună în doar câteva ore. Mulţi oameni se tem că e un semn al apocalipsei. Un fenomen care ar putea atrage dezastre
Duminica, 27.09.2015, 19:28
Un fenomen bizar a pus locuitorii mai multor orașe pe jar! Pe cer s-au văzut niște lumini paranormale și mulți au spus că este vorba despre începutul Apocalipsei!
Vineri, 18.09.2015, 14:53
Pe internet au început să circule zvonuri potrivit cărora pe 28 septembrie va avea loc un adevărat cataclism ce va aduce sfârșitul planetei.
Marti, 08.09.2015, 12:42
Locuitorii unui oraș au rămas mai mult decât stupefiați atunci când pe cer a apărut un disc negru și toți au crezut că este un semn de apocalipsă. Unele voci spun că ar fi vorba despre experimente secrete.
Luni, 27.07.2015, 09:06De câţiva ani, un fenomen ciudat stârneşte reacţii controversate. Oamenii din toate colţurile lumii au reuşit să înregistreze zgomote bizare, pentru care nu există explicaţii.
Sambata, 23.05.2015, 12:17Sunetele apocaliptice care au îngrozit mapamondul se aud şi în România! Un buzoian a înregistrat bizarele zgomote, iar filmarea a ajuns deja virală pe internet!
Vineri, 22.05.2015, 14:47
Experții susțin că omenirea se va confrunta în scurt timp cu un fenomen cât se poate de rar, ce a fost prezis inclusiv în Biblie.
Miercuri, 01.04.2015, 19:00
Părintele Cleopa Jurj de la o mănăstire din Arad a făcut recent o serie de mărturisiri care au zguduit creștinii din România.
Vineri, 06.02.2015, 13:45
Sfântul Nilus a avut numeroase scrieri în care a vorbit despre păcatele oamenilor. Dar puțini știu că acesta a lăsat credincioșilor și o serie de profeții cutremurătoare.
Joi, 05.02.2015, 16:11
Pe 28 ianuarie creștinii de pretutindeni îl sărbătoresc pe Sfântul Efrem Sirul. Puțini sunt cei care știu că acesta a făcut o serie de profeții cutremurătoare despre cum va arăta ultima zi a omenirii.
Marti, 27.01.2015, 13:49
Specialiștii din domeniul informaticii au transmis recent un mesaj potrivit căruia omenirea trebuie să se teamă de anul 2038, atunci când totul se va schimba într-un mod neașteptat.
Miercuri, 07.01.2015, 12:50
Sunt surse care spun că vestitul post de televiziune CNN ar avea în arhivele sale un material ce va fi difuzat în ziua Apocalipsei.
Marti, 06.01.2015, 14:30
Potrivit unor surse, se pare că prima profeție despre destinul omenirii a fost făcute de celebra călugăriță Hildegard von Bingen.
Marti, 06.01.2015, 12:18
Profețiile unui sfânt de origine ucraineană, Kuksa al Odesei, au reușit să stârnească numeroase controverse și să nască teama printre credincioșii de pretutindeni.
Vineri, 26.12.2014, 23:31
Profeţia care descrie momentul apocaliptic a fost făcută de către o călugăriţă benedictină din secolul al XII-lea!
Miercuri, 17.12.2014, 20:49
Celebrul Nostradamus a făcut o serie de profeții cutremurătoare despre soarta omenirii. Dar puțini sunt cei care știu că și România este în pericol.
Miercuri, 17.12.2014, 15:55
Unul dintre cei mai importanți călugări templieri, Ioan de la Ierusalim, a făcut o profeție de-a dreptul cutremurătoare despre soarta omenirii.
Miercuri, 17.12.2014, 15:47
Părintele Paisie Aghioritul, cunoscut mai ales pentru harul său, a făcut o profeție înfiorătoare despre soarta românilor.
Luni, 15.12.2014, 12:43
O profeție de-a dreptul cutremurătoare a fost făcută de o femeie din Statele Unite, care susține că despre epidemia de Ebola s-a vorbit inclusiv în Biblie.
Marti, 09.12.2014, 10:50
Există un sfânt părinte care s-a remarcat mai ales prin numeroasele profeții pe care le-a făcut de-a lungul vieții. Se spune despre el că știa să leviteze, iar pe corp purta stigmate, ca un semn că este ales de Divinitate.
Sambata, 06.12.2014, 16:34
Au ieşit la iveală noi profeţii ale celebrei Vanga, prezicătoarea din Bulgaria cu mii de adepţi în toată lumea. Femeia a povestit că oamenii vor învinge procesul de îmbătrânire, iar sfârşitul lumii va avea loc în anul 5079.
Joi, 04.12.2014, 13:56
Într-un interviu acordat postului BBC, omul de ştiinţă Stephen Hawking a făcut dezvăluiri îngrijorătoare în ceea ce priveşte acţiunile care vor duce la sfârşitul lumii.
Joi, 04.12.2014, 08:35
Multă lume a auzit de societăți secrete și de informații ascunse de Biserică, dar puțini sunt cei care știu că momentul venirii Antihristului se apropie.
Miercuri, 03.12.2014, 17:24
Puțini sunt cei care știu că sfântul Efrem Siriul a făcut o serie de profeții cutremurătoare despre venirea Antihristului și despre sfârșitul lumii.
Luni, 24.11.2014, 16:07
Există o serie de profeții cutremurătoare despre viitorul omenirii și inclusiv țara noastră va fi puternic afectată de un posibil sfârșit al lumii.
Joi, 20.11.2014, 13:09
Recent au fost descoperite noi documente ce aparțineau lui Nostradamus. Profețiile sunt de-a dreptul cutremurătoare.
Joi, 20.11.2014, 11:18
Un bărbat a reușit să uimească o lume întreagă atunci când a făcut niște profeții cu adevărat cutremurătoare despre viitorul omenirii.
Luni, 17.11.2014, 11:14
Toată lumea a auzit de Nostradamus, însă puţini ştiu că 80 la sută din profeţiile lui s-au adeverit. Scenariul lui pentru zilele noastre este apocaliptic.
Sambata, 15.11.2014, 10:50