Antena Căutare

Articole despre brexit

Johnson şi Juncker consideră ”necesară o intensificare” a discuţiilor cu privire la Brexit, anunţă Londra

Premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker consideră ”necesară o intensificare” a discuţiilor cu privire la Brexit, a anunţat luni, într-un comunicat, Downing Street, la finalul unei prime întâlniri între premierul britanic şi preşedintele CE la Luxemburg, relatează AFP.

Luni, 16.09.2019, 16:36

Londra nu a propus încă o soluţie satisfăcătoare în vederea unui acord al Brexitului, anunţă CE după întâlnirea dintre Juncker şi Johnson la Luxemburg

Londra nu a propus, încă, o soluţie satisfăcătoare în vederea unui acord cu Uniunea Europeană (UE) al Brexitului, a anunţat luni Comisia Europeană (CE), la finalul unei întâlniri între preşedintele Executivului european Jean-Claude Juncker şi premierul britanic Boris Johnson, la Luxemburg, relatează AFP.

Luni, 16.09.2019, 16:30

Londra anunţă contururile unui acord al Brexitului, Bruxellesul se declară sceptic

Conturul unui nou acord al ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) sunt de-acum ”clare”, iar negocierile între Londra şi Bruxelles se află într-un stadiu crucial, a anunţat luni ministrul britanic de Externe Dominic Raab, în pofida obiecţiilor europenilor, relatează Reuters.

Luni, 16.09.2019, 14:21
UE îi cere ”idei” lui Johnson cu 45 de zile înainte de Brexit

UE îi cere ”idei” lui Johnson cu 45 de zile înainte de Brexit

Liderii Uniunii Europene (UE) i-au cerut ”idei” premierului britanic Boris Johnson, dacă vrea să finalizeze un acord la summitul european din 17-18 octombrie şi s-au declarat puţin optimişti cu privire la şansele unei despărţiri concertate, cu şase săptămâni înaintea divorţului, relatează AFP.

Luni, 16.09.2019, 13:55
Brexitul ar putea aduce un viitor dezbinat pentru regiunile din Regatul Unit

Brexitul ar putea aduce un viitor dezbinat pentru regiunile din Regatul Unit

Brexitul ar putea aduce un viitor dezbinat pentru regiunile din Regatul Unit. Părăsirea Uniunii Europene ar putea face Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord să urmeze alte căi pentru a rămâne în blocul comunitar.

Sambata, 14.09.2019, 09:41
Banksy plănuieşte să refacă pentru ziua Brexitului zidul din Dover prin care ironiza ieşirea Marii Britanii din UE

Banksy plănuieşte să refacă pentru ziua Brexitului zidul din Dover prin care ironiza ieşirea Marii Britanii din UE

Banksy a scris pe Instagram că cineva a vopsit cu alb peste pictura murală din Dover care înfăţişa cum o stea din drapelul Uniunii Europene este scoasă cu dalta.

Vineri, 13.09.2019, 18:00
”Prăpastia este prea mare” pentru a se ajunge la un acord al Brexitului între UE şi M.Britanie, consideră Leo Varadkar

”Prăpastia este prea mare” pentru a se ajunge la un acord al Brexitului între UE şi M.Britanie, consideră Leo Varadkar

Premierul irlandez Leo Varadkar consideră că ”prăpastia este prea mare” pentru a se ajunge la un acord al Brexitului între Uniunea Europeană (UE) şi Regatul Unit, relatează AFP.

Vineri, 13.09.2019, 16:37

UPDATE: Boris Johnson, "prudent optimist” cu privire la posibilitatea unui acord al Brexitului

Premierul britanic Boris Johnson s-a declarat vineri ”prudent optimist” cu privire la posibilitatea ajungerii la un acord asupra Brexitului cu Uniunea Europeană (UE) şi a evocat ”multe progrese” cu Bruxellesul, înaintea unei întâlniri, luni, la Luxemburg, cu preşedintele Comisiei Europene (CE), odată apropierea unor termene cruciale, relatează AFP.

Vineri, 13.09.2019, 16:22

Justiţia nord-irlandeză respinge un recurs împotriva unui Brexit fără acord

Înalta Curte de Justiţie de la Belfast a respins joi recursul unui activist nord-irlandez al drepturilor omului, care aprecia că o ieşire fără acord a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) ar fi contrară Acordurilor de pace din 1998, relatează Reuters.

Joi, 12.09.2019, 17:41
Boris Johnson, criticat dur după publicarea raportului "Operation Yellowhammer" cu privire la impactul unui Brexit fără acord

Boris Johnson, criticat dur după publicarea raportului "Operation Yellowhammer" cu privire la impactul unui Brexit fără acord

Premierul britanic Boris Johnson înfrunta joi critici acerbe, după publicarea unui dosar guvernametal potrivit căruia un Brexit fără acord (”no deal”) ar putea provoca tulburări şi penurii de medicamente şi hrană, relatează AFP.

Joi, 12.09.2019, 14:47
Londra publică raportul ”Operaţiunea Yellowhammer”, care relevă nepregătirea M.Britanii de un Brexit fără acord în faţa pericolelor inflaţiei, penuriilor şi tensiunilor sociale

Londra publică raportul ”Operaţiunea Yellowhammer”, care relevă nepregătirea M.Britanii de un Brexit fără acord în faţa pericolelor inflaţiei, penuriilor şi tensiunilor sociale

Guvernul britanic a publicat concluziile dosarului ”Operaţiunea Yellowhammer”, care evaluează consecinţele cele mai brutale ale unui Brexit fără acord (”no deal”) şi care relevă nepregătirea Regatului Unit în faţa pericolelor cu care se confruntă la 31 octombrie - inflaţia, penuriile şi tensiuni sociale, relatează AFP şi Reuters.

Joi, 12.09.2019, 11:38
Brexitul este în haos, după ce curtea de apel din Scoţia a decis că suspendarea Parlamentului de către Johnson este ilegală

Brexitul este în haos, după ce curtea de apel din Scoţia a decis că suspendarea Parlamentului de către Johnson este ilegală

Cea mai înaltă curte de apel din Scoţia a decis miercuri că suspendarea Parlamentului britanic de către premierul Boris Johnson este ilegală, determinând apeluri ca parlamentarii să îşi reia activitatea, în timp ce guvernul şi legislativul se confruntă asupra viitorului Brexitului, relatează Reuters.

Joi, 12.09.2019, 07:45
E oficial! Cât timp vor putea rămâne studenții în Marea Britanie după finalizarea studiilor

E oficial! Cât timp vor putea rămâne studenții în Marea Britanie după finalizarea studiilor

Conform unei noi măsuri anunţate miercuri de Guvernul de la Londra, începând din 2020, studenţii străini vor putea să rămână în Marea Britanie până la doi ani după finalizarea studiilor pentru a-şi căuta un loc de muncă, potrivit Reuters.

Miercuri, 11.09.2019, 21:06
Londra nu poate obţine alte concesii de la UE, iar un Brexit fără acord  este ”un scenariu mai mult ca probabil”, afirmă Pedro Sanchez

Londra nu poate obţine alte concesii de la UE, iar un Brexit fără acord este ”un scenariu mai mult ca probabil”, afirmă Pedro Sanchez

Premierul spaniol Pedro Sanchez a subliniat miercuri că Londra nu poate să obţină ”alte concesii” de la Uniunea Europeană (UE) în cadrul Brexitului şi consideră că o ieşire fără acord este ”un scenariu mai mult ca probabil”, relatează AFP.

Miercuri, 11.09.2019, 14:07
Un acord cu privire la Brexit este încă posibil, apreciază Merkel

Un acord cu privire la Brexit este încă posibil, apreciază Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că îşi păstrează speranţa unui acord între Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) privind Brexitul, în pofida unor incertitudini cu privire la situaţia politică de la Londra, relatează Reuters.

Miercuri, 11.09.2019, 12:53

Duty-free-ul revine în Marea Britanie, în cazul unui Brexit fără acord, anunţă Guvernul

Persoanele care vor călători din Regatul Unit către statele membre ale Uniunii Europene (UE) vor beneficia - în cazul unui Brexit fără acord (”no deal”) - de duty-free, care astfel va reveni, a anunţat marţi Trezoreria britanică, relatează AFP.

Marti, 10.09.2019, 11:42
Johnson: Puteţi să îmi legaţi mâinile în Parlament, dar nu voi amâna Brexitul

Johnson: Puteţi să îmi legaţi mâinile în Parlament, dar nu voi amâna Brexitul

Premierul britanic Boris Johnson a declarat marţi că, ”indiferent câte dispozitive va inventa Parlamentul pentru a-i lega mâinile”, nu va solicita prelungirea Brexitului, la câteva ore după intrarea în vigoare a legii care îl obligă să amâne ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană până în 2020, dacă nu încheie un acord referitor la retragere, transmite Reuters.

Marti, 10.09.2019, 08:32
Olanda ar prefera un ”no deal” unor luni de incertitudine a Brexitului

Olanda ar prefera un ”no deal” unor luni de incertitudine a Brexitului

Olanda ar prefera un Brexit fără acord (”no deal”), la 31 octombrie, unei prelungiri a incertitudinii ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), afirmă ministrul olandez al Comerţului Extern Sigrid Kaag într-un interviu publicat luni, relatează Reuters.

Luni, 09.09.2019, 15:02
Premierul britanic Boris Johnson va respecta planul pentru Brexit şi nu va cere extinderea termenului de ieşire din UE

Premierul britanic Boris Johnson va respecta planul pentru Brexit şi nu va cere extinderea termenului de ieşire din UE

Premierul britanic Boris Johnson va respecta planul pentru Brexit şi nu va cere extinderea termenului de ieşire din Uniunea Europeană, la un summit de luna viitoare, au declarat duminică doi miniştri, în pofida ultimei demisii din guvern, a ministrului Muncii, Amber Rudd, transmite Reuters.

Luni, 09.09.2019, 07:00
S-a decis! Ce se întâmplă cu românii din Marea Britanie, după Brexit! Sunt peste 400.000 de oameni

S-a decis! Ce se întâmplă cu românii din Marea Britanie, după Brexit! Sunt peste 400.000 de oameni

Încă de când a început să se contureze ideea ieșirii din Uniunea Europeană a Marii Britanii, cetățenii străini s-au întrebat ce urmează să se întâmple. A fost decisă inclusiv soarta românilor, după Brexit! Ce se întâmplă?

Vineri, 06.09.2019, 19:46
Săptămână de coșmar pentru Boris Johnson.  O tânără aproape a leşinat

Săptămână de coșmar pentru Boris Johnson. O tânără aproape a leşinat

Pe Boris Johnson pare că l-a părăsit norocul. După ce a fost înfrânt în Parlament, premierul britanic a fost luat la rost şi de un alegător, în plină stradă. Bărbatul i-a cerut socoteală pentru eşecul negocierilor cu Bruxelles-ul şi a...

Vineri, 06.09.2019, 19:44
Finlanda, care deţine preşedinţia Consiliului UE, nu va relua negocierile în acordul de ieşire a Marii Britanii din uniune

Finlanda, care deţine preşedinţia Consiliului UE, nu va relua negocierile în acordul de ieşire a Marii Britanii din uniune

Prim-ministrul finlandez Antti Rinne a declarat vineri că nu vor exista noi negocieri privind acordul de ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează Reuters.

Vineri, 06.09.2019, 13:08
Johnson a promis că nu va amâna Brexitul: Mai bine mort într-un şanţ

Johnson a promis că nu va amâna Brexitul: Mai bine mort într-un şanţ

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a promis că nu va amâna niciodată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, programată pentru 31 octombrie, subliniind aceasta prin afirmaţia că mai bine ar fi mort într-un şanţ, scrie Reuters.

Vineri, 06.09.2019, 11:29

Brexit: Fratele lui Boris Johnson şi-a anunţat demisia din Parlament

Fratele premierului britanic Boris Johnson, Jo Johnson (47 de ani), şi-a anunţat demisia joi din funcţiile de secretar de stat şi de parlamentar, invocând un conflict între loialitatea familială şi interesul naţional.

Joi, 05.09.2019, 15:25
Decizie de ultimă oră! Ce se va întâmpla cu românii din Marea Britanie în următoarea perioadă

Decizie de ultimă oră! Ce se va întâmpla cu românii din Marea Britanie în următoarea perioadă

Guvernul britanic a luat o decizie cu privire la românii din Marea Britanie și alți imigranți din state din Uniunea Europeană, în perioada de după producerea Brexit-ului.

Joi, 05.09.2019, 10:15
Camera Lorzilor, de acord să aprobe până vineri proiectul de lege care împiedică un Brexit fără acord

Camera Lorzilor, de acord să aprobe până vineri proiectul de lege care împiedică un Brexit fără acord

Membrii Camerei Lorzilor au decis să aprobe până vineri proiectul de lege „Benn” care împiedică un Brexit fără acord, scrie The Guardian.

Joi, 05.09.2019, 08:49
Marea Britanie, mișcare șoc pentru Europa: Brexit-ul a fost amânat! Sute de mii de români, vizați de decizia Parlamentului

Marea Britanie, mișcare șoc pentru Europa: Brexit-ul a fost amânat! Sute de mii de români, vizați de decizia Parlamentului

Camera Comunelor din Marea Britanie a adoptat miercuri seară, în fază finală, legea care cere amânarea Brexit-ului, dându-i o nouă lovitură premierului Boris Johnson, pentru a împiedica o ieşire fără acord din UE la 31 octombrie, relatează AFP şi Reuters.

Miercuri, 04.09.2019, 23:26
Marea Britanie: Premierul Boris Johnson pierde un vot crucial în Parlament privind Brexitul şi ameninţă cu declanşarea alegerilor anticipate

Marea Britanie: Premierul Boris Johnson pierde un vot crucial în Parlament privind Brexitul şi ameninţă cu declanşarea alegerilor anticipate

Premierul Boris Johnson a pierdut un vot crucial în Parlamentul britanic, o primă etapă în încercarea deputaţilor de a împiedica un Brexit fără acord şi ameninţă cu declanşarea alegerilor anticipate. În replică, Boris Johnson a anunţat că va depune o moţiune pentru declanşarea alegerilor anticipate, relatează BBC.

Miercuri, 04.09.2019, 06:57

Marea Britanie - Johnson îi ameninţă pe „rebeli” cu excluderea din Partidul Conservator. Posibile alegeri generale înainte de Brexit

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a ameninţat că va exclude rebelii din Partidul Conservator dacă se opun planurilor lui privind Brexitul şi votează împotriva unei plecări fără acord a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Luni, 02.09.2019, 14:49
Proteste în masă în Marea Britanie faţă de decizia premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul

Proteste în masă în Marea Britanie faţă de decizia premierului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul

Mii de oameni din zeci de oraşe au ieşit ieri în stradă Protestatarii i-au cerut lui Johnson să demisioneze şi să fie oprită hotărârea considerată de mulţi britanici o adevărată "lovitură de stat". Dacă parlamentul va fi suspendat...

Duminica, 01.09.2019, 08:53

Suspendarea activităţii Parlamentului britanic a stârnit proteste din partea politicienilor şi a celor care se opun unui Brexit fără acord

Decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda activitatea Parlamentului britanic pentru o lună a stârnit proteste din partea politicienilor şi a celor care se opun unui Brexit fără acord, scrie BBC.

Joi, 29.08.2019, 09:35
Boris Johnson a promis Brexit cu orice preţ pe 31 octombrie

Boris Johnson a promis Brexit cu orice preţ pe 31 octombrie

Boris Johnson a promis Brexit cu orice preţ pe 31 octombrie şi intenţionează să îşi respecte cuvântul dat. La cererea premierului, Regina Elisabeta a doua a suspendat lucrările Parlamentului până pe 14 octombrie. Mai exact, legislativul,...

Miercuri, 28.08.2019, 19:48

Opoziţia britanică va face „tot ce este necesar” pentru a împiedica un Brexit fără acord

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, aflat în opoziţie, a spus că va face tot ce este necesar pentru a preveni ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord.

Marti, 27.08.2019, 12:53
Desenul prin care Banksy ironiza Brexitul a dispărut

Desenul prin care Banksy ironiza Brexitul a dispărut

Desenul mural din Dover prin care artistul urban Banksy ironiza ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană a dispărut.

Marti, 27.08.2019, 10:22
UE aşteaptă ca Marea Britanie să plătească toate datoriile, chiar şi în cazul unui Brexit fără acord

UE aşteaptă ca Marea Britanie să plătească toate datoriile, chiar şi în cazul unui Brexit fără acord

Uniunea Europeană aşteaptă ca Marea Britanie să îşi onoreze toate obligaţiile financiare de pe urma statutului de membru al Blocului Comunitar chiar dacă îl va părăsi fără un acord, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Luni, 26.08.2019, 17:31

Macron consideră posibilă în 30 de zile o soluţie a Brexitului, ”în cadrul a ceea ce s-a negociat”

Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat joi că o soluţie ar putea fi găsită ”în 30 de zile” cu privire la problema frontierei irlandeze (controversata dispoziţie "backstop"), în vederea unei ieşiri ordonate a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.

Joi, 22.08.2019, 15:49

”Avem suficient timp să găsim o soluţie pentru frontiera” irlandeză, apreciază Boris Johnson la Paris

Este încă posibil să se ajungă la un acord al Brexitului până la 31 octombrie şi există suficient timp să se găsească o soluţie la problema frontierei irlandeze, a declarat joi noul premier britanic Boris Johnson, primit la Palatul Elysée de către şeful statului francez Emmanuel Macron, relatează Reuters.

Joi, 22.08.2019, 14:55

”Viitorul Regatului Unit nu poate fi decât în Europa”, îi spune Macron lui Johnson pe treptele Palatului Elysée, Brexitul ”nu este alegerea UE”

”Viitorul Regatului Unit nu poate fi decât în Europa”, i-a spus preşedintele francez Emmanuel Macron joi, premierului britanic Boris Johnson, pe treptele Palatului Elysée, unde l-a primit înaintea summitului G7 ce se desfăşoară la Biarritz, în sud-vestul Franţei, de la 24 la 26 august, adăugând că Brexitul, prevăzut la 31 octombrie, ”nu este alegerea Uniunii Europene” (UE), relatează Le Figaro.

Joi, 22.08.2019, 14:40
Angela Merkel consideră posibil un acord cu Boris Johnson în 30 de zile

Angela Merkel consideră posibil un acord cu Boris Johnson în 30 de zile

Angela Merkel a făcut un gest cu privire la Brexit pentru Boris Johnson, apreciind că este posibil să se ajungă la un acord negociat ”în următoarele 30 de zile”, care să răspundă exigenţelor premierului britanic, relatează AFP.

Joi, 22.08.2019, 10:25

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier consideră puţin probabilă o revizuire a ”backstop”-ului

Negocieri cu privire la ”plasa de siguranţă” irlandeză (”backstop”) - mărul discordiei între Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE) - este improbabil să fie redeschise, a declarat miercuri preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, relatează Reuters.

Miercuri, 21.08.2019, 14:12
Marea Britanie încetează să asiste la majoritatea reuniunilor UE începând de la 1 septembrie, anunţă Guvernul

Marea Britanie încetează să asiste la majoritatea reuniunilor UE începând de la 1 septembrie, anunţă Guvernul

Reprezentanţii britanici vor înceta să asiste la majoritatea reuniunilor Uniunii Europene (UE) începând de la 1 septembrie, cu excepţia celor ”care privesc interesul naţional”, precum securitatea, a anunţat Ministerul însărcinat cu Brexitul, prevăzut la 31 octombrie, relatează AFP.

Miercuri, 21.08.2019, 09:51
Efecte dezastruoase ale Brexitului din 31 octombrie. Recomandări pentru românii care muncesc în Anglia

Efecte dezastruoase ale Brexitului din 31 octombrie. Recomandări pentru românii care muncesc în Anglia

Apropierea Brexit-ului îi pune pe jar pe românii din Marea Britanie. Oamenii se tem că nu vor mai putea călători, studia sau munci în aceleaşi condiţii ca până acum. Ambasadorul României la Londra dă însă asigurări că viaţa românilor din Regat nu se va schimba foarte mult după 31 octombrie. Asta în ciuda ameninţărilor venite din partea premierului britanic, care vrea Brexit cu orice preţ.

Marti, 20.08.2019, 19:58
Românii care trăiesc în Marea Britanie se tem de efectele dezastruoase ale unui Brexit dur. Ce le recomandă oficialii români celor care învaţă sau muncesc în Regat

Românii care trăiesc în Marea Britanie se tem de efectele dezastruoase ale unui Brexit dur. Ce le recomandă oficialii români celor care învaţă sau muncesc în Regat

Apropierea Brexit-ului îi pune pe jar pe românii din Marea Britanie. Oamenii se tem că nu vor mai putea călători, studia sau munci în aceleaşi condiţii ca până acum. Ambasadorul României la Londra dă însă asigurări că viaţa românilor...

Marti, 20.08.2019, 19:44

Boris Johnson nu propune o ”alternativă realistă” la ”backstop”, răspund Comisia Europeană şi Donald Tusk unei scrisori a premierului britanic

Premierul britanic Boris Johnson nu propune o alternativă realistă la ”plasa de siguranţă” irlandeză (”backstop”), o dispoziţie controversată din acordul Brexitului, îşi exprimă regretul Comisia Europeană (CE), relatează AFP.

Marti, 20.08.2019, 14:44

Boris Johnson îi scrie lui Donald Tusk că vrea un acord al Brexitului, dar fără "backstop"

Premierul britanic Boris Johnson i-a scris preşedintelui Consiliului European Donald Tusk, pentru a-şi reafirma voinţa de a încheia un acord în vederea unei ieşiri din Uniunea Europeană (UE) şi a-şi reafirma totodată opoziţia faţă de controversata dispoziţie cu privire la Irlanda (”backstop”), relatează AFP.

Marti, 20.08.2019, 13:03
Vremuri grele pentru britanici dar şi pentru românii care locuiesc în Regat. Totul are legătură cu Brexitul

Vremuri grele pentru britanici dar şi pentru românii care locuiesc în Regat. Totul are legătură cu Brexitul

Ultimele luni ale anului vor fi negre pentru britanici, dar şi pentru şi românii din Regat, dacă Brexitul se produce fără Acord. Guvernul britanic a publicat un raport care enumeră consecinţele unui divorţ dur de Uniunea Europeană. Libertatea de circulaţie va fi prima abolită pentru persoane şi mărfuri.

Luni, 19.08.2019, 23:58
Vremuri grele pentru britanici dar şi pentru românii care locuiesc în Regat. Totul are legătură cu Brexitul

Vremuri grele pentru britanici dar şi pentru românii care locuiesc în Regat. Totul are legătură cu Brexitul

Ultimele luni ale anului vor fi negre pentru britanici, dar şi pentru şi românii din Regat, dacă Brexitul se produce fără Acord. Guvernul britanic a publicat un raport care enumeră consecinţele unui divorţ dur de Uniunea Europeană. Libertatea...

Luni, 19.08.2019, 19:44
Johnson denunţă, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri în direct pe Facebook, o ”colaborare teribilă” între UE şi aleşi britanici,care-l împiedică să renegocieze Brexitul

Johnson denunţă, într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri în direct pe Facebook, o ”colaborare teribilă” între UE şi aleşi britanici,care-l împiedică să renegocieze Brexitul

Noul premier britanic Boris Johnson a denunţat miercuri o ”colaborare teribilă” între aleşi din ţara sa şi Uniunea Europeană (UE), care îl împiedică, apreciază el, să renegocieze acordul Brexitului, relatează AFP.

Miercuri, 14.08.2019, 17:17

Camera Comunelor poate împiedica un Brexit fără acord, consideră Philip Hammond

Fostul ministru britanic al Finanţelor Philip Hammond consideră că Parlamentul britanic va fi în măsură să împiedice un Brexit fără acord, dacă Guvernul premierului Boris Johnson încearcă să impună un divorţ dezordonat cu Uniunea Europeană, relatează Reuters.

Miercuri, 14.08.2019, 12:10

SUA propun Marii Britanii un acord comercial la 1 noiembrie, la o zi după ieşirea prevăzută din UE

Statele Unite şi Regatul Unit negociază un acord comercial parţial care ar putea intra în vigoare la 1 noiembrie, la o zi după ieşirea prevăzută a regatului din Uniunea Europeană (UE), dezvăluie un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei lui Donald Trump, relatează Reuters.

Miercuri, 14.08.2019, 11:42
x