În plină pandemie, Coreea de Nord a organizat una dintre cele mai mari parade militare care a existat vredoată. Cu avione, elicoptere şi rachete.
Sambata, 10.10.2020, 20:17Armata Coreei de Nord a avertizat că este pregătită să intre în zona demilitarizată care o separă de Sud, iar Seulul a transmis că lucrează împreună cu Statele Unite pentru a monitoriza situaţia, scrie BBC.
Marti, 16.06.2020, 08:25Coreea de Nord a condamnat vineri manevre militare sud-coreene şi a apreciat că situaţia în peninsulă a revenit la tensiunile dinaintea apropierii intercoreene din 2018, iar Kim Jong Un a transmis un mesaj Chinei, aliata sa, relatează AFP.
Vineri, 08.05.2020, 10:53Coreea de Sud are informaţii conform cărora liderul nord-coreean Kim Jong Un nu ar fi suferit o intervenţie chirugicală, informează, duminică, agenţia Yonhap, citând un oficial din sud-coreean.
Duminica, 03.05.2020, 16:51Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi-a reluat programul public, conform agenţiei oficiale de presă de la Phenian, care relatează că acesta a participat la inaugurarea unei fabrici de îngrăşăminte chimice, la nord de capitală, în condiţiile în care nu a mai fost văzut din 11 aprilie, conform Reuters.
Sambata, 02.05.2020, 01:43Kim Jong Un probabil că nu a asistat la ceremoniile de la 15 aprilie - nu din cauza stării sănătăţii sale, ci ca măsură de precauţie faţă de epidemia noului coronavirus -, a apreciat marţi ministrul sud-coreean al Unificării Kim Yeon-chul, relatează Reuters.
Marti, 28.04.2020, 12:26Soția lui Kim Jong-un, care ar avea trei copii cu liderul din Coreea de Nord, ar avea un secret pe care oficialii au încercat cu disperare să îl îngroape.
Luni, 27.04.2020, 08:47Lumea întreagă este cu ochii pe Coreea de Nord. Conform unor informaţii, cel mai de temut dictator din lume, Kim Jong-Un, ar fi în stare gravă după o intervenţie pe cord. Luna aceasta liderul nord-coreean a lipsit pentru prima dată de la mai...
Marti, 21.04.2020, 19:42Coreea de Nord - una dintre puţinele ţări din lume care nu a semnalat niciun caz de coronavirus - dă asigurări că efectuează în continuare teste de depistare şi că a plasat 500 de persoane în carantină - ca măsură de precauţie -, a anunţat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, relatează Reuters.
Miercuri, 08.04.2020, 12:14Coreea de Nord a ameninţat să întrerupă dialogul cu Statele Unite, după ce secretarul de Stat american Mike Pompeo a anunţat că abia aşteaptă o reluare a negocierilor, relatează AFP.
Marti, 31.03.2020, 10:36Coreea de Nord a testat lansatoare de rachete multiple de calibru foarte mare, a anunţat agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA luni, la o zi după ce Phenianul a efectuat tiruri de proiectile, relatează AFP.
Luni, 30.03.2020, 10:54Preşedintele american Donald Trump s-a declarat ”puţin contrariat” de atitudinea Chinei în privinţa noului coronavirus şi a acuzat din nou Beijingul de faptul că nu a împărtăşit informaţii cruciale cu privire la epidemie, relatează AFP.
Luni, 23.03.2020, 12:04Coreea de Nord şi-a plasat în izolare forţele militare, timp de 30 de zile, în pofida faptului că nu a anunţat vreun caz confirmat de contaminare cu noul coronavirus, a anunţat vineri comandantul forţelor americane staţionate în Coreea de Sud, relatează Reuters.
Vineri, 13.03.2020, 15:39Raportorul special ONU pentru Coreea de Nord consideră că Phenianul ar trebui să autorizeze intrarea în ţară a unor medici şi lucrători umanitari în vederea unei evaluări a efectelor unei eventuale epidemii a noului coronavirus asupra populaţiei, relatează AFP.
Marti, 10.03.2020, 11:21Diplomaţi străini au fost evacuaţi luni din Coreea de Nord, după săptămâni de carantină strictă impusă de Phenian, din cauza noului coronavirus, măsuri care au determinat Franţa să-şi închidă temporar reprezentanţa diplomatică în această ţară, relatează AFP.
Luni, 09.03.2020, 12:48Coreea de Nord a tras luni mai multe proiectile, identificate de Tokyo drept posibile rachete balistice, la câteva săptămâni după ce Phenianul a pus capăt moratoriului său asupra testelor de rachete cu rază lungă de acţiune, relatează AFP.
Luni, 09.03.2020, 10:51Coreea de Nord a închiriat un zbor special care urmează să decoleze vineri de la Phenian către oraşul rus Vladivostok, cu scopul de a evacua cetăţeni străini prezenţi pe teritoriul său, dezvăluie luni postul chinez CCTV, relatează Reuters.
Luni, 02.03.2020, 13:29Coreea de Nord a tras luni două proiectile neidentificate, a anunţat armata sud-coreeană, la câteva săptămâni după ce Phenianul a anunţat sfârşitul moratoriului testelor de rachetă balistică cu rază lungă de acţiune, relatează AFP.
Luni, 02.03.2020, 10:06Coreea de Nord a importat 12 cai pursânge din Rusia în 2019, an în care imagini cu liderul Kim Jong Un călare pe un cal alb au devenit virale, relatează Reuters, care prezintă date ale autorităţilor vamale din Rusia.
Luni, 17.02.2020, 14:31Statele Unite sunt ”foarte îngrijorate” de posibilul impact al epidemiei coronavirusului covid-19 în Coreea de Nord şi sunt dispuse să faciliteze eforturi ale unor organizaţii americane şi internaţionale în lupta împotriva răspândirii virusului în această ţară izolată, a anunţat Departamentul de Stat american, relatează Reuters
Vineri, 14.02.2020, 14:55Phenianul a numit un fost ofiţer - cu o experienţă diplomatică limitată - la conducerea Ministerului nord-coreean de Externe, a confirmat vineri presa oficială, ceea ce reflectă cea mai mare fermitate a Nordului în politica sa externă, relatează AFP.
Vineri, 24.01.2020, 11:45Coreea de Nord urmează să-şi închidă frontiera turiştilor cu scopul de a se proteja de coronavirusul apărut în China vecină, a anunţat miercuri o agenţie de voiaj, relatează AFP.
Miercuri, 22.01.2020, 12:41Coreea de Nord a anunţat joi că a abandonat angajamentul de suspendare a testelor nucleare şi cu rachete balistice, acuzând incapacitatea Statelor Unite de a respecta termenul de sfârşit al anului 2019 pentru negocierile nucleare şi sancţiunile americane ”brutale şi inumane”, transmite Reuters.
Miercuri, 22.01.2020, 06:00O mamă din Coreea de Nord și-a salvat cei doi copii dintr-un incendiu ce a izbucnitîn locuința familiei lor, dar riscă să meargă la închisoare, dintr-un motiv de neînchipuit.
Joi, 09.01.2020, 15:05Liderul nord-coreean Kim Jong Un i-a avertizat pe principalii lideri ai Partidului Muncitorilor, aflat la putere, că ţara se confruntă cu "o gravă situaţie" economică şi îndemnat la măsuri urgente pentru a o remedia, relatează AFP.
Luni, 30.12.2019, 12:42„Cinci cadavre și două cranii” au fost descoprite pe un „vas fantomă” în apropierea Japoniei. Autoritățile au oferit primele informații.
Duminica, 29.12.2019, 21:40Fostul consilier în probleme de securitate naţională John Bolton, destituit de Donald Trump, critică aprig strategia nord-coreeană a preşedintelui Statelor Unite, avertizând cu privire la o ameninţare ”iminentă”, relatează AFP.
Marti, 24.12.2019, 11:20Emisarul Statelor Unite pentru Coreea de Nord Stephen Biegun a devenit în mod oficial numărul doi al diplomaţiei americane, în urma confirmării nominalizării sale cu o majoritatea zdrobitoare în Senat, relatează AFP.
Vineri, 20.12.2019, 14:16Statele Unite supraveghează Coreea de Nord ”foarte îndeaproape”, a avertizat preşedintele american Donald Trump, odată cu apropierea expirării unui ultimatum, la sfârşitul anului, dat de Phenian Washingtonului, relatează AFP.
Marti, 17.12.2019, 11:34Coreea de Nord ”nu este interesată” de summituri cu Statele Unite, dacă Washingtonul insistă să refuze orice concesie, a anunţat luni Phenianul, la câteva ore după ce Donald Trump a evocat o eventuală întâlnire, relatează AFP.
Luni, 18.11.2019, 17:53Coreea de Nord l-a atacat verbal cu o rară violenţă pe candidatul democrat la Casa Albă Joe Biden, catalogând-l pe fostul vicepreşedinte drept un ”câine turbat” care merită ”bătut până la moarte” cu bastonul, relatează AFP.
Vineri, 15.11.2019, 11:18Apa unui râu din apropiere de granița dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud a devenit roșie, după ce a fost poluată cu sânge de porc. Autoritățile locale susțin că au luat măsuri de urgență pentru a preveni extinderea poluării.
Miercuri, 13.11.2019, 08:00Emisarul Stateor Unite pentru Coreea de Nord Stephen Biegun a fost nominalizat numărul doi al diplomaţiei americane de către Donald Trump, păstrându-şi totodată dificila sarcină de a relansa negocierile în vederea dezarmării nucleare a Phenianului, relatează AFP.
Vineri, 01.11.2019, 10:28Coreea de Nord a tras joi două proiectile neidentificate, a anunţat armata sud-coreeană, în contextul în care negocierile în dosarul nuclar între Pheninan şi Washington sunt în impas, relatează AFP.
Joi, 31.10.2019, 12:48Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a anunţat marţi în Parlament o creştere a cheltuielilor militare şi a îndemnat Coreea de Nord să răspundă dialogului, ceea ce ar putea înfuria Phenianul, relatează AFP.
Marti, 22.10.2019, 11:56Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a asistat, marţi, la Pyongyang, la meciul dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud, el declarându-se "dezamăgit" de absenţa publicului pe stadion, informează Le Figaro.
Miercuri, 16.10.2019, 16:30Coreea de Nord a avertizat joi că răbdarea sa are limite şi că ar putea reveni asupra măsurilor de încredere pe care le-a luat cu privire la Statele Unite, relatează Reuters.
Joi, 10.10.2019, 16:42Membri ai Consiliului de Securitate al ONU pledează în favoarea unei menţineri stricte a sancţiunilor internaţionale impuse Coreei de Nord în urma unei reuniuni cu uşile închise denunţată de Phenian, relatează AFP.
Miercuri, 09.10.2019, 10:13Coreea de Nord a confirmat testarea unui nou timp de rachetă balistică, lansată de pe mare şi capabilă să transporte o armă nucleară, escaladând semnificativ tensiunile din regiune, comparativ cu testele cu rachete cu rază scurtă de acţiune efectuate începând din luna mai, relatează BBC.
Joi, 03.10.2019, 08:38Statele Unite au cerut miercuri Coreei de Nord ”să se abţină de la orice provocare” şi să continue discuţii cu privire la programul nuclar, în urma unui tir nord-coreean de rachetă balistică, relatează Reuters.
Miercuri, 02.10.2019, 13:02Coreea de Nord a anunţat marţi că organizează sâmbătă discuţii de lucru în dosarul nuclear cu Statele Unite, în vederea unei relansări a eforturilor diplomatice, la opt lunii de la eşecul summitului de la Hanoi, relatează AFP.
Marti, 01.10.2019, 13:12Coreea de Nord l-a elogiat vineri pe Donald Trump, atribuindu-i înţelepciune şi curaj preşedintelui american, pe care-l compară în mod favorabil cu alţi ”politicieni de la Washington” care ar fi ”obsedaţi” de exigenţa unei denuclearizări nord-coreene unilaterale, relatează AFP.
Vineri, 27.09.2019, 13:25Donald Trump apreciază că ”probabil nu este” momentul oportun să-i facă o vizită lui Kim Jong Un la Phenian, în contextul în care discuţiile Coreei de Nord cu Statele Unite cu privire la dosarul nuclear nord--coreean se află într-un punct mort, relatează AFP.
Marti, 17.09.2019, 12:03Liderul nord-coreean Kim Jong Un l-a invitat pe preşedintele american Donald Trump să facă o vizită la Phenian, printr-o scrisoare trimisă în luna august, pe fondul stagnării discuţiilor referitoare la denuclearizate, au declarat surse diplomatice, citate de o publicaţie sud-coreeană, relatează Reuters.
Marti, 17.09.2019, 07:14Coreea de Nord a cerut luni Statelor Unite garanţii de securitate ca o condiţie prealabilă unei reluări a negocierilor în dosarul nuclear, aplicând astfel un duş rece speranţelor unor progrese pe termen scurt, relatează AFP.
Luni, 16.09.2019, 14:48Statele Unite consideră ”încurajatoare” propunerea Coreei de Nord de a relua la sfârşitul lui septembrie negocierile în vederea unei ”denuclearizări”, fără să anunţe însă o dată în vederea unei viitoare întâlniri, relatează AFP.
Vineri, 13.09.2019, 13:37Coreea de Nord a tras marţi două noi ”proiectile”, la câteva ore după ce a propus Statelor Unite să reia la sfârşitul lui septembrie negocierile cu privire la programul său nuclear, aflate într-un punct mort din februarie, relatează AFP.
Marti, 10.09.2019, 09:18Coreea de Nord a anunţat luni că este dispusă să reia la sfârşitul lui septembrie negocierile cu Statele Unite în domeniul nuclear, dar a avertizat că şansele unui acord ar putea dispărea dacă Washingtonul nu va avea o nouă abordare, transmite Reuters.
Marti, 10.09.2019, 06:00Phenianul pare să dezvolte focoase pentru a străpunge scutul de apărare al Japoniei, a declarat marţi ministrul japonez al Apărării, care a subliniat că au existat traiectorii neregulate ale celor mai recente rachete lansate de Coreea de Nord, scrie Reuters.
Marti, 27.08.2019, 11:09