Veniturile totale ale gospodăriilor din România au crescut în ultimul trimestru al anului trecut cu 29,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, până la 4.608 lei (989 euro) pe lună, dar cheltuielile s-au majorat cu 30,1%, la 3.981 lei (854 euro), arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Vineri, 05.04.2019, 11:38Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescutla 3,38%, cel mai mare nivel din ultimele 5 luni, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).
Joi, 04.04.2019, 11:26Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a urcat la 3,34%, cel mai mare nivel din ultimele 5 luni, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).
Miercuri, 03.04.2019, 11:24Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a crescut în februarie, faţă de luna anterioară, cu 10,6 puncte, până la 34,4 puncte, dar euro ar putea depăşi pragul de 4,84 lei în următoarele 12 luni, arată datele publicate, marţi, de CFA România.
Marti, 26.03.2019, 14:31Piaţa de artă a crescut, pentru a treia oară consecutiv, graţie unui volum de tranzacţii record: 539.000 de loturi vândute, adică de două ori mai mult decât în anul 2000. În Occident, cumpărătorii s-au arătat extrem de încrezători de-a lungul primului semestru, însă mult mai exigenţi la prima sesiune de vânzări din toamnă.
Luni, 25.03.2019, 11:28Ela Crăciun mărturisește că are cel mai cuminte și mai liniștit copil. Micuțul Nicholas, în vârstă de patru luni, este perfect sănătos, doarme liniștit toată noaptea, și crește într-un mediu armonios. În plus, a reușit să își dubleze greutatea în primele două luni, fapt ce se întâmplă, în cazul altor copii, în primele patru luni de viață.
Joi, 28.02.2019, 13:39Luna martie aduce vești proaste pentru români, întrucât prețurile la benzină și motorină vor fi majorate, conform ultimelor previziuni făcute de analiști.
Luni, 25.02.2019, 10:26Adrian Bența, consultant economic, ne spune, la Neatza, dacă benzina și motorina se vor scumpi, din nou.
Luni, 25.02.2019, 09:20Șoferii din România vor avea de plătit mai mult pe impozitele pentru mașini, dacă acestea se încadrează într-o anumită categorie de autovehicule.
Joi, 21.02.2019, 16:12Taxele și impozitele s-ar putea majora, pentru o parte din populație. Cel puțin, asta prevede un proiect aflat în dezbatere pubică. Conform acestuia, începând din 2020, taxele și impozitele plătite de locuitorii din București ar urma să crească.
Miercuri, 20.02.2019, 18:11Salariul mediu net în România a crescut cu aproape 13 la sută, în decembrie 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS).
Luni, 11.02.2019, 14:20Majorări se observă şi de la o lună la alta, în datele Institutului Naţional de Statistică. Cu toate acestea, în luna decembrie, alimentele s-au scumpit la raft şi cu 20 la sută. Greta Bogdan a văzut toate cifrele şi are detalii. În luna...
Luni, 11.02.2019, 13:27Alte 36 de cazuri nou confirmate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, numărul total al îmbolnăvirilor depășind 15.600, dintre care 59 de decese, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Sambata, 12.01.2019, 08:46Euro a ajuns, miercuri, la cel mai ridicat nivel din istorie, de 4 lei şi 67 de bani, iar analiştii cred că tendinţa de creştere se va menţine până la sfârşitul lunii februarie.
Miercuri, 09.01.2019, 21:53Salariul minim pe economie s-a majorat de la 1 ianuarie, după ce a intrat în vigoare o Hotărâre de Guvern în acest sens. Sunt prevăzute şi praguri superioare pentru angajaţii cu studii superioare şi pentru cei din sectorul construcţiilor, în anumite condiţii.
Marti, 01.01.2019, 15:04Asociaţia Naţionala a Internet Service Providerilor din România (ANISP) spune că printre efectele negative pe care le-ar avea suprataxarea industriei cu 3% din cifra de afaceri sunt creşterea tarifelor şi frânarea investiţiilor în noi tehnologii, cum este 5G.
Joi, 20.12.2018, 09:53Creșterea salariului minim la 2.350 lei pentru angajații cu peste 15 ani vechime ar fi afectat foarte mult mediul de afaceri, iar decizia de a nu mai pune în aplicare această majorare a fost agreată inclusiv cu sindicatele în cadrul Consiliului Economic şi Social a declarat, vineri, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Vineri, 07.12.2018, 17:15Paladiul a devenit mai scump ca aurul, fiind o premieră în 16 ani. Metalul rar, folosit în industria auto, s-a scumpit pe fondul cererii în creștere a acestuia din ultimele patru luni, care a dus la majorarea prețurilor, relatează Bloomberg.
Miercuri, 05.12.2018, 16:05Salariile unor români vor crește considerabil, după ce Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) a semnat, joi, un acord în acest sens cu Guvernul României.
Vineri, 30.11.2018, 11:43Ultimele detalii despre schimbările care au pus pe jar relaţia guvernului cu patronatele au fost date aseară de Ministrul Muncii. Ministrul Muncii a vorbit și despre cum vor crește salariile dascălilor de la 1 ianuarie 2019, astfel că cea mai...
Luni, 05.11.2018, 07:35Este ingredientul de bază pentru cele mai iubite deserturi, însă începe să devină lux în bucătărie. Vanilia a ajuns să coste chiar şi de 100 de ori mai mult faţă de acum câţiva ani, după ce un ciclon puternic a distrus culturile din Madagascar.
Joi, 18.10.2018, 23:43Roşiile de toamnă din cel mai mare bazin legumicol din ţară, din zona Matca, judeţul Galaţi, au fost atacate de o molie periculoasă, “tuta absolută”, care a făcut ca recolta să fie mai mică şi mai scumpă, din cauza tratamentelor de care au nevoie tomatele.
Joi, 18.10.2018, 08:42Ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, a declarat, miercuri seară, că ministerul pe care-l reprezintă lucrează la studiul de impact privind Legea pensiilor.
Joi, 04.10.2018, 07:15Considerate o delicatesă în bucătăria balcanică şi orientală, bamele au început să fie cultivate tot mai mult și în ţara noastră! Un kilogram ajunge să coste chiar şi 30 de lei, motiv pentru care din ce în ce mai mulţi mici fermieri aleg să cultive aceste plante.
Marti, 02.10.2018, 22:03Persoanele cu grad de handicap grav vor primi un spor de 15% la salariul de bază, pentru activitatea desfăşurată în cadrul programului normal de lucru, potrivit unei hotărâri ce va fi adoptată în şedinţa de joi a Guvernului.
Joi, 20.09.2018, 14:48Printre motivele invocate de asiguratori sunt diferenţele mari între tarifele percepute de service-uri. Mai exact, costurile mai mari practicate pentru reparaţia autoturismelor asigurate faţă de cele pentru maşinile care nu au RCA.
Vineri, 03.08.2018, 13:26În ziua de azi se vorbește din ce în ce mai mult despre reciclare; chiar și în România, marile businessuri iau măsuri importante în acest sens, nelimitându-se doar la acțiunea în sine, ci și la promovarea acestui stil de viață clienților lor.
Miercuri, 25.07.2018, 19:10Pensiile românilor vor creşte anual până în 2021. Mai exact, spun guvernanţii, punctul de pensie va ajunge la 1.775 de lei până în anul 2020. Pensia minimă va creşte şi ea până la 775 de lei. Iar în 2021 pensiile românilor vor fi recalculate conform noii legi.
Marti, 24.07.2018, 14:48Mai exact, spun guvernanţii, punctul de pensie va ajunge la 1.775 de lei până în anul 2020. Pensia minimă va creşte şi ea până la 775 de lei. Iar în 2021 pensiile românilor vor fi recalculate conform noii legi.
Marti, 24.07.2018, 13:27BNR Cursul valutar din 18 iulie aduce vești despre leu. Moneda națională este în creștere în raport cu euro și liră, dar în scădere față de dolar și franc, conform cursului bnr.
Miercuri, 18.07.2018, 13:14Cinci trucuri simple care țin de felul în care îți îngrijești părul zilnic, acasă, îți vin în ajutor dacă îți dorești să îți crească părul mai repede.
Miercuri, 11.07.2018, 21:38Anual au loc peste 30 de mii de spargeri, în principal în București, mai ales pe perioada vacanțelor de vară și de iarnă
Miercuri, 11.07.2018, 09:49O familie din România are, în medie, câştiguri lunare de aproape 4.000 de lei. Dar peste jumătate din bani sunt cheltuiţi pe mâncare, îmbrăcăminte şi facturi şi doar 0,4% din venituri se duc în educaţie. Greta Bogdan a analizat cele mai...
Vineri, 06.07.2018, 13:29Cursul valutar din 3 iulie aduce vești despre leu. Moneda națională este în creștere în raport cu principalele monede, respectiv euro, dolar, liră și franc elvețian, conform cursului bnr.
Marti, 03.07.2018, 13:23Parentingul modern presupune creșterea copiilor cu respect, iubire necondiționată și blândețe. Părintele Visarion Alexa ne dă cele mai bune sfaturi despre această metodă, căci de multe ori meseria de părinte se mai și...
Joi, 28.06.2018, 12:17Parentingul modern presupune creșterea copiilor cu respect, iubire necondiționată și blândețe. Părintele Visarion Alexa ne dă cele mai bune sfaturi despre această metodă.
Joi, 28.06.2018, 12:04Asta în condiţiile în care ratele în lei ale românilor au crescut în doar un an cu aproape 300 de lei. Analiştii spun că până la finalul anului am putea avea un robor care va ajunge şi la 4%.
Vineri, 22.06.2018, 13:16Cursul valutar din 20 iunie aduce vești despre leu. Moneda națională este în creștere în raport cu principalele monede: euro, dolar și franc elvețian. Moneda națională se apreciază mirecuri în raport principalele valute: euro, dolar, leu, franc.
Miercuri, 20.06.2018, 13:37Câştigul salarial mediu net a crescut în luna aprilie, nominal, cu 14,7%, atingând pragul de 2.713 lei, faţă de luna aprilie a anului trecut, dar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 9%.
Luni, 11.06.2018, 09:28Dacă ai propria afacere cu siguranță te-ai întrebat măcar o dată care este cea mai bună cale pentru dezvoltarea acesteia. Unde ar trebui să investești sau care ar fi cel mai simplu mod de a-ți pune proiectele în aplicare? Deși există nenumărate site-uri, reviste și cunoscători care îți vor oferi diverse sugestii, din păcate nu există o listă magică cu pași pe care să-i urmezi. În plus, se știe că o idee bună nu este de niciun folos dacă nu este pusă eficient în aplicare. Sunt însă câteva lucruri care te pot ajuta să obții o creștere de succes a afacerii tale. Află din rândurile de mai jos care sunt acestea și ce trebuie să faci pentru a ajunge acolo unde îți dorești.
Marti, 05.06.2018, 19:23În această săptămână Netflix a depășit ca valoare de piață Disney și Comcast devenind astfel lider de piață pe segmentul media. Deși la scurt timp după, Disney a recâștigat poziția de lider, Netflix a rămas pe locul 2, înaintea celor de la Comcast.
Vineri, 25.05.2018, 15:55Cursul valutar din 22 mai aduce vești bune despre leu. Mrți, 22 mai, Banca Naționala a Romaniei a oferit un curs bnr potrivit caruia moneda romaneasca s-a apreciat în raport cu euro, dolar, lira, franc elvețian.
Marti, 22.05.2018, 13:18Iar în ziua în care ROBOR la trei luni a ajuns la 2,49%, Guvernatorul Băncii Naţionale a mers la Camera Deputaţilor pentru a se întâlni cu Liviu Dragnea. La discuţii au mai participat premierul şi ministrul de Finanţe. Mugur Isărescu a venit să dea explicaţii celor care care au acuzat rolul BNR şi în creşterea inflaţiei, care a ajuns la un nivel record în ultimii cinci ani.
Vineri, 04.05.2018, 09:18Iar în ziua în care ROBOR la trei luni a ajuns la 2,49%, Guvernatorul Băncii Naţionale a mers la Camera Deputaţilor pentru a se întâlni cu Liviu Dragnea. La discuţii au mai participat premierul şi ministrul de Finanţe. Mugur Isărescu a venit...
Vineri, 04.05.2018, 08:19Ratele în lei cresc din nou. În ziua în care indicele ROBOR a atins un maxim istoric, Guvernatorul Băncii Naţionale a ajuns în biroul lui Liviu Dragnea, de la Camera Deputaţilor. Mugur Isărescu a venit să dea explicaţii în faţa şefilor...
Joi, 03.05.2018, 19:29Cursul valutar din 26 aprilie aduce vești bune pentru români. Leul românesc își continuă creșterea în raport cu euro și dolar. Banca Națională a României (BNR) a afișat cursul valutar...
Miercuri, 25.04.2018, 18:59Cursul valutar BNR din 23 aprilie aduce vești bune pentru români. Leul românesc începe saptamana in forța și inregistrează creștere in raport cu euro și dolar.
Luni, 23.04.2018, 13:11Ce se intampla cu valutale vineri, 23 martie.
Vineri, 23.03.2018, 13:18Ce se întâmplă cu valutele pe 8 martie.
Joi, 08.03.2018, 13:20Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) a fost eliminată pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţie de creştere a copilului, pentru cei care au venit minim garantat, precum şi pentru persoanele care primesc indemnizaţie pentru concediul de acomodare în urma unei adopţii,
Miercuri, 07.03.2018, 19:04