Organizatorii campaniei de boicotare a publicităţii pe Facebook, care a atras rapid un sprijin tot mai mare din partea unor companii majore, se pregătesc să extindă lupta la nivel global pentru a spori presiunea asupra companiei de media socială, scopul fiind eliminarea propagării urii, transmite Reuters.
Luni, 29.06.2020, 06:21USR lansează, marţi, în dezbatere publică un proiect de extindere a votului prin corespondenţă la alegerile locale şi anunţă consultări cu societatea civilă şi cu specialişti în drept constituţional şi sistem de vot pentru a găsi cât mai rapid cea mai bună soluţie de a ajuta oamenii să voteze în contextul actual al pandemiei de COVID-19. Formaţiunea estimează o prezenţă redusă la urne a alegătorilor din cauza noului coronavirus şi apreciază că am putea avea alegerile cu cea mai scăzută legitimitate din istorie.
Marti, 02.06.2020, 13:23Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a efectuat luni o vizită de lucru în judeţul Teleorman, ocazie cu care a declarat că planul autorităţilor este să demareze cea mai mare extindere a fondului forestier din ultimii 30 de ani, iar în prezent în România sunt cel puţin 500.000 de hectare de terenuri degradate.
Luni, 25.05.2020, 11:45Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) propune autorităţilor locale extinderea spaţiilor de recreere din Capitală, iniţiativă înaintată spre dezbatere publică.
Marti, 12.05.2020, 12:32New York City a adoptat miercuri noi măsuri agresive de combatere a extinderii coronaviruslui, care includ închideri de străzi şi interzicerea jocurilor sportive de echipă în parcurile publice, transmite Reuters.
Joi, 26.03.2020, 07:00Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a avertizat marţi că cea mai dificilă fază a epidemiei de coronavirus va lovi mai puternic şi mai rapid decât se credea anterior, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat deja că Statele Unite ar putea să devină epicentrul pandemiei globale, relatează Reuters.
Miercuri, 25.03.2020, 06:00Miniştrii Apărării din statele membre ale NATO au convenit miercuri să extindă misiunea de instruire a alianţei occidentale din Irak, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, răspunzând unei solicitări a preşedintelui american Donald Trump ca organizaţia să se implice mai mult în Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Joi, 13.02.2020, 05:20Ministrul Economiei, Virgil Popescu, reafirmă opinia sa conform căreia extinderea centralei nucleare de la Cernavodă ar trebui făcută împreună cu companii din ţări membre NATO sau ale Uniunii Europene, spunând că Nuclearelectrica ar avea capacitatea de a construi singură un reactor nuclear, având în vedere că statul are o politică ce prevede neîncasarea de dividende de la companie, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut.
Miercuri, 29.01.2020, 00:24Ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ştefan, a anunţat luni, un program pilot finanţat din fonduri europene pentru extinderea reţelei de gaz din România, precizând că va fi plătită execuţia lucrărilor şi nu efectuarea studiului de fezabilitate.
Luni, 27.01.2020, 13:09Preşedintele american Donald Trump, care a criticat în repetate rânduri NATO, doreşte să renoveze Alianţa Nord-Atlantică atât pe fond - prin primirea unor noi membri, dar şi ca forrmă - printr-o schimbare a numelui blocului militar occidental, relatează The Huffington Post.
Luni, 13.01.2020, 11:03Distrigaz Sud Reţele a anunţat joi că a investit în anul 2019 circa 280 de milioane de lei în reabilitarea, modernizarea şi extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale, iar totalul invstiţiilor realizate în perioada 2005-2019 s-au ridicat la circa 720 de milioane de euro.
Joi, 19.12.2019, 17:50Divizia de cloud computing AWS a grupului Amazon.com se extinde rapid pe unul dintre cele mai delicate segmente ale sectorului tehnologic, şi anume serviciile cloud destinate alegerior din Statele Unite, relatează Reuters.
Miercuri, 16.10.2019, 08:11Un contract pentru modernizarea, extinderea şi dotarea Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Timişoara a fost semnat la Consiliul Judeţean Timiş. Contractul are o valoare de 6,9 milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene, de la Ministerul Sănătăţii şi de la CJ Timiş.
Luni, 07.10.2019, 15:52Grupul Financiar Banca Transilvania a anunţat vineri că îşi extinde serviciile financiare pentru cei peste 3 milioane de clienţi printr-o investiţie în domeniul pensiilor administrate privat, după ce BT Asset Management SAI (BTAM) şi BT Investments achiziţionează 100% din Certinvest Pensii.
Vineri, 04.10.2019, 14:02Lanţul de săli de jocuri Game World extinde sala de la Bucureşti Mall, cea mai mare de acest tip din România, după o investiţie de 1 milion de euro, suprafaţa sălii ajungând astăzi la 2.500 de metri pătraţi, de peste 8 ori mai mare decât acum 20 de ani, a anunţat, luni, directorul de strategie al lanţului de săli Game World, Attila Török, în cadrul evenimentului de lansare, care a precizat că circa 96% din rulajul total de la sloturi se redistribuie între jucători, iar aproape 4% rămâne companiei. În plus, compania estimează că va recupera investiţia făcută în cica 3 ani.
Luni, 30.09.2019, 12:11Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a convenit în unanimitate, marţi, să extindă o misiune politică a ONU în Afganistan, după un acord de ultim moment al Chinei, care ameninţase că va recurge la dreptul de veto dacă nu se va face o referire la proiectul de infrastructură O centură un drum al Bejingului, relatează Reuters.
Miercuri, 18.09.2019, 06:00Vienna Insurance Group (VIG), grup austriac din care fac parte şi Asirom şi Omniasig, a anunţat, joi, că îşi lansează operaţiunile în Suedia, Norvegia, Danemarca şi Finlanda şi se va concentra pe clienţii corporate din aceste pieţe.
Joi, 05.09.2019, 09:44Banca Transilvania (BT) a anunţat, marţi, că extinde serviciile online pentru antreprenori prin lansarea opţiunii de deschidere şi administrare 100% online a contului de capital social.
Marti, 03.09.2019, 17:30Grupul Enel a anunţat, joi, că, prin divizia sa de energie regenerabilă Enel Green Power Brasil, a început lucrările pentru extinderea cu 133 MW a parcului solar São Gonçalo, situat în statul Piauí, din nordul Braziliei, o investiţie de aproape 100 milioane euro.
Joi, 22.08.2019, 12:03Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că Oficiul Naţional al Registrului Comerţului îşi va extinde serviciile digitale oferite, în urma unui proiect în valoare de aproape 190 de milioane de lei, prin intermediul acestuia urmând să se reducă timpul petrecut la ghişeu, dar şi cel legat de soluţionare a cererilor depuse.
Miercuri, 21.08.2019, 14:18Yandex, echivalenta din Rusia a Google, intenţionează să îşi extindă flota de vehicule autonome la 1.000, în următorii doi ani, pentru a accelera testele destinate aceastei tehnologii noi, transmite Reuters.
Marti, 20.08.2019, 09:47Statele Unite au decis să extindă cu 90 de zile permisiunea ca Huawei Technologies să cumpere componente de la companii americane, pentru a aproviziona clienţii existenţi, dar a adăugat 40 de unităţi ale companiei chineze pe lista neagră, transmite Reuters.
Marti, 20.08.2019, 08:00Delfinariul din Constanţa va fi extins, investiţia fiind de 5,6 milioane de euro, iar 70 la sută din această sumă va fi dată de Ministerul Turismului, restul fiind de la Consiliul Judeţean. Lucrările vor dura doi ani.
Miercuri, 07.08.2019, 16:32Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a anunţat că va extinde aplicarea regulii eliminării temporare, pe care a testat-o deja, la 31 de competiţii de juniori şi tineret, din sezonul 2019/2020.
Vineri, 02.08.2019, 12:26Primul Acord de servicii de asistenţă tehnică pentru implementarea proiectelor (ASATIP) semnat cu Ministerul Sănătăţii formalizează angajamentul experţilor BEI sprijiniţi de consultanţii terţe părţi în acordarea de asistenţă tehnică pentru construcţia a trei spitale regionale de urgenţă în Iaşi, Cluj şi Craiova.
Marti, 09.07.2019, 10:50Noul sortiment de tip „Weizen Bock”, ce întregeşte gama Weihenstephan, alături de Weihenstephaner Hefe Weissbier, este disponibil în România de la începutul lunii iunie şi este produsă în cea mai veche berărie activă din lume, de aproape o mie de ani, potrivit companiei.
Miercuri, 03.07.2019, 09:47Jens Stoltenberg, un fost premier norvegian, trebuia să îşi încheie mandatul de patru ani în 2020. Decizia aliaţilor de a-i extinde mandatul subliniază încrederea de care el se bucură din partea marilor puteri – Washington, Berlin, Londra şi Paris.
Vineri, 29.03.2019, 11:49I s-a întâmplat şi unui localnic din Răzvăd, judeţul Dâmboviţa. Bărbatul de 85 de ani făcea curat în curtea unui vecin. A dat foc vegetaţiei uscate, însă văpaia s-a extins rapid la o anexă şi la casă, apoi şi la gospodăria vecină....
Marti, 26.03.2019, 07:58Companiile își concentrează activitatea în jurul marilor metropole, iar în Romania, Bucureștiul este primul oraș în topul celor care oferă cele mai multe locuri de muncă, urmat de Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași, Constanța și Sibiu. În orașele mai mici, apariția unei companii dispuse să investească în dezvoltare și să creeze locuri de muncă poate resuscita economia întregii zone.
Luni, 17.10.2016, 18:06Numărul cazurilor de contaminare cu virusul Ebola ar putea depăşi 20 de mii, de 6 ori mai mult decât s-au înregistrat până acum, afirmă Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Vineri, 29.08.2014, 09:49La aproape un an de la demararea lucrărilor, nu s-a deschis circulaţiei nici măcar un kilometru. În schimb, s-au mai devansat nişte termene de finalizare. Mai e nevoie de un an pentru ca muncitorii să termine de asfaltat cei 20 de kilometri!
Vineri, 22.08.2014, 19:45Cătălin Harnagea a vorbit în cadrul ediției de astăzi a emisiunii "Q&A" despre reacția pe care președintele Traian Băsescu le-a avut față de jurnalistul Antenei 3, în momentul în care acesta i-a spus despre dovezile pe care le are.
Sambata, 18.01.2014, 21:27Platforma Income se extinde si cu o emisiune zilnica. Daily Income va fi in fiecare zi, de luni pana joi, la Antena 3.
Sambata, 11.01.2014, 13:41CAS ar putea fi redus doar prin extinderea bazei de impozitare. Asa s-a angajat Guvernul in fata reprezentantilor Fondului Monetar International (FMI).
Joi, 14.11.2013, 14:38Traim intr-o societate in care cuvinte de tip "diplomatie", "respect" sau "onoare" sunt pe cale de disparitie!
Miercuri, 19.06.2013, 20:17Mega Image, parte a grupului belgian Delhaize, este in expansiune puternica pe piata locala, apropiindu-se de magazinul cu numarul 200.
Miercuri, 13.02.2013, 14:47Este vorba despre un centru de arta ce dateaza din anul 123, ridicat de catre imparatul Hadrian, si care putea gazdui 900 de persoane care participau la seri culturale, cu discursuri filosofice, politice si recitari de poezie, conform Guardian.co.uk.
Vineri, 28.12.2012, 15:45Uniunea Europeana va stabili conditii suplimentate in procesul de aderare pentru statele candidate in urma recentelor incalcari ale statului de drept din noile state membre, precum Romania, care au subminat principiile democratice de baza ale uniunii, relateaza Financial Times in editia electronica.
Joi, 11.10.2012, 13:44Bulinel Bibanu a gasit solutia pentru planul de extindere al fast-food-ului lui Razvan si Dani. Semaforul este cheia!
Luni, 03.09.2012, 09:16In ciuda numeroaselor atacuri venite din partea ecologistilor, Mazda RX-8 refuza sa moara. Si asta multumita unor tipi din Japonia care apreciaza masina asta la intregul potential si se inghesuie in continuare sa o cumpere.
Luni, 30.04.2012, 00:00Comisarul comisarul european pentru afaceri economice si monetare, Olli Rehn, i-a avertizat pe liderii zonei euro ca trebuie sa fie prudenti, si ca zona trebuie consolidata inainte de a se extinde din nou, pentru a evita, in viitor, alte crize economice.
Duminica, 08.04.2012, 00:00Imediat dupa Craciunul de anul trecut, in asa numita republica Transnistria au avut loc alegeri. Din cauza sarbatorilor si apoi a evenimentelor de la noi, scrutinul separatistilor a trecut neobservat. Cert este ca Igor Smirnov si Vladimir Antiufeev (seful securitatii nistrene, implicat in crime in Letonia in 1990) au parasit puterea dupa mai bine de 20 de ani.
Miercuri, 07.03.2012, 00:00Sanika Hussain, o tanara de 21 de ani din Marea Britanie, a trecut printr-o interventie de lungire a picioarelor pentru a scapa de vorbele rautacioase pe care i le adresau colegii atunci cand era eleva.
Luni, 05.12.2011, 00:00LG Electronics, unul dintre cei mai mari producatori de echipamente electronice si electrocasnice, a anuntat ca in urmatorii patru ani va investi 34 de milioane de dolari pentru a-si extinde facilitatile de productie din Europa.
Sambata, 03.09.2011, 00:00Capitala se dezvolta si ar putea avea in curand sapte sectoare. Este o propunere a arhitectilor aflata, deocamdata, in stadiu de dezbatere.
Joi, 28.07.2011, 00:00Metrorex vrea sa extenda Magistrala 4 (Gara de Nord 2, Basarab 2, Grivita si 1 Mai) cu inca doua statii, pana in zona lacului Straulesti unde vor fi construite alte facilitati, informeaza Mediafax, citat de HotNews. In luna iulie vor fi puse in functiune alte doua statii (Pajura si Parc Bazilescu), pe langa cele 4. Viitoarele doua statii sunt Laminorului si Lac Straulesti.
Miercuri, 18.05.2011, 00:00Epidemia de rujeola din Franta se extinde in toata regiunea europeana, inclusiv in Romania, avertizeaza Organizatia Mondiala a Sanatatii. Potrivit biroului regional al OMS de la Copenhaga, anchetele epidemiologice confirma ca virusul rujeolei a fost exportat din Franta in numeroase tari, printre care Germania, Danemarca, Federatia Rusa, Italia, Romania, Belgia.
Marti, 19.04.2011, 00:00Noul terminal al aeroportului Henri Coanda trebuia sa fie gata in noiembrie 2010, dar va fi dat in functiune marti, anunta autoritatile. Valoarea investitiei este de 60 de milioane de euro, iar capacitatea aeroportului va fi de 6 milioane de pasageri pana in 2012.
Marti, 29.03.2011, 00:00Seat pare sa aiba o viata asemanatoare fiului risipitor in ultimul timp. Cu toate ca a pus stapanire pe piata spaniola, vanzarile pe piata internationala au scazut dramatic – 40 de procente, mai exact. Si ca sa repare buba – adica deficitul de 311 milioane de euro, de anul trecut – Seat a hotarat sa-si extinda exporturile catre China, incepand cu 2012. Modelele cu care Seat ii va ispiti pe tinerii chinezi vor fi Leon Cupra si Ibiza Cupra.
Duminica, 13.03.2011, 00:00Vicepremierul Poloniei, Waldemar Pawlak, a declarat ca aderarea Croatiei la spatiul european ar putea avea loc in timpul mandatului tarii sale la presedintia Uniuniii Europene, pe care Varsovia o va asigura in semestrul doi al anului 2011.
Joi, 17.02.2011, 00:00