Dani Oțil, Răzvan Simion, Florin Ristei și Ramona Olaru au participat la cea mai haioasă provocare din emisiunea Neatza.
Mellina și Edward Sanda au acceptat provocarea de a participa la "Jocul paharelor buclucașe".
Alexandra Serenada Sîrghi a revenit la X Factor, la patru ani de la prima sa participare. De această dată, tânăra a cântat piesa ”I Don't Think About You”, iar prestația sa a trimis-o direct în Bootcamp.
Ioana Ana Maria are 20 de ani și este din Sibiu. Nu e o persoană rebelă, chiar dacă look-ul său asta transmite, ba din contră.
Andreea Fabri are 16 ani și iubește să cânte. O face chiar și după miezul nopții, mărturisesc părinții săi, care spun că fata are un glas special.
Anna Turrei nu este la prima participare la X-Factor. Tânăra și-a încercat norocul în Italia, iar dorința de a avea o experiență internațională a adus-o în România.
Avea doar 16 ani când a realizat că locul lui nu este în România. Așa a început să cânte pe stradă și consideră că este dator muzicii. ”Mi-a fost cel mai bun psiholog”, spune Liviu Panait.
Susținută, din culise, de mama și iubitul său, Marina Vlad a pășit plină de emoții pe scena X-Factor, însă primirea de care a avut parte a ajutat-o să le depășească.
Cel de-al treilea episod X Factor România 2020 a adus-o în atenția publicului pe Naomi, o englezoaică senzuală, care a întors toate privirile. Inițial i-a cucerit pe Răzvan și Dani cu frumusețea ei, apoi jurații au rămas impresionați de...
Vineri, 16.10.2020, 12:50
Naomi Hedman a lăsat catwalkurile londoneze pentru a veni la ”X Factor” România. A avut ceva trac, dar, sprijinită de Florin Ristei, care a sărit cu o... voce în ajutor, a trecut peste. Este a doua oară în țara noastră. ”Cine e Florin Ristei?”, glumește când o întrebi două vorbe despre jurat...
O adevărată explozie de culori și arome, într-un preparat de-a dreptul interesant pregătit în cadrul emisiunii culinare ”Chefi la cuțite”:Piept de rață cu orez roșu, sparanghel sote și coulis de mango!
Florin Ristei și Carmen Grebenișan sunt două dintre cele mai urmărite și apreciate vedete din România. Nu puține au fost situațiile în care fanii au crezut că cei doi formează sau au format un cuplu, dar abia de curând s-a aflat adevărul.
În sezonul 8 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Florin Ristei și Carmen Grebenișan din sezonul 3 „Asia Express” au decis să facă spectacol în bucătărie!
Un moment cu adevărat savuros din ediția 18 din sezonul 8 „Chefi la cuțite” a fost atunci când Florin Ristei și Carmen Grebenișan de la „Asia Express” au venit să facă show în bucătărie!
După ce s-au tachinat săptămâni întregi în Asia Express, Florin Ristei și Carmen Grebenișan fac echipă în bucătăria Chefi la cuțite. În această seară, de la 20.30, la Antena 1, cei doi încearcă să obțină cel puțin două cuțite....
Miercuri, 14.10.2020, 19:49
După ce s-au tachinat săptămâni întregi în “Asia Express”, Florin Ristei și Carmen Grebenișan au făcut echipă în bucătăria “Chefi la cuțite”.
După ce s-au tachinat săptămâni întregi în Asia Express, Florin Ristei și Carmen Grebenișan fac echipă în bucătăria Chefi la cuțite.
Provcare inedită pentru băieții de la Noaptea Târziu, Tostogan'S și echipa de la Neatza cu Răzvan și Dani.
Trei noi concurenți și-au deschis calea spre Bootcamp, seara trecută, într-o nouă ediție X Factor, la Antena 1! Arthur Horeanu, Melania Cuc și italianca Sonia Mosca i-au emoționat pe cei patru jurați și le-au furat nu doar inimile, ci și voturile.
Deși pare greu de crezut, de la momentul ”Ea este Dana!” au trecut 20 de ani. Tipul stil ”Hanson” din trupa ”Amicii” s-a transformat, a câștigat ”X Factor România” și acum e jurat. Când a pornit proiectul ”FreeStay” a încercat să dea de ”Dana”, dar n-a mai găsit-o! În schimb, acum i-a compus ceva frumos, la două decenii de hitul ce-a rupt România
O prestație fantastică ridică în picioare jurații X Factor, în această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, iar cu toții sunt de acord că tânăra din fața lor poate pleca acasă cu marele trofeu din cel de-al nouălea sezon.
Cu o lună în urmă, Otilia nu se gândea că va ajunge aici, la X Factor, și că va trece mai departe. Normal ar fi fost ca mama să-și susțină fiica, dar s-a petrecut exact invers. Doamna Gugu a fost aleasă de către jurați, în timp ce Adelina a rămas la susținere
”Alfa Band”, o trupă formată din tineri crescuți în orfelinat, a primit de la Florin Ristei, în premieră, un ”Wild Card”, pentru a putea merge mai departe la ”X Factor”. ”Dorim să arătăm tuturor că dacă vrei cu adevăart, poți”, spun ei. ”Am avut emoții, dar constructive!”
Alfa Band a urcat pe scenă în ediția cu numărul trei. Sunt patru, au crescut în orfelinat, dar au învăţat că în viață trebuie să știi cum să te bucuri de ceea ce ai ca să mergi mai departe. Iar acum ne arată şi nouă asta. Au fost...
Marti, 06.10.2020, 12:51
Alina Dincă are 30 de ani și este antrenor vocal. De data aceasta, tânăra și-a dorit să experimenteze emoțiile scenei, în calitate de concurentă în sezonul 9 al emisiunii „X Factor”.
Frumoasa cântăreață, Iulia Bucur, a povestit experiența pe care a trăit-o la "Chefi la cuțite".
Vrei să te trezim cu melodia ta preferată? Spune care este piesa cu care vrei să-ţi începi ziua / dă-ne numărul de telefon pe mesaj privat şi......te poţi trezi cu un apel de la noi! "Neatza te deşteaptă... de ziua ta!" va urează "La mulţi...
Dani Oțil, Răzvan Simion și Florin Ristei realizează o reprezentație amuzantă de balet, la Neatza cu Răzvan și Dani. N-ai cum sa nu râzi!
Florin Ristei a avut parte de o noapte grea la filmările super show-ului X Factor. Juratul emisiunii de talente a filmat până la ora 2.
Andrei Șelaru, Florin Riște, Răzvan Simion și Ramona Olaru s-au confruntat în provocarea "5 secunde" de la Neatza cu Răzvan şi Dani!
Amme, invitată la "Neatza cu Răzvan și Dani", a lansat piesa "Săgeți".
Ilona Brezoianu intră în culisele X Factor pentru a afla detalii picante din emisiune.
Miercuri, 30.09.2020, 07:54
Los Anonimos și What's Up au venit la "Neatza cu Răzvan și Dani" să prezinte piesa "You Be".
Florin Ristei a povestit, in direct, la Neatza cu Razvan si Dani, cum a fost moasa pentru pisica sa.
În a treia ediție din sezonul 9 "X Factor", Naomi Hedman a cântat melodia "If Ain't Got You".
Florin Ristei și Adrian Petrache au fost azi invitați în platoul emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani.
Florin Ristei și Adrian Petrache cântă una dintre cele mai cunoscute piese pe plan internațional.
Cântăreața Codruța Filip își dorește să revină pe scena X Factor, iar de data aceasta vrea ca premiul cel mare să-i fie asigurat.
Momentele emoţionante, ambiţiile juraţilor, dar şi tinerii talentaţi care au ajuns la X Factor v-au ţinut aseară, în număr mare, în faţa televizoarelor. A doua ediţie a celui mai nou sezon X Factor a fost lider de audiență! Peste 1,4...
Sambata, 19.09.2020, 13:39
Cea de-a doua ediţie a celui mai nou sezon X Factor, difuzată vineri seara, între orele 20.30-23.05, la Antena 1, a fost lider de audiență, atât la nivelul întregului public din mediul urban, cât şi la nivel național.
Emoţiile sunt de neoprit în seara asta la X Factor! Delia, Florin Ristei, Loredana şi Ştefan Bănică nu îşi pot stăpâni lacrimile în faţa concurenţilor şi a talentului lor.
Vineri, 18.09.2020, 19:35
În a doua ediție din sezonul 9 "X Factor", trupa Super 4 cântă senzațional. Florin Ristei este în extaz.
În a doua ediție din sezonul 9 "X Factor", Maria Izabela Marin a cântat melodia “It's a man's world”, interpretată de James Brown.
Florin Ristei, juratul X Factor, e bucuros că sezonul acesta e unul... internațional. ”Pentru că doar în România s-a ținut concursul, au venit la noi soliști din toată Europa: italieni, francezi, englezi: Să vedeți ce mi-a căzut mie, un senzațional grup de...” Totul vineri seară, de la 20.30, doar la Antena 1. De neoprit!
Și-a uitat telefonul deblocat, iar Dani Oțil i-a citit mesajele. Reacția lui Florin Ristei.
Florin Ristei a vorbit la Neatza cu Răzvan și Dani despre cum a fost păcălit, în București, de un taximetrist. ”Am mers 30 de metri și am coborât”, a declarat juratul X Factor.
Prezent la Neatza cu Răzvan și Dani, juratul X Factor, Florin Ristei, a prezentat o poză cu el din prima zi de școală.
Prezent la Neatza cu Răzvan și Dani, juratul X Factor, Florin Ristei, a prezentat o poză cu el din prima zi de școală.
Prezenți la "Neatza cu Răzvan și Dani", juratul X Factor, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, realizatorul rubricii "Smiley News", ne-au oferit câteva detalii amuzante din perioada copilăriei.