Meghan şi Harry au asistat joi la Endeavour Fund Awards, la Londra, care celebrează realizările sportive ale veteranilor bolnavi sau răniţi în războaie, aceasta fiind prima apariţie publică a celor doi după anunţul că renunţă la statutul de seniori ai familiei regale britanice.
Vineri, 06.03.2020, 10:44Guvernul britanic a anunţat joi ”divergenţe importante” în urma unei prime runde de negocieri cu Uniunea Europeană (UE) privind viitoarea relaţie post-Brexit şi se aşteaptă la negocieri ”dure” în vederea ajungerii la un acord până la sfârşitul anului, relatează AFP.
Joi, 05.03.2020, 17:52
Cântăreaţa Amy Winehouse, care a murit pe 11 iulie 2011, la vârsta de 27 de ani, a fost omagiată miercuri la Londra, unde a fost dezvelită o plachetă dedicată ei pe Music Walk of Fame din Camden.
Miercuri, 04.03.2020, 17:40Ediţia de anul acesta a Târgului de carte de la Londra, programată pentru 10-12 martie, a fost anulată din cauza răspândirii Covid-19, informează BBC.
Miercuri, 04.03.2020, 13:37Discuţii despre viitoarea relaţie post-Brexit între Londra şi Uniunea Europeană (UE) ai loc luni la Bruxelles într-o atmosferă tensionată şi sub presiunea calendarului, impunând prudenţă în privinţa şanselor de ajungere la un acord, relatează AFP.
Luni, 02.03.2020, 15:17
Bărbatul a sosit de curând în Anglia în căutarea unui loc de muncă, iar pentru că nu a găsit nimic, s-a alăturat mai multor cunoştinte şi au încercat să fure împreună haine dintr-un magazin. Au reuşit să pună produse în valoare de...
Duminica, 01.03.2020, 08:36
Efectele răspândirii coronavirusului se văd deja şi în economie. Din Bucureşti, Londra, Frankfurt şi până în Tokyo şi New York, bursele sunt pe roşu. Săptămâna care tocmai se încheie ar putea intra în istorie - cu cele mai mari...
Vineri, 28.02.2020, 19:37
O stradă din Londra a primit numele regretatului solist Queen, Freedie Mercury.
Marti, 25.02.2020, 08:14
Victoria Beckham și-a prezentat noua colecție la Săptămâna Modei de la Londra. Cine a susţinut-o de lângă podium.
Marti, 18.02.2020, 19:58
Pe 10 februarie, într-un metrou londonez a apărut afișată O poezie de Marin Sorescu (1936-1996), tradusă în engleză și va sta acolo timp de patru săptămâni.
Marti, 18.02.2020, 10:15
Au avut loc scene violente la metrou, în Londra, după ce o femeie beată criță a scuipat un bărbat pe față. Un martor a filmat incidentul.
Joi, 13.02.2020, 15:00
Regina Marii Britanii a fost surprinsă într-o stație de tren din Londra, acolo unde a ajuns la începutul lunii februarie dinspre Norfolk, acolo unde Majestatea sa si Ducele de Edinburgh au petrecut Crăciunul și Anul Nou.
Joi, 13.02.2020, 13:32
O imaginea în care doi şoareci sunt surprinşi confruntându-se pe peronul unei staţii de metrou din Londra a fost cea mai votată de public în cadrul concursului Wildlife Photographer of the Year, organizat de Muzeul de Istorie Naturală londonez, anunţă CNN.
Joi, 13.02.2020, 13:14
Două magazine românești din Londra sunt bombardate de scrisori anonime cu conținut xenofob. Acest caz ne amintește de Ditrău, acolo unde românii au semnat o petiție pentru a „stopa fluxul de emigranți”.
Miercuri, 12.02.2020, 21:03
Incident uimitor la Londra, la scurt timp după Brexit. După ce Marea Britanie a ales să iasă din Uniunea Europeană, comportamentul agresiv asupra imigranților a început să ia amploare. Patronii mai multor magazine românești au fost amenințați și li s-a sugerat să părăsească țara.
Miercuri, 12.02.2020, 10:21
DJ Wanda se întoarce la Răi da Buni. Şi nu singură, ci alături de Karl. Cu ce planuri au revenit în ţară.
Vineri, 07.02.2020, 22:32
Un român a reuşit să evacueze un cartier întreg din Londra, după ce și-a parcat mașina. Poliţiştii au considerat că vehiculul este suspect.
Joi, 06.02.2020, 20:19
Un şofer român a pus pe jar autorităţile din Londra. Un cartier a fost evacuat după ce un tânărul şi-a lăsat maşina parcată peste noapte, lângă gara East Croydon. Automobilul lăsat nesupravegheat a fost catalogat drept suspect de către...
Joi, 06.02.2020, 19:42
Un muncitor român și-a pierdut un picior în urma unui accident suferit într-o fabrică din Londra. Bărbatul a fost despăgubit de statul englez cu două milioane de lire, însă după cinci ani de procese.
Miercuri, 05.02.2020, 10:03
Colegele noastre Bianca Iacob şi Loredana Popovici au trăit pe viu Brexitul de la Londra. Acestea au venit în platoul Observator să ne povestească tot ce au văzut și simțit în aceste zile.
Luni, 03.02.2020, 14:05
Un atac asemănător cu cel din Londra a avut loc în Belgia, duminică seară, cu doar o oră mai târziu. Două persoane au fost rănite prin înjunghiere.
Duminica, 02.02.2020, 21:58
Brexit a trecut, românii rămân în Regat! Sute de mii de conaţionali au cerut rezidenţă în Marea Britanie. Iar Guvernul de la Londra vrea să-şi păstreze valorile. Medicii şi asistentele, profesorii şi cercetătorii, dar şi mii de studenţi...
Duminica, 02.02.2020, 19:19
Teroarea a lovit din nou la Londra în această după-amiază. Cel puţin doi oameni au fost înjunghiaţi de un individ care a atacat aleatoriu trecătorii, cu o macetă, în sudul capitalei. Agresorul a fost, în cele din urmă, împuşcat mortal de...
Duminica, 02.02.2020, 19:16
Un bărbat a înjunghiat oameni, duminică, pe o stradă din sudul Londrei. Atacatorul a fost împuşcat de poliţişti. Incidentul este tratat drept unul terorist.
Duminica, 02.02.2020, 17:55
Doi români, mamă şi fiu, au fost arestaţi în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord după ce au jefuit una dintre cele mai bogate femei din această țară.
Sambata, 01.02.2020, 19:50
Cei doi au fost arestaţi zilele trecute pe două aeroporturi din Londra, iar astăzi au fost puşi sub acuzare. Poliţiştii britanici spun că românii au intrat în vila Tamarei Ecllestone pe 13 Decembrie, când fiica fostului şef Formula 1 era în...
Sambata, 01.02.2020, 19:37
Istoria se schimbă în doar câteva ore! Marea Britanie se desparte de Uniunea Europeană, după aproape cinci decenii împreună. Brexit nu împarte în două numai Europa, ci desparte şi taberele din Regat. Printre proteste şi petreceri, o echipă Observator a luat pulsul Londrei, într-o zi istorică.
Sambata, 01.02.2020, 11:38
"Acum câţiva ani am avut o perioadă în care nu mă regăseam, când eram căsătorit cu Ana, de aceea nu a funcţionat căsnicia. Nu eram Alex Velea pe care l-au crescut părinţii mei. S-a întâmplat înainte să o cunosc pe Antonia. Nici cu...
Sambata, 01.02.2020, 11:37
Este vorba de Parasites, o producţie coreeană care a câştigat premiu după premiu, încă de când a fost lansată. Parasites este o poveste despre meritocraţie, despre diferenţele uriaşe dintre păturile sociale, dar mai ales despre disperarea...
Sambata, 01.02.2020, 08:39
Istoria se schimbă în doar câteva ore! Marea Britanie se desparte de Uniunea Europeană, după aproape cinci decenii împreună. Brexit nu împarte în două numai Europa, ci desparte şi taberele din Regat. Printre proteste şi petreceri, o echipă...
Vineri, 31.01.2020, 19:20
De cum păşeşti pe uriaşul şantier din Wembley, auzi limba română. Sute de muncitori din ţara noastră lucrează aici. Fiecare îşi construieşte un viitor şi împreună construiesc - la propriu - viitorul Londrei. Un ansamblu cu mii de apartamente şi birouri, ridicat la doi paşi de faimosul stadion.
Joi, 30.01.2020, 20:41
De cum păşeşti pe uriaşul şantier din Wembley, auzi limba română. Sute de muncitori din ţara noastră lucrează aici. Fiecare îşi construieşte un viitor şi împreună construiesc - la propriu - viitorul Londrei. Un ansamblu cu mii de...
Joi, 30.01.2020, 19:25
Despărţirea oficiată aseară, în Parlamentul European, ar putea însemna o ruptură şi în interiorul Regatului Unit. Unul dintre cei şase europarlamentari scoţieni a readus în discuţie independenţa faţă de regat. Deputatul Aileen McLeod a...
Joi, 30.01.2020, 19:23
Odată cu retragerea din Uniunea Europeană, Regatul Unit nu va mai acorda prioritate imigranţilor proveniţi din UE, reaminteşte Reuters, citat de Agerpres.
Marti, 28.01.2020, 18:00Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier a avertizat luni împotriva riscului unei ruprturi britale a discuţiilor între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, în cazul în care cele două părţi nu reuşesc să se înţeleagă anul acesta asupra viitoarei lor relaţii după Brexit, relatează AFP.
Luni, 27.01.2020, 16:01
Momente de panică, într-un avion plin cu români! 169 de persoane au trecut prin clipe de coşmar, după ce cabina aeronavei s-a umplut de fum. Incidentul a avut loc la doar o oră de la decolarea de pe aeroportul Otopeni, cu destinaţia Londra. Mai...
Marti, 21.01.2020, 16:04
Un avion ce a decolat de pe Aeroportul Otopeni, cu destinația Londra, s-a umplut de fum, imediat ce s-a ridicat de la sol. A survolat timp de o oră Capitala.
Marti, 21.01.2020, 13:50
Face senzaţie cu pozele ei extrem de sexy! Unde mai pui că e şi PLINĂĂĂ DE BANI. Ramona Nicolaş este fiică de primar şi influencer şi trăieşte într-o casă total. atipică. O locuinţă plină de obiecte scumpe, aduse tocmai de la Londra, acolo unde călătoreşte des, dar şi de manechine împopoţonate cu accesorii de calitate.
Vineri, 17.01.2020, 17:32
Emily a mers în vizită la cea mai sexy fiică de primar din România. Doamnelor şi domnilor, ea este Ramona Nicolaş. O tânără frumoasă, descurcăreaţă, sexy, care face ravagii pe internet cu pozele ei demenţiale. Şi cum viaţa a fost...
Vineri, 17.01.2020, 17:08Un grup de coordonare a ţărilor din care se află morţi între victimele zborului PS752, doborât în Iran, se întâlnesc joi la Londra, la inţiativa Canadei, a anunţat ministrul canadian de Externe François-Philippe Champagne, relatează AFP.
Marti, 14.01.2020, 12:31
Dacă vă era dor de Black Friday, aflaţi că perioada reducerilor e în toi. Iar dacă aveţi bagajele pregătite, puteţi pleca la Roma, Londra sau Bruxelles cu banii de două bilete la cinema. Companiile aeriene au tăiat şi 60 la sută din...
Sambata, 11.01.2020, 19:22
Ludovic Orban a declarat că cetăţenii români care sunt astăzi în Marea Britanie au drepturile garantate, a relatat trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu.
Marti, 07.01.2020, 22:15
Operaţiune delicată la grădina zoologică din Londra. Aşa cum cere protocolul la început de an, angajaţii trec în revistă toţi. localnicii rezervaţiei. Şi nu este o misiunea simplă. Mamifere, reptile, nevertebrate, păsări sau peşti, 580...
Vineri, 03.01.2020, 19:59
2020 a venit, petrecerile însă continuă. Marile oraşe ale lumii au fost cuprinse de atmosfera de sărbătoare a paradelor. Fanfare militare, majorete şi acrobaţi au făcut spectacol la Londra, Roma sau în câteva oraşe din Statele Unite....
Joi, 02.01.2020, 19:44Prinţul Philippe, consortul reginei Elizabeth a II-a, a fost spitalizat vineri, ca măsură de precauţie, din cauza unor probleme de sănătate persistente, a anunţat Buckingham Palace, relatează AFP.
Vineri, 20.12.2019, 17:23Marea Britanie a îndemnat joi China să deschidă dialogul cu manifestanţii antiguvernamentali din Hong Kong şi să-şi respecte angajamentele pe care şi le-a asumat înaintea retrocedării fostei colonii britanice Beijingului, relatează Reuters.
Joi, 19.12.2019, 14:25
Cel mai vechi concurs mondial de frumuseţe, Miss World, a fost câştigat anul acesta de reprezentanta Insulei Jamaica.Toni Ann Singh, în vârstă de 23 de ani, a întrecut alte 110 concurente în competiţia de la Londra.
Duminica, 15.12.2019, 11:14
Cel mai vechi concurs mondial de frumuseţe, Miss World, a fost câştigat anul acesta de reprezentanta Insulei Jamaica.Toni Ann Singh, în vârstă de 23 de ani, a întrecut alte 110 concurente în competiţia de la Londra
Duminica, 15.12.2019, 08:58Termenul negocierii viitoarei relaţii a Uniunii Europene (UE) cu Regatul Unit, după plecarea acestuia, prevăzută la 31 ianuarie, este ”foarte ambiţios”, a avertizat vineri preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen, la finalul unui summit european, la Bruxelles, relatează AFP.
Vineri, 13.12.2019, 16:31Noul comisar european însărcinat cu piaţa unică şi domeniul digital Thierry Breton a dat asigurări vineri că este necesar ca Bruxellesul să-şi ”reconstruiască” relaţiile cu Londra, mai ales în sectorul comercial, după o victorie zdrobitoare a lui Boris Johnson în alegerile legislative, care urmează că conducă la un Brexit la sfârşitul lui ianuarie, relatează AFP.
Vineri, 13.12.2019, 09:58