În urma conflictului dintre Rusia și Ucraina, oficialitățile din România își exprimă public susținerea față de una dintre cele două țări. De partea cui suntem?
Luni, 26.11.2018, 11:20
O parte din videoclipul piesei a filmat la Timișoara, iar cadrele cu adevărat inedite au fost realizate în Japonia, în diferite locații din Tokyo.
Fierb apele în Marea Neagră, după ce Rusia a atacat şi a capturat trei nave ucrainene în Marea Azov. O filmare arată momentul exact în care unul dintre vasele militare ruseşti lovește o ambarcațiune ucraineană.
Luni, 26.11.2018, 08:49
Biblia este cartea de căpătâi a creștinismului. Este una dintre cele mai bine vândute cărți din lume și ascunde multe secrete. De-a lungul timpului, nenumărați experți au încercat să decodifice toate misterele Bibliei. În mod surprinzător, numele tării noastre a apărut de mai multe ori.
Vineri, 23.11.2018, 18:34
În cadrul unei ceremonii, Simona Halep a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara. Acest titlu acordat este modul prin care instituția recunoaște meritele și contribuția Simonei Halep la creșterea prestigiului României în lume.
Vineri, 23.11.2018, 17:45
După sute de mii de kilometri parcurşi şi peste 10 ani de experienţă la volan, acum, mai multe persoane cu deficienţă de auz au aflat că nu vor mai avea voie să uce la volan! Asta din cauza unui ordin al Ministerului Sănătății care a...
Vineri, 23.11.2018, 16:21
Meteorologii au emis o nouă alertă meteo de vreme severă imediată. Ceața, asociată cu fenomene precum chiciură și ninsoare, afectează 14 județe ale României.
Vineri, 23.11.2018, 12:05
România ajută Ungaria să îşi termine autostrada! Vecinii maghiari se grăbesc să finalizeze, până la sfârşitul anului, un nou tronson lângă graniţa cu ţara noastră. Şi ca să poată fi respectat termenul, autorităţile române au deschis o vamă temporară, ca să permită accesul camioanelor pe şantier.
Joi, 22.11.2018, 23:31
Trei milioane de euro au fost furate din conturile a 500 de oameni. Iar principalii suspecţi sunt membrii a cinci grupări infracţionale din Romania. Zeci de suspecţi au fost astăzi reţinuţi de procurorii antimafia. Sunt bănuiţi că au golit conturi din Europa, dar şi din Mexic.
Joi, 22.11.2018, 23:14
Captură impresionantă de droguri pe Aeroportul Otopeni. O australiancă de 47 de ani a vrut să introducă în ţara noastră mai bine de 3 kilograme de cocaină. Drogurile erau ascunse în cutii pentru cadouri. Ofiţerii vamali şi poliţiştii de...
Joi, 22.11.2018, 19:44
Trei milioane de euro au fost furate din conturile a 500 de oameni. Iar principalii suspecţi sunt membrii a cinci grupări infracţionale din Romania. Zeci de suspecţi au fost astăzi reţinuţi de procurorii antimafia. Sunt bănuiţi că au golit...
Joi, 22.11.2018, 19:26
De 1 Decembrie toate drumurile duc la Alba Iulia. Dar cum în oraş nu mai există deja niciun loc de cazare, turiştii caută variante. Şi au găsit. Sibiul. Iar minivacanţa acolo se anunţă una reuşită, pentru că dincolo de evenimentele de ziua...
Joi, 22.11.2018, 13:35
Centenarul Marii Uniri. Festivalul Bucovinei 23 - 25 noiembrie 2018 la București. Unirea Bucovinei cu Romania, moment crucial in f[urirea Romaniei Mari, va fi celebrat] timp de 3 zile, ]ntre 22-25 noiembrie 2018, la București, în Pța George Enescu ( la Paltul regal). Unirea Bucovinei cu România s-a realizat pe 28 noiembrie 1918
Joi, 22.11.2018, 12:33
Orașul din România în care cazarea s-a scumpit de patru ori! Ce sumă fabuloasă trebuie să plătești pentru a petrece un weekend în următoarea perioadă
Miercuri, 21.11.2018, 23:50
Vă imaginaţi cum ar fi să descărcaţi un film în 30 de secunde, să aveţi internet şi în cabana de pe vârful muntelui sau să vedeţi pe drumurile de la noi maşini fără şoferi sau roboţi care vă oferă informaţii în aeroporturi? Toate...
Miercuri, 21.11.2018, 19:41
Tractorul românesc revine în producție într-o variantă modernă cu multe trepte de viteză! Iată la ce preț se va vonde pe piața românească!
Miercuri, 21.11.2018, 11:20
Cutremur în județul Buzău, miercuri 21 noiembrie. Este al doilea în decurs de câteva ore. Institutul Național de Fizică a Pământului are coordonatele seismului.
Miercuri, 21.11.2018, 08:24
Printre bunurile vizate se numără şi o vilă uriaşă a acestora, construită în Santa Maria di Sala, unde au fost descoperite şi peste 5,5 kilograme de marijuana. Carabinierii au arestat 20 de membri ai reţelei formate în mare parte din români...
Miercuri, 21.11.2018, 07:44
Tratamentele balneare nu mai sunt doar pe gustul vârstnicilor. Sunt foarte mulţi tineri corporatişti - români şi străini - care vin să se relaxeze. Mai ales după stresul acumulat la serviciu. Hotelierii spun că întâlnesc tot mai des clienţi...
Miercuri, 21.11.2018, 07:41
Ar trebui să fie o zi fericită pentru toţi copiii din România, astăzi, de Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului. În schimb, aflăm că suntem pe primul loc în Europa în topul copilăriilor nefericite.
Marti, 20.11.2018, 23:40
Pentru românii care se încălzesc cu lemne, urmează o iarnă grea. În unele judeţe, lemnul de foc s-a scumpit în ultimul an şi cu 20-25%. Când este livrat la poartă, un metru cub ajunge să coste cel puţin 250 de lei.
Marti, 20.11.2018, 19:33
Dacă în Madagascar, în ”Ultimul Trib”, emisiune difuzatã în fiecare joi, de la 20.00, la Antena 1, fac parte din echipe adversare, Sorin Brotnei și Daniel Chiriță și-au descoperit o pasiune comună în România.
Marti, 20.11.2018, 10:47
Clarvăzătoarea Maria Ghiorghiu are o nouă previziune înfiorătoare despre un posibil cutremur devastator, ce se va abate în curând asupra Omenirii. Prezicătoarea care a știut totul despre tragedia din Colectiv spune că poate fi vorba de un tsunami, cu urmări devastatoare.
Marti, 20.11.2018, 08:15
Cutremur neobișnuit în România, produs în după amiaza zilei de luni, 19 noiembrie. Seismul a fost localizat de INFP - Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului- în județul Caraș- Severin. Ce magnitudine a avut seismul.
Luni, 19.11.2018, 16:21
Sf Andrei 2018. 8 lucruri pe care nu le știai despre Ocrotitorul României. Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, află 8 lucruri pe care nu le știai despre Sf Andrei și semnificația numelui Andrei în onomastica românească din articolul a1.ro
Luni, 19.11.2018, 13:33
Picasso, Matisse, Gauguin, Monet. Şapte tablouri valoroase au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, în octombrie 2012. Despre ele s-a crezut până azi că au ars într-o sobă din Tulcea. Şi totuşi, la 6 ani de la furt, un tablou, valorând 800.000 de euro, apare odată cu prima zăpadă sub un copac
Luni, 19.11.2018, 08:40
Un val siberian ameninţă România. Specialiştii spun că poate fi cea mai grea iarnă din ultimii 100 de ani.
Luni, 19.11.2018, 08:38
Mai puţin de două săptămâni ne despart de sărbătoarea Centenarului, aşa că acţiunile dedicate unui secol de la Marea Unire sunt tot mai dese. "Stejari pentru România" este numele uneia dintre ele, gândită şi pusă în practică de zeci de...
Luni, 19.11.2018, 07:40
În câteva ore, iarna loveşte în forţă! Trei sferturi din ţară intră din această seară sub cod galben de ninsori, lapoviţă şi ploi. Va ninge şi în zonele joase, inclusiv în Capitală, iar la munte, va fi vreme de schi. Utilajele de...
Duminica, 18.11.2018, 19:25
Călătoria noastră culinară se opreşte, din nou, în Moldova. Am luat-o la pas pe drumurile ce duc spre fostele moşii boiereşti de la Miclăuşeni, lângă Iaşi, pentru a descoperi reţete vechi din bucătăria moldovenească.
Duminica, 18.11.2018, 19:22
O fostă asistentă medicală, cu arsuri grave, a aşteptat nouă ore până când un spital din România a acceptat să o primească. În Bucureşti, paturile pentru arşi sunt toate ocupate. Iar în ţară, avem clinici moderne, care stau închise...
Duminica, 18.11.2018, 19:10
S-a dat alerta în această în Buftea, lângă Bucureşri. Una dintre cele mai mari fabrici de procesare a cărnii a luat foc. Şi-o să vedeţi chiar acum imagini suprinse de la înălţime. Întreaga zonă a fost acoperită de fum, iar oamenii care...
Duminica, 18.11.2018, 19:08
În aceste zile, România face trecerea către iarnă. Un val de aer polar ar afecta țara în următoarele zile.
Sambata, 17.11.2018, 14:00
Alte 24 de cazuri nou-confirmate de rujeolă au fost raportate în opt judeţe şi municipiul Bucureşti. Numărul total al îmbolnăvirilor ajunge la 15.470, din care 59 de decese, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT).
Sambata, 17.11.2018, 08:56
Iarna s-a instalat deja în România. La munte s-a depus un strat gros de zăpadă, iar viscolul puternic a făcut ca în Bucegi să se înregistreze temperaturi de MINUS 27 de grade celsius.
Sambata, 17.11.2018, 08:28
O parte din forțele navale ale Rusiei aflate în apropierea Crimeii ocupate au fost redirecționate spre un avanpost în Marea Azov.
Vineri, 16.11.2018, 16:48
E frig deja şi va fi şi mai frig. Au fost minus douăsprezece grade, azi noapte, pe Vârful Omu. Şi urmează trei zile cu ger şi ninsori. Termometrele vor arăta chiar şi minus 10 grade. Crestele munţilor au fost deja acoperite de zăpadă şi...
Vineri, 16.11.2018, 13:49
A emigrat din țară după protestul de pe 10 august și a murit în Marea Britanie Destinul tragic pe care l-a avut Marius Cristian Dumitru la 2 zile după ce își găsise de muncă
Vineri, 16.11.2018, 12:30
La 21 ani, Toto, fiul celebrului antrenor Ilie Dumitrescu, are planuri foarte mari pentru viitorul său și, încă de când a intrat în platou, a și făcut o victimă!
La 21 ani, Toto, fiul lui Ilie Dumitrescu, are planuri foarte mari. Tânărul vrea să joace în filme produse la Hollywood, apoi vrea să aducă câteva dintre aceste producții americane și în România.
Deşi economia are alocat doar un procent din atenţia publică, este singurul instrument prin care ţara noastră se poate dezvolta, iar cetăţenii să rămână acasă. Un aspect pus în dezbatere de Florin Dănescu, preşedintele al Asociaţiei...
Vineri, 16.11.2018, 07:30
În România vin trei zile cu ger siberian şi ninsori. Deja a nins la munte, iar zăpada ar putea acoperi şi Capitala. Vor fi chiar minus 10 grade, un ger anormal pentru această perioadă, după o toamnă cu temperaturi de vară.
Joi, 15.11.2018, 19:10
Numărul străinilor care vin să se stabilească în România creşte cu fiecare an. Migraţia spre ţara noastră este. la cel mai ridicat nivel de la Revoluţie încoace.
Joi, 15.11.2018, 13:19
În Poiana Brașov, dar și în celelalte stațiuni de pe Valea Prahovei ninge de câteva ore bune, spre încântarea turiștilor. Hotelierii se așteaptă ca în acest weekend să aibă un grad ridicat de ocupare, dată fiind prima zăpadă din acest sezon căzută în zonă.
Joi, 15.11.2018, 12:56
Campania "Femei pe bancnote" reprezintă o petiție oficială destinată guvernatorului Băncii Naționale a României. Multe vedete din showbiz au semnat petiția "Femei pe bancnote".
Maria Ghiorghiu, clarvăzătoarea care a prezis incendiul din Colectiv face, din nou, o previziune îngrijorătoare. Femeia a scris pe blogul său că omenirea ar putea fi lovită de o nouă tragedie, iar țara noastră este și ea vizată.
Joi, 15.11.2018, 10:20
La Galaţi, câteva mii de copii tremură în sălile de clase, în grădiniţe sau internate. Elevii stau la ore cu căciuli, geci şi chiar cu mânuşile în mâini. Asta pentru că autorităţile locale au întârziat lucrările de modernizare la reţelele de căldură.
Joi, 15.11.2018, 08:49
ANM val de aer siberian. Valul de aer siberian va pătrunde în România și va produce o răcire extremă a vremii. Meteorologii anunță că ne vom confrunta cu fenomene meteo precum polei și îngheț chiar de săptămâna viitoare.
Joi, 15.11.2018, 08:45
Un fost şofer de TIR român s-a angajat ca asistent medical într-un spital din Suedia. S-a folosit de o diplomă eliberată de o şcoală sanitară privată din România, unde a plătit 3500 de euro pentru fiecare an de studiu. În urma unei anchete...
Joi, 15.11.2018, 08:19
La Galaţi, câteva mii de copii tremură în sălile de clase, în grădiniţe sau internate. Elevii stau la ore cu căciuli, geci şi chiar cu mânuşile în mâini. Asta pentru că autorităţile locale au întârziat lucrările de modernizare la...
Joi, 15.11.2018, 07:41