Patru bărbați din Sectorul 6 care au umplut strada de coji de semințe au fost sancționați de polițiști în cel mai neașteptat mod posibil. Oamenii legii au pozat totul și au arătat dovada!
Marti, 27.02.2024, 17:10Liviu de la Mireasa sezonul 8 a primit o amendă pentru că a încălcat regulamentul competiției. Iată ce a făcut.
Vineri, 20.10.2023, 11:26După ce publicul a decis ca Liviu să rămână în casa Mireasa, concurentul a avut o criză de nervi. A catalogat gestul telespectatorilor drept ”o nesimțire”, iar ulterior a avut mai multe ieșiri care au fost sancționate.
Luni, 02.10.2023, 14:00Irina de la Mireasa sezon 7 a încălcat regulamentul după ce a vorbit despre eliminări. Simona Gherghe i-a dat un avertisment.
Miercuri, 31.05.2023, 14:13Peste 2,4 milioane de elevi se vor întoarce pe băncile şcolilor din 8 februarie 2021. Toți cei care vor merge fizic în colectivitate sunt obligați să respecte măsurile de protecție împotriva coronavirusului, iar cei care refuză să o facă vor fi taxați. Ce e întâmplă cu elevii care refuză să poarte mască de protecție.
Miercuri, 03.02.2021, 12:26O româncă a reușit să șocheze Italia, în luna ianuarie, când a fost surprinsă în timp ce agresa bătrâna pe care era plătită să o îngrijească, iar acum, șase luni mai târziu, ea și-a aflat pedeapsa.
Vineri, 10.07.2020, 12:25Zeci de mii de mănuși de protecție expirate de opt ani de zile, dar și sute de litri de spirt fără acte au fost descoperite și confiscate de polițiști la sediul unei firme.
Luni, 11.05.2020, 13:49In total pana astazi, la nivel national, au fost date 182.875 amenzi, în valoare de 369.360.206 lei. Suma reprezintă valoarea centralizată a sancțiunilor dispuse, nu suma încasată.
Luni, 13.04.2020, 19:24Inspectorii ANPC care au controlat recent gările româneşti au văzut mizeria. Însă, ceea ce nu văd autorităţile, de ani de zile, sunt pericolele de pe şine. Mecanicii spun că sunt nevoiţi să frâneze până la 10 kilometri pe oră ca să evite tragedii.
Miercuri, 19.02.2020, 20:16Inspectorii ANPC care au controlat recent gările româneşti au văzut mizeria. Însă, ceea ce nu văd autorităţile, de ani de zile, sunt pericolele de pe şine. Mecanicii spun că sunt nevoiţi să frâneze până la 10 kilometri pe oră ca să...
Miercuri, 19.02.2020, 19:42Inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti au dat amenzi totale de 63.000 de lei după ce au constatat, în urma unui control, mai multe nereguli în ceea ce priveşte curăţenia şi dezinfecţia la Spitalul „Bagdasar Arseni", care a externalizat aceste servicii unei firme.
Marti, 14.01.2020, 21:20Noul Cod Rutier a intrat în vigoare astăzi. Amenzile pentru șoferii ce nu respect noile prevederi sunt drastice. Cu cât vor fi sancționați cei care transmit live, filmează sau doar ţin telefonul în mână la volan.
Sambata, 12.10.2019, 08:45Imagini incredibile au fost surprinse într-un parc din Timișoara, unde mai mulți cai au fost lăsați la păscut.
Vineri, 27.09.2019, 15:40Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat, joi, că a decis sancţionarea societăţilor de asigurare City Insurance şi Euroins România Asigurare-Reasigurare cu amendă în cuantum de 50.000 de lei pentru fiecare companie, pentru încălcarea legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto RCA.
Joi, 26.09.2019, 17:15Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunţat miercuri că a fost amendată de către Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) cu 2,4 milioane lei, pentru un număr de şapte contravenţii, şi acum ia în calcul să conteste în instanţă sancţiunea.
Miercuri, 28.08.2019, 16:05Australianul Nick Kyrgios nu se dezminte şi probabil că se va alege cu o nouă sancţiune după ce a lansat acuzaţii grave la adresa Asociaţiei Tenismenilor Profesionişti, organizaţie despre care a spus că este "coruptă".
Miercuri, 28.08.2019, 11:27A trecut aproape o lună de zile de când Alexandra Măceșanu a dispărut de acasă și a cerut disperată ajutor la 112, însă operatoarea care i-a preluat apelul nu a fost pedepsită.
Joi, 15.08.2019, 10:25Un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a abuzat-o în repetate rânduri pe fiica partenerei sale de viață, a fost condamnat la 230 de ani de închisoare.
Luni, 12.08.2019, 13:55Iranul este pregătit să negocieze cu Statele Unite, dacă acestea din urmă îşi ridică sancţiunile impuse Teheranului, a anunţat marţi preşedintele iranian Hassan Rohani, al cărui şef al diplomaţiei anunţa cu o zi înainte că a refuzat o invitaţie de a-l întâlni pe Donald Trump, relatează AFP.
Marti, 06.08.2019, 13:03O învățătoare din Brașov care și-a jignit elevii, în urmă cu doi ani, numidu-i, între altele, „gunoaie” și „tâmpiți”, a fost condamnată la opt luni de închisoare sub supraveghere și la plata unor daune materiale şi morale. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată.
Vineri, 19.04.2019, 13:40La mai bine de o lună de zile de când un preot a scandalizat o țară întreagă după ce a lovit un copil care n-a vrut să se închine, acesta și-a aflat pedeapsa.
Miercuri, 17.04.2019, 16:30Poliţiştii din întreaga ţară au intervenit, în ajunul Crăciunului, la peste 3.200 de evenimente, dintre care 2.733 au fost sesizate prin numărul unic 112.
Marti, 25.12.2018, 12:35Lovitură cumplită pentru toți românii care obișnuiesc să dea televizorul tare sau să asculte muzică! Aceștia riscă o amendă colosală sau chiar pedeapsa cu închisoarea dacă vinovații refuză să plătească sancțiunea impusă de autorități!
Miercuri, 21.11.2018, 17:25O femeie în vârstă de doar 25 de ani a fost condamnată la 40 de ani de închisoare, după ce și-a pedepsit copiii într-un mod șocant, supărată fiind că au făcut rupt patul.
Joi, 15.11.2018, 12:46S-au întâmplat multe dezastre pe șoselele din România din cauza celor care s-au filmat cu telefonul în timp ce erau la volan, însă asta nu a fost un argument suficient de puternic . În continuare, șoferii nu vor fi sancționați așa cum se cuvine deoarece soluția propusă nu este “viabilă” din punct de vedere legislativ.
Miercuri, 31.10.2018, 16:11Un bărbat a fost prins de poliţişti rutieri cu 223 km/h pe autostrada A1 Bucureşti - Râmnicu Vâlcea, informează Inspectoratul General al Poliției Române.
Luni, 29.10.2018, 14:43Miri și mirese, organizatori de nunți, aveți un nou invitat la frumosul eveniment: ANAF-ul. Agenții fiscali au început să trimită tinerilor căsătoriţi solicitări ca aceştia să declare, într-un formular, ce relaţii economice au avut, în contextul căsătoriei civile şi religioase, cu PFA, firme şi altele.
Joi, 18.10.2018, 09:18O femeie al cărei soț a pretins că are cancer a trecut prin momente cumplite și mărturisește acum că ”i-au fost furați ani întregi din viață”.
Marti, 16.10.2018, 16:05Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost arestat preventiv, după ce a fost oprit de un echipaj de poliţie și a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, dar şi recoltarea de probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Luni, 15.10.2018, 16:53modificare viteza
Luni, 08.10.2018, 08:27Elevul din Vâlcea care a ameninţat o profesoară a fost exmatriculat fără drept de reînscriere la acelaşi liceu, iar elevul care a filmat momentul va fi şi el sancţionat, în privinţa sa Consiliul profesoral al Liceului Tehnologic "Căpitan Nicolae Pleşoianu" propunând scăderea notei la purtare la 4.
Vineri, 14.09.2018, 20:21Ungaria a primit cea mai grea lovitură de la Bruxelles. Parlamentul European a votat sancţionarea ţării vecine, acuzată că a redus la tăcere presa, a atacat ONG-uri şi a subminat independenţa justiţiei
Miercuri, 12.09.2018, 19:38Proprietarii de terenuri sunt obligați să elimine ambrozia în fiecare an, până pe data de 5 iunie, întrucât polenul acestei plante provoacă rinite alergice. Această decizie a fost luată astăzi, de către Guvern.
Miercuri, 05.09.2018, 19:29În ședința de joi, Consiliul Local al Sectorulul 4 a aprobat mai multe modificări ale regulamentului privind atribuirea locurilor de parcare rezidenţiale. Una dintre schimbări stabileşte noi sancţiuni în momentul în care un loc de parcare este ocupat abuziv, precum blocarea roţilor.
Vineri, 31.08.2018, 12:47Un șofer a fost depistat de polițiști în timp ce conducea cu 276 de kilometri pe oră, pe autostrada București-Ploiești. De asemenea, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române au depistat, săptămâna trecută, 69 de persoane care conduceau cu viteze de peste 180 kilometri la oră.
Luni, 18.06.2018, 12:11Veste bună pentru români! Aceștia ar putea scăpa de plata unor amenzi, după ce judecătorii au decis să facă o schimbare majoră în sistem! Ce trebuie să faci ca să obții anularea sancțiunii?
Marti, 15.05.2018, 19:28Mark Zuckerberg riscă să fie pedepsit de parlamentarii britanici cu o sancțiune care nu s-a mai dat din 1880, în cazul în care directorul general al Facebook ar refuza să se prezinte la o nouă audiere.
Miercuri, 02.05.2018, 11:43Şoferii care au rămas fără permis pentru diverse abateri rutiere vor scăpa de sancţiune dacă agentul de poliţie nu menţionează în procesul-verbal, în mod expres, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, precum şi perioada suspendării. Decizia aparţine Curţii Supreme.
Duminica, 25.03.2018, 16:19Veste bună pentru şoferi. În cazul în care au fost prinşi circulând fără rovinietă, au şanse mari să scape de amendă. Dacă acum trece şi un an din momentul săvâşirii contravenţiei până când amenda ajunge la şofer, parlamentarii schimbă regulile. Termenul a fost cu mult redus.
Marti, 06.02.2018, 20:05Suspendarea înmatriculării unui autovehicul este o sancţiune nou introdusă prin OG 14 din 2017, prin care este modificat Codul Rutier, informează publicația legestart.ro. Perioada în care cumpărătorul unei maşini trebuie să informeze autorităţile despre schimbarea proprietarului acelei maşini va fi mai lungă.
Marti, 09.01.2018, 09:26Evident, homosexualitatea nu este pedepsită de lege. Deocamdată singurii traşi la răspundere sunt cei trei preoţi care l-ar fi şantajat cu imaginile compromiţătoare.
Vineri, 14.07.2017, 13:15La mai puţin de 2 săptămâni de când s-au impus noi reguli pentru operele lui Brâncuşi, deja s-au aplicat sancţiuni. Cum ar fi în cazul unui turist ajuns la Târgu Jiu tocmai din Republica Moldova, care nu s-a limitat să admire doar de la...
Miercuri, 24.05.2017, 13:33Comisia de disciplină a decis să-i taie 10% din salariu, timp de 3 luni.
Vineri, 17.03.2017, 17:11Comisia de disciplină a decis să-i taie 10% din salariu, timp de 3 luni. În presă au apărut mai multe înregistrări scandaloase în care învăţătoarea Eugenia Dobrescu ţipă şi-i ameninţă pe copii că-i strânge de gât.
Vineri, 17.03.2017, 16:20O amendă cu greutate, a plătit un pensionar din Dolj! Pentru că s-a considerat nedreptăţit de sancţiunea primită, omul s-a dus cu peste zece kilograme de monede să-şi achite amenda în valoare de 400 de lei. Şi spune că nu se opreşte aici....
Joi, 23.02.2017, 16:07O amendă cu greutate, a plătit un pensionar din Dolj! Pentru că s-a considerat nedreptăţit de sancţiunea primită, omul s-a dus cu peste zece kilograme de monede să-şi achite amenda în valoare de 400 de lei. Şi spune că nu se opreşte aici....
Joi, 23.02.2017, 13:44Concurenţii vor fi privaţi în a mai primi cadouri şi mesaje de la susţinători. Deşi au primit nenumărate bijuterii, ceasuri, flori şi haine, acestea nu vor mai ajunge la favoriţii fanilor
Marti, 11.10.2016, 13:16Concurenţii vor fi privaţi în a mai primi cadouri şi mesaje de la susţinători. Deşi au primit nenumărate bijuterii, ceasuri, flori şi haine, acestea nu vor mai ajunge la favoriţii fanilor. Dacă regulile vor continua a fi încălcate,...
Marti, 11.10.2016, 11:58Sectorul de asigurări din cadrul Autoritții de Supraveghere Financiară (ASF) propune efectuarea de demersuri pe lângă Ministerul de Interne pentru a facilita accesul firmelor de asigurări la informații din baza de date a poliției rutiere privind comportamentul în trafic al conducătorilor auto, astfel încât tarifele să fie mai bine segmentate, iar șoferii corecți să plătească mai puțin, arată un raport prezentat săptămâna aceasta consiliului ASF. Dacă baza de date a MAI se va interconecta cu cea a ASF, CEDAM, atunci va putea fi aplicată o lege mult mai dură care să sancționeze șoferii care circulă fără RCA.
Sambata, 03.09.2016, 09:17Decizie fără precedent a judecătorilor. Un șofer sancționat pentru că nu avea polița RCA la el a scăpat de amendă. Legea este interpretabilă, au considerat magistraţii.
Marti, 09.08.2016, 20:02