Calitățile vocale ale lui Sorin Bontea îi impresionează chiar și pe colegii săi, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu.
George Topârceanu și Alina Sirghi au mai participat și în sezonul 3 al emisiunii „Chefi la cuțite”, dar de data asta s-au întors ca să își ia revanșa!
Nela Chiscoci este de meserie ospătar și a lucrat timp de 20 de ani în Italia! Acum, concurenta a venit în sezonul 6 „Chefi la cuțite” ca să demonstreze că are tot ce îi trebuie pentru a ajunge în marea finală!
Sorin Bontea spune cel mai tare banc cu budiști pe care îl știe. Răsetele apar pe chipurile celor doi colegi ai săi.
Cristina Drăghici are 33 de ani, este din București și este de meserie nutriționist. Pasionată de cultura indiană, concurenta spune că ceva din sufletul ei aparține acelui loc.
Vera Daghie, de meserie medic nutriționist, le gătește borș de vitel celor trei jurați. Sorin Bontea susține că nu îi place, deși îi plac foarte mult ciorbele.
Vera a venit în sezonul 6 al emisunii „Chefi la cuțite” ca să impresioneze cu un super preparat, dar a declarat că asemenea emoții n-a mai avut din perioada în care a dat admiterea la facultate!
Cătălin Scărlătescu vrea să facă un burger cu quinoa, spre mirarea lui Sorin Bontea care consideră că e imposibil așa ceva.
Sezonul 6 al emisiunii „Chefi la cuțite” a adus celor trei jurați o surpriză de zile mari! Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu trebuie să gătească pentru a câștiga o amuletă extrem de prețioasă!
Radu Bârsan conduce ambarcațiuni cu vele și expert în situații de urgență, dar spune că se pricepe la fel de bine și la arta culinară!
Valentin Dragomir face câteva glumițe la adresa celor trei jurați. Concurentul vrea să-i îndulcească, fiindcă în opinia sa, doar așa va trece mai departe.
Dumbravă Bogdan George lucrează ca ajutor bucătar în Germania. Concurentul își dorește foarte mult să treacă în etapa următoare a emisiunii „Chefi la cuțite”!
Așteptarea a luat sfârșit, căci sezonul 6 al emisiunii „Chefi la cuțite” a început în forță! Se anunță a fi o competiție de zile mari, cu povești de viață incredibile, cu rețete delicioase și cu multe momente savuroase!
Ovidiu Cabaua spune că părinții au vrut să-l facă preot, dar se pare că încercările lor nu au dat roade!
Ciprian Lupu, 32 de ani și lucrează ca bucătar în Londra. Concurentul vrea să ia toate cele trei cuțite de la cei trei jurați, mai ales că a fost încurajat de mama iubitei sale să vină la emisiune!
Confruntare de zile mari în sezonul 6 „Chefi la cuțite”! Un italian a concurat împotriva soției sale la emisiune, iar verdictul a fost unul complet neașteptat!
Sezonul 6 al emisiunii „Chefi la cuțite” vine cu povești incredibile de viață! De data aceasta, Flavia Țiplea a venit în fața juraților pentru a-și demonstra talentul culinar!
A venit momentul în care emoțiile ating cote maxime în sezonul 6 „Chefi la cuțite”! Chef Orlando Zaharia îi jurizează pe cei trei jurați, iar miza este una uriașă!
Denis Timbălaru are 20 de ani, este din Timiș și a venit să concureze pentru a patra oara la emisiunea „Chefi la cuțite”! De data aceasta, bucătarul speră că sezonul 6 „Chefi la cuțite” îi va purta mult noroc!
Sezonul 6 al emisiunii „Chefi la cuțite" vine cu o serie de surprize pentru jurați! Cei trei chefi pot câștiga câteva avantaje pentru bătălia pe echipe!
Daniel Valentin Hâncu are 31 de ani, este bucătar și a venit în sezonul 6 al emisiunii „Chefi la cuțite” ca să demonstreze că are tot ceea ce îi trebuie pentru a ajunge în marea finală!
La îndemnul colegilor săi, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea face rugăciunea înainte să mănânce.
Chef Orlando Zaharia a jurizat cele trei farfurii. În opinia lui, cea a lui Florin Dumitrescu este cea mai bună. Astfel, juratul a câștigat prima amuletă bonus.
Începe noul sezon "Chefi la cuție"! Cei trei jurați, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea, sunt testați la cratiță în cel de-al șaselea sezon, care are premiera în această seara, de la ora 20:00, pe Antena 1, după Observator.
Chefii se întorc la cuțite! Cei trei jurați „Chefi la cuțite”, Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea, sunt testați la cratiță, în noul sezon care are premiera în această seara, de la ora 20:00, pe Antena 1, după...
Denis Țimbălaru este familiarizat cu emoțiile din platoul ”Chefi la cuțite”, show ce va avea premiera sezonului 6 pe 29 și 30 octombrie, de la 20:00, pe Antena 1. Timișoreanul s-a înscris pentru a cincea oară în această aventură culinară, mai motivat și mai încrezător că de data aceasta va reuși să își ducă misiunea la bun sfârșit.
Începând cu luni și marți, de la ora 20:00, cei trei maeștri de la masa juriului vor intra într-o nouă aventură culinară, în cel de-al șaselea sezon ”Chefi la cuțite”. Printre zecile de farfurii pe care le vor avea de degustat și de această dată, printre zecile de jurizări care vor determina soarta unor bucătari talentați, cei trei jurați își găsesc timp și de glume sau tachinări.
Un nou sezon ”Chefi la cuțite”, ce are premiera pe 29 și 30 octombrie, de la 20:00, pe Antena 1, este sinonim cu o nouă aventură culinară, atât pentru cei își încearcă norocul la bancul de lucru, cât și pentru cei de la masa de jurizare.
Sezonul 6 ”Chefi la cuțite”, ce are premiera pe 29 și 30 octombrie, pe Antena 1, reunește în platoul emisiunii concurenți de toate vârstele și meseriile, cum ar fi un preot catolic pasionat de muzică, un architect italian, căsătorit în România, un bucătar care a gătit pentru echipa de fotbal Bayern Munich, dar și mulți alți candidați ce au făcut din gastronomie un stil de viață.
Cel de-al șaselea sezon al celui mai iubit cooking show, care va avea premiera în curând pe Antena 1, le dă ocazia chefilor să lucreze la strategiile de joc încă din primul moment.
Doamnelor şi domnilor, vă invităm în culisele chefilor! Chiar dacă în acest moment nu îi vedeţi pe micile ecrane, celebrii bucătari pregătesc un sezon cum altul nu-i!
Sute de concurenți s-au înscris în cel de-al șaselea sezon al show-ului culinar de pe Antena 1, ”Chefi la cuțite”, cu dorința de a-i convinge pe cei trei jurați că au sarea și piperul necesare pentru a trece în etapa următoare. Cu toate acestea, se pare că o candidată a reușit să îi impresioneze pe Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu în primul rând prin talentul său artistic.
După ce a făcut senzație la emisiunea „Chefi la cuțite”, simpaticul concurent din echipa verde condusă de Bontea a făcut dezvăluirea momentului!
Chefii au decis ca echipa verde să rămână în trei membrii. Sorin Bontea, super dezamăgit de plecarea lui Liviu, unul dintre cei mai buni bucătari din formația sa.
Sorin Bontea este hotărât să-și lase echipa să gătească ce vrea. A mai făcut acest lucru și a funcționat de minune.
Sorin Bontea rupe lanțul de iubire dintre echipa lui, cea verde, și cea a lui Cătălin Scărlătescu, echipa galbenă.
Sorin Bontea rupe lanțul de iubire dintre echipa lui, cea verde, și cea a lui Cătălin Scărlătescu, echipa galbenă.
Ultima provocare înainte de semifinala sezonului 5 “Chefi la cuțite” le va impune bucătarilor să adapteze rețetele rafinate de fine dining cu care s-au obișnuit, pentru că tema duelului este mâncarea gătită, ca la mama acasă.
Ceartă de proporții în echipa lui Cătălin Scărlătescu. Doi dintre bucătarii din echipa galbenă își aduc acuze unul celuilalt.
Ceartă de proporții în echipa lui Cătălin Scărlătescu. Doi dintre bucătarii din echipa galbenă își aduc acuze unul celuilalt.
Seara de marți a adus la „Chefi la cuțite” o nouă confruntare, un nou duel, dar și o dublă eliminare. După ce Cătălin Scărlătescu a câștigat detașat proba pe echipe, bucătarii lui Sorin Bontea și Florin Dumitrescu au fost trimiși la testul individual.
Manechinele sunt jurații speciali ai acestei seri, jurați ce vor lansa o nouă provocare pentru bucătarii rămași în competiție: să le cucerească papilele gustative cu cele mai savuroase și aspectuoase farfurii.
După ce, în ediția trecută, chef Scarlatescu a rămas mut de uimire în fata concurenţilor din echipa lui, care nu ştiau cum arata ţelina, a venit rândul lui Bontea. Marlena a confundat condimentele.
Vedetă în farfuriile acestei seri va fi peștele, pentru că tema confruntării de azi îi provoacă pe bucătari să găsească cel mai delicios mod de a găti un preparat nelipsit din meniul oricărui restaurant.
Chefi au decis ca Vlad Alb, din echipa verde, să plece acasă. Preparatul său a fost cel mai slab dintre cele trei intrate la duel.
Cu doar cincisprezece bucătari rămași în cursa către titlul sezonului de poveste, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu își refac strategiile de la ediție la ediție.
Războiul nu a fost deloc ușor luni seară la “Chefi la cuțite”, iar tensiunea dintre concurenți și dintre chefi a atins cote maxime.
Lupta la cuţite începe să se resimtă între cei trei chefi! Prietenia strânsă dintre Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea este un mesaj pentru adversarul lor, Florin Dumitrescu. S-au aliat şi vor să îl facă să piardă probele. Cei care...
Luni, 04.06.2018, 19:45
Sezonul de poveste al emisiunii culinare Chefi la cuțite a depășit recordul de înscrieri și a strâns cei mai mulți concurenți la bancurile de lucru. Din 120 care au primit cuțitul în etapa degustărilor, doar 18 și-au găsit un loc în una...
Chef Sorin Bontea cântă senzațional. Chef Dumitrescu: „S-a născut un nou star”.