Vremea din 28 august se anunță instabilă. Pe de o parte, meteorologii vorbesc despre ploi torențiale și risc de inundații, pe cealaltă parte avem parte de vreme toridă. Câte grade vor fi în termometre.
Marti, 28.08.2018, 08:07
Valorile termice se vor situa în general peste mediile climatologice specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în a doua parte a zilei în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali şi a Dealurilor Subcarpatice unde local se vor semnala averse şi vor fi posibile descãrcãri electrice. Ploi slabe, de scurtã duratã vor fi posibile izolat şi în zonele mai joase de relief din sudul ţãrii. MARŢI. În cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în centrul şi sudul Moldovei şi local în Oltenia, vremea cãlduroasã şi disconfortul termic vor persista, iar indicele temperaturã-umezealã ITU se va apropia şi izolat va atinge pragul critic de 80 de unitãţi; temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în estul Transilvaniei şi în nordul Moldovei şi 34 de grade în sudul şi în estul Munteniei. Instabilitatea atmosfericã se va manifesta, mai ales după-amiaza şi seara, prin înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice în zonele montane şi submontane, local în zonele mai joase de relief din sudul şi din estul Transilvaniei şi pe spaţii restrânse în cele din Oltenia şi Muntenia. Cantitãţile de apã vor depãşi punctiform 25...30 l/mp, în special la munte. În restul teritoriului, cerul va fi variabil pe tot parcursul intervalului, iar ploi slabe vor fi posibile izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în est şi sud-est, dar de scurtã duratã şi în rest, asociat averselor. Minimele termice vor fi cuprinse între 11...13 grade în zonele depresionare şi 22...23 de grade pe litoral. BUCUREŞTI. Vremea se va menţine cãlduroasã, cu disconfort termic relativ ridicat; temperatura maximã va fi de 32...33 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minimă termicã va fi de 18...20 de grade. MIERCURI. Valorile termice se vor situa în general peste mediile climatologice specifice perioadei, iar în sud şi sud-est vor caracteriza o vreme cãlduroasã, cu disconfort termic local mai ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorãri în a doua parte a zilei în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali şi a Dealurilor Subcarpatice unde local se vor semnala averse şi vor fi posibile descãrcãri electrice. Ploi slabe, de scurtã duratã vor fi posibile izolat şi în zonele mai joase de relief din sudul ţãrii. Vântul va fi moderat în est şi în sud-est şi va sufla în general slab în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 33 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării, iar cele minime între 12 şi 22 de grade, mai scãzute, spre 8 grade în depresiuni, în special în cele din estul Transilvaniei, unde spre dimineaţã se va forma ceaţã. BUCUREŞTI. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri spre searã când vor fi condiţii pentru ploaie slabã, de scurtã duratã. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã va fi de 31...32 de grade, iar cea minimã de 19...20 de grade, mai scãzutã în zona preorãşeneascã. JOI. Valorile termice se vor menţine peste mediile climatologice specifice perioadei, iar în Câmpia de Vest şi în Câmpia Românã vremea va fi cãlduroasã. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza şi seara în zona de munte, unde izolat vor fi ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 11 şi 22 de grade, mai scãzute, spre 8 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei. BUCUREŞTI. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 31...32 de grade, iar cea minimã de 16...18 grade. VINERI. Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporare la munte şi în vestul ţãrii, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 34 de grade, iar cele minime între 12 şi 21 de grade, mai scãzute în depresiunile din estul Transilvaniei. BUCUREŞTI. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 33...34 de grade, iar cea minimã de 16...18 grade. DE SÂMBĂTĂ PÂNĂ MARŢI. Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii. Probabilitatea pentru ploi de scurtã duratã va fi mai ridicatã la munte, iar la începutul intervalului şi în regiunile intracarpatice.
Marti, 28.08.2018, 07:49
Meteorologii au actualizat, luni, avertizarea cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină şi au redus numărul judeţelor unde vor apărea fenomene periculoase. Astfel, până luni seară la ora 23.00, vor fi furtuni în 23 de judeţe, fiind aşteptate cantităţi de precipitaţii care pot ajunge până la 60 de litri pe metru pătrat.
Luni, 27.08.2018, 11:57
Nu mai avem temperaturi la fel de ridicate ca în tilele trecute, dar tot ajungem la 30 de grade, căci vara nu are unde să fugă. Nisipul este încă fierbinte, marea e perfectă și dacă nu v-ați bronzat suficient, mai aveți timp.
Luni, 27.08.2018, 09:56
Flavia Mihăşan, frumoasa vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, ne aduce cele mai bune vești meteo.
După valul de căldură, Europa este lovită un val de frig. Zăpadă în Alpi la înălțimi de sub 1.000 de metri în plină vară, temperaturi cu minus în Marea Britanie şi Germania!
Luni, 27.08.2018, 08:18
ANM au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi abundente, descărcări electrice şi grindină, valabilă pentru 25 de judeţe.
Luni, 27.08.2018, 07:49
România, măturată de furtuni! Potrivit meteorologilor, urmează o perioadă de instabilitate termică accentuată, furtuni și cantități importante de apă. Iată cum va fi vremea până la toamnă!
Sambata, 25.08.2018, 18:06
Un nou cod de ploi torențiale și grindină a intrat în vigoare, potrivit avertizărilor meteo. Ce anunță meteorologii despre zonele afectate.
Sambata, 25.08.2018, 12:48
Meteorologii au emis o informare conform căreia începând de vineri după-amiază şi până duminică seară în mai multe zone ale ţării vor fi vijelii, cu ploi torenţiale, descărcări electrice şi, izolat, grindină. Fenomenele vor fi mai frecvente în vestul şi nord-vestul ţării.
Vineri, 24.08.2018, 12:09
Au fost elaborate prognozele meteorologice pentru toamnă, din care rezultă că, în acest an, în Europa nu va fi practic toamnă şi că vara va continua din Marea-Britanie şi până în Ucraina. În ţările scandinave nu vor lipsi incendiile de pădure, iar în Europa de Est va fi cald.
Vineri, 24.08.2018, 07:47
Europa şi America de Nord se vor confrunta cu tot mai multe fenomene meteorologice extreme: caniculă, secetă şi inundaţii, ca urmare a încălzirii globale.
Joi, 23.08.2018, 11:14
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi atenționări nowcasting de Cod galben de ploi, care sunt valabile în următoarele ore.
Miercuri, 22.08.2018, 18:05
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare nowcasting de Cod portocaliu de ploi, valabilă în următoarele ore, în două județe din țară.
Miercuri, 22.08.2018, 15:49
O zi călduroasă, chiar caniculară în regiunile de câmpie. Tot de după-amiază, crește gradul de instabilitate atmosferică și pe arii mai restrânse în sud-vestul țării.
Miercuri, 22.08.2018, 10:04
Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări nowcasting, marți, valabile în următoarele ore, în mai multe județe din țară.
Marti, 21.08.2018, 16:52
Vremea se va menţine călduroasă în următoarelor două săptămâni, dar la începutul lunii septembrie şansele de ploaie vor creşte la nivelul întregii ţări şi pe arii destul de extinse, au anunţat meteorologii ANM care au dat publicităţii prognoza meteo pentru intervalul 21 august - 2 septembrie 2018.
Marti, 21.08.2018, 07:45
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o nouă atenționare nowcasting de Cod galben de ploi, valabilă în următoarele ore, în mai multe zone ale țării.
Luni, 20.08.2018, 18:00
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, atenționări de Cod galben de ploi pentru mai multe județe din țară.
Luni, 20.08.2018, 16:21
Meteorologii ANM au emis avertizări de tip nowcasting. Sunt aşteptate ploi însemnate cantitativ, vijelii şi grindină.
Luni, 20.08.2018, 12:26
Chiar dacă vremea va fi foarte călduroasă, meteorologii mi-au spus că încă nu scăpăm de ploile torențiale. Temperaturile maxime se vor încadra între 31 şi 35 de grade, iar cele minime între 20 şi 27 grade. Să vă mai dau un pont, se...
Luni, 20.08.2018, 10:55
Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele zile. În cea mai mare parte din ţară se anunţă vreme călduroasă, dar sunt şi regiuni unde se vor înregistra ploi abundente, însoţite de descărcări electrice.
Luni, 20.08.2018, 07:37
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi şi vânt, valabile în următoarea oră în nouă judeţe.
Vineri, 17.08.2018, 14:56
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit, vineri, o avertizare de Cod galben, valabilă în următoarele ore în mai șase județe din țară, într-unul dintre acestea putând fi înregistrată, izolat, și grindină de dimensiuni mici.
Vineri, 17.08.2018, 14:13
Meteorologii de la ANM vin cu o nouă avertizare asupra fenomenelor meteo din acest weekend. Iată ce ne pregătește vremea în intervalul 17 august-19 august.
Vineri, 17.08.2018, 11:58
Meteorologii ANM au actualizat avertizările de ploi torenţiale, descărcări electrice şi furtuni. Informarea este valabilă începând de vineri de la ora 13 până duminică, la ora 22.
Vineri, 17.08.2018, 11:08
Vremea va fi călduroasă, local caniculară în jumătate de sud a ţării, inclusiv pe litoral, zone în care indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Şi la Bucureşti, vremea va fi călduroasă şi termometrele vor indica până la 34 de grade. În Maramureș, nordul Crisanei, precum și în zonele de munte și pe arii mai restrânse în Transilvania, Banat și Moldova, în special după-amiaza și seara, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua și aspect de vijelie și izolat grindină.
Vineri, 17.08.2018, 06:39
Ne putem aștepta la valuri de caniculă extremă și la un risc crescut de furtuni tropicale în următorii patru ani, ca efect al încălzirii globale. O echipă de cercetători susține că temperaturile la nivel global vor fi „anormal de ridicate” până în anul 2022.
Joi, 16.08.2018, 15:59
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, valabilă imediat, în localităţi din judeţul Cluj.
Joi, 16.08.2018, 13:57
Meteorologii ANM au emis avertizări de tip nowcasting de ploi însoţite de descărcări electrice şi vijelii pentru mai multe zone ale ţării.
Joi, 16.08.2018, 12:35
Vremea 17 august 2018. Prognoza meteo pentru vineri anunta precipitatii, la pranz, in regiunile intercarpatice. Tot la pranz se anunta temperaturi ridicate in mai toata țara.
Joi, 16.08.2018, 10:46
Valul de aer saharian care face ravagii în Europa şi care a lovit şi România va aduce și furtuni violente, potrivit prognozei ANM. Vremea va fi deosebit de caldă până pe 26 august, cu temperature ce vor urca în termometre până la 40 de grade Celsius la umbră, depășind în unele zile acest prag.
Joi, 16.08.2018, 08:26
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu de ploi, valabilă, miercuri, până la ora 16.30, în localități din județul Suceava.
Miercuri, 15.08.2018, 16:00
Meteorologii au realizat prognoza meteo pentru luna septembrie și veștile sunt extrem de importante mai ales pentru cei care vor să plece în vacanță! Ce anunță specialiștii pentru perioada următoare și la ce ar trebui să ne...
Miercuri, 15.08.2018, 11:43
Vremea joi, 16 august 2018. Meteorologii anunta ca, dupa ce am indurat canicula, se racoreste si ca vom avea parte de ploi de scurta durata in aproape toata tara.
Miercuri, 15.08.2018, 09:49
ANM anunţă temperaturi ridicate, anormale pentru această perioadă, canicula instalându-se, în următoarele zile, în mai multe regiuni.
Miercuri, 15.08.2018, 08:21
După temperaturi caniculare, dar şi o vară capricioasă, meteorologii au emis avertizare de ploi puternice şi vijelii pentru următoarele ore
Marti, 14.08.2018, 13:35
Vremea miercuri, 15 august 2018. Meteorologii anunta vreme instabila, cu averse si descarcari electrice, local, indeosebi dupa-amiaza.
Marti, 14.08.2018, 09:42
În ciuda faptului că luna iulie a adus precipitații abundente pentru mai multe zone din țară, următoarele săptămâni vor fi cruciale, întrucât valorile din termometre vor urca până la 35 de grade Celsius.
Marti, 14.08.2018, 09:24
Bugetarii se pregătesc pentru cea mai mare minivacanță din acest an - Sfânta Maria, curpinsă între 15 și 19 august, aşadar meteorologii au realizat prognoza pentru această perioadă
Marti, 14.08.2018, 07:53
Meteorologii au emis, luni după-amiază, un cod galben de furtună pentru mai multe localități din județul Alba.
Luni, 13.08.2018, 16:38
Meteorologii ANM au realizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Pe litoral, vremea va fi călduroasă. Instabilitatea atmosferică va fi redusă, exceptând intervalul 19-21 august, când va crește probabilitatea pentru ploi de scurtă durată și când vor fi posibile și descărcările electrice.
Luni, 13.08.2018, 14:13
Vremea pe 14 august 2018 se anunta una extrem de calda. ANM avertizeazp că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unitati, astfel disconfortul termin va fi unu accentuat.
Luni, 13.08.2018, 10:29
După o vară capricioasă cu ploi şi fenomene meteo extreme imediate, meteorologii anunţă o perioadă cu temperaturi peste limita normală. Aşadar, în următoarea lună, ne putem aştepta la caniculă şi secetă
Luni, 13.08.2018, 07:52
Vremea 11 august 2018. Romania nu scapa nici in aceasta zi de temperaturi ridicate si disconfortul termin accentuat. Pe seara meteorologii anunta local scurte averse de ploaie.
Vineri, 10.08.2018, 09:16
Veste de ultimă oră de la meteorologi! Specialiștii au emis o avertizare meteo de cod galben și portocaliu pentru perioada următoare! Ce anunță prognoza pentru orele care urmează și la ce ar trebui să ne așteptăm?
Joi, 09.08.2018, 18:25
Canicula extremă din Europa se mută în România, avertizează specialiştii! După o vară ploioasa şi cu temperaturi scăzute, urmează o perioadă de foc
Joi, 09.08.2018, 13:56
Meteorologii anunta pentru vineri, 10 august 2018, vreme frumoasa cu innorari partiale in unele zone ale tarii. Indicele temperatura-umezeala va atinge si va depasi pragul critic in unele regiuni.
Joi, 09.08.2018, 09:11
Meteorologii anunta pentru joi, 9 august, vreme frumoasa cu temperaturi ridicate in toata tara.
Miercuri, 08.08.2018, 10:02
Meteo 8 august 2018. Vremea este din nou instabilă. Meteorologii au anunțat Cod Portocaliu de ploi.
Miercuri, 08.08.2018, 09:48