Antena Căutare

Extern

Citeste cele mai noi stiri externe pe A1.ro. Afla primul stirile internationale de ultima ora din diaspora si intreaga lume. Fii la zi cu noutatile din presa.

Acord internaţional la Berlin în vederea unei relansări a eforturilor de pace în Libia

Principalele ţări vizate în conflictul din Libia au promis să respecte un embargo impus armamentului şi să nu se mai amestece în afacerile interne ale acestei ţări, cu scopul de a încerca să readucă pacea în această ţară sfâşiată de un război civil, relatează AFP.

Luni, 20.01.2020, 11:27

Johnson îl avertizează pe Putin să nu repete un atac ca otrăvirea lui Skripal

Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat pe preşedintele rus Vladimir Putin, în prima lor întâlnire, că poziţia Regatului Unit cu privire la cazul Skripal ”nu s-a schimbat” şi l-a somat ”să nu repete un asemenea atac” pe teritoriul britanic, relatează AFP.

Luni, 20.01.2020, 10:46

Putin insistă asupra necesităţii unui ”transfer al puterii”

Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că este important să se asigure un ”transfer” al puterii în Rusia, respingând modelul liderului pe viaţă, datând din epoca sovietică, relatează AFP.

Luni, 20.01.2020, 10:31

Iranul ameninţă să-şi reexamineze cooperarea cu AIEA

Iranul ameninţă să-şi revadă cooperarea cu Agenţia Internaţională a Energiei Atomice (AIEA), în cazul unor măsuri ”nedrepte” care ar decurge din decizia europenilor de a declanşa Mecanismul Soluţionării Diferendelor prevăzut de Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, relatează Reuters.

Luni, 20.01.2020, 10:07
China anunţă că noul virus care provoacă pneumonie s-a răspândit în mai multe oraşe; Coreea de Sud a confirmat primul caz, la un pacient chinez

China anunţă că noul virus care provoacă pneumonie s-a răspândit în mai multe oraşe; Coreea de Sud a confirmat primul caz, la un pacient chinez

Autorităţile chineze au anunţat luni că noul virus care provoacă pneumonie s-a răspândit în mai multe oraşe, numărul pacienţilor s-a triplat, iar o a treia persoană a decedat, provocând îngrijorări legate de ţinerea sub control a îmbolnăvirilor. Coreea de Sud a anunţat la rândul ei primul caz de boală, la o femeie din China care a călătorit duminică din oraşul chinez Wuhan la Aeroportul Internaţional Incheon, transmite Reuters.

Luni, 20.01.2020, 09:30

Prinţul Harry: Chiar nu a existat altă opţiune. Vreau să clarific că nu fugim

Prinţul Harry a declarat, la prima apariţie publică de când a anunţat că renunţă la rolul din cadrul familiei regale britanice, că aceasta a fost singura opţiune pe care a avut-o şi a subliniat că Marea Britanie va rămâne casa lui. „Ce vreau să clarific este că nu fugim şi, cu siguranţă, nu vă părăsim”, a punctat el.

Luni, 20.01.2020, 09:10
Activişti ai climei, unii costumaţi în koala, au pornit într-o ascensiune montană către Davos

Activişti ai climei, unii costumaţi în koala, au pornit într-o ascensiune montană către Davos

Sute de activişti ai climei, unii costumaţi în koala, au pornit duminică din Landquart, în estul Elveţiei, către staţiunea Davos, într-o ascensiune de trei zile, pentru a atrage atenţia asupra încălzirii globale, la Forumul Economic Global care va avea loc în această săptămână, transmite Reuters.

Luni, 20.01.2020, 07:45
Orchestra şi corul Operei din Paris, aflate în grevă de o lună şi jumătate, concert gratuit în semn de protest

Orchestra şi corul Operei din Paris, aflate în grevă de o lună şi jumătate, concert gratuit în semn de protest

Demonstraţie inedită în capitala Franţei. Orchestra şi corul Operei din Paris, aflate în grevă de o lună şi jumătate, au susţinut un concert gratuit în aer liber, în semn de protest faţă de reforma pensiilor.

Duminica, 19.01.2020, 18:03
Iarnă de coșmar pentru o sută de milioane de persoane! Furtunile de zăpadă se extind

Iarnă de coșmar pentru o sută de milioane de persoane! Furtunile de zăpadă se extind

A fost declarată stare de urgență în Statele Unite ale Americii și în Canada după ce iarna s-a dezlănțuit, aducând furtuni de zăpadă ce afectează peste o sută de milioane de persoane!

Duminica, 19.01.2020, 13:16
Sloiuri de gheață pe tavane, pereți și podele! Un bloc a înghețat cu totul după ce oamenii au rămas fără căldură

Sloiuri de gheață pe tavane, pereți și podele! Un bloc a înghețat cu totul după ce oamenii au rămas fără căldură

Imagini greu de imaginat au fost surprinse recent! Un bloc a înghețat la propriu după ce instalația termică a cedat. Locatarii trăiesc acum în condiții greu de imaginat, căci sloiurile de gheață au apărut pe tavane, pe pereți și chiar pe podelele din locuințe!

Duminica, 19.01.2020, 10:20
Cutiile negre ale avionului doborât în Iran vor fi trimise în Ucraina

Cutiile negre ale avionului doborât în Iran vor fi trimise în Ucraina

Cutiile negre ale avionului ucrainean care a fost doborât de forţele iraniene în această lună vor fi trimise în Ucraina, a anunţat agenţia Tasnim, potrivit Reuters.

Sambata, 18.01.2020, 17:37
Horoscop zilnic. Horoscopul zilei de 19 ianuarie 2020. O zodie are probleme la serviciu, iar altele au parte de schimări în plan sentimental

Horoscop zilnic. Horoscopul zilei de 19 ianuarie 2020. O zodie are probleme la serviciu, iar altele au parte de schimări în plan sentimental

Ziua de 19 ianuarie 2020 nu aduce vești bune pentru nativii Berbec, care vor avea o zi foarte încărcată la serviciu.Taurii, în schimb, vor face schimbări importante în viața sentimentală.

Sambata, 18.01.2020, 17:23
Cel mai vizitat muzeu din lume a fost închis de protestatarii din Paris

Cel mai vizitat muzeu din lume a fost închis de protestatarii din Paris

Cel mai vizitat muzeu din lume a fost închis de protestatarii din Paris. Mii de turişti revoltaţi au aşteptat în faţa porţilor Luvrului, blocate de sindicaliştii nemulţumiţi de reforma pensilor propusă de Guvern.

Sambata, 18.01.2020, 17:12
Un bărbat a fost mâncat de porcii pe care-i creștea. Ce se va întâmpla cu animalele 

Un bărbat a fost mâncat de porcii pe care-i creștea. Ce se va întâmpla cu animalele 

Un fermier a avut parte de un sfârșit crunt, întrucât a fost mâncat de porcii pe care îi creștea, anunță presa internațională. 

Sambata, 18.01.2020, 14:53
Un bebeluș s-a născut fără ochi, nas și parte din craniu, într-o clinică privată! Părinții, revoltați: ”Medicul n-a observat nicio clipă malformațiile!” 

Un bebeluș s-a născut fără ochi, nas și parte din craniu, într-o clinică privată! Părinții, revoltați: ”Medicul n-a observat nicio clipă malformațiile!” 

Un bebeluș a venit pe lume fără ochi, fără nas și fără parte din craniu într-un orășel din Portugalia, iar medicul ginecolog care a urmărit sarcina nu a observat malformațiile. 

Sambata, 18.01.2020, 12:39
Australia: Ploile torenţiale au provocat inundaţii, au dus la închiderea unor drumuri, dar şi la stingerea mai multor incendii de vegetaţie

Australia: Ploile torenţiale au provocat inundaţii, au dus la închiderea unor drumuri, dar şi la stingerea mai multor incendii de vegetaţie

Majoritatea incendiilor din estul Australiei a fost stinsă, sâmbătă, în urma ploilor torenţiale, însă focul continuă să facă ravagii în sud şi sud-estul ţării, au anunţat autorităţile locale.

Sambata, 18.01.2020, 10:43
O adolescentă răpită în California a fost salvată de poliţie cu ajutorul aplicaţiei Snapchat

O adolescentă răpită în California a fost salvată de poliţie cu ajutorul aplicaţiei Snapchat

O adolescentă de 14 ani, care a fost drogată şi răpită, a fost localizată şi salvată de poliţia din San Jose (California), datorită aplicaţiei Snapchat pe care o avea instalată pe telefonul mobil, informează presa americană.

Sambata, 18.01.2020, 10:10

Bernie Sanders, cot la cot cu Joe Biden în vederea alegerilor primare democrate, relavă un sondaj Reuters/Ipsos

Senatorul Bernie Sanders l-a prins din urmă pe fostul vicepreşedinte Joe Biden în intenţiile de vot privind alegerile primare democrate în vederea alegerilor prezidenţiale de la 3 noiembrie, relevă un sondaj Reuters/Ipsos.

Vineri, 17.01.2020, 17:17

Un al doilea pacient moare la Wuhan din cauza misterioasei pneumonii din China

Misterioasa penumonie virală apărută în centrul Chinei, al cărei virus face parte din familia SARS, a făcut a doua victimă, au anunţat autorităţile sanitare, relatează AFP.

Vineri, 17.01.2020, 16:52
Airbus anunţă prima decolare complet automatizată a unei aeronave, bazată pe recunoaştere vizuală

Airbus anunţă prima decolare complet automatizată a unei aeronave, bazată pe recunoaştere vizuală

Gigantul aeronautic Airbus a anunţat vineri că efectuat cu succes prima decolare bazată pe recunoaştere vizuală, complet automatizată, cu un avion de test din familia Airbus, pe aeroportul Toulouse-Blagnac.

Vineri, 17.01.2020, 16:35

Trump nominalizează doi guvernatori ai Rezervei federale

Preşedintele american Donald Trump îi nominalizează pe economiştii Judy Shelton şi Christopher Waller să ocupe cele două posturi vacante de guvernatori ai Rezervei federale americane (Fed), a anunţat Casa Albă, relatează Reuters.

Vineri, 17.01.2020, 16:26

Putin, la Conferinţa Internaţională de la Berlin; Haftar îi mulţumeşte pentru eforturi într-o scrisoare

Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să participe duminică la Conferinţa Internaţională privind conflictul din Libia, organizată la Berlin şi menită să consolideze armistiţiul în curs, a anunţat vineri Kremlinul, relatează AFP.

Vineri, 17.01.2020, 16:01

Ali Khamenei discreditează manifestaţiile împotriva puterii

Liderul suprem iranian Ali Khamenei a păstrat vineri o atitudine fermă împotriva Occidentului şi a sugerat că manifestaţii împotriva puterii după catastrofa aeriană nu sunt reprezentative pentru întregul popor, relatează AFP.

Vineri, 17.01.2020, 14:25

Iranul este pregătit să negocieze, dar nu cu SUA, reiterează Khamenei

Iranul nu este ostil negocierilor, însă Republica islamică nu va negocia cu Statele Unite, a avertizat vineri liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, relatează Reuters.

Vineri, 17.01.2020, 14:17

Premierul ucrainean Oleksii Gonciaruk demisionează în urma unor declaraţii denigratoare divulgate de presă şi creează prima criză gravă a lui Zelenski

Premierul ucrainean Oleksii Gonciaruk şi-a anunţat vineri demisia, în urma divulgării unor declaraţii denigratoare la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, provocând astfel prima criză gravă a tânărului şef de stat, relatează AFP.

Vineri, 17.01.2020, 13:05

Mareşalul Khalifa Haftar, în vizită la aliatul său grec înaintea Conferinţei Internaţionale de Pace de la Berlin, la care Guvernul grec cere să participe

Mareşalul Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul Libiei, care se opune Guvernului de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU, cu sediul la Tripoli, a început vineri o nouă rundă de întâlniri, la Atena, într-o haltă-surpriză la aliatul său, cu două zile înaintea Conferinţei Internaţionale de Pace de la Berlin, la care Guvernul grec cere să participe, relatează AFP.

Vineri, 17.01.2020, 12:53

Liderul suprem iranian Ali Khamenei prezidează marea rugăciune săptămânală la Teheran după ce preşedintele Hassan Rohani spune că vrea să evite ”războiul” şi apără dialogul

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, prezidează vineri, la Teheran, marea rugăciune săptămânală musulmană, pentru prima oară din 2012, într-un context de tensiuni puternice cu Statele Unite, relatează AFP.

Vineri, 17.01.2020, 12:15
Motivul pentru care rata sinuciderilor crește în Japonia

Motivul pentru care rata sinuciderilor crește în Japonia

Deși sinuciderile au o istorie îndelungată în Japonia drept o cale de a evita rușinea sau dezonoarea, iar rata sinuciderilor este cea mai ridicată din grupul G7, al celor mai industrializate state, un efort național a reușit scăderea acesteia cu circa 40 de procente în 15 ani.

Vineri, 17.01.2020, 11:49

Procesul lui Donald Trump a început cu pompă şi gravitate

Senatul a deschis în mod solemn - tăcere, depunerea jurământului, gravitate - procesul destituirii lui Donald Trump, doar al treilea preşedinte din istoria Statelor Unite care se confruntă cu o asemenea lovitură, relatează AFP.

Vineri, 17.01.2020, 11:24
Fiul scriitorului J.R.R. Tolkien, Christopher, neobosit promotor al moştenirii literare a tatălui său, a murit la vârsta de 95 de ani

Fiul scriitorului J.R.R. Tolkien, Christopher, neobosit promotor al moştenirii literare a tatălui său, a murit la vârsta de 95 de ani

Christopher Tolkien, fiul scriitorului britanic J.R.R. Tolkien şi al autorului romanului "Stăpânul inelelor", a murit în noaptea de miercuri spre joi, în Franţa, la vârsta de 95 de ani, potrivit AFP.

Vineri, 17.01.2020, 11:18

Trei militari turci ucişi în nord-estul Siriei în explozia unei maşini-capcană

Trei militariturci au fost ucişi în explozia unui vehicul-capcană în timp ce efectuau controale rutiere în nord-estul Siriei, au declarat surse în domeniul securităţii, confirmând o informaţie difuzată de agenţia oficială turcă de presă Anadolu, reltează Reuters.

Vineri, 17.01.2020, 10:41

Atac israelian în Fâşia Gaza în urma lansării unor baloane incendiare către teritoriul israelian

Armata israeliană a vizat a doua oară consecutiv o infrastructură aparţinând Hamas, în Fâşia Gaza, în urma lansării unor baloane incendiare către teritoriul israelian, relatează AFP.

Vineri, 17.01.2020, 10:31

Comandamentul armatei SUA - 11 soldaţi americani au fost răniţi în atacul iranian din 8 ianuarie

Unsprezece soldaţi americani au fost răniţi în urma ataculului Iranului de la baza Aïn al-Assad în Irak săptămâna trecută, contrar a ceea ce anunţase preşedintele Donald Trump, a anunţat joi comandamentul central al armatei americane, citat de agenţiile AFP şi Reuters.

Vineri, 17.01.2020, 08:25
UE analizează interzicerea tehnologiei de recunoaştere facială în zonele publice, timp de cinci ani

UE analizează interzicerea tehnologiei de recunoaştere facială în zonele publice, timp de cinci ani

Uniunea Europeană analizează interzicerea tehnologiei de recunoaştere facială în zone publice timp de până la cinci ani, pentru a da timp prevenirii abuzurilor, potrivit unor propuneri obţinute de Reuters.

Vineri, 17.01.2020, 07:41
Mutarea prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan în Canada poate mări valoarea brandului de ţară al acesteia

Mutarea prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan în Canada poate mări valoarea brandului de ţară al acesteia

Decizia prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan de a renunţa la îndatoririle lor regale şi de a-şi împărţi timpul între Marea Britanie şi Canada ar urma să mărească valoarea brandului Canadei în străinătate şi să aducă beneficii turismului, deşi consultanţii în marketing afirmă că efectul va fi limitat, relatează Reuters.

Vineri, 17.01.2020, 07:16
Cinci ţări cer Iranului despăgubiri pentru rudele victimelor din avionul doborât cu rachete

Cinci ţări cer Iranului despăgubiri pentru rudele victimelor din avionul doborât cu rachete

Cinci ţări ai căror cetăţeni au murit în avionul doborât de Iran cu rachete au anunţat joi că Teheranul trebuie să plătească despăgubiri familiilor victimelor şi au avertizat că lumea aşteaptă un răspuns, transmite Reuters.

Vineri, 17.01.2020, 07:14
I-a trimis mesaje tulburătoare iubitului ei și s-a sinucis! Motivul pentru care o doctoriță eroină și-a pus capăt zilelor. „Durerea va înceta”

I-a trimis mesaje tulburătoare iubitului ei și s-a sinucis! Motivul pentru care o doctoriță eroină și-a pus capăt zilelor. „Durerea va înceta”

O doctoriță care a fost premiată de Crucea Roșie din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord după ce a ajutat victime ale incendiului de la Turnul Grenfell s-a sinucis. Femeia și-a pus capăt zilelor după ce i-a trimis un mesaj tulburător iubitului ei.

Joi, 16.01.2020, 23:08
Doar 1% din populația lumii arată așa. A învins răutățile oamenilor și a ajuns să se bucure de o carieră în modeling pentru calitățile sale fizice

Doar 1% din populația lumii arată așa. A învins răutățile oamenilor și a ajuns să se bucure de o carieră în modeling pentru calitățile sale fizice

Mariana Mendes este originară din Brazilia și are 26 de ani. Ea s-a născut cu un semn din naștere negru care îi acoperă o mare parte din față, deși a încercat extirparea lui, acest lucru nu a fost posibil. Cum arată viața Marianei, în prezent, după ce era considerată un monstru.

Joi, 16.01.2020, 22:50
Atenţionare de călătorie transmisă de MAE: În Franţa, perturbările din transporturile publice ar putea continua

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE: În Franţa, perturbările din transporturile publice ar putea continua

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde perturbările din transporturile publice ar putea continua, având în vedere că sindicatele au făcut apel la o nouă zi de greve şi proteste.

Joi, 16.01.2020, 17:58

Kievul cere ajutorul FBI într-o anchetă cu privire la un atac cibernetic vizând Burisma, comis de hackeri cu legături cu spionajul militar rus GRU

Ucraina a cerut poliţiei federale americane (FBI) să ancheteze cu privire la un atac cibernetic vizând Burisma, un grup energetic aflat în centrul ”scandalului ucrainean” care a condus, în Statele Unite, la procedura în vederea destituirii lui Donald Trump, a anunţat joi la Kiev un oficial de la Ministerul ucrainean de Interne, relatează Reuters.

Joi, 16.01.2020, 17:53

Haftar, pregătit să respecte armistiţiul în Libia şi să participe la Conferinţa Internaţională de la Berlin

Mareşalul Khalifa Haftar este pregătit să respecte armistiţiul în Libia, a anunţat joi ministrul german de Externe Heiko Maas, în urma unei întâlniri cu cel mai puternic om din estul Libiei, relatează AFP.

Joi, 16.01.2020, 17:37
Marine Le Pen îşi anunţă candidatura la preşedinţia Franţei în 2022

Marine Le Pen îşi anunţă candidatura la preşedinţia Franţei în 2022

Preşedinta Rassemblement national (RN, extremă dreapta) Marine Le Pen şi-a confirmat joi, la Nanterre, cu ocazia urărilor de început de an adresate presei, candidatura în alegerile prezidenţiale din 2022, relatează Le Figaro.

Joi, 16.01.2020, 17:25
O super-bunică de 72 de ani s-a luptat pe stradă cu un hoț de 23 de ani, pentru o bicicletă furată! „Trebuie să îi fie rușine că l-am învins!” - VIDEO

O super-bunică de 72 de ani s-a luptat pe stradă cu un hoț de 23 de ani, pentru o bicicletă furată! „Trebuie să îi fie rușine că l-am învins!” - VIDEO

O bunică în vârstă de 72 de ani s-a luptat cu un hoț de 23 de ani, pentru o bicicletă pe care acesta o furase de la un copil. Femeia a ieșit învingătoare, iar incidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Joi, 16.01.2020, 16:53
Percheziţii în nouă state din Uniunea Europeană pentru destructurarea unei reţele specializate în fraude cu autoturisme de lux/ Prejudiciul este estimat la 12 milioane de euro

Percheziţii în nouă state din Uniunea Europeană pentru destructurarea unei reţele specializate în fraude cu autoturisme de lux/ Prejudiciul este estimat la 12 milioane de euro

Autorităţile din România au participat, în perioada 9-14 ianuarie, la o operaţiune derulată în nouă state ale Uniunii Europene şi care a vizat destructurarea unei reţele specializate în fraude cu autoturisme de lux. Prejudiciul produs prin sustragerea de la plata TVA este estimat la 12 milioane de euro.

Joi, 16.01.2020, 16:07

Parlamentul European lansează examinarea cererilor de ridicare a imunităţii eurodeputaţilor separatişti catalani Carles Puigdemont şi Toni Comin

Parlamentul European a lansat examinarea ridicării imunităţii europarlamentarilor separatişti catalani Carles Puigdemont şi Toni Comin, la cererea justiţiei spaniole, a anunţat joi vicepreşedinta PE Ewa Bozena Kopacz, relatează AFP.

Joi, 16.01.2020, 16:06
Două femei au fost la un pas de moarte după ce o clădire s-a prăbușit din senin lângă ele. Întâmplarea a avut loc în SUA

Două femei au fost la un pas de moarte după ce o clădire s-a prăbușit din senin lângă ele. Întâmplarea a avut loc în SUA

Câteva secunde au făcut să nu se petreacă o tragedie într-un orăşel din Statele Unite ale Americii. Două femei au scăpat cu viaţă ca prin minune după ce o clădire s-a dărâmat complet la câţiva paşi de ele.

Joi, 16.01.2020, 15:50

Talibanii propun americanilor un armistiţiu

Talibanii au trimis americanilor o ofertă în vederea unui scurt armistiţiu, după mai bine de 18 ani de război între cele două părţi, au declarat două cadre talibane pentru AFP, ceea ce prevesteşte un progres în negocierile talibano-americane.

Joi, 16.01.2020, 15:45

Mihail Mişustin, confirmat în postul de premier al Rusiei de Duma de Stat, cu 383 de voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi 41 de abţineri

Deputaţii ruşi l-au confirmat joi pe Mihail Mişustin în postul de premier, la o zi după numirea sa surpriză de către Vladimir Putin, în vederea impulsionării unor ”schimbări” în Rusia, relatează AFP.

Joi, 16.01.2020, 15:14
VIDEO/ Imaginile surprinse la o şcoală din America arată momentul in care o furtună dărâmă zidul clădirii de sport unde se aflau peste 20 de copii

VIDEO/ Imaginile surprinse la o şcoală din America arată momentul in care o furtună dărâmă zidul clădirii de sport unde se aflau peste 20 de copii

Elevii unei şcoli din America au trecut prin clipe de groază după ce peretele sălii de sport în care se aflau a fost doborât de o furtună puternică chiar în timp ce copiii erau la oră.

Joi, 16.01.2020, 15:13
Avionul ucrainean cu 176 de oameni la bord a fost doborât cu rachete cu rază scurtă de acţiune

Avionul ucrainean cu 176 de oameni la bord a fost doborât cu rachete cu rază scurtă de acţiune

Confirmarea vine dintr-o filmare făcută de o cameră de supraveghere de lângă baza militară de unde s-a tras. În imagini a fost surprins şi momentul prăbuşirii aeronavei după impact.

Joi, 16.01.2020, 15:09
x