Antena Căutare

Timp Liber

Află cele mai noi știri despre muzică, film, evenimente, agenda culturală, teatru, expoziții, festivaluri, stiri amuzante. Urmărește știrile a1.ro

Untold 2019:  Începe cel mai aşteptat festival din România. Peste 200 de artişti vor fi prezenți

Untold 2019: Începe cel mai aşteptat festival din România. Peste 200 de artişti vor fi prezenți

Una dintre cele mai mari scene de concerte din Europa va fi amplasată la Festivalul Untold în interiorul stadionului Cluj Arena, aceasta având o lăţime de 90 de m şi o înălţime de 30 de m, ecrane LED pe o suprafaţă de 1500 mp şi 1000 de spoturi luminoase, potrivit Mediafax.

Luni, 29.07.2019, 15:52
Costumul naţional al reginei Maria, piesă din garderoba personală a suveranei, expus la MNAR

Costumul naţional al reginei Maria, piesă din garderoba personală a suveranei, expus la MNAR

Costumul naţional al reginei Maria, aflat în patrimoniul Muzeul Naţional al Ţăranului Român, este una dintre piesele prezentate în premieră în cadrul expoziţiei "Ferdinand şi Maria. Regii Marii Uniri" de la Muzeul Naţional de Artă al României.

Luni, 29.07.2019, 13:41
"Albumul "Divizia a VII-a la Budapesta, septembrie - octombrie 1919", exponatul lunii august, la MNIR

"Albumul "Divizia a VII-a la Budapesta, septembrie - octombrie 1919", exponatul lunii august, la MNIR

O mărturie fotodocumentară a campaniei Armatei Române în Ungaria din 1919 - Albumul "Divizia a VII-a la Budapesta, septembrie - octombrie 1919" este prezentată publicului la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în cadrul seriei "Exponatul lunii".

Luni, 29.07.2019, 12:20
Billboard 200 - Ed Sheeran s-a menţinut pe primul loc. Beyoncé şi Nas au debutat în top 10

Billboard 200 - Ed Sheeran s-a menţinut pe primul loc. Beyoncé şi Nas au debutat în top 10

„No. 6 Collaborations Project” al lui Ed Sheeran s-a menţinut pe primul loc în topul Billboard 200, unde Beyoncé şi Nas au debutat între primele zece locuri.

Luni, 29.07.2019, 10:01
Rapperul Kendrick Lamar este tată pentru prima dată

Rapperul Kendrick Lamar este tată pentru prima dată

Rapperul Kendrick Lamar, în vârstă de 32 de ani, şi logodnica lui, Whitney Alford, în vârstă de 33 de ani, au devenit săptămâna trecută părinţii unei fete. Este primul copil pentru cei doi care au o relaţie din anii liceului şi s-au logodit în aprilie 2015.

Luni, 29.07.2019, 09:05
„The Lion King” s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, iar „Once Upon” a avut cel mai bun debut al lui Tarantino

„The Lion King” s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, iar „Once Upon” a avut cel mai bun debut al lui Tarantino

Lungmetrajul live-action „The Lion King”, regizat de Jon Favreau, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 75,5 milioane de dolari în al doilea weekend de la premieră, când „Once Upon a Time... in Hollywood” a devenit cel mai bun debut din toate timpurile pentru cineastul Quentin Tarantino.

Luni, 29.07.2019, 07:20
Enchante, piesa care face vara mai fierbinte! Ritmuri senzuale și tribale, cu Alina Eremia, Raluka și Faydee

Enchante, piesa care face vara mai fierbinte! Ritmuri senzuale și tribale, cu Alina Eremia, Raluka și Faydee

„Enchante” reprezintă colaborarea multiculturală dintre Faydee, Alina Eremia și Raluka. Invitați în emisiunea Răi da` buni, cei trei artiști au dezvăluit tot ce s-a întamplat în culisele acestei melodii!

Sambata, 27.07.2019, 00:58
Cineastul mexican Alejandro González Iñárritu, recompensat cu premiul onorific la Festivalul de la Sarajevo

Cineastul mexican Alejandro González Iñárritu, recompensat cu premiul onorific la Festivalul de la Sarajevo

Cineastul mexican Alejandro González Iñárritu, de patru ori premiat cu Oscar, va fi recompensat cu trofeul onorific Heart of Sarajevo la festivalul care va avea loc în perioada 16 - 23 august, unde va ţine un masterclass.

Vineri, 26.07.2019, 15:02
Jeff Bridges, pentru prima dată protagonist într-un serial de televiziune

Jeff Bridges, pentru prima dată protagonist într-un serial de televiziune

Actorul Jeff Bridges, cunoscut pentru roluri din filme ca „The Big Lebowski”, „Crazy Heart” şi „True Grit”, recompensat anul acesta cu trofeul „Cecil B. DeMille” pentru întreaga activitate, va juca în serialul „The Old Man”, bazat pe romanul omonim al lui Thomas Perry.

Vineri, 26.07.2019, 14:34
Solista Kimbra, cunoscută pentru colaborarea cu grupul Gotye, concert în premieră la Bucureşti

Solista Kimbra, cunoscută pentru colaborarea cu grupul Gotye, concert în premieră la Bucureşti

Solista neozeelandeză Kimbra, cunoscută pentru colaborarea cu grupul Gotye pentru piesa „Somebody that I Used to Know”, va concerta în premieră la Bucureşti, pe 27 septembrie, la clubul Quantic.

Vineri, 26.07.2019, 13:48
Evenimente în weekend - Creative Fest, la Romexpo; Marelui Picnic ShortsUP, la Mogoşoaia, şi ARTmania, la Sibiu

Evenimente în weekend - Creative Fest, la Romexpo; Marelui Picnic ShortsUP, la Mogoşoaia, şi ARTmania, la Sibiu

A şasea ediţie a festivalului de artă şi cultură urbană Creative Fest va începe vineri, de la ora 17.30, la Romexpo, Marele Picnic Cinematografic ShortsUP va avea loc de vineri până duminică la Mogoşoaia, unde vor fi proiectate trei colecţii de scurtmetraje, vor avea loc ateliere şi tururi ghidate, iar la Sibiu, cea de-a 14-a ediţie a festivalului ARTmania îi prezintă pe Dream Theater, Opeth, Madrugada, Wardruna şi Myrkur.

Vineri, 26.07.2019, 10:00
O fantezie italiană, un film horror şi o comedie tipic americane, premierele weekendului pe marile ecrane româneşti

O fantezie italiană, un film horror şi o comedie tipic americane, premierele weekendului pe marile ecrane româneşti

„Lazzaro cel fericit/ Lazzaro felice”, scris şi regizat de Alice Rohrwacher şi premiat la Festivalul de la Cannes pentru scenariu, filmul horror „Ape ucigaşe/ Crawl”, de Alexandre Aja, şi comedia „Hai că încă putem!/ Poms”, cu Diane Keaton în rol principal, sunt premierele acestui weekend în cinematografele româneşti.

Vineri, 26.07.2019, 09:10
Game of Thrones: HBO nu a avut niciodată intenţia de a accepta petiţia fanilor şi de a refilma sezonul opt

Game of Thrones: HBO nu a avut niciodată intenţia de a accepta petiţia fanilor şi de a refilma sezonul opt

Furioşi după difuzarea ultimului sezon al "Game of Thrones", fanii au lansat în luna mai o petiţie prin care solicitau postului HBO şi realizatorilor David Benioff şi D.B. Weiss să refacă sfârşitul serialului. Petiţia, lansată online, a fost semnată de peste 1,6 milioane de persoane.

Vineri, 26.07.2019, 08:01
Lidia Buble dărâmă toate barierele cu noua sa piesă, „Undeva la mijloc”. Zeci de mii de vizualizări în câteva ore!

Lidia Buble dărâmă toate barierele cu noua sa piesă, „Undeva la mijloc”. Zeci de mii de vizualizări în câteva ore!

Lidia Buble dă o nouă lovitură pe piața muzicală românească. Ultima sa piesă are toate șansele să devină un hitul anului 2019 după ce a strâns zeci de mii de vizualizări la doar câteva ore de la lansare.

Joi, 25.07.2019, 19:39
Mercedes şi Ferrari, campioane mondiale de Formula 1, parteneriat cu Netflix pentru serialul „Drive to Survive”

Mercedes şi Ferrari, campioane mondiale de Formula 1, parteneriat cu Netflix pentru serialul „Drive to Survive”

Mercedes şi Ferrari, campioane mondiale în Formula 1, au căzut de acord să încheie un parteneriat cu Netflix pentru al doilea sezon al serialului „Drive to Survive”, care va fi difuzat anul viitor. Anunţul a fost făcut miercuri de Formula One, citează Reuters.

Joi, 25.07.2019, 17:26
Trupele rock The 1975 şi Foals, între nominalizaţii pentru Mercury Prize

Trupele rock The 1975 şi Foals, între nominalizaţii pentru Mercury Prize

Premiul în valoare de 25.000 de lire sterline este acordat celui mai bun album lansat în ultimul an de artişti britanici şi irlandezi. Albumele incluse pe lista scurtă de anul acesta vorbesc despre rasă, imigranţi şi Brexit, dar şi despre sănătate mintală, singurătate şi relaţii, scrie Reuters.

Joi, 25.07.2019, 17:00
De câți bulgari e nevoie pentru a schimba o roată? Demonstrația bărbaților face furori pe Internet - Video

De câți bulgari e nevoie pentru a schimba o roată? Demonstrația bărbaților face furori pe Internet - Video

Un grup de bulgari, tare simpatici, a oferit o demonstrație de AȘA NU, atunci când vine vorba de schimbat roata unei mașini. Tentativa lor eșuată face furori în rândul internauților.

Joi, 25.07.2019, 15:28
Untold 2019. Comisia Europeană, în mijlocul tinerilor de la Untold

Untold 2019. Comisia Europeană, în mijlocul tinerilor de la Untold

Festivalul de muzică Untold 2019 ne încânta cu nume mari ale muzicii ce vor concerta între 1-4 august la Cluj. Iată cum își va face simțită prezența Comisia Europeană la festivalul Untold 2019.

Joi, 25.07.2019, 13:20
„Colectiv” al lui Alexander Nanau, despre urmările incendiului din clubul bucureştean, prezentat la Festivalul de Film de la Veneţia

„Colectiv” al lui Alexander Nanau, despre urmările incendiului din clubul bucureştean, prezentat la Festivalul de Film de la Veneţia

Documetarul „Colectiv” al lui Alexander Nanau a fost selectat în afara competiţiei la Festivalul de Film de la Veneţia 2019, care va avea loc în perioada 28 august - 7 septembrie.

Joi, 25.07.2019, 12:44
”Vrem Salam la Untold” 2019, inițiativă pe Facebook: peste 5000 de persoane interesate

”Vrem Salam la Untold” 2019, inițiativă pe Facebook: peste 5000 de persoane interesate

”Vrem Salam la Untold” 2019 este o inițiativă care ia amploare pe rețelele de socializare și prin care se cere să fie și Florin Salam printre artiștii Untold 2019 sau măcar o piesă a acestuia, din moment ce la Neversea și Electric Castle s-au cântat piesele lui Adrian Minune

Joi, 25.07.2019, 12:27
Summer Well 2019. Ce artiști vin, cât costă cazarea și biletele

Summer Well 2019. Ce artiști vin, cât costă cazarea și biletele

Summer Well 2019 va avea loc pe domeniul Știrbey, Buftea între 9-11 august. Nu rata ocazia de a te întâlni cu artiștii tăi preferați. Iată ce trebuie să știi despre program, artiști, prețul biletelor și cazare.

Joi, 25.07.2019, 12:09
Cine sunt actorii din serialul Netflix La Casa de Papel și ce nu știi despre ei

Cine sunt actorii din serialul Netflix La Casa de Papel și ce nu știi despre ei

Serialul Netflix La Casa De Papel a devenit, în 2018, cel mai urmărit serial Netflix într-o altă limbă decât engleza, iar actorii din distribuție au ajuns celebri. Iată câteva lucruri mai puțin știute despre ei

Joi, 25.07.2019, 11:11
Prima variantă a pieselor „Like A Prayer” şi „Cherish”, cântate de Madonna, lansată online pentru a opri o licitaţie

Prima variantă a pieselor „Like A Prayer” şi „Cherish”, cântate de Madonna, lansată online pentru a opri o licitaţie

Patrick Leonard, vechi colaborator al Madonnei, a publicat online câteva înregistrări demo de pe albumul „Like a Prayer” (1989), în încercarea de a opri o licitaţie în care sunt vândute obiecte şi înregistrări ale cântăreţei, scrie BBC.

Joi, 25.07.2019, 11:00
Guillermo del Toro şi Bryan Adams, între cei care i-au adus un omagiu lui Rutger Hauer: "Un actor intens, profund, real şi magnetic"

Guillermo del Toro şi Bryan Adams, între cei care i-au adus un omagiu lui Rutger Hauer: "Un actor intens, profund, real şi magnetic"

Cineastul mexican Guillermo del Toro şi muzicianul canadian Bryan Adams se numără între cei care i-au adus un omagiu online actorului Rutger Hauer, a cărui moarte a fost anunţată miercuri.

Joi, 25.07.2019, 09:42
Regizorul filmului "Descendants", Kenny Ortega, a primit o stea pe Walk of Fame din Los Angeles

Regizorul filmului "Descendants", Kenny Ortega, a primit o stea pe Walk of Fame din Los Angeles

O stea în onoarea regizorului şi coregrafului Kenny Ortega a fost inaugurată, miercuri, la Los Angeles, pe Walk of Fame. Cunoscut pentru că a regizat şi a creat coregrafia pentru trei filme din francizele "High School Musical" şi "Descendants", cineastul a fost acompaniat la ceremonie de Jennifer Grey, Kathy Najimy şi Gary Marsh, preşedinte şi director de creaţie al Disney Channels Worldwide.

Joi, 25.07.2019, 09:00
John Paul Jones, fostul basist Led Zeppelin, a pus bazele unei noi trupe, Sons of Chipotle

John Paul Jones, fostul basist Led Zeppelin, a pus bazele unei noi trupe, Sons of Chipotle

John Paul Jones, fostul basist şi clăpar al grupului britanic Led Zeppelin, a pus bazele unei noi trupe, Sons of Chipotle. Noua formaţie va debuta, în septembrie, în Japonia.

Joi, 25.07.2019, 08:35
Jennifer Lawrence va juca în „Mob Girl”, adaptare după cartea scrisă de Teresa Carpenter

Jennifer Lawrence va juca în „Mob Girl”, adaptare după cartea scrisă de Teresa Carpenter

Jennifer Lawrence, premiată cu Oscar pentru rolul din „Silver Linings Playbook” (2012), va fi şi producător al filmului bazat pe viaţa lui Arlyne Brickman, soţie de mafiot devenită informator al poliţiei.

Joi, 25.07.2019, 07:50
Sylvester Stallone e nemulţumit de faptul că nu a ştiut cum să păstreze drepturile pentru "Rocky"

Sylvester Stallone e nemulţumit de faptul că nu a ştiut cum să păstreze drepturile pentru "Rocky"

Cunoscutul actor, în vârstă de 73 de ani, nu doar că a jucat personajul care dă titlul seriei inaugurate de producţia din 1976, dar a scris şi scenariul filmului care a adunat nu mai puţin de 10 nominalizări la Oscar.

Miercuri, 24.07.2019, 20:28
A murit Rutger Hauer, unul dintre cei mai mari actori ai filmelor de acțiune! Artistul s-a stins la vârsta de 75 de ani

A murit Rutger Hauer, unul dintre cei mai mari actori ai filmelor de acțiune! Artistul s-a stins la vârsta de 75 de ani

A fost unul dintre actorii care i-au încântat pe fanii filmelor de acțiune din România decenii întregi. Olandezul a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști europeni, fiind distribuit în zeci de producții hollywoodiene

Miercuri, 24.07.2019, 20:26
Povestea lui Helsinki din celebrul serial La Casa de Papel: A venit în România să studieze Medicina și s-a făcut actor

Povestea lui Helsinki din celebrul serial La Casa de Papel: A venit în România să studieze Medicina și s-a făcut actor

Darko Peric - Helsinki în serialul Netflix La Casa de Papel - s-a născut în fosta Iugoslavie, a studiat medicina în România, la București și Timișoara, unde a devenit veterinar. Și, tot aici, și-a recăpătat dragostea pentru actorie.

Miercuri, 24.07.2019, 16:57
Documentarul "Muzica Rănilor de război", despre omul Enescu, proiecţie specială în Festivalul "George Enescu"

Documentarul "Muzica Rănilor de război", despre omul Enescu, proiecţie specială în Festivalul "George Enescu"

Iubitorii de muzică vor avea ocazia să descopere omul Enescu, generozitatea, perocuparea pentru binele celuilalt, prezenţa sa activă în societate. "Muzica Rănilor de Război" îi are ca protagonişti pe Marius Manole şi violonistul Sabin Penea şi este un film documentar atipic, cu multă muzică.

Miercuri, 24.07.2019, 15:20
Cântăreaţa rap Janelle Monáe va juca în sezonul al doilea al serialului „Homecoming”

Cântăreaţa rap Janelle Monáe va juca în sezonul al doilea al serialului „Homecoming”

Personajul interpretat de Janelle Monáe este descris ca o femeie tenace care ajunge să plutească în derivă într-o canoe, fără a-şi aminti cum a ajuns acolo şi cine este, scrie Variety.

Miercuri, 24.07.2019, 14:53

Festivalul Anonimul 2019 - „The Dead Don’t Die” al lui Jim Jarmusch, în deschiderea ediţiei

Lungmetrajul „The Dead Don't Die” al americanului Jim Jarmusch, cu Bill Murray şi Adam Driver în distribuţie, va deschide cea de-a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care va avea loc în perioada 5 - 11 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Miercuri, 24.07.2019, 12:34
"Radioactive", regizat de Marjane Satrapi, film biografic despre Marie Curie, va fi prezentat în închiderea Festivalului de la Toronto

"Radioactive", regizat de Marjane Satrapi, film biografic despre Marie Curie, va fi prezentat în închiderea Festivalului de la Toronto

Cu Rosamund Pike ("A Private war") în rolul fizicianei, acest film biografic povesteşte întâlnirea cu omul de ştiinţă Pierre Curie, interpretat de Sam Riley ("Control"), descoperirea radioactivităţii, premiul ei Nobel şi arată impactul descoperirilor sale în ştiinţă şi în istoria secolului XX.

Miercuri, 24.07.2019, 09:00
Leonardo Di Caprio se teme că filmările tradiţionale ar putea dispărea în epoca streamingului

Leonardo Di Caprio se teme că filmările tradiţionale ar putea dispărea în epoca streamingului

"Un film înregistrat pe peliculă, în care ai bulevardul Hollywood adus la nivelul anului 1969, fără ajutorul tehnologiei computerizate, este ceva ce nu vom mai vedea în curând", a spus Leonardo Di Caprio, adăugând că percepţia faţă de felul în care se făceau filmele vechi echivalează cu raportarea la dinozauri.

Miercuri, 24.07.2019, 08:00
Nu contează ce note aveai la școală! Cel mai scurt test de inteligență din lume arată dacă ești deștept! Ai răspuns bine?

Nu contează ce note aveai la școală! Cel mai scurt test de inteligență din lume arată dacă ești deștept! Ai răspuns bine?

sRecent, pe internet a început să devină viral cel mai scurt test IQ din lume. Acesta conține doar trei întrebări extrem de simple, dar care dau multe bătăi de cap. Tu ai curaj să îți testezi inteligența?

Marti, 23.07.2019, 19:44
The Rasmus, Dubioza Kolektiv, Das EFX şi Dope D.O.D.,printre trupele care participă la Creative Fest 2019

The Rasmus, Dubioza Kolektiv, Das EFX şi Dope D.O.D.,printre trupele care participă la Creative Fest 2019

The Rasmus, Dubioza Kolektiv, Das EFX şi Dope D.O.D. se numără printre artiştii care vor cânta la a şasea ediţie a Creative Fest, ce va avea loc în perioada 26 - 28 iulie, la Romexpo. Accesul în zilele de festival este liber şi se va face, începând cu ora 16:00, pe la intrările Romexpo A şi B.

Marti, 23.07.2019, 14:53

HBO Europe va începe în august filmările pentru „Bani negri (pentru zile albe)”, serial scris şi regizat de Daniel Sandu

HBO Europe va începe în luna august filmările pentru producţia „Bani negri (pentru zile albe)”, un serial cu şase episoade scris şi regizat de Daniel Sandu („Un pas în urma serafimilor”), se arată într-un comunicat remis News.ro.

Marti, 23.07.2019, 13:52
Solistul trupei The Cure, mesaj în limba română pentru fanii din Piața Constituției: „Am așteptat 40 de ani să învăț...”

Solistul trupei The Cure, mesaj în limba română pentru fanii din Piața Constituției: „Am așteptat 40 de ani să învăț...”

Cu o carieră de peste 40 de ani, trupa The Cure a marcat o premieră, luni seara, în Piața Constituției: primul concert în România! Peste 20.000 de fani au urmărit spectacolul oferit de trupa britanică. 

Marti, 23.07.2019, 13:47
Regizorul James Cameron a felicitat echipa Marvel, după ce „Avengers: Endgame” a doborât recordul „Avatar”

Regizorul James Cameron a felicitat echipa Marvel, după ce „Avengers: Endgame” a doborât recordul „Avatar”

James Cameron i-a felicitat pe producătorul Kevin Feige şi Marvel pentru reuşită: „Oel Ngati Kameie, te văd, Marvel - Felicitări, «Avengers: Endgame», noul rege al box office-ului”. Alături de mesaj, a publicat şi o fotografie în care Iron Man pare a fi Pandora din „Avatar”.

Marti, 23.07.2019, 12:36
Tragedie pe platourile de filmare de la ”Fast & Furious 9”! Dublura lui Vin Diesel, în comă, după ce a căzut în gol de la zece metri înălțime

Tragedie pe platourile de filmare de la ”Fast & Furious 9”! Dublura lui Vin Diesel, în comă, după ce a căzut în gol de la zece metri înălțime

Un incident dramatic a avut loc pe platourile de filmare ale filmului ”Fast and Furious 9”, unde Joe Watts a fost rănit grav după ce a căzut în gol de la aproape zece metri, în acest moment tânărul fiind în comă indusă. 

Marti, 23.07.2019, 12:09
Filmările pentru „Fast & Furious 9”, suspendate după ce un cascador a fost grav rănit

Filmările pentru „Fast & Furious 9”, suspendate după ce un cascador a fost grav rănit

Filmările de la Warner Bros. Studios Leavesden pentru „Fast & Furious 9” au fost suspendate luni după ce un cascador a fost rănit grav, scrie Variety.

Marti, 23.07.2019, 11:51
Concert Metallica la București. Program și reguli de acces stricte

Concert Metallica la București. Program și reguli de acces stricte

Concertul Metallica, unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale ale anului, are loc pe 14 august 2019, pe Arena Națională București. Vezi programul și regulile de acces

Marti, 23.07.2019, 10:41
The Cure a concertat aseară în premieră la Bucureşti. Show-ul a durat peste două ore

The Cure a concertat aseară în premieră la Bucureşti. Show-ul a durat peste două ore

Trupa britanică The Cure, emblematică pentru stilurile new wave şi post punk, a concertat luni seară în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, prezentând un setlist care a cuprins cele mai cunoscute piese lansate în cele patru decenii de activitate.

Marti, 23.07.2019, 10:05
Regizorul Ridley Scott şi actorii Matt Damon şi Ben Affleck vor colabora pentru „The Last Duel”

Regizorul Ridley Scott şi actorii Matt Damon şi Ben Affleck vor colabora pentru „The Last Duel”

Matt Damon şi Ben Affleck vor scrie scenariul împreună cu Nicole Holofcener, potrivit Variety. Povestea este plasată în Franţa secolului 14. Are în centru un bărbat care pleacă la război şi, când revine, descoperă că un prieten i-a violat soţia.

Marti, 23.07.2019, 09:00
Premiile Sindicatului Scenariştilor Americani, acordate anul viitor în două ceremonii programate pe 1 februarie

Premiile Sindicatului Scenariştilor Americani, acordate anul viitor în două ceremonii programate pe 1 februarie

Premiile Sindicatului Scenariştilor Americani (Writers Guild of America, WGA) vor fi acordate anul viitor în două ceremonii care vor avea loc la Los Angeles şi New York pe 1 februarie, potrivit Variety.

Marti, 23.07.2019, 08:18
Lungmetrajul „Regele Leu”, debut românesc de peste 1,7 milioane de lei la încasări

Lungmetrajul „Regele Leu”, debut românesc de peste 1,7 milioane de lei la încasări

Lungmetrajul live-action „Regele Leu/ The Lion King”, regizat de Jon Favreau, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend. Filmul, pentru care şi-au împrumutat vocile Danny Glover, Beyonce şi James Earl Jones, între alţii, a generat încasări 1.731.192 de lei, potrivit cifrelor oferite News.ro de Cinemagia.

Marti, 23.07.2019, 07:51
Disney a cumpărat compania Marvel cu 4 miliarde de dolari în 2009, iar acum aceasta valorează 18 miliarde de dolari

Disney a cumpărat compania Marvel cu 4 miliarde de dolari în 2009, iar acum aceasta valorează 18 miliarde de dolari

Disney și-a dovedit abilitățile de investitori atunci când a cumpărat compania Marvel cu suma de 4 miliarde de dolari în 2009, companie care acum valorează 18 miliarde de dolari. 

Luni, 22.07.2019, 19:39
Melodia "Bohemian Rhapsody" a formaţiei Queen a devenit primul videoclip vechi cu peste un miliard de vizualizări pe YouTube

Melodia "Bohemian Rhapsody" a formaţiei Queen a devenit primul videoclip vechi cu peste un miliard de vizualizări pe YouTube

Pentru a marca acest record, cei doi membri ai trupei rămaşi în viaţă Brian May şi Roger Taylor, au semnat un acord cu Universal Music şi YouTube/Google pentru a împrospăta melodia, care are 44 de ani, şi videoclipul.

Luni, 22.07.2019, 16:21
Thrillerul „The Burnt Orange Heresy”, cu Claes Bang şi Mick Jagger, în încheierea Festivalului de la Veneţia

Thrillerul „The Burnt Orange Heresy”, cu Claes Bang şi Mick Jagger, în încheierea Festivalului de la Veneţia

Lungmetrajul „The Burnt Orange Heresy”, cu Claes Bang, Elizabeth Debicki, Donald Sutherland şi Mick Jagger în distribuţie, va fi proiectat în încheierea Festivalului de Film de la Veneţia. Lumea artei şi cea subterană se întrepătrund în thrillerul neo-noir al lui Capotondi, a cărui acţiune este plasată în Italia zilelor noastre.

Luni, 22.07.2019, 14:52
x