Mihaela și Ștefan, finaliștii de la Mireasa sezonul 11, au făcut un anunț pe Instagram, chiar după Marea Finală.
Ministerul Muncii a anunțat când vine pensia în luna mai 2025. De asemenea, oficialii au anunțat când vin alocațiile sau indemnizațiile.
Miercuri, 23.04.2025, 15:02
Simona Gherghe a anunțat o pedeapsă pentru întreaga casă după ce două fete au încălcat regulamentul casei Mireasa.
Alexandra Duckadam a făcut și primele declarații după moartea lui Helmut Duckadam. Fostul fotbalist s-a stins din viață la 65 de ani.
Marti, 03.12.2024, 14:18
Primăria Capitalei a transmis serie de precizări legate de votul la referendumul local.
Duminica, 24.11.2024, 15:24
Femeia a organizat totul în cele mai mici detalii, dar soțul ei nu a avut reacția pe care aceasta o aștepta. Întreg momentul a fost filmat, iar acum s-a viralizat pe internet. Cum a reacționat bărbatul.
Vineri, 29.12.2023, 15:54
Dan Helciug, fostul solist al trupei Spitalul de Urgență, a fost văzut departe de casă, fără familia sa. Cântărețul a povestit, recent, ce planuri profesionale are pe viitor.
Duminica, 23.07.2023, 11:39
Florin Piersic a susținut recent spectacolul „Străini în noapte”, unde și-a încântat, ca de fiecare dată, publicul.
Luni, 10.04.2023, 12:52
Paul Karason a fost cunoscut drept „Papa Ștrumpf” după ce pielea lui a devenit albastră.
Luni, 20.03.2023, 17:14
Campania de vară #dădincasă continuă pe lajumate, de data aceasta cu un nou concurs și un premiu pe măsură. Dacă adaugi anunț pe lajumate, până pe 15 august, Magi te promovează pe profilul lui de social media.
Vineri, 05.08.2022, 14:17
O femeie și-a fotografiat canapeaua și a publicat-o pe Facebook, cu scopul de-a o dona. În scurt timp, un detaliu i-a făcut pe mulți să reacționeze în cel mai neașteptat mod posibil.
Vineri, 31.12.2021, 11:07
Raluca Pastramă, soția lui Pepe, a fost filmată de către paparazzi Spynews în timp ce își muta lucrurile.
Joi, 05.11.2020, 12:54
Scarlett Johansson s-a căsătorit cu Colin Jost, bărbatul cu care s-a logodit în urmă cu mai bine de un an.
Vineri, 30.10.2020, 11:04
Ultimele zile de vară vor aduce temperaturi mai scăzute de cât cele obișnuite, dar și ploi torențiale, în anumite regiuni, potrivit prognozei transmise de Administrația Națională de Meteorologie.
Vineri, 21.08.2020, 09:29
Ministerul Afacerilor Externe a lansat, miercuri seară, un apel către români. Ce au transmis autoritățile.
Miercuri, 19.08.2020, 22:07
Potrivit datelor comunicate de către autorităţile germane, aproximativ 200 de cetăţeni români, membri ai unei comunităţi religioase din localitatea Pforzheim, districtul Enz, au fost testaţi pentru infecţia cu COVID-19. În urma testării, 20 de cetăţeni români au fost depistaţi pozitiv.
Sambata, 01.08.2020, 16:29
Alb Negru are o nouă formulă. Ralflo și Rareș sunt membrii oficiali ai trupei. Andrei Ștefănescu a făcut marele anunț, în direct, la Showbiz Report.
Marti, 21.07.2020, 23:15
Premierul Ludovic Orban a confirmat spusele ministrului de Finanțe, care a anunțat, zilele trecute, că alocațiile copiilor nu vor fi dublate, însă vor fi majorate.
Sambata, 18.07.2020, 12:42
Numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus crește de la o zi la alta, iar acum autoritățile sunt în alertă după ce 30 de români au fost depistați pozitiv într-o fermă din Hereforshire, Marea Britanie.
Vineri, 17.07.2020, 14:05
Premierul Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că în prelungirea stării de alertă nu va fi introdusă nicio restricţie nouă, va fi păstrat acelaşi dispozitiv, dar a solicitat ca din proiectul de hotărâre care se referă la acest subiect să fie scos textul despre izolare şi carantină, până la votarea legii în Parlament, urmând să fie ulterior reintrodus.
Miercuri, 15.07.2020, 19:24
Robert Negoiță a anunțat că nu mai candidează la alegerile locale din partea PSD și anunță că se "desparte" definitiv de partidul în care și-a început cariera politică. Actual edil al Sectorului 3, Negoiță nu a precizat dacă va rămâne sau nu în cursa pentru Primărie ca independent sau cu susținerea altui partid politic.
Luni, 06.07.2020, 14:34
Criteriile pentru carantină și izolare în cazul persoanelor care intră în România din alte state au fost schimbate, potrivit Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Vineri, 03.07.2020, 16:15
Adelina Pestrițu ar putea fi însărcinată! Este declarația momentului în showbizul românesc. Considerată una dintre cele mai influente vedete în România, Adelina își împarte timpul între carieră și familie și a recunoscut că în perioada izolării și-a mai dorit un copil.
Duminica, 21.06.2020, 12:49
Tehnicianul Juan Carlos Unzue, fost antrenor second la FC Barcelona, a anunţat că suferă de scleroză lateral amiotrofică, informează sport.es. Diagnosticul i-a fost confirmat antrenorului în februarie şi presa scrie de o speranţă de viaţă de patru ani.
Joi, 18.06.2020, 15:17
A treia etapă de relaxare aduce vești bune pentru părinți, întrucât grădinițele, creșele și centrele after-school, inclusiv cele de stat, se vor redeschide. Anunțul a fost făcut vineri dimineață, de șeful Cancelariei Premierului, Ionel Dancă, care a precizat că unitățile trebuie să respecte mai multe reguli.
Vineri, 12.06.2020, 12:46
Şeful Cancelariei premierului Ionel Dancă anunţă noi măsuril de relaxare valabile de la 15 iunie, referioare la călătorii, evenimentele private, reluarea activităţii mall-urilor.
Vineri, 12.06.2020, 10:17
Un bărbat a postat un anunț public cum că soția lui a născut. Anunțul a stârnit hohote de râs deoarece era afișat pe geamul barului pe care proaspătul tătic îl deține. Cum sună haiosul anunț și care este completarea la mesajul bărbatului, te va face să râzi în hohote.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la Neatza cu Răzvan și Dani, un anunț de la un bar din România.
Reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) susţin că toate vehiculele societăţii aflate pe traseu sunt sigure şi nu pun în pericol viaţa călătorilor. "Totuşi, în prezent, STB SA cercetează amănunţit cauzele care au dus la apariţia unui astfel de eveniment în traseu, luând în calcul toate posibilele cauze, nu numai pe cele tehnice", afirmă aceştia.
Luni, 08.06.2020, 23:02
Masca de protecție ar trebui să fie purtată și în spațiile libere, acolo unde există o transmitere pe scară largă a coronavirusului, iar distanța socială este greu de întreținut, atrage atenția reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății.
Vineri, 05.06.2020, 21:03
Popririle pentru diferite datorii fiscale vor fi reluate de către ANAF, începând din 14 iunie 2020, odată ce starea de alertă va expira. Totodată, de la acea dată, va deveni funcționat sistemul e-Popriri.
Miercuri, 27.05.2020, 10:48
Clubul Burnley a anunţat că antrenorul secund Ian Woan este infectat cu Covid-19, fiind una dintre cele şase persoane testate pozitiv în Premier League.
Miercuri, 20.05.2020, 10:00
Coordonatoarea echipei thenice de răspuns la COVID-19 din cadul Organizație Mondiale a Sănătății (OMS) a făcut anunțul pe care nimeni nu voia să îl audă. Datele sunt clare: „Virusul găsesște oportunități. Trebuie să ne pregătim pentru asta”.
Vineri, 15.05.2020, 14:17
Vicepremierul Raluca Turcan a a anunţat joi, după şedinţa de Guvern, măsuri referitoare la şomaj tehnic prelungit până la 1 iunie în domeniile în care activităţile rămân restricţionate, prelungirea concediului acordat părinţiilor, program de lucru diferenţiat în companiile cu peste 50 de angajaţi, transport gratuit pentru elevi.
Joi, 14.05.2020, 17:40
Lumea filmului este în doliu după ce un actor de comedie celebru s-a stins din viață. Este vorba despre Jerry Stiller, tatăl actorului Ben Stiller, care a murit la vârsta de 92 de ani, din cauza naturale.
Luni, 11.05.2020, 12:08
Antrenorul echipei Leganes, mexicanul Javier Aguirre, a declarat că LaLiga se va relua la 20 iunie şi se va încheia înainte de finalul lunii august.
Vineri, 08.05.2020, 11:16Noul vas spaţial chinez lansat la începutul săptămânii, fără echpaj la bord, ”a aterizat cu succes” pe Terra, în urma unei misiuni de testare, a anunţat Agenţia chineză însărcinată cu zborurile locuite (CMS), relatează AFP.
Vineri, 08.05.2020, 11:03
Noul MacBook Pro reprezintă un pas mic înainte în ceea ce priveşte progresul tehnic, însă este un mare pas înainte în privinţa experienţei de scriere.
Marti, 05.05.2020, 08:17
Cancelarul Angela Merkel a anunţat că decizia privind reluarea campionatului în Germania va fi luată la 6 mai, informează lesoir.be.
Vineri, 01.05.2020, 08:39
În funcţie de felul în care evoluează epidemia, școlile ar putea fi redeschise gradual, după 15 mai,a anunţat, joi, premierul Ludovic Orban.
Vineri, 17.04.2020, 13:03
Facebook va permite utilizatorilor să oprească manual sau programat toate tipurile de notificări, printr-o nouă facilitate care va ajunge curând pe iOS şi Android.
Vineri, 10.04.2020, 08:46
Echipa din NHL Ottawa Senators a anunţat că încă patru dintre componenţii clubului, testaţi pozitiv cu coronavirus luna trecută, s-au vindecat.
Joi, 02.04.2020, 09:49
Los Angeles Lakers a anunţat că toţi jucătorii săi au încheiat perioada de 14 zile de izolare la domiciliu după ce doi baschetbalişti au fost testaţi pozitiv cu coronavirus la 19 martie. Niciun sportiv nu are simptome de Covid-19, a precizat gruparea, potrivit USA Today.
Miercuri, 01.04.2020, 10:27
Ministerul Educaţiei anunţă că a publicat, pe site-ul https://rocnee.eu/testeantrenament/, un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susţine examenele naţionale. Scopul acestora este acela de a exersa în vederea obţinerii unor rezultate bune la viitoarele examene.
Luni, 30.03.2020, 12:27
Clubul Fenerbahce a anunţat că toţi jucătorii săi, staful tehnic şi ceilalţi angajaţi au fost supuşi testelor pentru depistarea coronavirusului, miercuri, şi în cazul unui fotbalist şi al unui membru al stafului medical s-a constatat că prezentau simptome de Covid-19.
Miercuri, 25.03.2020, 16:33
Gruparea Napoli a anunţat suspendarea activităţilor sportive, iar data revenirii la antrenamente va fi stabilită în funcţie de evoluţia pandemiei Covid-19.
Marti, 24.03.2020, 08:48
Acţiunile Uber Technologies au crescut joi cu până la 44% după ce directorul general al companiei, Dara Khosrowshahi, a declarat că aceasta are rezerve suficiente de numerar pentru a depăşi criza provocată de epidemia de coronavirus, el semnalând şi o redresare în unele părţi ale afacerilor, transmite Reuters.
Vineri, 20.03.2020, 08:58
Societatea de Transport Bucureşti anunţă că numărul mijloacelor de transport care circulă va fi redus cu până la 25 la sută, începând de luni, dar nu va fi suspendată nicio linie. "STB SA va aloca pe fiecare linie un număr de vehicule corespunzător cererii de transport, dar şi în concordanţă cu gradul de încărcare, astfel încât cetăţenii să călătorească în condiţii în care să nu le fie pusă în pericol sănătatea", arată societatea.
Joi, 19.03.2020, 15:15
MOL Norge AS, subsidiară a Grupului ungar MOL, şi partenerii săi au anunţat miercuri că au descoperit rezerve noi de petrol şi gaze într-un perimetru offshore situat la aproximativ 200 km vest de Stavanger, în sectorul norvegian al Mării Nordului.
Miercuri, 18.03.2020, 16:30
UEFA va anunţa astăzi amânarea Campionatului European pentru 2021, susţine presa spaniolă, care precizează că măsura va fi luată pentru ca toate campionatele să se poată încheia până la 30 iunie.
Marti, 17.03.2020, 09:25