E măcel la Chefi la cuțite, iar farfuriile urcă și coboară în preferințele juraților, care-i trimit din Rai în Iad pe cei trei chefi, care așteaptă rezultatul final. La un moment dat, unii dintre concurenți sărbătoresc victoria, dar nu e bine să te bucuri înainte de decizia definitivă
Nici n-a început bine emisiunea că avem parte de o mare surpriză. Păreau că nu au nicio șansă de a câștiga ceva, dar în bucătărie se pot întâmpla lucruri nebănuite. Produsul outsider-ilor este cel mai bun și decizia juriului e mai simplă decât s-ar fi așteptat cineva
„Cei care degustã astãzi sunt o familie mare şi destul de veche, celebrã. Este familia Neatza cu Rãzvan şi Dani!”, le-a spus Gina celor trei echipe, spre marea bucurie a Danielei Crudu.
Scene, care au creat panică printre concurenți, s-au petrecut în această seară, la Chefi la cuțite. Daniela Crudu a trecut printr-o sperietură teribilă după ce a căzut pe podeaua bucătăriei
Chef Bontea formează echipa cu oltenii lui din Şopârliţa. Mamaie Didina nu e obişnuită să lucreze într-o bucătărie de lux şi uită să folosească chiuveta
Ultima confruntăre pe echipe din sezonul special, dedicat familiilor a stabilit şi ultima echipă ajunge în marea finală a show-ului. Chef Scărlătescu împreună cu familia Crudu sunt marii câştigători!Chef Sorin Bontea nu va avea nicio echipa...
Cele trei echipe, familia Crudu, doamnele din Dămăroaia şi oltenii lui din Şopârliţa, au fost jurizaţi de cei trei chefi la preparatele de la proba individuală
Surorile Crudu, Daniela şi Ana, revin în bucãtãria Chefi la cuţite, de data aceasta în sezonul dedicat familiilor. Ele se vor confrunta cu echipa lui chef Dumitrescu împreună cu doamnele din Dămăroaia şi Chef Bontea cu oltenii lui din Şopârliţa
Deși par pierzători, cei din trupa lui Danielei Crudu sunt deciși să nu renunțe până la final și să lupte pentru fiecare farfurie. Cu lacrimi și sudoare fetele fac totul pentru a merge în ultimul act al sezonului special de Chefi la Cuțite.
Vedeta de la proba individuală este baconul! Concurenţii trebuie să facă două feluri de mâncare din acest ingredient! Echipa mov a intrat la duel în formula completă!
Răsturnare de situaţie la jurizarea farfuriilor gătite de către familii! Când echipa lui Scărlătescu se pregătea să celebreze victoria, ultimele două farfurii au dat totul peste cap şi au făcut câştigătoare echipa lui Bontea!
La prima proba de jurizare cele mai multe farfurii au fost obţinute de chef Sorin Bontea şi oltenii din oltenii lui din Şopârliţa
Cele trei echipe, chef Scãrlãtescu împreunã cu familia Crudu, chef Dumitrescu împreunã cu doamnele din Dămăroaia şi Chef Bontea cu oltenii lui din Şopârliţa vor fi jurizate de către marea familie Neatza.
Daniela Crudu a avut ceva probleme din cauza tocurilor înalte în bucătărie! La un moment dat s-a împiedicat şi a căzut pe podea!
Chef Cătălin Scărlătescu o invaţă pe Daniela Crudu să cureţe creveţi!
Chef Bontea formează echipa cu oltenii lui din Şopârliţa. Mamaie Didina nu e obişnuită să lucreze într-o bucătărie de lux şi uită să folosească chiuveta
Surorile Crudu, Daniela şi Ana, revin în bucãtãria Chefi la cuţite, de data aceasta în sezonul dedicat familiilor. Ele se vor confrunta cu echipa lui chef Dumitrescu împreună cu doamnele din Dămăroaia şi Chef Bontea cu oltenii lui din...
Mai este extrem de puțin timp și sezonul special al emisiunii „Chefi la cuțite”, cel dedicat familiilor, ajunge la final! Mai ai o șansă să intri în cel mai tare concurs al momentului și să câștigi o tigaie specială, exact ca cea folosită de concurenți!
În seara aceasta, de la 20:00, la Chefi la cuţite se va da startul ultimei confruntări pe echipe din sezonul special, dedicat familiilor şi totodatã se va decide şi ultima echipã care va ajunge în marea finalã a show-ului, difuzatã pe 18 iunie, de la 20:00, la Antena 1. Cele trei echipe, chef Scãrlãtescu împreunã cu familia Crudu, chef Dumitrescu împreunã cu doamnele din Dãmãroaia şi Chef Bontea cu oltenii lui din Şopârliţa vor fi jurizate de cãtre marea familie Neatza.
Surorile Crudu, Daniela şi Ana, revin în bucãtãria Chefi la cuţite, de data aceasta în sezonul dedicat familiilor. Dacã pentru Ana, bucãtãria emisiunii nu este deloc strãinã, aceasta participând în sezonul trecut al emisiunii, chiar în echipa lui chef Scãrlãtescu, pentru Nelu Crudu, tatãl Danielei şi al Anei apariţia în platoul chefi la cuţite este o premierã.
A doua etapă de confruntări pe echipe din sezonul special, dedicat familiilor, a adus în platoul Chefi la cuțite alte trei echipe talentate, dornice să se califice în lupta pentru marele titlu.
Cea de-a doua confruntare pe echipe din sezonul special Chefi la cuțite a strălucit în culoarea galben, căci familia Băițoi, bucătarii lui chef Florin Dumitrescu, au reușit să se califice în finala celui mai iubit show culinar. Pa parcursul a trei sesiuni de gătit pline de evenimente neașteptate, Nadejda și soțul său Victor, alături de cei doi copii, Victoria și Valentin, au arătat că au sarea și piperul necesare pentru a participa în lupta finală: ”Ce mi se pare incredibil la această familie este că ei cred în șansa lor. Când pun mâna să facă, chiar fac!”, a spus chef Florin despre ei.
Chefi la cuțite, episodul șase al sezonului special dedicat familiilor. A fost o ediție spectaculoasă, condimentată cu un „accident” de zile mari, momente de panică, dar și reacții savuroase. Ruby a fost altoită de bunica ei, iar doi dintre chefi au trăit șocuri teribile.
În cea de-a șasea ediție a sezonului special „Chefi la cuțite”, dedicat familiilor, echipa lui Florin Dumitrescu a obținut victoria, urmând să ajungă în marea finală. Celelalte două echipe ale acestui episod vor pleca acasă.
Ruby și Robert, din echipa lui Chef Cătălin Scărlătescu, s-au trezit nevoiți să pregătească farfurii în care să pună în valoare cartoful și para. Misiunea a iscat certuri savuroase între cei doi.
Farfuriile gătite de chefi alături de familii, dar și cele pe care concurenții le-au pregătit doar cu indicații de la mentorii lor, fără implicarea directă a acestora, au ajuns în fața juriului, format din doamne de vârsta a treia. Acestea au ales echipa câștigătoare, iar jurizarea a fost un prilej pentru ironii usturătoare între chefii Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu.
Un accident fără precedent a avut loc în bucătăria „Chefi la cuțite”. Chefii Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au scăpat tortul pe care l-au pregătit Cătălin Scărlătescu și echipa lui, la doar trei minute înainte ca Gina Pistol să dea stop gătitului.
Chef Florin Dumitrescu a fost pus într-o situație dificilă în timp ce îi explica echipei lui cum să facă primul preparat potrivit pentru meniul unei nunți de aur.
Cele trei familii pe care se bazează chefii în ediția a șasea a sezonului special „Chefi la cuțite” au primit o provocare inedită. Ei trebuie să pregătească un meniu format din două feluri de mâncare, pentru… o nuntă de aur.
Ruby a fost „altoită” de bunica ei în episodul al șaselea din sezonul special al emisiunii „Chefi la cuțite”, dedicat familiilor. Artista, fostă concurentă la „Asia Express”, a spus ceva greșit despre Cătălin Scărlătescu și a supărat-o pe mamaie.
Chefii au decis ca echipa lui Florin Dumitrescu să ajungă direct în marea finală. Din păcăte, celelalte două echipe vor pleca acasă.
Chef Florin Dumitrescu, după prima jurizare, a făcut o criză de nervi și a început să se dezbrace de culoare galbenă.
Primele farfurii, cele gătite de cei chefi alături de familii, au ajuns în fața juraților. Echipa lui Chef Sorin Bontea a câștigă la mustață în fața rivalelor.
Emisiunea „Chefi la cuțite” se apropie cu pași repezi de final, așa că nu au mai rămas multe șanse pentru a câștiga un super premiu! Tot ce ai de făcut este să răspunzi corect la o întrebare și să intri în cea mai tare competiție culinară a momentului!
Chef Cătălin Scărlătescu a fost scos din sărite de felul în care Pici gătește.
Chef Florin Dumitrescu, în timp ce explică preparatul pentru meniul de nuntă de aur, echipa lui a început să vorbească limba rusă.
Ruby și Robert, finaliștii celui de-al doilea sezon al celui mai dur reality-show, Asia Express continuă la Chefi la cuțite, în sezonul special.
Chef Florin Dumitrescu, simpaticul jurat de la "Chefi la Cuțite", și-a prezentat echipa în limba rusă.
Cele trei familii trebuie să pregătească un preparat alături de mentorul lor, dar și unul în care doar primesc indicații de la căpitan, un meniu potrivit pentru o nuntă de aur.
Ruby și Robert, finaliștii celui de-al doilea sezon al celui mai dur reality-show, Asia Express continuă la Chefi la cuțite, în sezonul special.
În seara aceasta, de la 20:00, la Chefi la cuțite se va da startul celei de-a doua confruntări pe echipe din sezonul special, dedicat familiilor
"Mukbang", fenomenul care a luat cu asalt întreaga lume, face o nouă victimă! Maria Andria lasă dietele şi se înfruptă, în direct, din cele mai gustoase preparate, în timp ce vorbeşte!
Marti, 04.06.2019, 01:29
După ce săptămâna trecută Cătălin Scărlătescu a reuşit să facă impresie cu familia Binh şi să se califice direct în finala sezonului special, mâine seară, de la 20:00, o nouă luptă culinară între alte trei familii alese de către chefi vor intra în bucătăria Chefi la cuţite energice, determinate, cu un scop comun: victoria.
Dacă te-ai săturat de mâncărurile grase și care necesită mult timp pentru a le pregăti, atunci află cum poți pregăti o super rețetă de pui cu orez mexican, exact ca bucătarii emisiunii „Chefi la cuțite”!
Inspirație, creativitate și preparate adaptate unei mese în aer liber, acestea au fost coordonatele culinare ale primului battle între familii, în sezonul special Chefi la cuțite.
Presiune mare seara trecută în bucătăria de la Chefi la Cuţite. Şi încă şi mai mare a fost pofta juraţilor! Vedetele Observator au fost în juriu la Chefi la Cuțite, la primul battle al sezonului special.
Vedetele Observator, în juriu la "Chefi la Cuțite"
Miercuri, 29.05.2019, 12:42
Emoţii mari pentru cele trei familii care au intrat aseară, alături de chefii Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu în bucătăria Chefi la cuţite, în primul battle al sezonului special. Războiul culinar a fost împărţit în două probe, iar bucătarii în tunici roşii, coordonaţi de chef Cătălin Scărlătescu, au fost cei care au câştigat această primă etapă. În prima probă de marţi seară, familiile au fost provocate să pună în faţa juraţilor, reporterilor şi prezentatorilor Observator preparate specifice unui picnic, demne de standardul dish-urilor Chefi la cuţite.
Cătălin Scărlătescu, Sorin Bontea și Gina Pistol fac dezvăluiri din noul sezon al celebrului show culinar Chefi la cuțite.
Miercuri, 29.05.2019, 00:58
Primul battle din sezonul special Chefi la cuțite, destinat familiilor, aduce și prima echipă finalistă: Familia Dinh, aliații roșii ai lui chef Scărlătescu, merge în finală.