Dacia renunţă la diesel. Astăzi a fost prezentată oficial noua generaţie a modelelor Logan şi Sandero, iar motoarele pe motorină au dispărut. În România vor ajunge peste câteva săptămâni, iar preţurile nu au fost încă anunţate.
Marti, 29.09.2020, 19:22Deși ar fi trebuit ca prețurile la pompă să scadă considerabil, șoferii nu au scos mai puțini bani din buzunare în anul 2020. La predarea mandatului, Guvernul PLN condus de către Ludovic Orban, în luna noiembrie a anului 2019, promitea scăderea accizei la combustibil ca pe una din măsurile economice de tip liberal, menită să scadă "povara" fiscală.
Vineri, 05.06.2020, 12:15Se discută posibila modficare a prețurilor carburanților auto! Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței și Niculae Havrileț, secretarul de stat în Ministerul Economiei, consideră că operatorii trebuie să aibă posibilitatea să modifice prețurile atât timp cât nivelul de preț respectă plafonul stabilit prin ordonanță.
Miercuri, 29.04.2020, 10:55Conform unui studiu cu date publicate de European Commission’s Oil Bulletin, România are cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană atât la benzină, cât și la motorină. Astfel, preţul mediu al benzinei din România, de 1,07 euro/litru, este sub cel din Bulgaria (1,11 euro/litru), Ungaria (1,14 euro) sau Polonia (1,15 euro).
Luni, 24.02.2020, 15:57Primăria din Roma a anunţat luni o interdicţie temporară de circulaţie privind mașinile diesel. Aceasta va intra în vigoare de marţi.
Marti, 14.01.2020, 07:43Soferii sunt în culmea fericirii! O măsură mult-așteptată pentru cei care au mașini diesel și pe benzină este în curs de desfășurare.
Joi, 28.11.2019, 08:53Românii au început să renunţe la maşinile diesel. După ce s-a anunţat că maşinile pe motorină vor fi retrase din circulaţie în următorii 10 ani, piaţa autohtonă a început să se orienteze tot mai mult către motoarele cu propulsie...
Sambata, 14.09.2019, 09:57Interdicțiile continuă în cazul mașinilor pe motorină, iar România pare să fie următoarea țară luată în vizor. După valul de măsuri drastice luate de țările din Vestul Europei, Curtea Europeană de Justiţie ar putea fi sesizată în cazul României şi a altor 8 ţări din Uniunea Europeană.
Luni, 21.01.2019, 10:14Posesorii de automobile diesel și pe benzină care generează noxe peste anumite limite vor plăti între 1.000 euro și 2.000 de euro. Măsura se aplica din martie.
Marti, 08.01.2019, 09:19Proprietarii de mașini diesel care se află în această țară trec prin momente de tensiune pentru că în curând niciunul dintre orașe nu va mai permite mașinile disel care poluează pe străzi
Luni, 07.01.2019, 13:54Scandalul emisiilor diesel va costa Volkswagen 5,5 miliarde de euro în 2018 şi aproximativ 2 miliarde de euro în 2019, a declarat directorul financiar Frank Witter săptămânalului german Boersen-Zeitung, citat de Reuters.
Sambata, 22.12.2018, 16:43Din benzinării vine în sfârşit o veste bună. Benzina s-a ieftinit semnificativ şi a ajuns la cel mai mic preţ din acest an. Şi motorina costă mai puţin, dar diferenţa între cele două tipuri de combustibil rămâne una importantă.
Vineri, 07.12.2018, 19:32Dezbaterile despre autoturismele diesel au iscat isterie la nivel mondial. Într-un comentariu publicat de Deutsche Welle, Henrik Böhme a vorbit despre ingredientele necesare distrugerii unui domeniu cheie şi a libertăţii individuale.
Sambata, 27.10.2018, 14:02Lumea proprietarilor de mașini este într-o continuă fierbere în ultimele săptămâni. În urma scandalului provocat de descoperirea unui nou dispozitiv de manipulare a emisiilor poluante ale automobilelor cu motoare diesel, Ministerul German al Transporturilor a decis rechemarea în service a peste 100.000 de mașini.
Marti, 16.10.2018, 09:10Parlamentul european a votat o lege care prevede reducerea medie a emisiilor auto cu 40% până în 2030. Votul este criticat de industria auto care spune că ținta este agresivă și va duce la concedieri masive în domeniu, , legea propunându-și să accelereze adoptarea mașinilor electrice.
Joi, 04.10.2018, 10:11Potrivit Directivei europene 2014/94/UE, vânzătorii de carburanți și producătorii auto sunt obligați să modifice marcarea carburanților auto pentru toate categoriile: benzină, motorină, vehicule hibride sau GPL.
Luni, 01.10.2018, 17:53Compania a anunţat că încetează producţia maşinilor cu motor diesel, pentru a se concentra pe cele cu benzină, propulsie electrică şi hibridă. Clienţii care folosesc, deja, Porsche cu motor diesel vor continua să beneficieze de serviciile...
Luni, 24.09.2018, 07:35Scandalul izbucnit pe tema motoarelor diesel este departe de a se fi încheiat, iar Germania a luat o decizie drastică. Mai exact, mașinile cu motoare diesel Euro 5 de la VW care nu participă la campania de rechemare riscă să fie radiate.
Sambata, 18.08.2018, 14:29Amenda a fost impusă de anchetatorii germani, pentru supravegherea deficitară a departamentul de dezvoltare a motoarelor. Ca urmare, au fost puse în circulaţie peste 10 milioane de vehicule cu motoare diesel şi programe ilegale de falsificare a...
Joi, 14.06.2018, 08:02Câte 20 de milioane de dolari a primit fiecare dintre ei ca să joace în noi proiecte cinematografice. Sunt depăşiţi doar de britanicul Daniel Craig, care va relua pentru a cincea oară rolul lui James Bond. Pentru pelicula care va fi lansată în...
Joi, 10.05.2018, 08:11În Roma, capitala Italiei și unul dintre cele mai aglomerate orașe din Europa, vor fi interzice maşinile diesel în centru. În Germania, autoritățile sunt pe cale să ia aceleași măsuri după ce justiția germană a permis orașelor să interzică automobilele pe motorină.
Joi, 01.03.2018, 18:23Apar din ce în ce mai multe zvonuri cu privire la interzicerea în marile oraşe a maşinilor cu motor diesel. Din păcate, în Germania deja a fost aprobată această lege, 15 milioane de şoferi fiind afectaţi
Miercuri, 28.02.2018, 09:28Ai o mașină diesel și îți dorești să îi prelungești viață? Îți prezentăm câteva sfaturi pe care nu le vei primi niciodată din partea mecanicului tău.
Joi, 12.10.2017, 15:31Stăpânul câinelui polițist care a murit în timpul asaltului de la Saint-Denis, fapt intens mediatizat care i-a emoționat pe mulți internauți, a povestit evenimentele la postul de radio francez RMC. Polițistul, care a preferat să rămână anonim, a explicat împrejurările care au dus la moartea câinelui său, Diesel, o femelă de ciobănesc belgian aparținând RAID (unitate de elită franceză).
Luni, 23.11.2015, 16:36Guvernul de la Moscova se străduieşte să-şi exprime, pe toate căile, solidaritatea cu Franţa lovită de atacul terorist de la Paris. Ministerul rus de interne a oferit poliţiei franceze un pui de câine menit să-l înlocuiască pe Diesel,...
Duminica, 22.11.2015, 08:56Câinele poliţist care a murit în timpul asaltului de la Saint-Denis este erou în lumea întreagă. Sacrificiul său a generat zeci de mii de mesaje de simpatie pe reţelele sociale. Oamenii au postat imagini ale propriilor lor câini, în timp ce...
Joi, 19.11.2015, 19:39În fiecare zi, cel puțin un artist sau o trupă își lansează o nouă piesă, însă mulți dintre ei aleg să organizeze evenimente deosebite, în cadrul cărora să-și prezinte noul single.
Miercuri, 26.02.2014, 13:39Ascultă aici cel mai nou single semnat Diesel - "Absolvent"!
Miercuri, 26.02.2014, 09:24Tridentul Maserati este un sinonim al performantei impachetate in cel mai rafinat stil italian si o legenda vie in lumea sporturilor cu motor. Dar criza se pare ca isi spune cuvantul si in acest caz. Urmand exemplul Porsche si Jaguar si uitandu-se, probabil, la cifrele BMW si Mercedes, care vand limuzine diesel pe banda rulanta, contructorul prezinta la Salonul Auto de la Frankfurt (IAA) 2013 primul "tractor" - Quattroporte diesel. Mai bine il faceau hibrid sau plug-in hibrid... Asa, ce mai ramane? Pe cand Rolls Royce diesel?
Miercuri, 11.09.2013, 11:24Le vand sau nu, masinile pe motorina au devenit o adevarata problema pentru proprietari. Timbrul de mediu este cu aproape 1.000 de euro mai scump pentru acest tip de combustibil. Taxa se calculeaza diferit, iar motoarele diesel au tras lozul necastigator. Taxa este, in unele cazuri, chiar si de doua ori mai mare
Miercuri, 20.02.2013, 20:35Le vand sau nu, masinile pe motorina au devenit o adevarata belea pentru proprietari. Timbrul de mediu este cu aproape o mie de euro mai scump pentru acest tip de combustibil. Taxa se calculeaza diferit, iar motoarele diesel au tras lozul necastigator.
Miercuri, 20.02.2013, 19:30Statul s-a lipit de banii nostri, ca marca de scrisoare. Acum este oficial. Timbrul de mediu va intra in vigoare de luna viitoare. Noua forma aprobata astazi de Guvern ii va obliga pe proprietarii de masini diesel sa plateasca mai mult. Taxa va fi si mai mare pentru Euro 3 si Euro 4
Marti, 19.02.2013, 19:54SUV-ul Cayenne a fost primul Porsche din istorie ce a primit sub capota un motor diesel, "miscarea" fiind privita drept o blasfemie de pasionatii marcii obisnuiti cu turele inalte si performantele motoarelor aspirate, turbo si bi-turbo. Timpul a trecut insa si diesel-ul de 3.0 litri si 245 CP si-a facut treaba pe timp de criza, rotunjind atat buzunarele companiei. cat si pe cele ale proprietarilor, prin prisma consumului redus de carburant. Dar pentru unii dezamagirea celor 245 CP inhamati sa traga peste doua tone a ramas. Prin urmare, constructorul german s-a decis sa scoata Cayenne S diesel, un SUV despre care sa nu se mai poata spune ca nu e Porsche.
Miercuri, 12.09.2012, 19:22Hatchback-ul GTC BiTurbo este cel mai performant diesel din gama Astra a producatorului german. Gandeste-te la el ca la un OPC in varianta diesel...
Luni, 03.09.2012, 12:49Trident Iceni accelereaza de la 0 la 100 km/h in 3,7 secunde si poate consuma, in regim de croaziera, 4,1 litri la suta de kilometri. Ah, si este... diesel.
Joi, 23.08.2012, 11:59Opel-ul Astra are traditie in ceea ce priveste versiunile cu veleitati sportive, "povestea" incepand inca de pe vremea "stramosului" Kadett GSI (1988) si a primei generatii Astra GSI. Apoi, o data cu introducerea Astra-ului "G" s-a trecut la acronimul OPC, valabil si in ziua de astazi. Nicioadata nu s-a vorbit insa despre diesel, pana acum, cand constructorul de Russelsheim a fluierat in biserica tractoarelor si a decis sa imprumute de la Insignia unitatea 2.0 BiTurbo CDTI, cu o putere de 195 CP si un cuplu maxim de 400 Nm, si s-o introduca sub capota lui Astra "J". Motorul va fi disponibil pe versiunile de caroserie hatchback, Sport Tourer (break) si GTC.
Joi, 02.08.2012, 16:59Vehiculele care circula pe baza de motorina sunt un pericol pentru sanatate, conform unei anchete publicate in cotidianul francez "Le Parisien". Studiile arata ca particulele emise de aceste motoare ar putea fi responsabile de moartea a peste 40.000 de persoane pe an.
Joi, 07.06.2012, 00:00Chiar si cei mai cunoscuti producatori de autoturisme au scos pe piata modele cu care nu au putut sa se mandreasca. Jurnalistii de la Main Street au realizat un top al celor mai proaste masini scoase la vanzare pana acum.
Marti, 13.03.2012, 00:00BMW a pus sub capota SAC-ului (Sports Activity Coupe) X6 M50d si a Seriei 5 M550d cel mai puternic propulsor L6 Tri-turbo de 3.0 litri diesel, care dezvolta 381 CP si un cuplu maxim impresionant de 740 Nm. De ce trei si nu doua turbine? Explica tot BMW.
Luni, 27.02.2012, 00:00Prima fotografie cu KIA Cee'd a fost publicata de compania producatoare pe site-ul de socializare Facebook.
Marti, 10.01.2012, 00:00In limbajul popular "dambovitean", Jeep este considerat un sinonim pentru orice masina cu look sau capacitati de off-roader, la fel cum se poarta si "Adidasii Nike". Jeep este insa numai unul, de la producerea primului vehicul de teren Willys (1941) si pana in prezent, cand gama cuprinde modele 4x4 pentru toate gusturile, de la redutabilul urmas al lui Willys, Wrangler, si pana la SUV-ul compact Compass, croit parca special pe gustul europenilor.
Duminica, 18.12.2011, 00:00Din atelierul celor de la Senner au iesit mai multe modele Audi, iar cateva exemple mai recente ar fi Q5 sau A5 Sportback. Nu stim daca alegerea recenta a fost facuta in ordine alfabetica, dar stim ca germanii s-au apucat mai recent sa modifice un BMW, mai exact un X6 xDrive40d.
Marti, 06.12.2011, 00:00Zvonurile aparitiei primului "M" diesel si a utilizarii, in premiera de catre BMW, a tehnologiei de supraalimentare cu trei turbine, incep sa se inteteasca. Iar "tractorul" de arat autostrada pare din ce in ce mai aproape de realitate.
Joi, 24.11.2011, 00:00De azi, OMV Petrom a scumpit benzina si motorina. Pretul unui litru de benzina a fost majorat cu 6 bani, iar cel de motorina cu 12 bani. Odata cu aceasta noua majorare de pret, motorina devine mai scumpa decat benzina.
Marti, 18.10.2011, 00:00Odata cu lansarea modelului Cruze hatchback, Chevrolet intra in forta pe piata competitiva a segmentului de autovehicule compacte, alaturi de nume grele precum KIA Ceed, Hyundai i30, Citroen C4 si Volkswagen Golf. Cruze hatchback ofera clientilor stilul si versatilitatea unui autovehicul cu cinci usi, pastrand calitatile mult apreciatului model sedan. Pretul de pornire al Cruze-ului hatchback este de 9.550 de euro, cu TVA si primele de casare incluse.
Luni, 12.09.2011, 00:00Lansata in urma cu un an, cea de-a treia generatie Focus are parte si de o varianta de caroserie break, menita sa acopere micile nevoi utilitare ale unei familii. De altfel, fata de modelul de baza, diferentele de design sunt inexistente, cu exceptia geamurilor laterale din spate, modificate de portbagajul mai mare, specific clasei.
Sambata, 10.09.2011, 00:00Este de inteles ca la IAA Frankfurt Motor Show 2011 toate privirile se vor indrepta catre modele 911 Carrera si 911 Carrera S, dar germanii mai au ceva de aratat pe undeva… tot important. Este vorba de lansarea primului model Panamera Diesel, care a fost anuntat inca de la inceputul acestui an.
Joi, 01.09.2011, 00:00Cursa nebuna pentru downsizing naste monstri! Potrivit unor surse BMW, citate de Bimmer Today, un site al pasionatilor de "bavareze", constructorul german pregateste un motor diesel de 3.0 litri, supraalimentat cu, ATENTIE (!!!), trei turbine, ce va dezvolta 350-400 CP.
Joi, 14.07.2011, 00:00Posesorii de masini echipate cu motor diesel prevazut cu filtru de particule vor plati o taxa auto cu 25% mai mica, se mentioneaza in proiectul de lege privind modificarea taxei auto, postat pe site-ul Ministerului Mediului si Padurilor (MMP).
Miercuri, 22.06.2011, 00:00Mercedes-Benz a prezentat oficial poze cu noul ML, a carui lansare va avea loc in toamna, la Frankfurt. Daca modelul actual arata de parca zici ca a fost construit special pentru vreun seic paranoic, modelul 2012 si-a mai rotunjit liniile, etaland o postura mai eleganta.
Miercuri, 08.06.2011, 00:00