Episodul 26 al sezonului 8 Asia Express - Drumul Eroilor, din data de 20 octombrie 2025. După probe foarte grele, Irina Fodor anunță cine a câștigat imunitatea mare. Anda Adam și soțul ei sunt cei care au ajuns primii la ea, astfel au imunitate.
În cele peste opt decenii de la apariția primului vaccin antigripal, au apărut numeroase controverse și temeri legate de compoziția și siguranța sa. Unele persistă și astăzi, chiar dacă formulele moderne sunt testate mult mai riguros. Află ce conține vaccinul antigripal și cât e de sigur.
Joi, 16.10.2025, 10:05
Ediția din 14 octombrie 2025 a emisiunii Super Neatza Cu Răzvan și Dani. Medicul Anca Hâncu ne spune care sunt alimentele care ne oferă energie și imunitate toamna.
Pe măsură ce se apropie frigul și răcelile devin mai frecvente, imunitatea celor mici este pusă la încercare. Plantele medicinale și produsele apicole sunt folosite de generații în acest scop. Iată care sunt cele mai eficiente remedii pentru imunitate la copii.
Marti, 23.09.2025, 10:01
Ceaiul din rădăcină de ghimbir este benefic pentru digestie, metabolism și imunitate. Totuși, pentru a beneficia pe deplin de efectele sale, este important să știi cum se prepară și se consumă corect. Află când se bea ceaiul de ghimbir: dimineața sau seara?
Duminica, 17.08.2025, 10:01
Consumul de usturoi dimineața, înainte de micul dejun, este o practică veche în medicina populară. Se crede că, pe nemâncate, compușii activi din usturoi sunt absorbiți mai eficient și au efecte mai puternice. Află care sunt potențialele beneficii ale consumului de usturoi pe stomacul gol.
Marti, 29.07.2025, 09:35
Imunitatea are rolul de a-ți proteja organismul împotriva agenților externi dăunători. Anumite plante pot îmbunătăți diferite aspecte ale sănătății, inclusiv starea căilor respiratorii. Citește despre plante medicinale pentru sănătatea sistemului respirator.
Joi, 19.06.2025, 08:05
Siropul de soc este un preparat apreciat atât pentru aroma sa plăcută, cât și pentru efectele benefice asupra sănătății. El poate fi consumat ca băutură naturală răcoritoare, dar și ca tonic pentru organism. Iată cum se prepară cel mai bun sirop din flori de soc și ce beneficii are.
Luni, 16.06.2025, 09:35
Sistemul imunitar poate fi susținut cu ajutorul unei alimentații echilibrate, care include substanțe nutritive esențiale pentru funcționarea acestuia. Anumite amestecuri pot fi utile în ce privește prevenirea bolilor. Citește despre vitamina C combinată cu zinc și seleniu.
Marti, 15.04.2025, 12:16
Pe măsură ce temperaturile scad și sezonul răcelilor își face simțită prezența, un sistem imunitar puternic devine esențial pentru a rămâne sănătos și a face față virusurilor și bacteriilor.
Luni, 04.11.2024, 15:51
Dovleacul este leguma emblematică a sezonului. Prepară o supă cu iz exotic care să te protejeze de răcelile de sezon.
Miercuri, 16.10.2024, 18:13
O nutriționistă a dezvăluit rețeta de supă pentru imunitate, ce te poate ajuta să ai un sistem imunitar puternic, capabil să țină răcelile, gripele și infecțiile la distanță. Descoperă ce ingrediente îți trebuie și cum se face acest supliment pentru un sistem imunitar puternic la adulți și copii.
Vineri, 11.10.2024, 17:16
Episodul 3 al sezonului 7 Asia Express - Drumul Zeilor, din data de 3 septembrie 2024. După o luptă acerbă pentru amuletă, Irina Fodor a anuntat echipa câștigătoare. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv au câștigat amuleta.
Episodul 3 al sezonului 7 Asia Express - Drumul Zeilor, din data de 3 septembrie 2024. Betty Salam trece prin clipe cumplite. Ea și Cătălin Vișănescu au ajuns a treia echipă la Irina Fodor, dar nu pot participa la amuletă din cauza piciorului...
Episodul 3 al sezonului 7 Asia Express - Drumul Zeilor, din data de 3 septembrie 2024. Concurenții au parte de multe aventuri. Irina Fodor le-a spus cine a câștigat imunitatea, dar și în ce constă avantajul. Adrian Nartea și Cosmin Vîjeu au...
În ultimii ani, conștientizarea importanței menținerii unui sistem imunitar puternic a crescut considerabil. În acest context, suplimentele alimentare au devenit din ce în ce mai populare ca modalitate de întărire a imunității și de menținere a sănătății generale. Este esențial să înțelegem care sunt aceste suplimente și cum pot ele să ne ajute să ne menținem sănătatea.
Joi, 16.05.2024, 11:25
Ieri seară, la America Express, Laura Giurcanu și Sânziana Negru au câștigat dificilul joc de amuletă cu probe inspirate din misiunile de salvare ale pompierilor.
În această seară, de la ora 21:00, la Antena 1 începe etapa semifinală pe Drumul Soarelui. Patru echipe au mai rămas în lupta pentru marele trofeu și marele titlu al acestui sezon, iar diseară competiția se complică, pentru că Irina schimbă mecanismul cursei cu reguli noi.
Victoria din ediția de aseară America Express le-a adus lui Aris și Alexiei Eram imunitatea mică, la pachet cu biletele pentru Argentina, ultima țară de pe Drumul Soarelui. Aventura continuă cu o seară plină de adrenalină și emoții: din patru echipe, trei vor pleca în cursa pentru ultima șansă.
În episodul unsprezece din sezonul 5 MediCOOL, doctorul Mihail Pautov a vorbit despre efectele consumului de lapte, despre intoleranța la lactoză și despre cum poate fi combătută aceasta. Iată câteva sfaturi utile pentru a înțelege care sunt avantajele și dezavantajele consumului de lapte.
În episodul zece din sezonul 5 MediCOOL, doctorul Mihail Pautov a vorbit despre imunitate, alergii și intoleranțe. Iată câteva sfaturi utile pentru a rămâne cât mai rezilienți în fața bolilor!
Episodul 10 de la MediCOOL - Sezonul 5, din 28 octombrie 2023. Medicul Mihail Pautov și Ovidiu Berghi, medic alergologie-imunologie, vorbesc despre imunitatea. Iată cum ne creștem imunitatea.
În ediția din 27 ianuarie 2023 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani, Bogdan Chiriac, producător de gustări sănătoase, prezintă mixuri de gustări sănătoase alcătuite din nuci sau fructe uscate, care ajută la prevenirea problemelor de...
Flurona este numele pe care specialiștii l-au dat dublei infecții cu gripă și Covid, care a fost descoperită în Israel. Experții se tem că flurona poate deveni o problemă serioasă, mai ales în timpul lunilor de iarnă, când tind să crească cazurile de gripă.
Marti, 10.01.2023, 11:26
Ediția din 10 ianuarie 2023 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Simona Carniciu, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice, doctor în științe medicale, îți spune cum să îți crești imunitatea.
În ediția din 12 decembrie 2022, de la Neatza cu Răzvan și Dani, dr. Ilinca Tranulis, medic pediatru și specialist în lactație, ne ne spune totul despre imunitatea copiilor. Cum ajutăm sistemul imunitar al celor mici
În ediția din 6 decembrie 2022, de la Super Neatza, Iuliana Dabija, specialist în nutriție și psihonutriție, ne spune ce putem mânca dimineața în perioada postului ca să nu ne scadă imunitatea.
În ediția din 5 octombrie 2022 de la Super Neatza cu Răzvan și Dani, Cristian Mărgărit, nutriționist, care sunt alimentele pentru susținerea imunității.
În episodul 27 al emisiunii Chefi fără limite, din 20 aprilie 2022, Nu a fost deloc ușor nici să culeagă frunzele de aloe, dar nici să nle curețe și să transforme pulpa în suc. Textura gelatinoasă a plantei a dat bătăi de cap tuturor și...
În episodul 26 al emisiunii Chefi fără limite, din 19 aprilie 2022, Emoțiile au fost mari și s-au împărtășit păreri și experiențe, apoi s-au pus pe masă portofelele cu banii câștigați. Verzii au câștigat 96,80 de euro, cei din echipa...
În episodul 25 al emisiunii Chefi fără limite, din 18 aprilie 2022, rând pe rând, jurații acestei ediții au venit alături de Irina Fodor și au spart farfuriile, exprimându-și astfel votul pentru echipa a cărei farfurie a impresionat cel mai...
În episodul 25 al emisiunii Chefi fără limite, din 18 aprilie 2022, unul dintre cele mai tensionate momente a fost acela în care s-a aflat câte puncte a obținut fiecare echipă. La proba cartofilor tăiați în formă de acordeon, echipa mov a...
În episodul 21 al emisiunii Chefi fără limite, din 6 aprilie 2022, jurații greci au primit preparatele și au gustat cu multă atenție, analizând nu doar aspectul, ci și ingredientele folosite, aspectul și modul de îmbinare al aromelor. Între...
În episodul 21 al emisiunii Chefi fără limite, din 6 aprilie 2022, cronometrul a pornit și tigăile au fost imediat puse la încins. Concurenții și-au făcut luat imediat ingredientele de care aveau nevoie și s-au pus pe gătit. Emoțiile au...
În episodul 20 al emisiunii Chefi fără limite, din 5 aprilie 2022, în a două zi petrecută la Mani, în cel de-al șaptelea stage din emisiunea Chefi fără limite de la Antena 1, concurenții din cele trei echipe s-au întrecut la probe pentru...
În episodul 14 al emisiunii Chefi fără limite, din 22 martie 2022, deși scorul a fost destul de strâns la început, una dintre echipe a reușit să adune ceva mai multe voturi. Emoțiile au fost mari și toți au urmărit cu sufletul la gură...
În episodul 13 al emisiunii Chefi fără limite, din 21 martie 2022, pentru a obține imunitatea individuală, cele trei echipe trebuie să pregăteacă un dish inspirat din ingredientele pe care le-au descoperit în prima zi din cel de-al cincilea...
În cel de-al VIII-lea episod de Chefi fără limite, din 8 martie 2022, verdictul final a fost dat de localnicii invitați să deguste preparatele. Echipele au trecut prin probe de foc și au întâmpinat dificultăți pe parcurs. Nimeni nu se...
În cel de-al șaptelea episod de Chefi fără limite, din 7 martie 2022, numărătoarea inversă a început și verdictul a fost dat. Confruntarea culinară a zilei a ajuns la final, iar ultimele momente sunt guvernate de panica chefilor care își...
În ediția din 6 decembrie, de la Neatza cu Răzvan și Dani, Ilinca Tranulis, medic pediatru specialist, ne spune cum clădim imunitatea la cei mici: Copilul își clădește sistemul imunitar încă din burtică mamei... Părinții pot doar să-i...
În ediția 27 al sezonului 4, de la Asia Express - Drumul Împăraților, din 1 noiembrie 2021, Cuza și Emi s-au bucurat din plin de o nouă victorie pe Drumul Împăraților. Băieții de la Noapte Târziu au câștigat cea de-a doua Imunitate din...
Ediția Asia Express - Drumul Împăraților de luni seară, 18 octombrie 2021, a stabilit ordinea clasamentului. O primă echipă a obținut imunitatea și și-a asigurat pașaportul de trecere către țara și etapa următoare. Mihai și Elwira Petre sunt primul cuplu de vedete ce va concura mai departe pe Drumul Împăraților, în Georgia, iar pentru restul lupta acerbă pentru cele două imunități rămase continuă. Show-ul a fost lider de audienţă.
După o cursă presărată de provocări în frumoasa Cappadocia, o echipă a ieșit învingătoare și a obținut a doua imunitate a etapei.
După o cursă dificilă, cei mai rapizi, atenți și norocoși concurenți au obținut prima imunitate a celei de-a patra etape Asia Express.
În cursa pentru Imunitate din ediția 15 Asia Express concurenții au parte de noi provocări. Pentru a ajunge la Irina Fodor, a fost nevoie de un efort foarte mare din partea acestora.
Concurenții Asia Express au parte de o cursă plină de provocări cărora încearcă să le facă față, pentru a obține mult dorita imunitate. În ediția 15 de Asia Express, Eliza și Cosmin Natanticu au întâlnit o tânără care i-a ajutat enorm la una dintre probe.
În ediția a opta de Asia Express, concurneții au luptat pentru imunitate, însă doar o echipă a reușit să o obțină.
Concurneții au avut o cursă grea în ediția cu numărul 7 de Asia Express, iar cei mai rapizi și atenți au obținut imunitatea.
Apa, soarele, sucurile de legume și exercițiile fizice ne ajută să avem o imunitate crescută.
Au apărut primele reacţii adverse grave după vaccinare. Un medic din Vâlcea a ajuns la spital după ce nu şi-a mai putut controla o parte a feţei, iar un rezident din Cluj spune că a avut o pareză temporară pe partea stângă a corpului.
Vineri, 05.02.2021, 13:54