Antena Căutare

Articole despre independenta

"Dumnezeu binecuvântează America" în fiecare zi, din 1973 și până în prezent. De ce?

"Dumnezeu binecuvântează America" în fiecare zi, din 1973 și până în prezent. De ce?

4 iulie, o zi importantă în istoria celei mai mari puteri economice din lume. Pentru Statele Unite ale Americii această dată este un simbol al realizării democrației și unității în diversitate.

Vineri, 04.07.2014, 12:21
Patru iulie, ziua care a schimbat lumea! America îşi câştiga Independenţa

Patru iulie, ziua care a schimbat lumea! America îşi câştiga Independenţa

4 iulie 1776, o dată care avea să rămână pentru totdeauna în istorie! Delegații celor 13 Colonii s-au întâlnit la Philapelphia pentru a decide poziția pe care o vor adopta față de Marea Britanie.

Joi, 03.07.2014, 23:42
Referendum Ucraina: 90% din voturi pentru independenta

Referendum Ucraina: 90% din voturi pentru independenta

Liderii separatişti din Doneţk se laudă că aproape 90 la sută dintre localnici au votat pentru independenţă la referendumul de ieri. Rezultatul nu e luat însă în considerare nici de Kiev, nici de uniunea europeană, care consideră votul ilegal.

Luni, 12.05.2014, 06:59
Transnistria cere Rusiei recunoaşterea INDEPENDENŢEI şi alipirea!

Transnistria cere Rusiei recunoaşterea INDEPENDENŢEI şi alipirea!

Parlamentul de la Tiraspol a votat, în unanimitate, o solicitare către Duma de Stat, Consiliul Federaţiei şi preşedintele Vladimir Puţin în vederea recunoaşterii independenţei regiunii transnistriene şi alipirii la Rusia

Miercuri, 16.04.2014, 15:02
Locuitorii provinciei spaniole Catalonia au format un lant uman de 400 de kilometri

Locuitorii provinciei spaniole Catalonia au format un lant uman de 400 de kilometri

Provincia spaniola Catalonia si-a reafirmat, intr-un mod spectaculos, aspiratia spre independenta, cu ocazia sarbatorii sale nationale. Sute de mii de oameni au format un lant uman de 400 de kilometri, de la frontiera de nord pana la cea de sud a...

Joi, 12.09.2013, 07:22
Bogdan Vladau, atras de independenta Lorenei

Bogdan Vladau, atras de independenta Lorenei

Bogdan Vladau este incantat de independenta si veselia Lorenei.

Joi, 25.07.2013, 21:52
Croatia, al 28-lea membru al UE

Croatia, al 28-lea membru al UE

Croatia a devenit, azi-noapte, al 28-lea stat al Uniunii Europene. Zeci de mii de oameni au sarbatorit evenimentul istoric, survenit la 22 de ani de la proclamarea independentei fata de fosta Iugoslavie.

Luni, 01.07.2013, 06:49
Romanii au petrecut de Ziua Europei

Romanii au petrecut de Ziua Europei

Cu ocazia zilei de 9 Mai, romanii au petrecut din doua motive: Ziua Europei si Ziua Independentei de stat

Vineri, 10.05.2013, 10:37
Catalanii, mai aproape de independenta

Catalanii, mai aproape de independenta

Catalanii au facut inca un pas spre independenta. Chiar daca in urma alegerilor pentru parlamentul autonom partidul nationalist moderat a pierdut cateva mandate, numarul alesilor care militeaza pentru independenta a crescut. Asta pentru ca pe locul al...

Luni, 26.11.2012, 07:31
The Industry Awards 2012, Premiile care stabilesc trendurile multimedia

The Industry Awards 2012, Premiile care stabilesc trendurile multimedia

A mai ramas o saptamana la dispozitia impatimitilor de media in care pot vota nominalizatii la The Industry Awards. Pana pe 28 noiembrie, publicul poate vota in continuare accesand http://awards.theindustry.ro/ unde pot castiga invitatii la eveniment sau premiile saptamanale, constand in vouchere in valoare totala de 3000 de euro, oferite de magazinul online clickshop.ro, garantat de Romtelecom.

Joi, 22.11.2012, 16:51
Un orasel din Catalonia refuza sa mai plateasca taxe autoritatior centrale din Spania

Un orasel din Catalonia refuza sa mai plateasca taxe autoritatior centrale din Spania

Un orasel din Catalunia a pus, deja, in practica intentia liderilor provinciei de a dobandi independenta fata de Spania. Consiliul local din Gallifa a anuntat ca nu va mai transfera impozitele colectate la Madrid, ci le va trimite agentiei fiscale catalane, de la Barcelona.

Joi, 22.11.2012, 10:02
Romania, 2012: popa fura racla, femeia de serviciu face injectii

Romania, 2012: popa fura racla, femeia de serviciu face injectii

Tanti Leana baga antitetanos la greu, pentru ca medicii tre' sa faca fata la sapte localitati si nu mai au vreme, iar Sandi Mehedintu, cunoscut tuturor drept "popa de la Revolutie", "sperie" moastele Sfintei Mucenite Ecaterina

Vineri, 19.10.2012, 11:45
Ministrul de externe de la Tiraspol, Nina Stanski: "Transnistria nu poate fi decat independenta"

Ministrul de externe de la Tiraspol, Nina Stanski: "Transnistria nu poate fi decat independenta"

Pretinsul ministru de externe de la Tiraspol, Nina Stanski, sustine ca obiectivul primordial al administratiei transnistrene este consolidarea independentei regiunii. Declaratia Ninei Stanski vine la doar cateva zile dupa ce ambasadorul cu misiuni speciale al Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova, Serghei Gubarev, a spus ca Rusia ar putea recunoaste dreptul la autodeterminare al Transnistriei, in anumite conditii.

Miercuri, 17.10.2012, 13:08
Serbia va renunta la integrarea in UE daca va fi obligata sa recunoasca independenta regiunii Kosovo

Serbia va renunta la integrarea in UE daca va fi obligata sa recunoasca independenta regiunii Kosovo

Serbia va renunta la integrarea in Uniunea Europeana, daca va fi obligata de Bruxelles sa recunoasca independenta Kosovo, a declarat presedintele Tomislav Nikolici, citat de Mediafax.

Marti, 16.10.2012, 18:10
Scotia e tot mai aproape de independenta. Premierul David Cameron si-a dat acordul pentru un referendum in 2014

Scotia e tot mai aproape de independenta. Premierul David Cameron si-a dat acordul pentru un referendum in 2014

Scotia face un pas important spre obtinerea independentei, premierul britanic David Cameron dandu-si acordul in privinta unui referendum pe aceasta tema. Intelegerea va fi parafata astazi, atunci cand este programata o intrevedere la Edinburgh intre Cameron si premierul scotian Alex Salmond.

Luni, 15.10.2012, 17:58
Un sat din Rusia si-a declarat independenta si vrea in UE

Un sat din Rusia si-a declarat independenta si vrea in UE

Locuitorii unui sat din apropiere de Moscova sfideaza puterea de la Kremlin si s-au declarat republica independenta. Oamenii vor acum sa inceapa procedurile de aderare la Uniunea Europeana.

Marti, 09.10.2012, 08:10
Un sat din Rusia si-a declarat independenta si vrea in UE

Un sat din Rusia si-a declarat independenta si vrea in UE

Oamenii dintr-un sat din apropiere de Moscova sfideaza puterea de la Kremlin. S-au declarat republica independenta si vor sa intre in Uniunea Europeana. Motivul ar fi ca autoritatile au construit, pe terenul satului, o sosea cu taxa de acces, fara sa...

Marti, 09.10.2012, 06:45
Catalanii vor sa se rupa de Spania! Ei cer independenta regiunii

Catalanii vor sa se rupa de Spania! Ei cer independenta regiunii

Peste 1,5 milioane de oameni au manifestat, marti, la Barcelona, pentru independenta Cataloniei, marea provincie din nord-estul Spaniei. A fost cea mai mare manifestatie din oras de la cea din 1977, cand s-a cerut autonomia regiunii, obtinuta intre timp. Miscarea pentru independenta a luat amploare pe fondul crizei economice, care a adus Catalonia aproape de faliment.

Miercuri, 12.09.2012, 08:58
Catalanii vor sa se rupa de Spania

Catalanii vor sa se rupa de Spania

Un milion 500.000 de oameni au manifestat, ieri, la Barcelona, pentru independenta Cataloniei, marea provincie din nord-estul Spaniei. A fost cea mai mare manifestatie din oras de la cea din 1977, cand s-a cerut autonomia regiunii, obtinuta intre timp....

Miercuri, 12.09.2012, 07:41
27 august 1943: A murit maresalul Constantin Prezan

27 august 1943: A murit maresalul Constantin Prezan

Maresalul Constantin Prezan a incetat din viata pe 27 august 1943 la conacul sa de la Schinetea, judetul Vaslui. Erou al Razboiului de Intregire, membru de onoare al Academiei Romane, a fost Sef al Marelui Stat Major in perioada 1918-1920 si a coordonat planul campaniei din 1917 pentru bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz.

Luni, 27.08.2012, 00:00
Mircea Badea: "Daca justitia e dependenta de Basescu e independeanta politic"

Mircea Badea: "Daca justitia e dependenta de Basescu e independeanta politic"

Mircea Badea vorbeste despre independenta justitiei si despre Traian Basescu.

Joi, 19.07.2012, 10:31
Ce s-a intamplat astazi, 9 mai!

Ce s-a intamplat astazi, 9 mai!

Stiati ca intr-o zi de 9 mai a anului 1895 s-a nascut poetul si filosoful roman Lucian Blaga? Sau ca in 1877 Romania si-a declarat independenta fata de Imperiul Otoman, tot intr-o zi de 9 mai? Ori ca poetul George Cosbuc a murit tot la aceasta data in 1918? Mari batalii, decizii capitale pentru omenire, crime, mari descoperiri, catastrofe, nasterea sau moartea unor personalitati care au schimbat lumea, toate s-au petrecut intr-o asemenea zi. Aflati mai jos mai multe despre evenimentele care au influentat fata Terrei si s-au intr-o zi de 9 mai!

Miercuri, 09.05.2012, 00:00
Referendum in Kosovo: "NU" zdrobitor pentru independenta

Referendum in Kosovo: "NU" zdrobitor pentru independenta

99,74% dintre sarbii din nordul Kosovo au votat cu "Nu" in cadrul referendumului organizat pentru independenta autoproclamatei republici, denuntand astfel concesiile facute de Belgrad sub presiunea Bruxellesului.

Joi, 16.02.2012, 00:00
Curtea Suprema a Rep. Moldova ar fi recunoscut independenta Transnistriei

Curtea Suprema a Rep. Moldova ar fi recunoscut independenta Transnistriei

Curtea Suprema de Justitie (CSJ) a Republicii Moldova a recunoscut independenta regiunii separatiste Transnistria, informeaza presa de la Chisinau.

Luni, 23.01.2012, 00:00
Britney Spears, in culmea fericirii! Afla motivul!

Britney Spears, in culmea fericirii! Afla motivul!

Britney Spears trece printr-o perioada foarte buna. Dupa ce a fost ceruta in casatorie, artista a mai primit o veste grozava.

Duminica, 22.01.2012, 00:00
Liza Panait a sarbatorit 20 de ani de activitate independenta Liza

Liza Panait a sarbatorit 20 de ani de activitate independenta Liza

De douazeci de ani imbraca vedetele autohtone dar si oameni simpli, care vor sa arate impecabil. Si de fiecare data vine cu ceva nou. Liza Panait a sarbatorit aseara 20 de ani de activitate independenta. Cum altfel, decat printr-o prezentare de moda...

Marti, 25.10.2011, 16:58
Mars pentru independenta Tarii Bascilor

Mars pentru independenta Tarii Bascilor

La doua zile dupa ce gruparea separatista ETA a promis sa lase armele, zeci de mii de oameni au iesit pe strazile din Bilbao. Protestatarii au cerut independenta Tari Bascilor si eliberarea prizonierilor

Duminica, 23.10.2011, 09:21
Patru copii au spart o gradinita din Galati. Au furat un iPod dock si manuale de 200 lei

Patru copii au spart o gradinita din Galati. Au furat un iPod dock si manuale de 200 lei

Patru copii din comuna galateana Independenta sunt cercetati pentru furt calificat, dupa ce au spart gradinita din localitate.

Vineri, 07.10.2011, 00:00
Top 10 calitati pe care un barbat le cauta la o partenera

Top 10 calitati pe care un barbat le cauta la o partenera

Desigur, fiecare barbat este diferit, ca atare cauta alte calitati la o partenera. Cu toate astea, exista anumite insusiri care corespund in general oricarei alegeri pe care o face un reprezentant al sexului tare in ceea ce priveste partenera lui de viata.

Joi, 15.09.2011, 00:00
Republica Moldova sarbatoreste sambata 20 de ani de independenta

Republica Moldova sarbatoreste sambata 20 de ani de independenta

Republica Moldova sarbatoreste sambata, 27 august, 20 de ani de la proclamarea Independentei. Marcata pe parcursul acestei perioade de un conflict secesionist, care a condus si la o confruntare armata, distrugerea economiei si un exod masiv al populatiei, la doua decenii de independenta, Republica Moldova continua sa se afle in fata mai multor provocari, precum instabilitatea politica, imposibilitatea solutionarii conflictului transnistrean, sau pauperizarea populatiei.

Sambata, 27.08.2011, 00:00
MAE: Romania a recunoscut Republica Sudanului de Sud

MAE: Romania a recunoscut Republica Sudanului de Sud

Ministerul Afacerilor Externe al Romaniei a salutat sambata "proclamarea la 9 iulie 2011 a independentei Republicii Sudanului de Sud". Intr-un comunicat, MAE a precizat ca "Romania recunoaste Republica Sudanului de Sud ca stat suveran si independent si isi exprima intentia de a dezvolta relatii stranse de cooperare cu noul stat". Sambata, presedintele parlamentului din Juba a citit declaratia oficiala de independenta a Republicii Sudanului de Sud, a 193-a tara recunoscuta de ONU.

Sambata, 09.07.2011, 00:00
VIDEO! Vezi cum au sarbatorit americanii Ziua Independentei!

VIDEO! Vezi cum au sarbatorit americanii Ziua Independentei!

4 iulie a fost sarbatorit cu mare fast peste ocean. S-au implinit 235 de ani de cand Congresul Continental a proclamat oficial independenta celor 13 colonii din Lumea Noua fata de Imperiul Britanic. Intreaga zi a fost dedicata petrecerilor, picnicurilor si paradelor fastuoase.

Marti, 05.07.2011, 00:00
Owen Wilson s-a despartit de Jade Duell, femeia cu care are un baietel de sase luni

Owen Wilson s-a despartit de Jade Duell, femeia cu care are un baietel de sase luni

Nici nu a apucat bine sa se bucure de fiul lui, Robert Ford, sase luni, ca Owen Wilson i-a si spus adio mamei copilului lui.

Marti, 28.06.2011, 00:00
Proteste la Londra, pentru independenta Tinutului Secuiesc

Proteste la Londra, pentru independenta Tinutului Secuiesc

Mircea Badea despre protestul oamenilor stransi in fata Parlamentului de la Londra pentru independenta Tinutului Secuiesc.

Luni, 13.06.2011, 10:26
Andorra, a 76-a tara care recunoaste Kosovo

Andorra, a 76-a tara care recunoaste Kosovo

Ministerul de Externe al Kosovo a anuntat ca Principatul Andorra a recunoscut independenta Kosovo, fiind a 76-a tara care face acest lucru. "Confirmarea oficiala a fost trimisa Ambasadei Republicii Kosovo de la Bruxelles", se arata intr-un comunicat al Ministerului de Externe.

Joi, 09.06.2011, 00:00
Cearta pentru Biserica

Cearta pentru Biserica

O biserica ridicata intr-un cartier resitean a iscat un scandal intre enoriasi si Episcopia Caransebesului. Cu toate ca lacasul de cult a fost construit pe terenul parintelui, din banii unei fundatii, episcopul sustine ca de fapt, este proprietatea...

Marti, 07.06.2011, 13:33
Studiu: Barbatii moderni prefera acum femeile puternice

Studiu: Barbatii moderni prefera acum femeile puternice

Forta de atractie a unei femei a ajuns sa fie direct proportionala cu functia pe care o detine si cu puterea si autoritatea pe care le emana. Iar barbatii s-au "desteptat" si incep sa aleaga femeile puternice si cu succes in cariera.

Marti, 29.03.2011, 00:00
Basescu a participat la sarbatorirea a 50 de ani de la independenta Kuweit-ului

Basescu a participat la sarbatorirea a 50 de ani de la independenta Kuweit-ului

Presedintele Traian Basescu a participat, in Kuweit, la manifestarile organizate cu preilejul sarbatoririi a 50 de ani de la dobandirea independentei acestui stat si a 20 de ani de la eliberarea de sub ocupatia irakiana.

Sambata, 26.02.2011, 00:00
Dependenta de parinti - o piedica in dezvoltarea emotionala a copilului

Dependenta de parinti - o piedica in dezvoltarea emotionala a copilului

In momentul in care se nasc, cei mici depind in totalitate de parintii lor, in special de mama care il hraneste o data la cateva ore, ii vegheaza somnul si il alina. Atentia pe care o necesita un bebelus este cea prin intermediul careia acesta isi face primele relatii emotionale si incepe sa cunoasca lumea.

Vineri, 25.02.2011, 00:00
VIDEO! Lilith, o colectie dedicata femeilor independente

VIDEO! Lilith, o colectie dedicata femeilor independente

Femeia libera, puternica, senzuala! Intr-un cuvant: Lilith, prima creatie feminina care a refuzat limitele.

Miercuri, 08.12.2010, 00:00
De ce Megamind transmite un mesaj pozitiv copiilor

De ce Megamind transmite un mesaj pozitiv copiilor

In ultima perioada, filmele cu antieroi au luat o turnura suprinzatoare. In loc sa vorbeasca despre rautatea unor personaje, mai degraba se straduiesc sa dovedeasca ca si cel mai rau dintre rai poate avea o latura buna. In aceasta categorie intra "Despicable Me" si "Megamind", doua animatii pe care trebuie sa le vezi cu cel mic macar o data.

Luni, 15.11.2010, 00:00
Dalai Lama si-a amanat vizita in Romania pentru ca nu recunoaste independenta Tibetului

Dalai Lama si-a amanat vizita in Romania pentru ca nu recunoaste independenta Tibetului

Securitate maxima in Budapesta cu ocazia vizitei lui Dalai Lama. Liderul tibetan va sustine mai multe prelegeri si i se va inmana titlul de catatean de onoare al capitalei ungare.

Sambata, 18.09.2010, 00:00
Zeci de state se pregatesc sa recunoasca independenta Kosovo

Zeci de state se pregatesc sa recunoasca independenta Kosovo

Zeci de state, chiar si dintre membrii UE, se pregatesc sa recunoasca independenta Kosovo,

Sambata, 07.08.2010, 00:00
Efectul Kosovo: Transnistria cere ONU recunoasterea independentei

Efectul Kosovo: Transnistria cere ONU recunoasterea independentei

Ca urmare a deciziei Curtii Internationale de Justitie privind legitimitatea declaratiei unilaterale de independenta a Kosovo, autoritatile din autoproclamata republica Transnistria cer recunoasterea internationala.

Marti, 27.07.2010, 00:00
Tokes: Iesim in strada in mod legal pentru a cere autonomie. Vadim: Ei au o problema cu romanii

Tokes: Iesim in strada in mod legal pentru a cere autonomie. Vadim: Ei au o problema cu romanii

"Eu nu am vorbit in esenta despre autonomia din Catalunia, in fiecare tara din lume unde exista autonomie acestea sunt diferite, noi nu copiem modelul catalan, eu am vorbit strict despre acea posibilitate de a iesi in strada in mod legal, demonstrand pentru autonomie daca ar fi cazul si ar fi necesar. Nu am intrat in esenta autonomiei catalane si nici nu doresc sa exemplific dorinta noastra de autonomie prin modelul din Catalunia", a declarat Laszlo Tokes. Vicepresedintele Parlamentulu European a declarat la Universitatea de Vara de la Tusnad ca este convins ca va fi autonomie in Ardeal si a spus ca secuimea trebuie sa iasa in strada pentru a cere autonomia teritoriale a regiunii Covasna-Harghita-Mures, locuita majoritar de etnici maghiari.

Sambata, 24.07.2010, 00:00
MAE: Romania isi reafirma pozitia cu privire la nerecunoasterea statalitatii Kosovo

MAE: Romania isi reafirma pozitia cu privire la nerecunoasterea statalitatii Kosovo

Romania isi reafirma pozitia cunoscuta cu privire la nerecunoasterea statalitatii Kosovo, exprimata constant in ultimii ani, se arata intr-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Vineri, 23.07.2010, 00:00
CIJ se pronunta asupra legalitatii independentei Kosovo

CIJ se pronunta asupra legalitatii independentei Kosovo

Curtea Internationala de Justitie (CIJ) de la Haga da joi publicitatii avizul sau asupra legalitatii independentei proclamate in Kosovo. Opinia Curtii a fost solicitata de Serbia, care considera ca proclamarea independentei a fost ilegala.

Joi, 22.07.2010, 00:00
5 lucruri pe care sa NU le mai faci dupa ce-ai terminat facultatea

5 lucruri pe care sa NU le mai faci dupa ce-ai terminat facultatea

Anii de facultate au trecut pentru tine. Cu betii, cu sex, fara griji prea mari. Ce te faci insa cand anii de studiu si de distractie cu colegii s-au dus, si acum esti in fata momentului cautarii de job sau ai deja un job? Continui acelasi mod de viata sau faci shimbari? Daca vrei sa ai sanse ceva mai mari, fie si teoretice, de a-ti gasi ceva de lucru, e bine sa faci cateva schimbari.

Sambata, 17.07.2010, 00:00
Atentie cand pleci singur intr-o excursie

Atentie cand pleci singur intr-o excursie

Cand vrei sa calatoresti, uneori e chiar mai bine sa o faci singur. O astfel de experienta iti ofera timp pentru introspectie, relaxare si te ajuta sa iti pui mai bine gandurile in ordine, totul in timp ce absorbi din lucrurile minunate pe care ti le poate oferi lumea. Independenta pe care o vei castiga iti va permite sa profiti de orice ocazie pentru ca mereu vei fi tu cel care va alege si vei face doar ce vei pofti.

Vineri, 16.07.2010, 00:00
Ce faci cand copiii pleaca de acasa

Ce faci cand copiii pleaca de acasa

Copilul tau a intrat la facultate si este o realizare atat pentru el, cat si pentru tine. Insa pe masura ce ii faci bagajele si il ajuti sa se mute intr-o alta casa, bucuria incepe sa aiba un gust cam amar, acela al tristetii ca te paraseste. Iar daca nu pleaca din oras la facultate, la o anumita varsta oricum isi va cere independenta si va fi indicat sa i-o dai.

Vineri, 09.07.2010, 00:00
x