Cel de-al zecelea sezon iUmor se apropie de final, însă nu înainte de a premia performanțele juraților de până acum în cadrul Galei Premiilor iUmor, astăzi, de la 20.30, la Antena 1.
Mihai Bendeac a dezvăluit recent că cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care a primit-o a fost de la Celia, după ce s-au despărțit.
Vineri, 07.05.2021, 10:21
Petre Roman e unul dintre invitaţii-surpriză ai acestei ediţii din sezonul 10 de iUmor. Urmăreşte-i roast-ul şi, de asemenea, vezi ce reacţie au avut cei trei juraţi.
Viorel Cataramă a venit la iUmor şi i-a luat la roast inclusiv pe cei trei juraţi. Urmăreşte-i momentul din această ediţie a sezonului 10.
În ediția 12 din sezonul 10 al show-ului iUmor, doamna Carmen Gârleanu, fosta dirigintă a lui Mihai Bendeac, a venit pentru a-i face o surpriză juratului.
Se pare că în urmă cu puțin timp Mihai Bendeac, juratul emisiunii iUmor, i-a făcut o declarație de dragoste neașteptată Loredanei Groza, jurata X Factor.
Vineri, 30.04.2021, 11:13
Unul dintre veteranii iUmor, Cosmin Tobă a revenit în faţa juraţilor ca să îi ia la roast. Nu i-a evitat nici pe Şerban Copoţ şi Dan Badea.
Gabriel Dumitriu urcă pe scena iUmor şi explică juraţilor de ce Republica Moldova are cel mai tare program spaţial. Ştii răspunsul? Îl poţi afla chiar din momentul lui de stand up comedy.
În ediția 11 a sezonului 10 din emisiunea iUmor, Deniz Brizo, actriță în propriul ei serial, a venit să le arate juraților iUmor de ce este în stare.
În ediția 11 a sezonului 10 din emisiunea iUmor, Gina Felea urcă pe scena iUmor pentru un număr de stand-up așa cum nu s-a mai văzut.
Cristina Șchiopu, fosta concurentă de la "iUmor", a făcut furori pe rețelele sociale cu un videoclip de-a dreptul incendiar, îmbrăcată în pantaloni din piele și corset.
În ediția 10 din sezonul 10 a show-ului iUmor, Vlad Bieltz a venit la iUmor în speranța că îi va face pe jurați să râdă și să își găsească un loc de muncă.
Iulia Stoicescu, Andrei Vasilescu şi Mihai Căpăţână, Compania de Teatru Cristi Toma, vin la iUmor cu o scenetă. Vezi cum au reacţionat juraţii la momentul lor, Cerere în căsătorie.
Paul Diaconescu urcă pe scena iUmor şi în sezonul 10. A venit în faţa juraţilor cu un set de glume pe ritmuri hip-hop.
Alin Bouraşu, binecunoscut pentru ghicitorile sale amuzante, a revenit la iUmor. A reuşit să-i convingă pe juraţi că trebuie să meargă mai departe? Află răspunsul din acest video, în care îi poţi savura momentul.
În episodul 21 din super serialul digital „Speak @ cuțite”, fanii îndrăgitului show culinar de la Antena 1 au putut să savureze momente cu totul și cu totul speciale!
În ediția a 21-a Chefi la cuțite, sezonul 9, actorul Radu Mincu le-a gătit juraților o rețeta din anul 1841.
În culisele emisiunii Chefi la Cuțite, Speak se întâlnește cu Mihai Bendeac. Actorul povestește prin ce traume a trecut în copilărie și ne arată că știe să joace și baschet.
Roxana Vancea, tânăra care l-a cucerit pe juratul iUmor în urmă cu foarte mulți ani, face furori cu aspetul său fizic pe rețelele sociale.
Joi, 08.04.2021, 17:16
Cea de-a opta ediţie a celui mai nou sezon iUmor, difuzată miercuri seara, între orele 20.29 – 22.47, la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicul comercial din mediul urban.
Albert Einstein a venit în platoul iUmor pentru comedie pură! Talentul lui Cristi Iacob i-a uimit pe toți. Ce a putut să spună despre jurați.
Radu Carbon a intrat în forță pe scena iUmor, pregătit să-i dea pe spate pe jurați. Acesta a avut un număr foarte amuzant la care a râs chiar și el.
Formaţia românească Trooper a urcat pe scena iUmor și a încântat juriul cu un moment de senzație!
Pe scena iUmor sosește Ștefan Creangă, cel mai tânăr concurent de până acum, și este pregătit să-i impresioneze pe jurați. Momentul lui a fost savurat din plin: "Îmi dai voie să arăt acestei țări că eu știu limba germană?", spune Cheloo.
În a opta ediție a sezonului 10 iUmor, de la Antena 1, Lorraine și Marian Baicu au venit o melodie specială pentru jurați.
În a opta ediție a sezonului 10 iUmor, de la Antena 1, Georgiana Năstase a venit cu un număr de stand up surprinzător: "La o primă întâlnire mă îmbrac sexy, dar mă las greu descoperită intelectual. Heșteg inteligența e sexy".
Un număr inedit suprinde jurul în această seară. Cristian Grigorescu se îmbracă în balerină și distrează publicul. Ce a putut să facă pe scenă: "Singurul lucru care mă poate enerva este plictiseala și nu a fost cazul".
Andrei Garici a intrat în scenă extrem de relaxat, iar calmitatea lui a adus semne de întrebarea oamenilor din producție: "Ești cumva din Cluj? Ești ardelean?". Însă, concurentul nu este nici ardelean și nu are nici vreo legătură cu orașul din nord-vestul țării, ci a venit pregătit să facă stand up!
În a opta ediție a sezonului 10 iUmor, de la Antena 1, Ana Petcu a venit cu un număr de stand up despre Generația Z.
Victor Pătrășcan este obișnuit cu scena și a cucerit publicul de peste hotare. Locuiește în Anglia de opt ani, iar acolo s-a obișnuit cu stand upul în limba engleză.
Aflat pentru prima dată pe o scenă mare și începător în stand-up, agentul de penitenciar Doru Nicuț a reușit să îi convingă nu doar pe jurații iUmor, ci și pe cei de acasă că merită un loc în finala celui de-al zecelea sezon.
Diana Oprea urcă pe scena emisiunii iUmor cu un număr special. Vezi care a fost verdictul juraţilor.
Iulian Paraschiv revine la iUmor, în sezonul 10 al show-ului difuzat de Antena 1. Vezi numărul său de iluzionism cu care a încercat să smulgă like-urile de la Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac.
Vezi episodul 7 al emisiunii I mai mult Umor, difuzat de Antena1 și a1.ro. Află ce noutăți iți aduce Vlad Drăgulin din culisele show-ului iUmor.
În ediția 6 din sezonul 10 al emisiunii iUmor, Alvin Capon a venit să demonstreze tuturor că tot ce contează este să se bucure de viață.
În ediția 5 a emisiunii iUmor, Traian Dobra, de profesie IT-ist, a venit la iUmor pentru a se face remarcat cu seria lui de glume despre călătorii.
Dacă până acum s-au obișnuit să fie luați la roast de vedete sau de personaje istorice, jurații iUmor vor avea parte astăzi, 17 martie, de la 20.30, la Antena 1, de un cronicar.
Carmen Chindriș, cântăreața care alături de Taraful Rutenilor l-a făcut pe Mihai Bendeac să danseze pe masa juriului la iUmor, este o femeie superbă.
Mihai Bendeac s-a bucurat de o serie de surprize în ediția patru a sezonlui 10 iUmor, însă nu se termină aici. Trupa Vogue a venit să facă spectacol pe scenă și să atragă toate privirile.
Juratul Mihai Bendeac are parte de o nouă farsă la filmările iUmor, astăzi, de la 20.30, la Antena 1, când echipa s-a decis să îi aniverseze ziua de naștere cu mult în avans.
Actorul Gheorghhe Dănilă a murit la vârsta de 72 de ani. Mihai Bendeac s-a numărat printre actorii care au transmis un mesaj după vestea pierderii artistului.
Vineri, 05.03.2021, 12:39
Personaje istorice și contemporane îi vor ține pe cei trei jurați iUmor în alertă pe tot parcursul sezonului zece, iar miercuri, de la ora 20.30, la Antena 1, își face apariția însuși fostul președinte al SUA, Donald Trump, împersonat de Radu Pietreanu.
Andreea Vasile are 37 de ani și este o mămică împlinită. Fosta logodnică a lui Mihai Bendeac se bucură d efiecare moment trăit alături de fiul ei.
Joi, 25.02.2021, 20:25
Mihai Bendeac își sărbătorește mama, pe Emilia, prilej cu care i-a transmis un mesaj pe rețelele de socializare.
Miercuri, 24.02.2021, 12:03
Sezonul 10 din iUmor a încântat deja fanii cu momente de neuitat alături de Delia, Mihai Bendeac și Cheloo. Acum, ziua în care se difuzează emisiunea se schimbă și nu va mai fi duminica.
În cea de-a doua ediție a sezonului 10 "iUmor" a urcat pe scenă în cea mai provocatoare ținută de până acum. Aceasta a apelat la o lenjerie intimă făcută din măști de protecție, însă numărul său l-a șocat pe Mihai Bendeac.
Personaje istorice și contemporane îi vor ține pe cei trei jurați iUmor în alertă pe tot parcursul sezonului zece, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Antena 1.
Revenirea lui Florin Gheorghe în cel de-al zecelea sezon s-a dovedit a fi de bun augur pentru acesta, care i-a făcut pe Delia, Mihai Bendeac și Cheloo să îl aplaude în picioare, seara trecută, în prima ediție iUmor din cel de-a zecelea sezon, la Antena 1.
Mihai Bendeac trece prin momente pe cât de grele pe atât de haioase când le auzi povestite chiar de el: "În a treia seară îmi era rău și am vorbit cu hainele mele"
Cei mai mari comedianți vin în doze mici la iUmor 10, începând cu data de 14 februarie, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Antena 1! Dan Frînculescu este primul invitat special care va urca pe scena iUmor în acest sezon și care are câteva vorbe usturătoare la adresa juraților, dar și a prezentatorilor.