În ediția de ieri, remarcile Ștefaniei la adresa relației dintre Mihai și Bianca au fost trăite cu intensitate aparte.
În stilul său caracteristic, David comenta, alături de Ștefania, evoluția cuplului Mihai - Bianca. David nu s-a ferit să-l acuze pe Mihai că face un cuplu de conjunctură cu Bianca.
Andra și Ștefania au avut un schimb dur de replici după terminarea emisiunii Mireasa de luni, 25 ianuarie 2021.
Odată cu intrarea Ștefaniei în competiție, între Mihai și Bianca se cere rezolvarea unor probleme de consolidare a legăturii pe care au format-o.
Întoarcerea Ștefaniei și revederea cu aceasta l-au făcut pe David să scoată din tolba cu impresii cea mai proaspătă expertiză a iubirii.
În urma voturilor publicului, Mihai și Bianca sunt declarați Băiatul și Fata Săptămânii.
Fetele au făcut nominalizări pentru eliminare în timpul Galei Mireasa de sâmbătă, 23 ianuarie 2021.
Bianca și Mădălina de la Mireasa au discutat în intimitatea dormitorului și și-au spus ce au pe suflet.
Mihai și Bianca au discuții intense despre viitorul lor împreună după ce vor ieși din casa Mireasa.
Ștefania le-a spus fetelor de ce a vrut să reintre în casa Mireasa. Concurenta susține că trebuie să clarifice niște probleme nerezolvate.
Discuții intense între Mihai și Bianca după revenirea Ștefaniei în casa Mireasa. Tensiunea este din ce în ce mai mare între cei trei concurenți.
Ștefania a revenit în casa Mireasa atunci când toți se așteptau mai puțin.
Ștefania, primită cu entuziasm de fete. Mihai are un prim dialog și o primă îmbrățișare cu fosta iubită.
Ștefania, fost iubită a lui Mihai, a intrat în casa Mireasa. Concurenta nu crede că în noua relație a fostului iubit.
Doamna Mia, reproșuri la adresa lui Mihai. Concurentul folosește aceleași replici de flirt cu toate fetele, iar Mama Săptămânii nu acceptă așa ceva.
Bianca și Mihai sunt din ce în ce mai apropiați unul de celălalt, chiar dacă nu formează, încă, un cuplu oficial.
După apelul Ștefaniei, Bianca l-a întrebat pe Mihai ce părere are despre faptul că fosta sa iubită a intervenit în emisia live și a spus ce crede despre relația lor.
Ștefania a fost deranjată de afirmațiile făcute de Andra și Mădălina cu privire la schimbarea de comportament observată la Mihai, fostul său iubit de la Mireasa.
Din ce în ce mai apropiați, Mihai și Bianca încep să vorbească despre sentimente.
Relația dintre Mihai și Bianca a oscilat în ultimele zile, că să elimine orice nesiguranță Bianca a cerut sfatul fetelor.
După despărțirea de Ștefania, Mihai părea convins că nu va mai fi atras de către nicio altă concurentă din casa Mireasa.
Comportamentul doamnei Mia i-a deranjat pe restul concurenților din show-ul matrimonial Mireasa, care i-au atras atenția lui David.
La petrecerea de sâmbătă seara, dansul dintre Alexandru și Bianca de la Mireasa, nevinovat și cu scopul de a-i distra pe cei din jur, a provocat un lanț de evenimente neașteptate.
Așa cum a promis, Ștefania, fosta iubită a lui Mihai i-a trimis acestuia o nouă scrisoare.
După ce i-a scris lui Mihai, Ștefania a intrat în direct ca să vorbească cu fostul său iubit.
Ștefania a fost nominalizată în timpul Galei de sâmbătă, 5 decembrie 2020, de doamna Viorica, Mama Favorită, și a părăsit competiția Mireasa.
Mihai și Alexandru au purtat dicuții la ceas de seară, în cameră, departe de ochii celorlalți concurenți.
Ștefania: "Gala de azi a fost plină de emoții pentru mine și nu îmi doream decât să plec."
Mamele de la Mireasa au nominalizat, și de această dată, fete spre eliminare.
La câteva zile după ce au sărbătorit o lună de la primul sărut, Ștefania și Mihai au decis să meargă, din nou, pe drumuri separate.
Bianca de la Mireasa a vorbit despre cele mai tragice evenimente din viața sa. Tânăra și-a pierdut ambii părinți în decursul a un an și șase luni.
Mihai și Ștefania de la Mireasa au sărbătorit o lună de zile de la primul lor sărut.
Ștefania a afirmat că Ștefan și Claudia s-au sărutat, însă departe de camerele de filmat. Cei doi au negat cele spuse de concurentă, iar discuția a continuat în pauza de publicitate.
După ce a afirmat faptul că el și Ștefania nu se potrivesc, doamna Mia l-a criticat pe Mihai, în cadrul unei conversații cu Bianca.
După dezvăluirile din Gala de sâmbătă, Ștefania s-a apropiat mai tare de Mihai. Cei doi s-au sărutat în timpul petrecerii din acea seară.
Ștefania de la Mireasa continuă să fie indecisă privind relația cu Mihai, însă încearcă să găsească o soluție. Concurenta a discutat cu el între patru ochi, pentru a afla răspunsuri.
Florentina s-a despărțit de Alex în timpul emisiunii live. Decizia ei l-a lăsat fără cuvinte pe concurentul de la Mireasa.
Bianca, noua concurentă din casa Mireasa, l-a inclus pe Mihai în topul băieților care îi sunt pe plac.
Bianca are 29 de ani, este din Iași și lucrează într-un call center din Suceava.
Mihai a încercat să lămurească situația cu Ștefania. Băiatul voia să afle dacă mai există vreo șansă între ei.
În weekend a fost petrecere în casa Mireasa. Concurenții s-au distrat, legături mai vechi au fost reluate, dar adevăratele decizii s-au luat abia apoi.
Statusul relației dintre Mihai și Ștefania de la Mireasa rămâne necunoscut. Cu toate că au declarat faptul că-și doresc să meargă pe drumuri separate, gesturile lor par să spună altceva.
Florentina, concurenta care urmează să intre casa Mireasa, susține că are ochi doar pentru Mihai, fostul iubit al Ștefaniei.
Ștefania și Mihai de la Mireasă au decis să meargă pe drumuri separate, la doar câteva zile după ce s-au declarat un cuplu.
O discuție avută de Ștefania cu Daiana și Cătălina, care a fost observată de fanii emisiunii pe Antena Play, a fost îndelung discutată în mediul online.
Ștefania și Mihai întâmpină primele probleme în relație și ambii parteneri par dezamăgiți de modul în care evoluează relația lor.
Mihai și Ștefania de la Mireasă, cel de-al doilea cuplu format în casa Mireasa, își doresc mult să aibă o relație și mai departe, în afara competiției.
Ștefania și Mihai de la Mireasă sunt oficial al doilea cuplu din casa Mireasa.
Publicul show-ului matrimonial "Mireasa" și-a ales favoriții prim SMS la 1272.
Ștefania și Mihai de la Mireasă sunt pe punctul de a forma un cuplu. Cei doi sunt tot mai tandri, însă vor să ia lucrurile încet.