Bianca și Mihai s-au cunoscut în casa Mireasa sezon 2 și, în ciuda neînțelegerilor cu care s-au confruntat, și-au dat o șansă în afara competiției. Recent, cei doi și-au sărbătorit aniversarea zilei de naștere căci sunt născuți în aceeași zi, zile diferite.
În gala din data de 24 iulie 2021, de la Mireasa Sezonul 3, Mihai și Bianca, foști concurenți ai sezonului 2 de la Mireasa, spun cum este viața în afara casei Mireasa.
Mihai și Bianca de la Mireasa sezon 2 sunt din ce în ce mai bine. Relația lor înflorește, în ciuda micilor neînțelegeri pe care cei doi recunosc că le mai au.
Bianca și Mihai formează un cuplu din ce în ce mai puternic. Cei doi îndrăgostiți s-au pozat după mult timp într-o ipostază tandră.
După ce a ieșit din casa Mireasa sezon 2, unde a format un cuplu cu Mihai, Ștefania pare că și-a găsit fericirea în brațele unui tânăr misterios.
Bianca și Mihai de la Mireasa sezon 2 s-au împăcat după scurta lor despărțire. Recent, tânărul a postat și prima fotografie de cuplu din ultimele săptămâni.
Mihai, fostul concurent de la Mireasa sezonul 2, vorbește despre despărțirea de Bianca. Acesta susține că nu este despărțit și explică gestul iubitei sale.
În ciuda faptului că ultimele săptămâni în casa Mireasa au fost tensionate pentru Mihai și Bianca, cei doi foști concurenți au o relație armonioasă în afara competiției.
Simona Gherghe a făcut marele anunț. Bianca și Mihai formează un cuplu chiar dacă nu au făcut nunta la finalul sezonului doi Mireasa.
Bianca și Mihai formează cel mai nou cuplu din casa Mireasa sezon 2, concurenta fiind printre ultimele fete care au intrat în competiția dragostei.
Bianca și Ermina au discutat despre Mihai. Acestea au ajuns la concluzia că schimbarea de comportament a lui Mihai a început odată cu discuțiile despre căsătoria din Finala Mireasa sezon 2.
Bianca și Mihai trec din probleme în probleme, cu doar câteva zile înainte de Finala din 28 februarie 2021.
Bianca și Mihai de la Mireasa sezon 2 întâmpină ,din nou, probleme în cadrul relației lor.
Mihai și Bianca de la Mireasa sezon 2 au decis să nu se căsătorească în Marea Finală.
În sesiunea live pe Facebook, Mihai și Bianca au primit multe mesaje care îi acuză de falsitate.
Ștefania de la Mireasa a fost deranjată de cuvintele folosite de fostul iubit, Mihai, care mărturisea că i-a fost greu să depășească ”episodul” relației lor amoroase.
O dată împăcat cu Andra, David a devenit mai bine dispu și în același timp galant.
David a reușit să-l supere pe Mihai de la Mireasa după ce l-a ironizat.
Simțind pe propria lui piele că prea multe discuții nu garantează fericirea, Mihai pare să aibă remușcări față de Bianca.
Discuția dintre Mihai și Bianca în care băiatul îi reproșa că a atras priviri lungi din partea unei persoane din casa Mireasa a stârnit curiozitatea concurenților.
Obiceiul lui Mihai și al Biancăi de a analiza tot ce se întâmplă în relația lor nu este văzut cu ochi buni de către Ștefania de la Mireasa sezon 2.
Mihai și Bianca au ținut neapărat să lămurească situația în care se află după neînțelegerile de Ziua Îndrăgostiților.
Bianca și Mihai s-au contrazis minute bune cu Ștefania după ce susținătorii și familiile primilor au fost acuzați că au jignit-o pe fosta iubită a tânărului.
Publicul a decis ca doamna Ermina să fie mama Săptămânii, iar Mihai și Ștefania sunt Băiatul și Fata Săptămânii.
Bianca și Mihai discută despre relația lor, dar mai ales ce vor face atunci când emisiunea Mireasa va lua sfârșit.
Claudia îl acuză de dualitate pe Mihai. Concurenta îi spune iubitului Biancăi ceea ce crede despre el.
Claudia vorbește cu David despre mica ei relație cu Mihai, atunci când s-au aflat în procesul de cunoaștere, dar, din păcate, relația nu s-a oficializat.
În urma părerilor Claudiei despre relația lui Mihai cu Bianca, fostul iubit al Ștefaniei are să-i reproșeze câteva lucruri.
Doamna Bănuța îi reproșează Ștefaniei că ea nu a venit în competiție ca să se mărite, în schimb ar fi venit pentru Mihai, chiar dacă concurenta susține că nu pentru iubitul Biancăi s-ar fi întors în casa Mireasa.
Doamna Mia o acuză pe doamna Ermina că nu este loială. Mamei lui David nu îi convine că susținătoarea lui Mihai spune mai departe absolut orice.
Ștefania susține că Mihai nu este fericit în relația cu Bianca. Concurentei îi pare rău că nu a știut să-l aprecieze mai mult atunci când a fost iubita lui.
Mihai încearcă să se apropie, prin diverse metode, de Bianca, dar iubita lui pare că se depărtează tot mai mult de el.
Bianca susține că va sărbători Valentine's Day alături de Mihai, chiar dacă susține că nu simte că ar fi îndrăgostită de el.
Bianca și Mihai se ceartă și se împacă cât e ziua de lungă. Nimeni nu știe când sunt veseli și când sunt triști.
Ștefania susține că nu ar fi renunțat niciodată la Mihai, dacă el ar fi luptat mai mult pentru ea.
Mihai și Bianca încearcă din răsputeri ca relația lor să meargă din ce în ce mai bine, dar, uneori, există și unele reproșuri la adresa celuilalt.
Ștefania susține că Mihai a spus că dacă va câștiga marele premiu, va ajuta oameni. Concurenta crede că acest lucru se zice după ce câștigi banii, nu înainte.
Gelozia este energia neagră din universul iubirii. Alexandru și Mihai vorbesc despre efectele ei.
Legătura dintre Mihai și Bianca a fost zdruncinată după Gala de sâmbătă, iar reacția Biancăi a fost tranșantă după afirmațiile lui Mihai.
Mihai a avut parte de clipe grele în gala Mireasa din data de 30 ianuarie 2021. După ce a fost ales băiatul săptămânii, acesta cu greu a mai reușit să scoată câteva cuvinte.
Mihai a fost votat de public "băiatul favorit" al acestei săptămâni!
În gala de sâmbătă, 30 ianuarie, în casa Mireasa au ieșit la iveală neînțelegeri între Mihai și Bianca, iar Ștefania, fosta iubită a lui Mihai, a fost acuzată că ar dori destrămarea cuplului.
Mihai, intrat în casă Mireasă să-și găsească jumătatea, a decis că nu este pregătit să înceapă o relație cu Bianca.
De la timpul petrecut împreună, Bianca și Andreea își uneau intențiile într-un scop comun expus fără menajamente.
În stilul său caracteristic, David îl acuză pe Mihai de lipsa de hotărâre, provocând-ul să facă niște comparații aproape inutile.
Bianca și Mihai au discutat despre familiile lor și tragediile prin care au fost nevoiți să treacă.
Bianca și Mihai au discutat deschis despre viață lor privată. Mihai Dumitru a intrat în casă Mireasă cu gândul la o relaţie serioasă, care să se încheie cu o căsătorie.
Mihai și Bianca au fost sfătuiți de familie să fie precauți în cazul Ștefaniei.
Mihai a reușit, pentru prima dată în ultimele luni, să discute cu fratele său.