Nelipsit de pe masa de Paște, pe lângă cozonac, ouă roșii sau pască, trebuie să fie, fără doar și poate, stufatul de miel. Delicios și ușor de pregătit, acesta va fi savurat de orice invitat cu drag, așa că nu trebuie să-ți faci griji că-l vei face degeaba.
Luni, 02.04.2018, 08:55Învierea Domnului a fost sărbătorită peste tot la aceeaşi dată până la introducerea în 1582 a calendarului gregorian în urma reformei efectuate de Papa Grigorie al XIII-lea.
Luni, 02.04.2018, 08:48În creştinism, Lunea Mare (greacă: Megale Deutera) este prima zi din Săptămâna Mare, săptămână înainte de Paşti. Este precedată de Duminică Floriilor şi urmată de Marţea Mare. Este a treia zi a Săptămânii Mari la ortodocşi după Sâmbătă lui Lazăr şi Duminica Floriilor; şi a doua zi a Săptămânii Mari la catolici după Duminica Floriilor.
Luni, 02.04.2018, 07:53Ultima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, cunoscută ca Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, începe în Duminica Floriilor, respectiv la 1 aprilie anul acesta, şi se încheie în Sâmbăta Mare, respectiv la 7 aprilie. Aceasta este cea mai aspră săptămână a postului, amintind de patimile Domnului Iisus Hristos din aceste zile, şi se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post.
Duminica, 01.04.2018, 12:04Creştinii serbează Floriile sau Duminica Stâlpărilor, care marchează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de credincioşi care ţineau în mâini ramuri de măslin şi de finic. Sărbătoarea Floriilor este una dintre cele mai importante din an şi deschide perioada sărbătorilor de Paşte. Astăzi, peste 1,3 milioane de români îşi serbează onomastica, cei mai mulţi având numele Florin, Viorica şi Florentina.
Duminica, 01.04.2018, 09:56Creştinii serbează Floriile sau Duminica Stâlpărilor, care marchează intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de credincioşi care ţineau în mâini ramuri de măslin şi de finic. Sărbătoarea Floriilor este una dintre cele mai importante din an şi deschide perioada sărbătorilor de Paşte. Astăzi, peste 1,3 milioane de români îşi serbează onomastica, cei mai mulţi având numele Florin, Viorica şi Florentina.
Duminica, 01.04.2018, 09:11Paștele se apropie cu pași repezi, iar gospodinele își pun la încercare imaginația atunci când vine vorba de pregătit masa pentru Sărbătorile Pascale. Iar pe lângă friptura de miel, drob, cozonac, pască și ouă roșii, o prăjitură clasică, dar extrem de delicioasă, n-are cum nu fie apreciată de familie și de cei dragi.
Sambata, 31.03.2018, 14:14Catolicii se pregătesc de Învierea Domnului. Astăzi este Sâmbăta Mare, iar la noapte credincioșii se vor îndrepta spre biserici să ia lumină. Ieri, în Vinerea Mare, la Vatican şi la Ierusalim au avut loc procesiuni de mare doliu pentru că a fost ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce.
Sambata, 31.03.2018, 12:35Ortodocşii sărbătoresc sâmbătă ajunul Floriilor printr-o o procesiune religioasă pe străzile Capitalei, la care vor participa credincioşi, preoţi, monahi din Bucureşti şi din judeţul Ilfov, precum şi Patriarhul Daniel. Traficul va fi restricţionat parţial pe traseul Mânăstirea Radu Vodă – Catedrala Patriarhală începând cu ora 15.30.
Sambata, 31.03.2018, 10:05Părintele Vasile Ioana a fost invitat la emisiunea „Dar și Har”, de la Antena 3, unde a vorbit, cu doar câteva zile înainte de a intra în Săptămâna Mare a Paștelui, despre post și semnificațiile sale.
Sambata, 31.03.2018, 09:35Vine Paștele, e destul de previzibil că vom pregăti o masă îmbelșugată de unde nu vor lipsi cozonacul, drobul, dulciurile și pasca. Însă tocmai de Paște, când e primăvară, riscăm să ne îngrășăm mai mult decât în iarnă!
Vineri, 30.03.2018, 18:39Vine Paștele, e destul de previzibil că ne vom ânfriupta din masa îmbelșugată de unde nu vor lipsi cozonacul, drobul, dulciurile și pasca. Și apoi, după Paște, vom vrea să pierdem kilogramele în plus. O dietă neobișnuită, cu fursecuri, garantează pierderea kilogramelor în plus acumulate.
Vineri, 30.03.2018, 16:08Hotelierii şi proprietarii de vile şi pensiuni din staţiunile de pe Valea Prahovei au pachete turistice pentru sărbătorile de Paşti la preţuri care pornesc de la 350 de lei de persoană pentru trei nopţi de cazare cu demipensiune şi masă festivă. Unele oferte inclus reduceri la centre SPA sau de divertisment sau acces la locuri de joacă pentru copii. Atât la Sinaia, cât şi la Buşteni şi Azuga mai sunt locuri libere pentru minivacanţa de săbători, unele unităţi de cazare având reduceri last minute.
Vineri, 30.03.2018, 15:21Se apropie sărbătorile pascale, iar Prinţul a decis să transmită tuturor creștinilor un mesaj în care a comunicat cele mai bune gânduri, semn că nu i-a uitat vreo secundă. Se gândeşte la ei şi se roagă. Iată mesajul emoționant!
Vineri, 30.03.2018, 14:01Dacă vrei ca Paștele acesta să fie unul cu adevărat special și să îți surprinzi prietenii și familia cu un preparat deosebit, atunci înseamnă că trebuie neapărat să încerci o rețetă delicioasă de drob de curcan în aluat de foietaj.
Vineri, 30.03.2018, 11:22Paștele se apropie și toate gospodinele au început deja să se pregătească cu drag și spor pentru cel mai așteptat moment al acestei sărbători: vopsitul ouălelor!
Vineri, 30.03.2018, 11:21Părintele Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Româno-Catolice București, a venit să vorbească despre sărbătoarea de Paște.
Vineri, 30.03.2018, 09:17Drobul de miel se numără printre preparatele tradiționale care nu lipsesc de pe masa de Paște, însă dacă te-ai plictisit de rețeta clasică îți propunem una mai ușoară și anume - drob de miel cu carne de pasăre.
Vineri, 30.03.2018, 08:53Vine Paștele , e destul de previzibil că vom pregăti o masă îmbelșugată de unde nu vor lipsi cozonacul, drobul, dulciurile și pasca. Și gospodinele secolului trecut se pregăteau ca la carte de Paște , iar dulciurile...
Joi, 29.03.2018, 21:55Fiecare culoare are un simbol ascuns, simbol care vorbește despre tine și despre lumea ta interioară. Așadar care e culoarea care te reprezintă? Deși pare o simplă alegere, acest test îți va dezvălui o parte a personalității tale de care poate nici tu nu ești conștient/ă.
Joi, 29.03.2018, 18:40Aproape 1,4 milioane de români îşi serbează onomastica de Florii, cei mai mulţi având numele Florin, Viorica şi Florentina. În duminica Floriilor sunt serbaţi cei care poartă nume de flori, Viorel, Viorela, Margareta, Camelia, Brânduşa sau Lăcrămioara, dar şi cei care sunt botezaţi Florin, Florina sau cu nume derivate ale acestora.
Joi, 29.03.2018, 15:23Marea Sărbătoare a Intrării Domnului în Ierusalim are loc în duminica dinaintea Învierii Domnului (a Sfintelor Paşti), ziua fiind cunoscută şi sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor. În această zi creştinii sărbătoresc intrarea Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, înainte de patimile şi Învierea Sa.
Joi, 29.03.2018, 12:34Majoritatea gospodinelor se plâng adesea că li se crapă cozonacii în timp ce sunt la cuptor. Dacă vrei să te lauzi cu preparatele tale de Paște și să te mândrești cu un cozonac ce nu a crăpat, atunci iată câteva sfaturi utile!
Joi, 29.03.2018, 09:56Paștele se apropie și toate gospodinele încep să se gândească și să planifice meniul de sărbătoare. Totuși, cea mai mare dilemă rămâne vopsitul ouălelor!
Joi, 29.03.2018, 09:50Doar câteva zile ne mai despart de Paște, motiv pentru care dacă ai început să te gândești la ceea ce vei pune pe masa de Paște și nu vrei să-ți cumperi ouă încondeiate din comerț și nici să folosești pigment clasic, îți propunem să optezi pentru trucuri clasice, de la bunica.
Joi, 29.03.2018, 08:44Masa de Paşte de acum se pregăteşte. Firmele de catering şi restaurantele primesc comenzi pe bandă rulantă. Vor lucra pentru cei care nu au timp de frămăntat cozonaci. Pentru un meniu complet, din care nu lipsesc nici sarmalele ori friptura de miel, clienţi plătesc în jur de 500 de lei. Coşul cu bunătăţi va sosi la uşa lor până în Duminica Învierii
Miercuri, 28.03.2018, 19:49După o „Săptămână Altfel”, fără cursuri, elevii vor sta acasă o săptămână şi două zile. În condițiile în care Paştele 2018 are loc pe 8 aprilie, vacanța de Paște este programată în perioada 31 martie și 10 aprilie. Elevii se vor întoarce la școală miercuri, 11 aprilie.
Miercuri, 28.03.2018, 17:12ZILE LIBERE 2018. Deputații au votat că Vinerea Mare să fie sărbătoare liberă. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic şi a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată. Deputaţii au adoptat-o cu 233 voturi “pentru”, 7 voturi ”împotriv㔺i 19 abţineri, iar legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Miercuri, 28.03.2018, 16:01Sărbătoarea Pascală se apropie cu pași repezi, iar masa de Paște e întotdeauna la loc de cinste la români. Gospodinele pregătesc bucate alese, iar deliciile făcute în casă nu au termen de comparație cu nimic din comerț.
Miercuri, 28.03.2018, 14:01Crezi că n-ai nicio șansă să faci un cozonac ca la mama acasă, așa că dai fuga la supermarket sau la patiserie ca să cumperi unul? Ei bine, există o rețetă de cozonac extrem de simplă și de practică și care nu necesită frământare.
Miercuri, 28.03.2018, 11:05Sunetul lingurilor și al făcălețului se aude fără oprire în bucătăriile gospodinelor, în prag de Paște. Masa tradiţională de cunoaște câteva preparate nelipsite: drob, ciorbă şi friptură de miel, ouă roşii, cozonac şi celebra pască cu brânză. În unele regiuni, pe lângă acestea, nelipsite de pe masa pascală sunt și câteva specialităţi pe bază de păstrăvi şi hribi. Secretul gustului delicios al cozonacului, spune gazda, stă în umplutură.
Miercuri, 28.03.2018, 10:58Un preparat nelipsit de pe masa de Paște este, fără doar și poate, pasca. Dacă te-ai plictisit, însă, de varianta clasică și vrei să încerci o rețetă nouă gătește pasca cu brânză, fără aluat.
Miercuri, 28.03.2018, 08:56Odată cu sărbătorile pascale, apar și multe tentații. În orice caz, putem să ne înfruptăm din toate, cu o singură condițe: să fim atenți cum combinăm alimentele! 10 reguli generale în combinarea alimentelor
Marti, 27.03.2018, 21:22Nu mai e mult până la Paște și după o perioadă lungă de post, masa românilor se va umple din nou de preparate cu carne, ouă și produse lactate. Cu toate astea, ar trebui să fim cumpătați, spun specialiștii.
Marti, 27.03.2018, 21:17Salariile celor peste un milion de bugetari ar putea fi plătite mai devreme, înaintea vacanţei de Paşte, această măsură fiind analizată în cadrul Cabinetului Dăncilă, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Marti, 27.03.2018, 21:08Știm deja cum se sărbătorește Paștele la noi. Explozia de culori și veselie este atât de binecunoscută și apreciată de români, încât nimeni nu concepe să nu fie alături de familie în această zi magică. Ne decorăm mesele cu aranjamente de Paște, pictăm ouăle roșii în familie și ne ajutăm mamele să gătească cei mai buni cozonaci și cea mai delicioasă pască. Dar cum sărbătoresc alte țări această sărbătoare frumoasă? Care sunt datinile și obiceiurile de Paște pe Glob? Vă invităm să le descoperim împreună.
Marti, 27.03.2018, 18:31Valul de scumpiri din ultimele luni se resimte şi pe masa de Paşte. Vom scoate mai mulţi bani din buzunar pentru cozonac şi pască, fie că le comandăm sau le preparăm acasă.
Marti, 27.03.2018, 16:28Sărbătoarea de Paște se apropie cu pași repezi, iar pregătirile stau să înceapă. După ce, de Florii, gospodinele vor găti pește, întrucât e "dezlegare", cea de-a doua, după Buna Vestire.
Marti, 27.03.2018, 13:31La finele lui 1973, Papa Paul al VI-lea, mulțumit de ”Moise, Legiuitorul”; îi comandă un nou film producătorului Lew Grade, despre viața lui Iisus Hristos. Acesta se roagă de regizorul Franco Zeffirelli, care acceptă cu greu. Dustin Hoffman și Al Pacino sunt primele propuneri, dar sunt prea americani. Atunci apare numele lui Robert Powell, un actor ce se va identifica, din acel moment, cu personajul. Capodopera este, de Paște, la Antena 1, joi, 5, și vineri, 6 aprilie, de la ora 22.45
Marti, 27.03.2018, 13:29Anul acesta, creștinii ortodocși sărbătoresc Învierea Domnului sau Paștele pe 8 aprilie, iar cu o săptămână înainte, duminică aceasta, sunt Floriile, încă o sărbătoare importantă pentru credincioși.
Marti, 27.03.2018, 13:09Fiecare familie are propriile obiceiuri atunci când vine vorba de sărbători, însă există câteva tradiții de Paște valabile pretutindeni, indiferent de zona geografică. Ne-au bucurat copilăria și continuă să o facă! Tu le respecți?
Marti, 27.03.2018, 13:09Vlăduţ, bucătarul de la Neatza, deține secretul celei mai bune fripturi de pasti. Apropierea Sărbătorilor pascale l-a inspirat pe celebrul bucătar să folosească cele mai bune bucate, dar şi alte ingrediente delicioase, pentru un produs finit...
Marti, 27.03.2018, 11:48În timp ce Crăciunul se sărbătorește, în fiecare an, pe 25 decembrie, Paștele pică întotdeauna duminica, însă datele diferă. Dacă te-ai întrebat vreodată de ce se întâmplă acest lucru, ei bine, află că stabilirea datei de celebrare a Paștelui depinde de mișcarea Soarelui și a Lunii.
Marti, 27.03.2018, 11:39