Co-presedintele Uniunii Social Liberale (USL) Victor Ponta a afirmat pe blogul sau ca Uniunea va suspenda aplicarea acordului ACTA daca va ajunge la guvernare.
Duminica, 29.01.2012, 00:00
Circa doua mii de persoane au participat, sambata, la un miting impotriva Puterii organizat de Uniunea Social-Liberala.
Sambata, 28.01.2012, 00:00
Jurnalistii de la Reuters sustin ca protestele din Romania ar putea submina sansele premierului Emil Boc la alegerile parlamentare si l-ar putea lasa pe presedintele Basescu prins intr-o casatorie nefericita cu oponentii sai, conform Jurnalul.ro.
Vineri, 27.01.2012, 00:00
Senatorul PSD de Suceava a declarat ca parlamentarii USL vor intra din 1 februarie in greva parlamentara, conform Mediafax. Acesta nu a exclus nici demisia in bloc a senatorilor opozitiei astfel incat Senatul sa-si suspende activitatea si sa fie provocate alegeri anticipate.
Joi, 26.01.2012, 00:00
"Este pur si simplu neadevarat ca opozitia ar fi cerut Uniunii Europene sa aplice sanctiuni impotriva Romaniei" a declarat liderul grupului S&D din PE, conform Mediafax.
Miercuri, 25.01.2012, 00:00
Liderul PNL, Crin Antonescu, a comentat declaratiile de marti ale lui Traian Basescu, spunand ca asocierea facuta de catre presedintele Traian Basescu intre liderii opozitiei si Vladimir Voronin este "caraghioasa".
Miercuri, 25.01.2012, 00:00
Uniunea Social Liberala este pe primul loc in topul preferintelor electoratului cu 59% de procente, arata un sondaj CSCI, realizat pentru Antena3. Rezultatele cercetarii au fost facute publice marti seara in emisiunea "Sinteza Zilei".
Miercuri, 25.01.2012, 00:00
Sebastian Lazaroiu a facut marti o serie de declaratii despre nemultumirile oamenilor in contextul protestelor care dureaza de 12 zile.
Miercuri, 25.01.2012, 00:00
Victor Ponta, sustine ca demiterea ministrului de Externe Teodor Baconschi este "un targ prin care tradatorii plecati din USL mai primesc un ciolan".
Marti, 24.01.2012, 00:00
Acum 153 de ani, pe 5 ianuarie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei iar pe 24 ianuarie 1859, domn al Tarii Romanesti, parafandu-se astfel Unirea Principatelor romane.
Marti, 24.01.2012, 00:00
Crin Antonescu, a declarat, luni seara, in urma unei sedinte a Biroului Permanent PNL, ca grupul pe care il reprezinta ia in calcul retragerea in bloc din Parlament, cu precizarea revenirii "doar prin votul romanilor", conform Antena3.
Luni, 23.01.2012, 00:00
Crin Antonescu a cerut pentru prima data alegeri anticipate prezidentiale de la tribuna Palatului Parlamentului.
Luni, 23.01.2012, 00:00
Victor Ponta a vorbit luni de la tribuna Palatului Parlamentului.
Luni, 23.01.2012, 00:00
Sever Voinescu, purtatorul de cuvant al PDL a oferit cateva detalii despre modul in care vor decurge discutiile Putere-Opozitie in sesiunea extraordinara care incepe luni.
Luni, 23.01.2012, 00:00
Co-presedintii USL, Victor Ponta si Crin Antonescu, au oferit luni cateva declaratii inainte de sesiunea extraordinara a Parlamentului.
Luni, 23.01.2012, 00:00
Alesii si-au intrerupt vacanta de iarna pentru a participa la o sesiune extraordinara a Parlamentului si a dezbate cateva ore situatia sociala, politica si economica a Romaniei, care scoate zeci de mii de oameni in strada de aproape doua saptamani. In sedinta speciala, ceruta de Uniunea Social Liberala (USL), Opozitia a anuntat ca va solicita demisia Guvernului Emil Boc, iar premierul a informat ca va fi si el in sala, pentru a-si sustine punctul de vedere.
Luni, 23.01.2012, 00:00
Theodor Stolojan le-a atras atentia celor doi lideri USL ca Romania poate fi decredibilizata in urma mesajelor pe care acestia le transimit la nivel european.
Duminica, 22.01.2012, 00:00
Victor Ponta a declarat intr-un interviu pentru NewsIn ca Romania are solutii de redresare economica, atat timp cat Guvernul actual va lasa locul unor tehnocrati, iar oamenii vor avea ocazia dupa sa-si aleaga conducatorii printr-un proces democratic.
Duminica, 22.01.2012, 00:00
Presedintele PSD, Victor Ponta a discreditat-o sambata pe Elena Udrea printr-o serie de declaratii despre viitoarele alegeri si protestele de strada din ultimele zile. Elena Udrea a spus ca a-l schimba pe Emil Boc cu Victor Ponta nu este o solutie.
Sambata, 21.01.2012, 00:00
USL aduce "derapajele democratice" ale Puterii de la Bucuresti, pe ordinea de zi a Parlamentului European, a anuntat sambata Rovana Plumb, vicepresedintele socialistilor din PE. Premierul a cerut pesedistilor ca situatia sa nu ajunga in adunarea europeana pentru ca ar putea bloca fondurile pe care tara noastra le primeste.
Sambata, 21.01.2012, 00:00
Victor Ponta cere imediat demisa guvernului Boc si a presedintelui tarii. Intr-o serie de declaratii acesta invoca atat motive economice, care se resimt la nivel social, cat si motive care tine de imaginea externa a tarii.
Sambata, 21.01.2012, 00:00
Organizatorii mitingului Opozitiei de joi, 19 ianuarie, vor fi sanctionati conform legii, intrucat cateva sute de participanti la acest protest au blocat de doua ori Piata Victoriei, a anuntat Jandarmeria. Crin Antonescu a spus ca PNL va plati amenda daca se va demonstra ca organizatorii au gresit cu ceva.
Vineri, 20.01.2012, 00:00
Crin Antonescu a raspuns acuzelor Jandarmeriei Romane, care a spus ca USL-ul va fi amendat dupa ce traficul a fost blocat ieri de manifestantii PNL care au marsaluit spre Piata Universitatii.
Vineri, 20.01.2012, 00:00
Romanii au ales Antena 3 pentru a urmari, in 19 ianuarie, prima iesire publica a presedintelui de la inceperea manifestatiilor, mitingul USL si desfasurarea unor noi proteste in Bucuresti. Antena 3 a fost lider incontestabil de piata in topul televiziunilor din Romania, conform Kantar Media.
Vineri, 20.01.2012, 00:00
Senatorul PSD Olguta Vasilescu a comentat desfasurarea de joi a protestelor de strada din Romania, alaturi de mitingul USL.
Vineri, 20.01.2012, 00:00
Co-presedintele USL si liderul, PSD Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj, in contextul manifestatiilor din Piata Universitatii, in care le cere celor care au fost la mitingul USL, de la Arcul de Triumf si au plecat la Universitate, sa evite "orice provocare".
Joi, 19.01.2012, 00:00
Excentricul primar al Contantei si liderul PSD Constanta, Radu Mazare declarat, in cadrul unei interventii in emisiunea "Acces Direct", ca el nu intelege de ce se plange primarul general al Bucurestiului de distrugerile inregistrate in urma protestelor din Capitala.
Joi, 19.01.2012, 00:00
Sever Voinescu a facut joi o serie de declaratii din postura de purtator de cuvant al PDL-ului. Pedelistul a tinut sa scoata in evidenta disponibilitatea la dialog a Puterii.
Joi, 19.01.2012, 00:00
Mitingul organizat joi de USL, la care si-au anuntat participarea peste 10.000 de persoane va incepe la ora 15.30, la Arcul de Triumf, de unde manifestantii vor pleca in mars pe Soseaua Kiseleff. Autocarele care ii vor aduce pe protestatarii din provincie vor intra in Capitala intre orele 14.30 si 15.30.
Joi, 19.01.2012, 00:00
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a explicat, in cadrul emisiunii "Sinteza zilei" de la Antena3, ca USL a vrut sa organizeze un mars simbolic pana in Piata Universitatii, dar Primaria Generala nu a dat aprobare pentru joi, 19 ianuarie, decat pentru traseul Arcul de Triumf, Sos. Kiseleff, Piata Victoriei.
Miercuri, 18.01.2012, 00:00
Presedintele PNL, Crin Antonescu a explicat, intr-o interventie telefonica in cadrul emisiunii "100 de minute" de la Antena3, ca intalnirea de astazi cu Puterea a fost un esec, neajungandu-se la nici o solutie. De asemenea, Antonescu s-a aratat nemultumit de sesiunea parlamentara extraordinara de numai o zi, in loc de doua.
Miercuri, 18.01.2012, 00:00
Intr-o ampla analiza a miscarilor de strada din Romania, jurnalistii de la Deutsche Welle apreciaza ca manifestatiile dominate de problematica economica reprezinta o mai mare amenintare pentru partidele din Opozitie decat pentru Guvern.
Miercuri, 18.01.2012, 00:00
CSOP, una dintre principalele companii de cercetare de piata din Romania, a dat publicitatii rezultatele unui sondaj realizat inaintea izbucnirii amplelor proteste de strada ce au cuprins Romania de aproape o saptamana.
Miercuri, 18.01.2012, 00:00
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a facut apel la calm in cadrul protestelor si a declarat, in cadrul unei conferinte de presa a USL, la care a participatat si presedintele PC Daniel Constantin, ca evolutiile din ultimele zile au aratat ca Romania se misca.
Duminica, 15.01.2012, 00:00
Uniunea Social-Liberala (USL) a anuntat printr-un comunicat ca va solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare care sa dezbata "situatia politica actuala si tensiunile sociale fara precedent si sa genereze o solutie politica care sa preintampine escaladarea acestor tensiuni".
Duminica, 15.01.2012, 00:00
Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sambata ca va cere Biroului Politic al partidului dar si aliatilor din USL sa aprobe strangerea de semnaturi pentru suspendarea presedintelui.
Sambata, 14.01.2012, 00:00
Liderul social-democratilor, Victor Ponta, a declarat ca obiectivul Uniunii Social Liberale ramane obtinerea majoritatii in Parlament la alegerile din acest an, dar in cazul in care va avea sub 50% USL va negocia cu alte partide, cu exceptia PDL.
Miercuri, 11.01.2012, 00:00
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca in razboiul dintre Traian Basescu si Raed Arafat in ceea ce priveste reforma sanatatii ii acorda incredere acestuia din urma si spune ca medicul ar avea loc intotdeauna intr-un guvern USL.
Marti, 10.01.2012, 00:00
Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca USL isi doreste sa guverneze singura, fara UDMR, si ca obiectivul Uniunii ramane neschimbat, respectiv obtinerea majoritatii absolute in Parlament.
Marti, 10.01.2012, 00:00
Co-presedintele USL, Victor Ponta, a fost invitat luni seara la televiziunea publica de stat. Liderul PSD a condamnat iesirea lui Traian Basescu la adresa subsecretarul de stat din ministerul Sanatatii, Raed Arafat.
Luni, 09.01.2012, 00:00
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat astazi, la inceputul sedintei USL, ca in cursul acestei zile va fi prezentat calendarul demersului de suspendare a presedintelui Traian Basescu.
Luni, 09.01.2012, 00:00
Senatorul UDMR si fostul consilier prezidential Gyorgy Frunda a declarat, la Radio France Internationale (RFI), ca isi face "probleme serioase pentru intrarea in Parlament a UDMR-ului". El a estimat ca, dupa alegerile din 2012, daca USL va avea 50%-51% "sigur nu va apela" la formatiunea maghiara, dar daca va avea 48%, "cu siguranta va apela", pentru ca stie ca "poate avea incredere" in UDMR. De asemenea, parlamentarul UDMR a afirmat ca nu exclude o eventuala alianta post-electorala cu USL.
Luni, 09.01.2012, 00:00
Fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu a declarat ca USL va inregistra o scadere continua in sondaje si se va rupe inainte de alegeri, el adaugand ca in 2013 la putere va fi o coalitie PSD-PDL, la care va participa, probabil, UNPR, informeaza Mediafax.
Marti, 03.01.2012, 00:00
USL ar obtine 59% din voturile romanilor, daca duminica viitoare ar avea loc alegeri. Potrivit unui sondaj realizat de Grupul de studii socio-comportamentale Avangarde, liderii opozitiei ar obtine majoritatea la viitorul scrutin.
Joi, 29.12.2011, 00:00
Prim-vicepresedintele PDL, Roberta Anastase, a declarat pentru Radio France Internationale (RFI) ca USL va scadea sub 40 de procente in sondajele de opinie, la primavara. "USL-ul poate fi foarte usor tradus prin Ura, Scandal si Lacomie", a apreciat sefa Camerei Deputatilor.
Miercuri, 28.12.2011, 00:00
Mircea Badea sustine ca USP a fost realizat pentru a fi confundat cu USL, la alegerile viitoare.
Joi, 22.12.2011, 11:00
Guvernul va cadea in luna martie, a declarat Viorel Hrebenciuc, iar USL, alaturi de USP, platforma politica recent lansata de UNPR, va definitiva aceasta actiune. Hrebenciuc a facut aceste previziuni dupa respingerea motiunii de cenzura in Parlament, potrivit DeCeNews.
Joi, 22.12.2011, 00:00
Uniunea Social-Liberala a depus, la Curtea Constitutionala a Romaniei, o contestatie privind legea pentru comasarea alegerilor in anul 2012. Prezent in emisiunea "La ordinea zilei" de la Antena 3, europarlamentarul PNL Norica Nicolai a declarat ca "legea comasarii alegerilor este peste orice ordine constitutionala. Vreau sa vad o decizie a CCR. Atacul democratic este clar si primul din Europa. Nimeni nu a mai comasat alegeri".
Joi, 22.12.2011, 00:00
Premierul Emil Boc a afirmat in cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune ca, potrivit ultimelor sondaje, PDL-ul are o cota de 23%, iar Uniunea Social-Liberala a ajuns la 45-47%, fiind in scadere permanenta.
Luni, 19.12.2011, 00:00
Motiunea de cenzura a opozitiei fata comasarea alegerilor a fost citita, luni, in fata Parlamentului. USL contesta in acest fel organizarea in acelasi timp a alegerilor parlamentare cu cele locale, in anul 2012.
Luni, 19.12.2011, 00:00