Afla cele mai noi stiri despre familie, viata de cuplu, cum ne rezolvam problemele impreuna, cum mentinem vie relatia. Fii alaturi de Antena 1.
Dulce, sarat, picant, acru, cremos, crocant, elastic... Pofta compulsiva de a „devora” asemenea alimente sfideaza orice logica, orice regula de nutritie, orice regim alimentar, semanand mai degraba cu dependenta, ca in cazul consumatorilor de narcotice, al fumatorilor si al alcoolicilor, pentru ca atunci cand „murim” de pofta pentru un aliment, creierul nostru il vizualizeaza si ne este foarte greu sa ne mai gandim la altceva pana cand nu ajungem sa ne potolim pofta, explica psihoterapeutii. La fel de bine, astfel de pofte „imperative” sunt deseori „oglinda” starilor sufletesti care ne incearca in momentele cand ne indopam in nestire cu alimentul dupa care tanjim. Doctorul in psihoterapie Dorothy Virtue a gasit puternice legaturi intre unele tipuri de alimente si stari emotionale specifice.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Dupa ani si ani de casnicie intervine, inevitabil, rutina. Fara pasiunea de altadata, lucrurile par acum monotone. Ce trebuie sa faci pentru ca lucrurile sa reintre pe fagasul normal, afli citind articolul de mai jos!
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Cand spunem moda anilor '60, ne gandim la stilul non-conformist al valului hippie. Totusi, pana la aparitia acestui trend, hainele purtate de tinerii de atunci erau destul de conservatoare.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Teama de zgomote poate parea o gluma cand vorbim despre animalele de companie. Totusi, cainii, mai ales puii, sunt deosebit de stresati de galagie . Unele exemplare canine raman cu aceasta sensibilitate si cand cresc, asa ca manifestarea ce parea fireasca se transforma intr-o adevarata fobie.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Bruno Mars nici nu a lansat bine ultima sa piesa, “It will rain”, ca aceasta a si fost aleasa drept soundtrack-ul filmului “Twilight Saga: Breaking Dawn – Part I”.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Se pare ca talentele vestimentare ale lui Gwen Stefani fac senzatie in randul celor mici. Vedeta este pe cale sa lanseze o noua linie, Harajuki Mini, care va fi cu siguranta pe placul mamicilor stilate si rebele.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Le freak, c'est chic! Asta spun artistii in materie de make-up de la Paris! Toamna aceasta se poarta machiajul inspirat de stilul anilor '70.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Americanii au tinut sa ne demonstreze ca nu se pricep doar la hamburgeri si bauturi racoritoare acidulate. Si-au scos la inaintare vinurile si fripturile de vita, sau steak-urile, cum le numesc ei. Toate au putut fi gustate aseara, la resedinta ambasadorului american in Romania.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Impachetari in ciocolata, masti de fata cu banane, scrub cu cafea - femeile ar incerca orice ingredient pentru a deveni mai frumoase. De aceea nu este nicio surpriza ca intr-o tara europeana se realizeaza un tratament de infrumusetare cu bere.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Daca smoothie-urile din fructe naturale sunt tot mai populare in SUA sau tarile europene, peruanii au descoperit ceva mai interesant de baut pentru a avea grija de sanatatea lor: sucul de broaste.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Cuvintele de pe ambalaje reprezinta, practic, contractul dintre tine si firma producatoare. In baza celor scrise pe etichete, tu decizi daca pui sau nu in cos, ca sa duci acasa, produsul respectiv. Iata o lista cu cele mai de temut cuvinte, care ar trebui sa te faca sa te gandesti de doua ori inainte de a le cumpara.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Brandul international de lux Gucci si-a deschis sapatamana aceasta primul sau muzeu intr-un palat din Florenta. Afacerea Gucci a inceput in urma cu 90 de ani si initial era o afacere cu bunuri din piele inspirata de aristocratii britanici, devenind in timp una dintre cele mai protabile branduri din lume.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Industria frumusetii nu este destinata numai femeilor. Foarte multi barbati apeleaza la operatii estetice pentru a se mentine tineri mai mult timp. Totusi, nu este nevoie sa recurgi la aceste metode pentru a arata mai bine. Afla cum poti avea un look demn de Hollywood, rapid si simplu!
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Ce-si doresc cel mai mult parintii? Ca micutii lor sa fie sanatosi si ascultatori. Daca sanatatea depinde in mod indirect de noi, educatia ne apartine in exclusivitate. Iar capitolul educatie nu este unul tocmai usor, dimpotriva. Iti consuma mult timp, energie si mai ales nervi.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Multe femei nu reusesc sa scape de burtica si colacei. Fie cedeaza de prea multe ori tentatiei dulciurilor, fie nu reusesc sa-si organizeze programul in asa fel incat sa treaca si pe la sala de sport sau macar sa faca 30 de minute de gimnastica in propria casa. Oricare ar fi situatia, nu trebuie condamnate sau aratate cu degetul. Este dreptul lor. Ele pot incerca insa cateva trucuri vestimentare, care vor face ca burtica si colaceii sa „dispara” ca prin minune.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Vladutz ne gateste astazi o reteta olteneasca, crema de praz cu branzeturi. Vezi mai jos cum se prepara!
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Toamna aceasta se poarta culorile vibrante. Parul intr-o singura culoare nu mai este la moda. Daca esti o persoana non-conformista si vrei sa atragi privirea, vopseste-ti parul in culorile curcubeului!
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Cercetarile arata ca cei mici prefera sa se tipe la ei decat sa fie ignorati. Cand prizonierii sunt pedepsiti, sunt pusi in izolare, fiind cea mai dura pedeapsa cu putinta - dupa abuzul fizic. Asemenea, indiferenta si ruperea cailor comunicarii este o forma de pedeapsa, o metoda prin care incerci sa iti manipulezi partenerul, sau alte persoane, astfel incat sa faca ce vrei tu.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Viata moderna, intens tehnologizata, locurile de munca mai mult statice si inmultirea meseriilor „de birou" care nu mai necesita abilitati manuale i-a facut pe barbatii din zilele noastre sa nu se mai priceapa la muncile marunte din gospodarie, care altadata erau in sarcina lor.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Pofta imperativa pentru un anumit aliment spune aproape totul despre felul in care ne simtim in unele momente.
Miercuri, 28.09.2011, 00:00
Daca mai exista parinti care au doi sau mai multi copii si care sustin ca nu il prefer pe unul in mod deosebit, autorul Jeffrey Kluger a lansat recent o carte care sustine ca acest lucru nu este posibil.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Nu toate alimentele trebuie coapte direct pe gratar. Multe feluri de mancare pot fi facute in folie de aluminiu.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Un sfert dintre adolescentii care au stat, pana la varsta de sapte ani, mai mult de 125 de ore de piscine in care apa era dezinfectata cu clor, prezinta un indice de fertilitate anormal, relateaza cotidianul Le Soir, pe baza rezultatelor unui studiu realizat de profesorul Alfred Bernard, toxicolog si cercetator.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Daca vrei sa iti alinti cainele, ii poti pregati o gustare delicioasa. Afla cum poti prepara biscuti pentru micul tau prieten!
Marti, 27.09.2011, 00:00
Daca odata i-a salvat pielea lui Harry Potter in “Harry Potter si Prizonierul din Azkaban", acum, cainele Padfoot are nevoie sa fie el insusi salvat.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Si cea mai mica decizie pripita poate schimba radical cursul vietii. Uneori, norocul ne poate duce intr-o lume plina de fantezie, in care oamenii devin altfel de creaturi. Cu pantofiorii roz.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Indiferent ca esti femeie sau barbat, te-ai aflat poate macar o data in situatia in care ti-ai fi dorit sa stii sa gatesti bine. Fie pentru a impresiona pe cineva, fie pentru a-ti face tie o pofta sau pur si simplu de nevoie. Insa daca ai amanat destul de mult sa te aventurezi in bucatarie, probabil ca ai si mai multe temeri.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Cu o lunga istorie, sushi este astazi la mare cautare peste tot in lume, fiind un preparat exotic, gustos si sanatos in acelasi timp. Daca tehnica o stapanesti deja, distreaza-te alaturi de prietenii mai mult sau mai putin experimentati.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Se apropie nunta si inca nu te-ai hotarat in privinta buchetului si aranjamentelor florale, iar florariile nu prea te ajuta. Clasicul trandafir rosu sau orhideea nu sunt chiar pe placul tau? Afla cum poti avea un buchet de mireasa inedit!
Marti, 27.09.2011, 00:00
Viata de caine sau de pisica trebuie sa fie foarte dificila, mai ales atunci cand au un stapan care sa ii scoata la plimbare, sa le cumpare jucarii de tot felul si sa le asigure o hrana sanatoasa si plina de vitamine. Tocmai de aceea, pentru cele mai surmenate animale de companie a aparut un resort de 7 stele, care sa le ajuta sa se destinda.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Daca vrei sa te simti aidoma starurilor marelui ecran, nu exista accesorii mai potrivite decat cele purtate in anii '50-'60: ochelarii de soare supradimensionati si esarfele Soarele deja te face sa te incrunti usor, iar tu stii ca un chip senin si zambitor este secretul frumusetii vesnice.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Frunzele cad, temperaturile se schimba, iar gradina devine din ce in ce mai dezolanta. Este cazul sa iei masuri, inainte ca frigul sa isi ia rolul in serios!
Marti, 27.09.2011, 00:00
Ai un corp apetisant si esti mandra de formele tale, dar uneori ti se pare ca in loc sa fii pusa in valoare de hainele pe care le imbraci, ele te fac sa pari mai plinuta. Afla cateva dintre secretele vedetelor voluptoase, pentru a te simti mai bine in pielea ta:
Marti, 27.09.2011, 00:00
Timp de 9 luni femeile trec printr-o minunata calatorie si totodata transformare, care le aduce la statutul de MAMA. O perioada plina de emotii puternice, de la o imensa bucurie la teama de necunoscut.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Preferinta pentru o rasa vine de multe ori dupa ce ai ales deja puiul care ti-a placut. Procesul ar trebui insa sa se desfasoare invers - ar fi bine sa stii totul despre o rasa inainte de a decide sa aduci catelul acasa.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Daca ai aflat deja de tratamentele de infrumusetare cu lipitori, atunci ce vei citi in continuare nu te va suprinde deloc. Cateva saloane de frumusete din SUA, Franta, Germania si recent, Marea Britanie ofera un serviciu inedit: pedichiura realizata de pestisori.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Daca nu ai inca o casa a ta, dar intentionezi sa construiesti una, e posibil sa ti se para interesante si regulile Feng Shui.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Muzica pe care o asculti iti influenteaza viata amoroasa, sau cel putin asta sustine un nou studiu, realizat de site-ul de matrimoniale tastebuds.fm.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Se pare ca Justin Bieber face tot ce ii sta in puteri pentru a o impresiona cat mai placut pe Selena Gomez. Vinerea trecuta, cantaretul in varsta de 17 ani si-a dus prietena la concertul lui Demi Lovato, din Los Angeles, inainte sa ii ofere acesteia supriza vietii ei.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Astazi, Vladutz ne gateste ciolan cu varza si piper. Aflati mai jos cum se prepara!
Marti, 27.09.2011, 00:00
Unele persoane cheltuie averi pe terapiile de cuplu si considera ca a-ti imbunatati relatia este un drum lung si anevoios. Afla ca exista metode foarte simple prin care poti avea o casnicie fericita. Si nu te costa nimic!
Marti, 27.09.2011, 00:00
Supersanatos, bogat in fibre, sursa buna de vitamina C, asigura 2/5 din necesarul zilnic.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Creme, solutii, dermatolog, proceduri si tratamente costisitoare, operatii estetice, botox - femeile recurg la vaste solutii pentru a scapa de probleme tenului. Insa, in mai putin de un deceniu, situatia se va schimba radical, spun cercetatorii.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Un par suplu si matasos nu este doar rezultatul unor produse de ingrijire speciale, cat a nutrientilor pe care ii obtii din ceea ce mananci. Poate ai auzit de multe ori ca frumusetea vine din interior si este cat se poate de adevarat. Afla care sunt alimentele cele mai benefice pentru parul tau:
Marti, 27.09.2011, 00:00
Este foarte usor sa recunosti o scorpie. Femeia care este rautacios de sincera, se enerveaza rapid si trateaza oamenii cu aroganta, se inscrie in acest tipar. Desi am putea crede ca respectivul comportament este cauzat de lipsa de bun simt, studiile au demonstrat ca a fi scorpie este... o boala genetica.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Desi nu este un sport foarte cunoscut, scrima fascineaza deopotriva copiii si adultii. Afla mai jos mai multe lucruri!
Marti, 27.09.2011, 00:00
Irina Deleanu, presedinte Federatia Romana de Gimnastica Rtmica si Alexandra Piscupescu au venit la Neatza cu o demonstratie inedita de gimnastica ritmica.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Steve Jobs este cel mai de succes manager al ultimilor 20 de ani. A reusit sa transforme Apple dintr-o companie obscura intr-un lider de piata. Ba mai mult, dupa ce a fost concediat tocmai de succesorul pe care tot el il alesese la inceputul anilor '90, a fost rugat sa vina din nou la conducerea unei companii aflate in pragul falimentului.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Copilul tau va trece printr-o operatie care necesita anestezie generala? Esti ingrijorata mai mult din cauza anesteziei decat din pricina operatiei? Multi parinti se afla in aceasta situatie. Doctorul Radu Tabacaru, medic primar anestezie terapie intensiva, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "M.S. Curie", ne asigura insa ca, in prezent, tehnicile moderne de anestezie sunt extrem de sigure si usor de suportat chiar si de catre copii.
Marti, 27.09.2011, 00:00
Daca te intrebi de ce nu emani o sexualitate naturala care sa te transforme intr-un magnet de atras privirile si complimentele persoanelor de sex opus, un raspuns ar putea fi combinatia genetic mostenita de la parinti.
Marti, 27.09.2011, 00:00