Urmareste stirile sociale de ultima ora si fii la curent cu tot ce se intampla. Fii informat cu A1: ziar online cu ultimele stiri de la surse de incredere.
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a demisionat marţi din funcţie, afirmând că a obţinut mai multă claritate privind nominalizarea ei la conducerea Băncii Centrale Europene (BCE), demisia sa urmând să intre în vigoare pe 12 septembrie, transmite Reuters.
Marti, 16.07.2019, 20:04
Un angajat al unui spital din Capitală a fost concediat de un pacient. fals. O persoană care ajunge în spital, cu o misiune sub acoperire. Şi face parte din noua strategie anticorupţie a ministrului Sănătăţii. Astfel de vizite misterioase vor avea loc în toate spitalele din România.
Marti, 16.07.2019, 20:00
Serialele „Game of Thrones” (HBO) şi „The Marvelous Mrs. Maisel” (Amazon Prime) au primit cele mai multe nominalizări pentru cea de-a 71-a ediţie a galei premiilor Primetime Emmy, unde sunt recompensate producţiile de televiziune.
Marti, 16.07.2019, 19:13
Legislația pensiilor este și a fost întotdeauna o problemă de interes pentru toți românii. Desigur, acest lucru este de așteptat într-o țară cu peste șapte milioane de pensionari. Din nefericire, sistemul românesc pe pensii este foarte departe de perfecțiune, iar desele schimbări și modificări ale legislației nu par să ajute nici ele.
Marti, 16.07.2019, 18:53
Imaginile cu copilul de 10 ani din Cugir, care a fost bătut cu sălbăticie, în plină stradă, săptămâna trecută, de mai mulţi adolescenţi au stârnit un val de indignare pe Internet! Aproape 300 de oameni au semnat o petiție online prin care cer să se facă dreptate în acest caz.
Marti, 16.07.2019, 17:35
Agenţia de turism online eSky a anunţat, marţi, că îşi continuă expansiunea globală şi se extinde în Africa de Sud, proiect de care s-a ocupat românul Marius Turbatu, HUB Manager eSky România şi director de expansiune la eSky Group.
Marti, 16.07.2019, 17:25
Proiectul Legii privind monitorizarea electronică a fost lansat în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne şi a fost iniţiat ca urmare a noilor reglementări privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie.
Marti, 16.07.2019, 16:14
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi să intervină, marţi după-amiază, la un incendiu izbucnit la un autoturism aflat într-un garaj, în municipiul Roman.
Marti, 16.07.2019, 15:25
Din biletele vândute pentru concertul caritabil de luni seară de la Ateneul Român, organizatorii, Fundaţia Calea Victoriei, se aşteaptă să fie viraţi aproximativ 36.000 de euro.
Marti, 16.07.2019, 15:21
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat că românii vor primi câteva mesaje precise pe telefon prin sistemul RO-ALERT. DSU a explicat ce se întâmplă în perioada următoare.
Marti, 16.07.2019, 15:08
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, în accidentul care a avut loc în localitatea Comloşu Mic au fost implicate un autocar care transporta 30 de persoane, un microbuz cu 6 persoane şi un autoturism cu 4 persoane.
Marti, 16.07.2019, 14:50
Curtea de Apel Braşov a dispus, marţi, măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de doi bărbaţi, în vârstă de 36 ani, respectiv 42 ani, din municipiul Bucureşti şi din Târgu-Jiu, suspectaţi de înşelăciune.
Marti, 16.07.2019, 14:23
Admitere ASE 2019. Înscrerile la ASE - Academia de Studii Economice din București au loc în perioada 15 - 19 iulie și sunt disponibile 6269 de locuri pentru învățământ cu frecvență și 950 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă.
Marti, 16.07.2019, 14:22
O maşină nouă, salarii de mii de euro şi tombole cu premii-surpriză. Sunt doar câteva din metodele prin care patronii din România le aplică patronii pentru a-și păstra angajații din acest domeniu.
Marti, 16.07.2019, 13:50
Scopul este de a dezvolta proiecte viitoare implementate în parteneriat ce pot fi depuse în cadrul apelului „Restaurarea şi revitalizarea monumentelor istorice”, deschis în cadrul Ro-Cultura în perioada 5 iunie - 7 octombrie 2019. Alocarea financiară aferentă prezentului apel pentru iniţiative bilaterale este de 45.000 de euro.
Marti, 16.07.2019, 13:42
Turiștii părăsesc litoralul românesc pe capete. În ultimele zile am asistat la un adevărat exod, exod pricinuit de informațiile care au circulat de ceva vreme: „Nu mai are sens să stăm!”, au spus unii turiști, care nu și-au mai dus la bun sfârșit sejurul programat
Marti, 16.07.2019, 13:01
Potrivit ISU Braşov, opt turişti au fost răniţi, marţi, după ce au căzut de la aproximativ trei metri înălţime. Accidentul s-a produs la o pensiune din Fundata, unde o scară de lemn s-a rupt.
Marti, 16.07.2019, 12:40
”Mănăstirea de la Râmeţ este nu doar un monument istoric valoros, ci şi o pagină de istorie a vieţii monahale şi preocupărilor culturale ale românilor din această regiune. Este datoria şi responsabilitatea noastră să protejăm aceste valori si să avem grijă ca generaţiile viitoare să le cunoască”, a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Marti, 16.07.2019, 11:40
O nouă filmare în care apare un adolescent de 15 ani care este bătut de un alt puști a apărut pe internet, iar polițiștii au demarat de urgență o anchetă.
Marti, 16.07.2019, 11:26
Altădată un examen trecut cu lejeritate de generații întregi, Bacalaureatul a devenit o piatră de încercare pentru mulți dintre absolvenții de liceu din ziua de astăzi.
Marti, 16.07.2019, 11:26
O filmare în care mai mulți turiști aflați în Grecia au fost surprinși în timp ce aruncă cu pietre într-un pește-spadă, care a fost găsit mort ulterior, a stârnit revoltă pe rețelele de socializare. Mai mult de atât, zeci de mii de cetățeni au cerut, prin intermediul unei petiții, pedepsirea acestora.
Marti, 16.07.2019, 11:13
Începând din 15 iulie Ministerul Mediului a anunțat noi fonduri pentru Programul Rabla pentru Electrocasnice 2019. Iată unde te poți înscrie online în programul Rabla pentru electrocasnice
Marti, 16.07.2019, 11:06
Admitere facultate 2019. Luni, 15 iulie 2019, au inceput inscrierile pentru studii de licenta și master in cadrul Universitatii din Bucuresti. Afla cate locuri sunt la buget, in functie de facultate, la licenta si master.
Marti, 16.07.2019, 10:47
Ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici a anunţat luni că în CEx al PSD s-a discutat şi despre „limitarea” numărului de călătorii gratuite cu trenul acordate studenţilor, dar şi despre acordarea gratuităţilor în funcţie de criterii precum vârsta sau performanţele şcolare.
Marti, 16.07.2019, 10:37
Calendar admitere Universitatea din București 2019. UB a început luni sesiunea de înscriere pentru licență și master. Tot ce trebuie să știi despre perioada de înscriere în sesiunea iulie 2019.
Marti, 16.07.2019, 09:35
Pepenii românești vor fi etichetați corespunzător. Anunțul a fost făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Etichetele de pe pepenii românești au ca scop evitarea confuziilor privind proveniența produselor comercializate și piețe și magazine.
Marti, 16.07.2019, 09:20
Romania are in prezent 93 de Universitati de stat si private(acreditate) la care absolventii de bacalaureat isi pot depune dosarul. In functie de facultati, la admitere, se poate tine sau nu cont de media obtinuta la bacalaureat.
Marti, 16.07.2019, 09:12
Chiar daca au promovat examenul de Bacalaureat, tinerii nu au scapat de emotii deaorece au inceput inscrierile la facultate. Tot mai multi absolventi de bacalaureat au inceput sa se indrepte spre institutiile de invatamant superior privat.
Marti, 16.07.2019, 09:10
Poliţiştii de frontieră tulceni au descoperit un cetăţean român care transporta, cu un autoturism, fără a deţine permis de conducere, cantitatea de aproximativ 900 kilograme peşte, fără documente legale, precum şi unelte de pescuit.Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării.
Marti, 16.07.2019, 09:09
Universitatea din Bucuresti este una dintre cele mai cautate institutii de invatamant superior din Romania. Iata care au fost cele mai vanate facultati ale UB in anul 2018 si unde poti gasi toate informatiile despre admitere 2019.
Marti, 16.07.2019, 09:09
Admitere facultate 2019. Tinerii absolveni de Bacalaureat care se pregatesc sa isi continue studiile trebuie sa stie ca există cazuri in care sunt scutiti de plata taxei de inscriere la facultate. Iata ce conditii trebuie să indeplinesti.
Marti, 16.07.2019, 09:02
Admitere facultate 2019. Pentru ca se apropie perioada admiterilor la facultate, pentru toti absolventii de bacalaurat, ne-am gandit sa consultam edu.ro pentru a va oferi lista tuturor institutiilor de invatamant superior de stat civil.
Marti, 16.07.2019, 09:02
Șapte persoane, între care doi români, și-au pierdut viețile în urma unei furtuni violente în Grecia, iar pericolul nu a trecut, întrucât Serviciul local de Meteorologie a emis o nouă avertizare de vreme rea, ce este valabilă marți, 16 iulie.
Marti, 16.07.2019, 08:55
Bacalaureat 2019. Plata profesorilor care corectează subiectele la Bac se face în funcție de mai multe criterii, cum ar fi numărul de elevi sau materia la care sunt corectate lucrările.
Marti, 16.07.2019, 08:51
Dacă ești proaspăt ieșit de pe băncile liceului, ai obținut diploma de Bacalaureat și încă ești indecis în ceea ce privește cariera pe care vrei să o alegi, noi îți prezentăm cele mai bine plătite joburi în România și în străinătate.
Marti, 16.07.2019, 08:42
Admitere 2019. Perioada sesiunii de admitere la facultate se apropie, așa ca ne-am gandit sa iti facem o lista foarte utila cu actele necesare pentru inscrierea la facultate. Iata tot ce iti trebuie.
Marti, 16.07.2019, 08:42
Admitere facultate 2019. Afla cate locuri sunt alocate pentru invatamantul superior de stat militar si ce noutati au mai aparut pentru anul universitar 2019 - 2020.
Marti, 16.07.2019, 08:42
La 11 ani, părăsit de mamă şi orfan de tată, crescut de bunica sa şi rămas de curând fără un acoperiş deasupra capului, băiatul continuă să lupte. Casa în care locuia a fost mistuită de flăcări. Acum, el vrea să devină pompier, pentru a-i ajuta pe alţii să nu păţească la fel. Până atunci, oamenii şi autorităţile locale au sărit în ajutor pentru a ridica o nouă casă pentru cei doi.
Marti, 16.07.2019, 08:36
Sfârşit crunt pentru o femeie de 85 de ani din judeţul Botoşani. Bătrâna s-a stins ieri după amiază la spital după ce a fost snopită în bătaie de un hoţ pe care l-a surprins în locuinţa sa. Agresorul în vârstă de 20 de ani a fost reţinut de poliţişti.
Marti, 16.07.2019, 08:29
Circula cu scuterul pe Drumul Naţional 29, când la o intersecţie nu a observat la timp că autoturismul din faţa sa a oprit, să acorde prioritate unui pieton.
Marti, 16.07.2019, 08:26
Peste 60 de pompieri au intervenit, iar populaţia din zonă a fost avertizată prin sistemul Ro Alert să rămână în case din cauza riscului de intoxicare cu fum. Mai bine de 5 ore s-au luptat salvatorii cu flăcările înalte și fumul gros. În misiune au folosit inclusiv o autospecială de monotorizare a gradului de poluare.
Marti, 16.07.2019, 08:21
Fiul lui Leo de la Strehaia şi încă un bărbat au fost reţinuţi, în noaptea de luni spre marţi, fiind acuzaţi de înşelăciune. Cei doi, susţinând că sunt reprezentanţii unor firme, au determinat o societate comercială să livreze 150 de aparate de aer condiţionat, producând un prejudiciu de 300.000 de lei.
Marti, 16.07.2019, 00:29
Incendiul izbucnit la un depozit de deşeuri reciclabile din apropierea localităţii Nojorid, judeţul Bihor, a fost stins, luni seară, după o intervenţie la care au participat peste 60 de pompieri, cu zece autospeciale de stingere, una de intervenţie la înălţime şi autospeciala CBRN. Intervenţia a fost îngreunată de existenţa materialelor combustibile şi de lipsa surselor de apă, astfel că în incendiu au ars deşeuri pe o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi.
Luni, 15.07.2019, 22:41
Inspectorii pentru Protecția Consumatorilor au dat amenzi în valoare de 324.000 de lei în urma controalelor care au vizat respectarea legale în exploatarea locurilor de joacă pentru copii. Acțiunea a fost efectuată la nivel național.
Luni, 15.07.2019, 21:56
Fostul senator Mircea Banias, fostul director al Direcţiei Domenii Portuare Eugen Bogatu, fostul secretar general al Ministerului de Interne Laureţiu Mironescu şi ceilalţi 36 de inculpaţi din dosarul privind importuri ilegale în Portul Constanţa au fost achitaţi definitiv, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Luni, 15.07.2019, 21:15
Patria Bank (PBK), rezultatul fuziunii prin absorbţie dintre fosta Bancă Comercială Carpatica şi Patria Bank, a anunţat luni că Daniela Elena Iliescu este nou director general al băncii.
Luni, 15.07.2019, 20:50
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 grade pe scara Richter s-a produs, luni seară, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 120 de kilometri.
Luni, 15.07.2019, 20:22
În anul 2018, foameta a afectat 821,6 milioane de persoane. ONU a declarat o creștere a numărului celor afectaţi de acest flagel pentru al treilea an consecutiv.
Luni, 15.07.2019, 20:13
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă că echipa României a obţinut opt premii, între care trei medalii de aur, şi locul I în clasamentul pe medalii la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada - Yakuţia, desfăşurată săptămâna trecută în Republica Saha/Federaţia Rusă.
Luni, 15.07.2019, 19:46
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la un depozit de deşeuri, mase plastice şi hârtie din Nojorid, judeţul Bihor, acolo intervenind mai multe echipaje de pompieri. Primele informaţii arată că nu sunt victime. Populaţia din zonă a fost avertizată prin Ro-Alert întrucât sunt degajări mari de fum.
Luni, 15.07.2019, 18:59