In an de criza, Guvernul concediaza zeci de mii de bugetari, dar e mana larga cu proprii angajati. Le-a dat prime de vacanta si al 13-lea salariu. Bonusurile pentru salariatii Executivului au fost de peste jumatate de milion de euro, din ianuarie pana in septembrie. Nu e tot, Guvernul a cheltuit mult si cu protocolul institutiei. 760 de mii de euro.
Luni, 22.11.2010, 00:00
La inceputul anului, autoritatile mizau pe colectarea a 1,27 mld. lei, acum s-ar multumi si cu 320 mil. lei. In 2009, sistemul bancar la nivel agregat a inregistrat un profit de numai 815 mil. lei, dupa ce in 2008 rezultatul net se plasase la 4,68 miliarde lei.
Luni, 22.11.2010, 00:00
Premierul Emil Boc a anuntat, luni dimineata, ca Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetara pentru acest an, prin Ordonanta de Urgenta. Tot luni, Executivul a aprobat derularea unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii. Prima rectificare bugetara din acest an a fost efectuata in luna august.
Luni, 22.11.2010, 00:00
Guvernul a decis sa renunte la introducerea impozitului forfetar si analizeaza posibilitatea revenirii la impozitarea cu 3% a veniturilor microintreprinderilor, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale. Decizia a fost luata din cauza dificultatilor care ar putea aparea in administrarea unui astfel de sistem.
Luni, 22.11.2010, 00:00
UPDATE! Guvernul a amanat adoptarea Legii salarizarii unitare pentru sedinţa de miercuri. Membrii Executivului au fost convocati intr-o sedinta speciala, luni, in care urma sa se adopte forma finala a acestei legi.
Luni, 22.11.2010, 00:00
Premierul se lauda in fiecare zi cu iesirea din criza, desi guvernul pe care il conduce anunta noi masuri de austeritate pentru anul viitor. Emil Boc a vorbit din nou sambata despre crestere economica, la mai putin de 24 de ore dupa ce mamele au aflat ca vor primi mai putini bani, din 2011.
Duminica, 21.11.2010, 00:00
Premierul Emil Boc a refuzat sa comenteze scandalul in care este implicat secretarul de stat Dan Valentin Fatuloiu. Boc a declarat doar ca asteapta concluziile autoritatilor inainte sa se pronunte asupra acestui caz.
Sambata, 20.11.2010, 00:00
Peste 800 de angajati ai companiei americane Bechtel vor ramane pe drumuri anul viitor. De vina pare a fi chiar statul roman care nu si-a platit datoriile pentru lucrarile facute in 2010.
Sambata, 20.11.2010, 00:00
Mircea Badea despre Cabinetul Boc care promite majorari salariale pe care nu le poate onora
Vineri, 19.11.2010, 10:04
Emil Boc, Roberta Anastase si Mircea Geoana au mers ieri in fata magistratilor Curtii Constitutionale pentru a-si expune punctele de vedere cu privire la conflictul dintre Parlament si Guvern. Primii doi au spus ca Executivul trebuie lasat sa-si...
Vineri, 19.11.2010, 06:25
Cabinetul Boc promite majorari salariale pe care nu le poate onora.
Vineri, 19.11.2010, 00:00
Ioan Botis repeta doar frazele-cheie convenite la nivel de partid. Metoda ar rezolva doua probleme: reducerea salariilor poate fi prelungita, iar concedierile vor fi mai simplu de motivat.
Vineri, 19.11.2010, 00:00
Dupa sase luni in care au muncit pe bani mai putini, politistii au hotarat acum sa-si recupereze in instanta banii care le-au fost taiati.
Vineri, 19.11.2010, 00:00
Guvernul s-a angajat in negocierile cu FMI ca indemnizatia de somaj sa nu mai fie calculata in raport cu nivelul salariului minim, astfel incat ajutorul acordat somerilor sa nu creasca odata cu majorarea salariala din 2011, releva scrisoarea suplimentara de intentie agreata cu institutia financiara.
Vineri, 19.11.2010, 00:00
Guvernul analizeaza oportunitatea de a trece, din nou, la utilizarea termenului "tigan" in loc de "rom". Este urmarea unei initiative legislative a deputatului PDL Silviu Prigoana. El isi motiveaza propunerea prin faptul ca termenul '"rom" genereaza confuzie pe plan international, fiind asociat neconditionat cetateniei romane.
Vineri, 19.11.2010, 00:00
Senatul Universitatii "Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca solicita Guvernului si Parlamentului scoaterea universitatilor de stat din sistemul bugetar curent, astfel incat acestea sa functioneze ca inainte de anul 2008, ca "institutii publice finantate integral din venituri proprii", informeaza Mediafax.
Vineri, 19.11.2010, 00:00
Mircea Badea despre Guvernul Romaniei care infiinteaza politia fiscala, care va controla orice persoana fizica cu un nivel de trai mult peste veniturile pe care le declara
Joi, 18.11.2010, 10:40
Mircea Badea despre membrii Cabinetului Boc care au decis ca forma finala a Legii salarizarii unitare sa fie adoptata luni.
Joi, 18.11.2010, 10:07
Mircea Badea despre Guvernul Romaniei care pregateste noi taxe si restructurari in sistemul bugetar
Joi, 18.11.2010, 09:59
Invitat la emisiunea „100 de minute” de la Antena 3, ambasadorul Statelor Unite in Romania, Mark Gitenstein, a comentat scadalurile recente din Parlamentul roman si despre corectitudinea masurilor de austeritate aplicate de Guvernul Boc IV.
Joi, 18.11.2010, 00:00
Ministrul Muncii, Ioan Botis, a declarat ca Legea Salarizarii se va aplica de 1 ianuarie 2011, dar in 4 pasi, pentru ca pana in 2014 cresterea salariala din sistemul bugetar sa fie de 43%. Declaratiile au avut loc in cadrul unei conferinte de presa la Sediul PDL din Bistrita.
Joi, 18.11.2010, 00:00
Judecatorii Curtii Constitutionale s-au reunit, joi, pentru a decide daca Guvernul poate sa-si asume raspunderea pe Legea Educatiei. Anuntul privind decizia magistratilor a fost amanat pentru miercuri, 24 noiembrie. La sedinta de joi au fost invitati premierul Emil Boc, presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase si presedintele Senatului, Mircea Geoana, cei trei expunandu-si punctele de vedere pe marginea acestui subiect.
Joi, 18.11.2010, 00:00
Contributiile la asigurarile sociale s-ar putea reduce daca si economia isi revine, astfel incat sa fie suficient „spatiu fiscal” pentru a se opera modificari, in caz contrar, impozitele platite de angajati vor ramane neschimbate, se arata in scrisoarea convenita cu Fondul Monetar International (FMI) la finalul misiunii din octombrie-noiembrie.
Joi, 18.11.2010, 00:00
Executivul pregateste noi taxe care sa fie introduse din 2011 in cazul in care Curtea Constitutionala va decide revenirea veniturilor la nivelul de dinainte de reducerea temporara cu 25%, aplicata de la 1 iulie.
Joi, 18.11.2010, 00:00
Salariile de baza din sectorul public vor creste anul viitor cu 15%, insa vor ramane cu 13,75% mai mici fata de luna iunie 2010, cand au fost taiate de Guvern. Totodata, noul nivel nu va mai fi modificat pana in anul 2012. Informatiile apar in Legea salarizarii, obtinuta joi de Mediafax. Documentul, datat 17 noiembrie, a fost discutat in sedinta de miercuri a Guvernului si urmeaza sa fie transmis spre consultare Fondului Monetar International inaintea adoptarii.
Joi, 18.11.2010, 00:00
Guvernul a promis FMI ca stimulentele destinate bugetarilor vor fi calculate ca un plafon maximal, nu ca un nivel obligatoriu, si ca vor fi acordate, in limita acestui plafon total, strict in raport cu resursele bugetare si doar sub forma de premiere pentru rezultate importante in colectari de taxe.
Miercuri, 17.11.2010, 00:00
Presedintele Traian Basescu i-a anuntat pe ministri, in sedinta de guvern, ca doreste sa le vorbeasca si de situatia de la Ministerul de Interne, remarcand ca "baietii care mai ieri faceau striptease aruncandu-si sepcile" isi arunca acum si caracterul pe toate televiziunile.
Miercuri, 17.11.2010, 00:00
Mult mediatizata Lege a salarizarii unice ar putea sa nu intre in vigoare de anul viitor, potrivit Realitatea TV. Actul normativ ar urma sa fie amanat cu doi ani, adica pentru 2012.
Miercuri, 17.11.2010, 00:00
Salariul minim pe economie va creste la 670 de lei de la 1 ianuarie 2011. De asemenea, salariile din sectorul bugetar vor fi cu 15% mai mari, iar bugetarii cu salarii sub 1.000 de lei vor primi tichete de masa, a anuntat premierul Emil Boc, la sfarsitul consultarilor dintre membrii guvernului si parlamentarii din coalitie.
Miercuri, 17.11.2010, 00:00
Reducerea numarului de angajati in sectorul public va continua si anul viitor, iar pentru a diminua deficitul bugetar la 3% din PIB in 2012, Executivul va restrange in continuare cheltuielile, inclusiv pentru salarii si prime.
Miercuri, 17.11.2010, 00:00
Legea sistemului unitar de pensii publice ar trebui sa intre in sesiunea de vot final a Camerei Deputatilor in data de 7 decembrie, cu respectarea prevederilor Regulamentului acestui for legislativ. Biroul Permanent al Camerei a stabilit, miercuri, calendarul reexaminarii acestei Legi, urmare a solicitarii presedintelui Traian Basescu.
Miercuri, 17.11.2010, 00:00
Presedintele Traian Basescu a fost invitat sa participe la sedinta de astazi a Guvernului, in special pentru analiza proiectului legii de salarizare unitara si a acordului cu FMI.
Miercuri, 17.11.2010, 00:00
Premierul Emil Boc a convocat, pentru miercuri, la Palatul Parlamentului, o reuniune a grupurilor parlamentare ale partidelor aflate la guvernare, pentru o ultima discutie privind legea salarizarii unitare inaintea sedintei de guvern. Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Mediafax, Guvernul analizeaza in prezent varianta unei majorari pe medie a salariilor in sectorul bugetar de 15%, aplicabila de la 1 ianuarie 2011 si acordarea unui sprijin financiar suplimentar persoanelor cu venituri sub 1.000 lei.
Miercuri, 17.11.2010, 00:00
Reprezentantii Guvernului si cei ai sindicatelor si patronatelor nu au ajuns la nicio concluzie in cazul nivelului salariului minim in 2011, la finalul discutiilor de marti, de la Ministerul Muncii. Sindicalistii au sustinut ca "ministrii au excelat prin tacere", relateaza Mediafax.
Marti, 16.11.2010, 00:00
Premierul Emil Boc a anuntat, luni, la postul public de televiziune, ca proiectul Legii salarizarii unice se va afla luni, 22 noiembrie, pe masa Birourilor Permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului, pentru stabilirea calendarului de angajare a raspunderii Guvernului. Premierul a dat totodata asigurari ca salariile vor creste anul viitor si ca bugetarii nu vor mai trebui sa se sperie de concedieri. Colegii de partid nu sunt, insa, de acord cu premierul.
Marti, 16.11.2010, 00:00
In Bucuresti, centrul orasului va fi legat de aeroporturile de la periferie printr-o linie de metrou. Dar peste vreo opt-noua ani. Daca santierul pentru construirea tunelului incepe asa cum este prevazut, in 2013.
Luni, 15.11.2010, 00:00
In 2009, PDL promitea 1.505 km de autostrada. Statul plateste peste 6,57 milioane de euro pentru fiecare din cei 52,5 km asfaltati din Bechtel.
Luni, 15.11.2010, 00:00
Economia Romaniei s-a contractat cu 2,3% in trimestrul al treilea fata de 2009, in timp ce PIB-ul UE a crescut cu 2,1%. Bulgaria ne-a luat-o inainte si a iesit din criza.
Luni, 15.11.2010, 00:00
Vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur a anuntat, luni, intr-o conferinta de presa, ca asumarea raspunderii pe Legea salarizarii unice este sustinuta de catre Coalitia de guvernamant. Potrivit liderului PDL, Coalitia va avea o analiza finala pe aceasta lege marti seara.
Luni, 15.11.2010, 00:00
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, astazi, ca toti membrii coalitiei de guvernare au convenit ca procedura de asumare a raspunderii Guvernului pe Legea educatiei nationale sa continue si ca premierul se va adresa Curtii Constitutionale pentru clarificari.
Luni, 15.11.2010, 00:00
Parlamentul vrea sa anunte azi "moartea asumarii" pe Legea educatiei.
Luni, 15.11.2010, 00:00
Presedintele Senatului considera ca Romania va rata aderarea la Spatiul Schengen programata pentru martie 2011. Si fostul presedinte al PNL, Calin Popescu Tariceanu, este de aceeasi parere.
Duminica, 14.11.2010, 00:00
UPDATE! Nicolas Sarkozy l-a numit din nou in functia de premier pe Francois Fillon, care isi depusese demisia sambata seara, relatează Le Parisien. Anuntul a fost facut intr-un comunicat al Palatului Elysee. In schimb, ministrul ecologiei Jean-Louis Borloo va parasi guvernul. Prim-ministrul François Fillon isi prezentase, ieri seara, demisia Guvernului, care initial a fost acceptata de presedintele Frantei.
Duminica, 14.11.2010, 00:00
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, i-a trimis, sambata dimineata, o scrisoare premierului Emil Boc in care ii solicita retragerea raspunderii pe Legea Educatiei.
Sambata, 13.11.2010, 00:00
Mircea Badea despre consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu apreciaza ca Guvernul este cenzurat de catre Curtea Constitutionala a Romaniei
Vineri, 12.11.2010, 10:31
Premierul si liderul PDL Emil Boc l-a invitat, vineri, pe presedintele PNL, Crin Antonescu, sa participe la Palatul Victoria la o intalnire cu membrii Coalitiei de guvernamant, luni, la ora 10:00. Liderul PNL a anuntat insa ca declina invitatia lui Emil Boc.
Vineri, 12.11.2010, 00:00
Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea a declarat ca ii banuieste pe guvernanti ca au acceptat cu buna stiinta, pe piata, substantele halucinogene care au pus in pericol atatea vieti si nu exclude posibilitatea sa fi tras si ei cate un fum, chiar mezina presedintelui Basescu starnind suspiciunea, prin afirmatia ca trebuie legalizate drogurile usoare.
Vineri, 12.11.2010, 00:00
Decizia Curtii Constitutionale permite Guvernului continuarea procedurii asumarii raspunderii pe Legea Educatiei, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, la scurt timp dupa publicarea de catre CCR a motivarii privind decizia luata pe Legea Educatiei.
Vineri, 12.11.2010, 00:00
Romania trebuie sa isi restructureze companiile de stat care produc pierderi, deoarece marea majoritate a acestora primesc subventii, iar Comisia Europeana a inceput sa le inglobeze in deficitul national pe cele care traiesc din pomana statului.
Joi, 11.11.2010, 00:00
Judecatorii Tribunalului Valcea au decis ca diminuarea salariala dictata de Guvern nu este legala si nu respecta drepturile omului, obligand primaria sa plateasca angajatilor cei 25%. Decizia poate fi atacata cu recurs, insa ea creeaza un precedent, au explicat specialisti in drept, in sensul ca ar putea incuraja si alti bugetari sa deschida actiuni in instanta.
Joi, 11.11.2010, 00:00