UDMR vrea sa le dea tatilor sau bunicilor banii pe care ar trebui sa ii primeasca mamele pentru cresterea copilului. Este o varianta ca banii sa ajunga tot in familiile care au copii mici, cred reprezentantii Uniunii. Intre timp, daca Executivul taie banii mamelor, o suta de mii de familii se vor vedea nevoite anul viitor sa isi duca micutii la crese inca din primele luni.
Vineri, 03.12.2010, 00:00Se gasesc bani pentru geamuri antiglont, dar nu si pentru indemnizatiile maternale. Reducerea perioadei in care mamele pot sta acasa, dar si a sumelor pe care le vor primi a ajuns azi si in sedinta de Guvern.
Joi, 02.12.2010, 13:21Purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat luni, ca coalitia a decis suplimentarea bugetului Ministerului Culturii cu 2,5 miliarde de lei, pentru publicarea unor reviste culturale romanesti consacrate.
Joi, 02.12.2010, 00:00Guvernul este de acord cu schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie roma din "rom" in "tigan", propusa intr-o initiativa legislativa a deputatuluii PDL Silviu Prigoana, bazandu-se pe recomandarile Academiei Romane, precum si pe faptul ca acesta este termenul folosit in majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Joi, 02.12.2010, 00:00Proiectul de buget pentru anul viitor va fi aprobat de Guvern intr-o sedinta programata pentru luni, urmand sa fie transmis imediat Parlamentului, au declarat surse oficiale
Joi, 02.12.2010, 00:00La inceputul saptamanii viitoare mamele vor afla cat vor putea sta in concediu maternal dar si cati bani vor primi de la stat. Coalitia de guvernare a luat in discutie cinci variante privind reducerea concediului maternal. Cele trei propuse de ministriul Muncii si alte doua propuneri venite din partea UDMR si a minoritatilor
Joi, 02.12.2010, 00:00In „Strategia fiscal-bugetara pe perioada 2011-2013”, Cabinetul Boc sustine ca inca din anul 2009 a pus in aplicare „cu promptitudine” masuri anticriza care „au contribuit la normalizarea conditiilor financiare”.
Miercuri, 01.12.2010, 00:00Vor rrom, nu vor tigan. Sute de persoane de etnie rroma au protestat astazi in fata Guvernului. Vor sa li se spuna rromi, nicidecum tigani, asa cum a propus deputatul Silviu Prigoana. Iar ca protestul sa le fie auzit au pornit in mars si pe strazile...
Marti, 30.11.2010, 19:31Executivul ia in calcul trei variante pentru modificarea Legii mamelor. Prima presupune reducerea concediului la sase luni si mentinerea indemnizatiei la acelasi nivel. Celelalte doua presupun mentinerea termenului de 2 ani si reducerea indemnizatiilor.
Marti, 30.11.2010, 00:00Mircea Badea respinge categoric argumentele Guvernului pe tema reducerii duratei concediului maternal de la doi la un singur an. Mai mult, realizatorul tv crede ca generatia actuala de oameni activi nu va avea cum sa primeasca pensie vreodata, in conditiile in care statul nu sprijina deloc cresterea natalitatii in Romania.
Marti, 30.11.2010, 00:00Potrivit vicepresedintelui PDL Cristian Boureanu, mamele care se vor intoarce la munca dupa 12 luni vor primi in plus la salariu 500 de lei net, scrie HotNews. "Am cazut de acord sa mergem pe o suma de 500 de lei pe care sa o acordam mamelor care se intorc in campul muncii dupa 12 luni", a anuntat, astazi, Boureanu, dupa sedinta conducerii centrale a PDL.
Luni, 29.11.2010, 00:00Guvernul isi va asuma raspunderea, in data de 14 decembrie, pe legea cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si pe cea privind salarizarea in 2011 a acestei categorii de personal.
Luni, 29.11.2010, 00:00Surse din cadrul Coalitiei au declarat ca Guvernul se gandeste la posibilitatea introducerii unei taxe de 1 ban pe toate categoriile de combustibil, pentru a acoperi gaura de aproape 4 miliarde de lei din bugetul Casei Nationale de Sanatate.
Luni, 29.11.2010, 00:00Liberalii au decis sa-si retraga semnaturile de pe motiunea de cenzura depusa dupa asumarea raspunderii pe Legea educatiei. Ei au transmis documentele in acest sens Birourilor reunite, astfel ca motiunea nu mai are numarul de semnaturi necesare pentru a putea fi dezbatuta.
Luni, 29.11.2010, 00:00Birourile Permanente au retrimis Guvernului proiectul de lege privind educatia, precum si "angajarea raspunderii" pe acesta, intrucat procedura a fost declarata neconstitutionala, a informat liderul deputatilor PSD, Mircea Dusa.
Luni, 29.11.2010, 00:00In proiectul de buget pe anul 2011 al asigurarilor sociale, autoritatile mentioneaza ca rata medie a somajului va scadea de la 8% la 7,8%, in contextul in care din acelasi proiect aflam ca au fost luate in calcul la plata indemnizatiei de somaj nu mai putin de 494.000 de persoane (inclusiv tinerii absolventi), cu peste 50% mai mult decat in octombrie 2010. Un numar similiar de someri indemnizati am mai avut in 2002 (484.698), insa in acel an rata medie a somajului a fost de 10,2%. Numarul de someri indemnizati din estimarea pentru constructia bugetului pe 2011 este mai mare cu 204.000 fata de proiectul de lege pe 2010 si cu 164.818 fata de datele publicate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.
Luni, 29.11.2010, 00:00Guvernul de la Londra va impozita suplimentar milionarii, cu cate 106.000 de lire sterline pe an, dar evitarea taxelor prin artificii legale si emigrarea ar putea impiedica majorarea veniturilor bugetare prin acest plan, transmite Bloomberg.
Luni, 29.11.2010, 00:00Dupa Revolutie, in fiecare Parlament, minoritatile nationale si-au avut asigurata reprezentarea in forul legislativ cu un numar minim de voturi obtinute in alegeri. Daca la inceput a fost un gest de deschidere fata de minoritati si drepturile lor, cu timpul, reprezentarea acestora in Parlament a devenit un fel de as in maneca pentru orice guvern care avea nevoie de voturi pentru a trece o lege importanta sau a supravietui unei motiuni de cenzura, inclinand serios balanta cu cele 18 voturi care le apartin in favoarea puterii. Nu a facut exceptie nici Guvernul Boc, iar un sondaj-fulger printre deputatii minoritatilor nationale arata ca acestia sunt atat de dedicati Executivului, incat de multe ori nu stiu nici ce voteaza, nici daca au fost la vot.
Luni, 29.11.2010, 00:00Guvernul estimeaza pentru acest an un curs mediu de 4,24 lei pentru un euro, iar pentru 2011, indica un nivel mediu de 4,21 lei pentru moneda europeana, potrivit proiectului de buget pentru anul viitor.
Luni, 29.11.2010, 00:00Coalitia de guvernare discuta luni despre angajarea raspunderii pe Legea Salarizarii, dupa ce joi Guvernul a trimis proiectul de lege Parlamentului. Acesta prevede ca bugetarii vor primi in plus anul viitor 15 procente la veniturile reduse, iar salariul minim va fi de 670 de lei.
Luni, 29.11.2010, 00:00Un buget de criza. Asta anunta proiectul pe anul viitor. Cheltuielile se ridica la 108 miliarde de lei, pe cand bugetul este de 80 de miliarde. Executivul are insa planuri mari cand vine vorba de economii la indemnizatii si sporuri, dar va fi generos cu investitiile in carburanti si dezinfectanti.
Duminica, 28.11.2010, 00:00Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sambata, ca presedintii organizatiilor judetene ale UDMR, reuniti in sedinta Consiliului Consultativ al Presedintilor Organizatiilor Teritoriale, sunt de acord ca adoptarea Legii educatiei este prioritara si ca fara aceasta nu se va putea merge mai departe in coalitie, informeaza Mediafax.
Sambata, 27.11.2010, 00:00Presedintele UNPR, fostul ministru al Muncii Marian Sarbu, a declarat ca este posibil ca salariile bugetarilor sa revina in 2012 la nivelul lunii iunie 2010. Sarbu a spus ca nu are niciun motiv sa nu sustina actualul Guvern la asumarea raspunderii pe legea salarizarii.
Sambata, 27.11.2010, 00:00Executivul condus de Emil Boc supraestimeaza veniturile de la bugetul de stat pe anul 2011, scriu jurnalistii de la Financiarul. Guvernul sustine ca la bugetul de stat vor veni in 2011 peste 176 de miliarde, in timp ce cheltuielile bugetare sunt estimate la aproximativ 200 miliarde de lei.
Vineri, 26.11.2010, 00:00Toate taxele si impozitele vor fi platite printr-un singur click din 2011! Pentru romanii uitati la cozile de la ghisee poate parea un scenariu SF. Va deveni realitate de la 1 ianuarie, se lauda ministrul Comunicatiilor, Valerian Vreme. Cu toate ca...
Joi, 25.11.2010, 19:36Ne amagim, insa, cu o asa-zisa veste buna. Salariile bugetarilor vor creste cu 15 procente la anul. In realitate, insa, nu e nicio majorare. Bugetarii nu-si vor recupera nici macar cele 25 de procente diminuate.
Joi, 25.11.2010, 13:07Guvernul nu ar fi fost nevoit sa reduca salariile din sectorul bugetar cu 25%, daca fostul ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu ar fi propus, inca din luna ianuarie, eliminarea primelor de vacanta, sustine premierul Emil Boc. Bugetarii vor...
Joi, 25.11.2010, 06:15Premierul Emil Boc solicita convocarea de urgenta a Birourilor Permanente ale celor doua camere pentru finalizarea de urgenta a procedurilor de asumarea a raspunderii pe Legea Educatiei.
Joi, 25.11.2010, 00:00Indemnizatia medie de somaj platita de stat anul viitor va avea o valoare cu 10% mai mica fata de acest an, in scadere de la 523 lei la 476 lei, iar indemnizatia de somaj la absolventi va fi inghetata la 300 lei, concomitent cu cresterea numarului de persoane ce vor incasa ajutoare de somaj.
Joi, 25.11.2010, 00:00Presedintele Traian Basescu a declarat, astazi, la BNR, ca romanii sunt mintiti zilnic, "domnisoare rujate, cu ochii cat cepele" spunand cum se reduc salariile si trebuie salvati "banisorii" oamenilor. Seful statului a precizat insa ca acestia sunt bani pe care Romania nu ii produce si nu ii poate plati.
Joi, 25.11.2010, 00:00Guvernul a trimis joi dimineata Parlamentului Legea Salarizarii unitare. Asta dupa ce membrii Guvernului au aprobat miercuri Legea Salarizarii unitare in sectorul public pentru anul 2011. Potrivit acesteia, salariile de baza din sectorul public vor creste anul viitor cu 15%, insa vor ramane cu 13,75% mai mici fata de luna iunie 2010, cand au fost taiate de Guvern.
Joi, 25.11.2010, 00:00Mircea Badea a vorbit despre angajatii Palatului Victoria si despre cum se aplica reforma statului in viata acestora.
Miercuri, 24.11.2010, 10:44Guvernul a aprobat Legea Salarizarii unitare. Proiectul, potrivit caruia salariile bugetarilor vor creste cu 15% in 2011, va fi inaintat Parlamentului. Salariul minim pe economie a fost stabilit la 670 de lei.
Miercuri, 24.11.2010, 00:00Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, miercuri, ca orice decizie de a merge mai departe cu asumarea raspunderii face ca legea adoptata sa fie neconstitutionala. Astfel, Birourile permanente reunite trebuie sa ia act de deciziile CC si sa stinga conflictele juridice constatate.
Miercuri, 24.11.2010, 00:00Guvernul reactioneaza in urma informatiei potrivit careia angajatii de la Palatul Victoria au primit, anul acesta, prime de vacanta si cel de-al 13-lea salariu. Intr-un comunicat se precizeaza ca cel de-al 13-lea salariu a fost acordat pentru activitatea de anul trecut. Iar angajatii cu statut de functionar public au dreptul si la prime de vacanta, precizeaza Guvernul.
Miercuri, 24.11.2010, 00:00Judecatorii Curtii Constitutionale discuta miercuri cererea premierului Emil Boc de solutionare a conflictului juridic dintre Guvern si Parlament pe marginea Legii Educatiei.
Miercuri, 24.11.2010, 00:00Liderii coalitiei s-au reunit la Palatul Victoria pentru a discuta despre asumarea raspunderii pe Legea Salarizarii. Proiectul va fi dezbatut miercuri in sedinta de Guvern.
Marti, 23.11.2010, 00:00Guvernul renunta si la introducerea taxei forfetare. La 1 octombrie a fost eliminat impozitul minim. Din 2005 si pana in prezent, legislatia fiscala a fost modificata de nu mai putin de 47 de ori.
Marti, 23.11.2010, 00:00Ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas, a anuntat, marti, in mod oficial, schimbarea din functii a sefului Politiei Romane, Petre Toba si a chestorului Dan Valentin Fatuloiu. Decizia vine in urma scandalului iscat de asasinatul de la Piatra Neamt, precum si a declaratiilor facute in ultima perioada de Fatuloiu, in contextul in care numele sau este legat de cel mai mare scandal de coruptie din Politie. In locul celor doi au fost numiti Ioan Dascalu, Atasatul de Interne la Londra si Liviu Popa, leful Directiei Generale Anticoruptie.
Marti, 23.11.2010, 00:00Executivul a gasit o solutie originala pentru rezolvarea problemei cu infrastructura rutiera si utilitara a tarii, luand decizia, ieri, de a incepe proiectul de asfaltare a 10.000 de kilometri de drumuri judetene si locale, plus reluarea a minimum 800 de proiecte restante pentru dezvoltarea mediului rural si finalizarea a 100 de lucrari de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apa.
Marti, 23.11.2010, 00:00Sedinta Consiliului Economic si Social, in care urma sa se dea avizul pe Legea salarizarii unice, nu s-a putut tine marti din lipsa de cvorum. Sindicalistii anuntasera luni ca nu vor participa la sedinta programata astazi la Consiliul Economic si Social, unde ar urma sa se discute Legea salarizarii unitare. Guvernul a amanat adoptarea acestei legi, din lipsa unui aviz consultativ al CES. Chiar premierul i-ar fi reprosat ministrului Muncii ca nu are avizul Consiliului, spun surse guvernamentale.
Marti, 23.11.2010, 00:00Mircea Badea despre Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu care a afirmat ca in situatia in care Cabinetul Boc ar fi daramat Traian Basescu nu va desemna un premier pentru un Guvern anticriza
Luni, 22.11.2010, 11:00Guvernul a amanat adoptarea Legii salarizarii unitare pentru sedinţa de miercuri. Membrii Executivului au fost convocati intr-o sedinta speciala, luni, in care urma sa se adopte forma finala a acestei legi.
Luni, 22.11.2010, 10:35In an de criza, Guvernul concediaza zeci de mii de bugetari, dar e mana larga cu proprii angajati. Le-a dat prime de vacanta si al 13-lea salariu. Bonusurile pentru salariatii Executivului au fost de peste jumatate de milion de euro, din ianuarie pana in septembrie. Nu e tot, Guvernul a cheltuit mult si cu protocolul institutiei. 760 de mii de euro.
Luni, 22.11.2010, 00:00La inceputul anului, autoritatile mizau pe colectarea a 1,27 mld. lei, acum s-ar multumi si cu 320 mil. lei. In 2009, sistemul bancar la nivel agregat a inregistrat un profit de numai 815 mil. lei, dupa ce in 2008 rezultatul net se plasase la 4,68 miliarde lei.
Luni, 22.11.2010, 00:00Premierul Emil Boc a anuntat, luni dimineata, ca Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetara pentru acest an, prin Ordonanta de Urgenta. Tot luni, Executivul a aprobat derularea unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii. Prima rectificare bugetara din acest an a fost efectuata in luna august.
Luni, 22.11.2010, 00:00Guvernul a decis sa renunte la introducerea impozitului forfetar si analizeaza posibilitatea revenirii la impozitarea cu 3% a veniturilor microintreprinderilor, au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale. Decizia a fost luata din cauza dificultatilor care ar putea aparea in administrarea unui astfel de sistem.
Luni, 22.11.2010, 00:00UPDATE! Guvernul a amanat adoptarea Legii salarizarii unitare pentru sedinţa de miercuri. Membrii Executivului au fost convocati intr-o sedinta speciala, luni, in care urma sa se adopte forma finala a acestei legi.
Luni, 22.11.2010, 00:00Premierul se lauda in fiecare zi cu iesirea din criza, desi guvernul pe care il conduce anunta noi masuri de austeritate pentru anul viitor. Emil Boc a vorbit din nou sambata despre crestere economica, la mai putin de 24 de ore dupa ce mamele au aflat ca vor primi mai putini bani, din 2011.
Duminica, 21.11.2010, 00:00Premierul Emil Boc a refuzat sa comenteze scandalul in care este implicat secretarul de stat Dan Valentin Fatuloiu. Boc a declarat doar ca asteapta concluziile autoritatilor inainte sa se pronunte asupra acestui caz.
Sambata, 20.11.2010, 00:00