Fostul șef al Federație Române de Box adoră senzaţiile tari, chiar şi atunci când vine vorba despre copiii săi, pe care îi învaţă de mici că regulile au fost făcute pentru a fi încălcate.
Marti, 04.02.2020, 10:55
Brexitul are loc oficial vineri, 31 ianuarie 2020, pentru britanici, adică în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru români. Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord iese din Uniunea Europeană, urmând schimbări importante pentru românii care locuiesc sau vor să se stabilească acolo.
Vineri, 31.01.2020, 08:43
Simona Halep a declarat că ar fi dorit ca meciul cu Garbine Muguruza să se dispute cu acoperişul arenei Rod Laver închis, pentru că a fost prea cald, joi, la Melbourne, iar temperatura ridicată, 39 de grade Clesius, a incomodat-o.
Joi, 30.01.2020, 12:35
Adesea regulile de bune maniere sunt încălcate, nu din lipsa de politețe, ci din lipsa de informare. Iată câteva dintre cele mai importante reguli pe care le recomandă Codul Biunelor Maniere.
Miercuri, 22.01.2020, 16:34
Livia a fost votată Starul Săptămânii de către ceilalți concurenți de la Like a Star. Tânăra a creat un set de reguli pentru colegii ei.
Luni, 20.01.2020, 20:41
Alimentaţia este, o spun şi specialiştii, o parte importantă a existenţei omului! Cum mâncăm, dar mai ales ce mâncăm, are un impact puternic asupra calităţii vieţii. Degeaba folosim ingrediente curate şi de bună calitate, dacă le...
Luni, 20.01.2020, 16:36
Sorina, specialist fitness, a explicat la Neatza cu Razvan și Dani cum să slăbim după sărbători.
Viitorii părinți din România ar trebui să se supună unor reguli stricte, consideră primarul din Târgu Mureș, care ar vrea să impună câteva condiții obligatorii înainte de a li se permite unor cupluri să aibă copii.
Luni, 13.01.2020, 23:08
Anul a început cu veşti proaste pentru şoferi. Orice greşeală în trafic îi arde la buzunar. Valoarea sancţiunilor a explodat de la începutul acestui an, pentru că punctul-amendă nu a mai fost plafonat, aşa cum s-a întâmplat în ultimii trei ani. Guvernul caută soluţii pentru a rezolva situaţia printr-o ordonanţă de urgenţă.
Luni, 06.01.2020, 23:22
Anul a început cu veşti proaste pentru şoferi. Orice greşeală în trafic îi arde la buzunar. Valoarea sancţiunilor a explodat de la începutul acestui an, pentru că punctul-amendă nu a mai fost plafonat, aşa cum s-a întâmplat în ultimii...
Luni, 06.01.2020, 19:18
Un părinte din județul Hunedoara a publicat pe o rețea de socializare un text amuzant care face referire la faptul că românii se feresc de venirea preotului în case la început de an. Acesta a publicat un text cu titlul „Regulile de primit popa cu crucea, corecte politic”.
Sambata, 04.01.2020, 11:54
Poliţele obligatorii pentru locuinţe s-ar putea scumpi cu câţiva lei. Potrivit unui nou proiect de lege asigurările vor acoperi şI pagubele produse de furtuni. Dar supriză. cine nu va încheia poliţa altminteri obligatorie nu va mai fi sancţionat.
Vineri, 27.12.2019, 20:58
Poliţele obligatorii pentru locuinţe s-ar putea scumpi cu câţiva lei. Potrivit unui nou proiect de lege asigurările vor acoperi şI pagubele produse de furtuni. Dar supriză. cine nu va încheia poliţa altminteri obligatorie nu va mai fi...
Vineri, 27.12.2019, 19:32
Masa de sărbătoare perfectă este pusă la punct cu băţul. Cel de majordom! Asta dacă vrem ca invitaţii noştri să fie primiţi ca la palat. Singura româncă acreditată la Palatul Buckingham i-a arătat colegei noastre, Anamaria Gudu, câteva secrete care aduc o notă regală, dacă ştii să citeşti în felul în care sunt aşezate tacâmurile şi paharele.
Miercuri, 25.12.2019, 13:40
Masa de sărbătoare perfectă este pusă la punct cu băţul. Cel de majordom! Asta dacă vrem ca invitaţii noştri să fie primiţi ca la palat. Singura româncă acreditată la Palatul Buckingham i-a arătat colegei noastre, Anamaria Gudu, câteva...
Miercuri, 25.12.2019, 13:06
Copiii sunt mai predispuși bacteriilor și infecțiilor virale din două motive: în primul rând, sistemul lor imunitar nu este încă suficient de dezvoltat pentru a face față cu brio virusurilor și bacteriilor; în al doilea rând, cei mici nu acordă la fel de multă importanță regulilor de igienă. De aceea, este important să îi învățăm pe copii cum să se ferească de boli respectând normele de bază ale igienei.
Marti, 24.12.2019, 09:52
Peste 10.000 de controale au fost efectuate în ultima perioadă și polițiștii au aplicat zeci amenzi usturătoare șoferilor care au încălcat regulile impuse de autorități.
Luni, 23.12.2019, 17:18
Regulile privind calcularea sporurilor pentru condiții deosebite de muncă vor fi modificate, potrivit unei propuneri legislative pentru care Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului.
Vineri, 20.12.2019, 08:39
Liviu a venit cu un nou set de reguli pentru concurenţii din Casa Like a star!
Joi, 19.12.2019, 21:30
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a spus, la şedinţa solemnă a Parlamentului, că, după 30 de ani de la Revoluţie, metehne ale regimului comunist au continuat şi continuă sub multe forme în societate. "Comunismul continuă să trăiască prin cei care nu înţeleg că democraţia înseamnă mai mult decât o sumă de sloganuri enunţate solemn, democraţia înseamnă să respecţi regulile, să respecţi adversarii şi să nu faci din orice motiv de război, război al cărui unic scop este distrugerea adversarului", a afirmat Simonis.
Luni, 16.12.2019, 13:03
Este vorba despre un proiect de hotărâre, care ar trebui să oblige toate firmele autorizate de taxi să dețină cel putin o mașinâ adaptatâ pentru transportul persoanelor cu handicap, care se deplaseazâ cu scaunul rulant.
Sambata, 14.12.2019, 19:44
Taximetriştii din Bucureşti ar putea fi obligaţi să aibă maşini adaptate şi pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi. Primăria Capitalei va dezbate săptămâna viitoare un proiect care prevede âşi sancţiuni pentru cei care nu vorr...
Sambata, 14.12.2019, 19:21
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este în alertă în această perioadă, când consumul de carne de porc va crește considerabil și sfătuiește consumatorii să aibă grijă ce și de unde cumpără carnea și preparatele. Riscul de îmbolnăvire este mai mare decât în alți ani, spun reprezentanții DSVSA.
Miercuri, 04.12.2019, 18:19
Dani Oțil are reguli stricte pentru colindători! Că doar nu-i o joacă! Aceștia nu au voie, în primul rând, să vină mai devreme de 24 decembrie la ușa lui.
Dani Oțil are reguli clare pentru colindători. Aceștia nu au voie să vină mai devreme de 24 decembrie, să cânte câte o strofă din fiecare cântec pe care îl știu și să aibă și talent la cântat.
Concurenții de la Like a Star sunt foarte deranjați de regulile pe care le-a impus Roxana, Starul Săptămânii.
Marti, 26.11.2019, 20:06
Roxana a ajuns Starul Săptămânii. Celelalte fete analizează situația casei, în urma regulilor impuse de Roxa.
Luni, 25.11.2019, 20:27
Roxana a ajuns Starul Săptămânii. Concurenta are un set de reguli pe care le impune celorlalți concurenți pe toată perioada în care ea va fi liderul casei.
Luni, 25.11.2019, 20:19
Nicoleta a venit cu un nou set de reguli pentru concurenţii din Casa #LikeaStar!
Miercuri, 20.11.2019, 22:05
Nicoleta , STARUL SĂPTĂMÂNII, îşi impune nota creativă prin răvaşele din plăcintă!
Luni, 18.11.2019, 21:07
Cea de-a treia confruntare Chefi la cuţite se anunţã una foarte durã. Reproșurile nu au întârziat să apară, iar tensiunea a pus stãpânire pe mintea chefilor, Bontea și Dumitrescu acuzându-l pe Scărlătescu de încălcarea regulilor...
Gina Pistol anunță noi reguli la la Chefi la Cuțite. Iată ce nu mai au voie concurenții să facă la proba eliminatorie.
Autoritățile pregătesc o lovitură dură pentru zeci de mii de români din întreaga țară și promit amenzi usturătoare pentru cei care nu vor respecta noile reguli.
Marti, 12.11.2019, 10:50
Ionatan, starul săptămânii, a pregătit pentru concurenți câteva reguli. Iată care sunt acestea.
Luni, 11.11.2019, 21:51
În mai puţin de 24 de ore, secţiile de votare se deschid şi în România. Fiecare cetăţean trebuie să ştie câteva reguli legate de exprimarea acestui drept fundamental.
Sambata, 09.11.2019, 09:31
Setul de reguli impus de Naba pare să fie picătura care a umplut paharul pentru Cătălin!
Joi, 07.11.2019, 23:02
Naba a fost aleasă Starul Săptămânii. Regulile ei sunt cu mult mai stricte comparitiv cu cele ale lui Cătălin din săptămâna precedentă.
Miercuri, 06.11.2019, 07:37
Naba, #StarulSăptămânii, a venit cu un nou set de reguli adresat concurenților! Cătălin a fost printre contestatari!
Luni, 04.11.2019, 20:30
Mesele alături de familie presupun discuții pe diverse teme ce pot stârni controverse.
Joi, 31.10.2019, 07:24
Românii vor putea să iasă la pensie mult mai devreme, potrivit unei decizii a Curții Constituționale. Trebuie, însă, să îndeplinească câteva reguli.
Duminica, 27.10.2019, 10:48
Fostă nevastă de fotbalist, ţinută din scurt, de noul iubit! Trebuie să respecte, cu stricteţe, regulile bărbatului! Dacă nu răspunde la telefon, iese scandal monstru! Urmărim, chiar acum, declaraţii şi detalii halucinante!
Joi, 24.10.2019, 14:27
În România, zeci de tranzacții imobiliare sunt încheiate în fiecare zi, de tip vanzare – cumpărare, închiriere sau antecontract. Pașii sunt simpli și diferă doar de ipostaza fiecărui individ, aceea de a fi vănzător, cumpărător, respective proprietar și chiriaș.
Vineri, 18.10.2019, 13:32
Cod Rutier 2019: de mâine, 12 octombrie 2019, intră în vigoare noile reguli și sancțiuni pentru șoferi. Este vorba despre regulile aprobate în luna august, iar principalele modificări vizează utilizarea dispozitivelor mobile, inclusiv de către cei care folosesc vehicule pentru care nu este nevoie de permis
Vineri, 11.10.2019, 13:36
La sfârşitul acestei săptămâni intră în vigoare noile prevederi ale Codului Rutier cu sancţiuni drastice pentru cei care încalcă legea. Aşadar, de sâmbătă orice şofer care ţine telefonul în mână, chiar dacă nu vorbeşte, poate rămâne fără permis, dacă este prins de poliţişti. La Constanţa agenţii de la rutieră au ieşit în trafic ca să-i avertizeze pe şoferi despre schimbările din lege. Şi au avut parte de o surpriză.
Marti, 08.10.2019, 13:57
La sfârşitul acestei săptămâni intră în vigoare noile prevederi ale Codului Rutier cu sancţiuni drastice pentru cei care încalcă legea. Aşadar, de sâmbătă orice şofer care ţine telefonul în mână, chiar dacă nu vorbeşte, poate...
Marti, 08.10.2019, 13:15
Atunci când ne gândim la achiziţionarea unei locuinţe plecăm de la ideea că este important să ne vedem proprietari şi apoi pe parcursul timpului ne vom ocupa şi de amenajare, puţin câte puţin.
Joi, 26.09.2019, 12:09
Schimbare uriașă anunțată de Facebook și Instagram! Utilizatorii nu mai au voie să posteze un anumit tip de mesaje pe aceste rețele de socializare, iar impactul este major.
Joi, 19.09.2019, 11:44
Se pregătesc reguli noi pentru şoferii implicaţi în accidente! Decontarea directă pentru asigurarea RCA ar putea deveni obligatorie.
Luni, 16.09.2019, 19:22
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că a fost sesizată Curtea Constituţională cu privire la refuzul preşedintelui de a numi miniştri interimari şi a precizat că sesizarea ar trebui privită şi ca un mijloc de a avea nişte reguli pentru viitor. ”Dincolo de lupta politică nu este nevoie şi nu este oportun să blocăm activitatea Guvernului” a declarat premierul, afirmând că nu s-a putut organiza şedinţa de guvern din această săptămână.
Joi, 05.09.2019, 14:30
Lecţii de cucerit milionari! Ce să vorbeşti cu ei ca să le atragi atenţia! Femeia care le învaţă pe fete cum să ajungă soţii de bogătaşi vine cu noi reguli! Cele mai preţioase sfaturi, de la care nu trebuie să se abată nicio amatoare de...
Marti, 03.09.2019, 15:24