Romania ocupa pozitia 21 intr-un top al atractivitatii in domeniul energiei regenerabile, realizat de compania de consultanta Ernst&Young. Clasamentul cuprinde 35 de state, iar tara noastra a urcat doua pozitii comparativ cu anul trecut.
Joi, 02.06.2011, 00:00
Atmosfera negativa din lotul selectionatei Romaniei i s-a transmis si Varului de la Giurgeni, care si-a exprimat scepticismul in cadrul matinalului Antenei 1.
Joi, 02.06.2011, 00:00
Romanii sunt printre cei mai indatorati din lume, arata un studiu al prestigioasei companii de consultanta The Gartman Letter, a omului de afaceri si analist economic Dennis Gartman, citat de presa internationala.
Joi, 02.06.2011, 00:00
Anul acesta, Noua Zeelanda va gazdui Cupa Mondiala de Rugby, cel mai mare eveniment sportiv al lumii dupa Campionatul Mondial de Fotbal si Jocurile Olimpice. In primavara din emisfera sudica (septembrie-noiembrie 2011), Noua Zeelanda asteapta aproximativ 60.000 de turisti si 2.000 de reprezentanti media sa ia parte la cel mai important campionat al anului.
Joi, 02.06.2011, 00:00
Ministerul agriculturii anunta oficial ca in pietele din tara noatra s-au vandut peste 500 de tone de catraveti care ar putea fi periculosi. Insa prof. dr. Mencinicopschi este de alta parere!
Miercuri, 01.06.2011, 00:00
Din cauza saraciei, tot mai multi copii sunt nevoiti sa abandoneze scoala. Parintii prefera sa-i trimita sa munceasca pentru a aduce un ban in casa.
Miercuri, 01.06.2011, 00:00
Care e cauza faptului ca suntem, in toate, ultimii? Exista vreo posibilitate de a depasi aceasta conditie de codasi? Cu siguranta acestea sunt intrebari pe care vi le-ati pus si dumneavoastra, si toti romanii cu aspiratii europene.
Miercuri, 01.06.2011, 00:00
Cand nu poate studentul sã ajunga la Harvard, vine Harvardul la student. Pentru prima oara, prestigioasa universitate americana organizeaza o tabara de vara in Romania. 40 de studenti vor putea sa invete, gratuit, alaturi de profesori de la Harvard....
Marti, 31.05.2011, 07:57
Comisia Europeana pentru protejarea bebelusilor a castigat o lupta importanta legata de biberoanele care contin substanta nociva "BISFENOL A" . Acestea vor fi interzise in Uniunea Europeana incepand de miercuri.
Marti, 31.05.2011, 00:00
Cea mai buna modalitate prin care sa inveti un copil istorie este tot prin joaca si jucarii. De aceea, copiii de toate varstele sunt asteptati la Muzeul National de Istorie a Romaniei (MNIR) sa viziteze expozitia de jucarii de colectie si istorice cu titlul "Colectie de copilarii".
Marti, 31.05.2011, 00:00
Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anuntat luni ca este posibil ca bulgarii sa achizitioneze avioane moderne de lupta, impreuna cu tara noastra, Turcia si Croatia.
Marti, 31.05.2011, 00:00
Dupa 2 ani de criza suntem datori vanduti. Romania este pe locul doi in topul tarilor care au cerut ajutorul FMI. Doar grecii sunt mai indatorati ca noi, insa diferenta nu e foarte mare.
Marti, 31.05.2011, 00:00
Valoarea pietei de publicitate online in Romania a atins anul trecut 86,05 milioane de RON (20,4 milioane euro, la un curs mediu anual de 4,2099 RON/euro), potrivit ultimei editii a Romanian Online Advertising Study, realizat de IAB Romania si PwC Romania.
Luni, 30.05.2011, 00:00
Gigantul rus Gazprom, cu afaceri de peste 88 miliarde de euro anul trecut, spune ca nu va participa la oferta prin care statul va vinde 9,84% din OMV Petrom (SNP), in conditiile in care nu este interesat, cel putin deocamdata, sa cumpere actiuni ale companiei petroliere romanesti.
Luni, 30.05.2011, 00:00
Atacantul echipei FC Timisoara, Ianis Zicu, a fost convocat la prima reprezentativa, el urmand sa-l inlocuiasca pe Bogdan Stancu in eventualitatea in care acesta nu va putea evolua in meciul cu Bosnia.
Luni, 30.05.2011, 00:00
"Paradoxul zilelor noastre este ca putem avea cladiri mari, dar suflete mai mici!", spunea Gheorghe Naghi, regizorul filmului "Dumbrava Minunata". Parca in ciuda acestui paradox, incepand de miercuri, 1 iunie (pana pe 5 iunie), Aldaco Film si Primaria Municipiului Slatina, in parteneriat cu IBBY Romania, organizeaza prima editie a Festivalului International de Film si Carte pentru Copii Dream Fest Cinema – 2011. Proiectul, sustinut de Centrul National al Cinematografiei, va fi gazduit de Centrul Cultural "Eugen Ionescu".
Luni, 30.05.2011, 00:00
Succesul cântaretilor români capteaza atentia presei internationale. Artisti precum Inna, Edward Maya sau Play and Win fac furori in orice colt al lumii si cuceresc o multime de fani. Ei sunt si protagonistii unui reportaj France Presse
Duminica, 29.05.2011, 19:34
Viorel Radulescu, secretar general al Colegiului Medicilor din Romania a declarat intr-o conferinta de presa ca in primele patru luni din 2011 au plecat circa 1.100 de medici din tara.
Duminica, 29.05.2011, 00:00
Romania, tara fara autostrazi este imaginea de care nu putem scapa orice am face. Acum ne comenteaza jurnalistii straini ca avem drumuri proaste si putini kilometri de autostrada. Vin fonduri externe ca sa construim si drumuri, dar am pierdut prea mult...
Sambata, 28.05.2011, 13:40
Povesti fascinante, povesti pe care n-ati avut timp niciodata sa le cititi, povesti pe care nu le-ati auzit pana acum. Jurnalul de duminica va ofera sansa de a descoperi ceea ce inima a lasat sa vorbeasca si sa dicteze, dand valoare scrisului prin sinceritatea, claritatea si profunzimea sentimentelor celei care a fost Regina Tuturor Romanilor.
Sambata, 28.05.2011, 00:00
Rochia purtata de sotia printului William la intalnirea cu sotii Obama a fost confectionata in Romania. Descoperirea apartine reporterilor de la Daily Mail.
Sambata, 28.05.2011, 00:00
Romania si Bulgaria pot fi afectate de un val tsunami de proportii foarte mari! Nu o spunem noi ci specialistii. Acestia avertizeaza ca proiectul pentru reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda trebuie sa tina cont de un astfel de scenariu. Una din solutii...
Vineri, 27.05.2011, 19:45
Norul de cenusa vulcanica din Islanda nu va ajunge deasupra Romaniei pina in noaptea de vineri spre sambata (28.05.2011, ora 3.00), a anuntat vineri Ministerul Mediului.
Vineri, 27.05.2011, 00:00
Agentia de presa Reuters a publicat, joi, un reportaj extrem de realist despre situatia drumurilor din tara noastra, intitulat "Drumurile Romaniei catre nicaieri". Mai mult decat atat, jurnalistii prezinta o intalnire intre ministrul Transporturilor Anca Boagiu si o serie de investitori nemti, aceasta fiind descrisa ca "o femeie mica de statura, cu parul negru prins intr-un coc sever, care a fost prezentata drept ministrul responsabil cu recuperarea timpului pierdut".
Vineri, 27.05.2011, 00:00
Absenta Romaniei la summitul Europei Centrale si de Est de la Varsovia nu va pica bine la Washington, date fiind legaturile stranse in materie de securitate dintre cele doua tari, comenteaza New York Times.
Vineri, 27.05.2011, 00:00
Un imprumut de 500 de milioane de euro a fost aprobat de Consiliul Director Executiv al Bancii Mondiale pentru sprijinirea programului de asistenta sociala al Romaniei.
Vineri, 27.05.2011, 00:00
Cati romani ati auzit ca vor sa mearga in vacanta in Cambodgia? Putini, nu? Oarecum normal. Cambodgia este una dintre cele mai sarace tari de pe glob. Si totusi atrage anual peste doua milioane de turisti. De cateva ori mai multi decat Romania
Joi, 26.05.2011, 16:40
Mircea Badea comenteaza subiectul din ziar cu spaga din vami care a saracit Romania cu 50 miliarde de euro in ultimii 20 de ani
Joi, 26.05.2011, 10:30
In Romania economia isi revine lent la fel ca si in alte state dezvoltate dupa modelul cresterii in forma de "U" si nu in forma de "V", cum ar fi fost de asteptat dupa o recesiune, afirma economistul Nouriel Roubini. Acesta a mai precizat ca Rimania, la fel ca si alte state din regiune, nu vor fi afectate de situatia din Grecia.
Joi, 26.05.2011, 00:00
Pentru al saselea an consecutiv, brandul algocalmin este pentru romani cel mai de incredere analgezic, in cadrul studiului Trusted Brand 2011.
Joi, 26.05.2011, 00:00
Romania s-a pozitionat pe locul 40 in clasamentul celor mai pasnice tari din lume, urcand cinci pozitii fata de anul trecut. Clasamentul a fost realizat pe baza indicelui Global al Pacii (GPI) pe 2011. In 2010, tara noastra ocupa locul 45, pe fondul instabilitatii politice si a nesigurantei economice.
Joi, 26.05.2011, 00:00
Unde mergeti in vacanta? Probabil multi sunteti in urmatoarea situatie: va ganditi tot anul la vacanta de vara, abia o asteptati, dar planurile le lasati pe ultima suta de metri. Nu este nicio problema, sunt oameni gata sa va ajute.
Joi, 26.05.2011, 00:00
Campionatul Mondial de Enduro ajunge in Romania! In perioada 8-10 iulie, la Buzau, se va desfasura in premiera o etapa a acestei competitii selecte. Pe langa Romania, in 2011 etape din Campionatul Mondial de Enduro se mai organizeaza in Spania, Portugalia, Italia, Turcia, Grecia, Andorra si Franta.
Miercuri, 25.05.2011, 00:00
Numarul turistilor cazati in hoteluri in primele trei luni ale anului a scazut cu 20% fata de perioada similara din 2010.
Miercuri, 25.05.2011, 00:00
Jumatate dintre pacientii nou diagnosticati cu diabet zaharat prezinta deja complicatii cronice. Tendinta de crestere a incidentei diabetului este mai evidenta in tarile bogate, cu populatie numeroasa. Acest fenomen este pus pe seama stilului de viata dezechilibrat, avertizeaza profesorul doctor Radu Lichiardopol, presedintele Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, in cadrul Congresului National de Diabet.
Miercuri, 25.05.2011, 00:00
Un Raport realizat la cererea Parlamentului European a analizat efectele reglementarilor nationale asupra accesului pacientilor europeni la medicamente. Rezultatele au relevat faptul ca Romania (tara cu o piata a medicamentelor cu pondere minora in ansamblul european) se afla pe ultimul loc in UE in ceea ce priveste investitiile in cercetarea si dezvoltarea de noi medicamente, cu o medie de 5 EURO per capita.
Miercuri, 25.05.2011, 00:00
Romania este hotarata sa se alature Serbiei si Slovaciei la boicotarea reuniunii regionale de la Varsovia, la sfarsitul acestei saptamani, din cauza fostei provincii sarbe Kosovo, a carei independenta declarata unilateral tara noastra si altele din UE nu o recunosc.
Miercuri, 25.05.2011, 00:00
Prezent la o conferinta financiara internationala, Emil Boc a declarat ca Romania a redevenit un loc in care se merita sa investesti. Premierul a argumentat ca stabilitatea macro-economica, politica guvernamentala si a coalitiei de guvernare, precum si iesirea din recesiune reprezinta factori care fac ca Romania sa redevina atragatoare pentru investitii.
Miercuri, 25.05.2011, 00:00
Timpul nu poate sterge lacrimile si durerea din suflete. Astazi s-au implinit sapte ani de la cea mai cumplita tragedie petrecuta vreodata pe o sosea din Romania. Pe 24 mai 2004, un camion incarcat cu 20 de tone de azotat de amoniu a explodat aproape...
Marti, 24.05.2011, 14:15
Mircea Badea comenteaza subiectul din ziar cu evaziune fiscala din protul Constanta cu marfuri din China si Hong Kong
Marti, 24.05.2011, 10:28
Celebra escadrila a Fortelor Aeriene ale SUA, “Thundebirds” va participa la show-ul aviatic “Constanta Air Show 2011 – Thunder over the Black Sea”. Evenimentul va avea loc la data de 8 iunie pe aeroportul Mihail Kogalniceanu, din Constanta.
Marti, 24.05.2011, 00:00
Statul roman a fost condamnat la CEDO in procesul intentat de Asociatia “21 Decembrie” si alte persoane pentru incalcarea dreptului la viata si respectarea vietii private.
Marti, 24.05.2011, 00:00
Tara noastra se afla pe lista celor 21 de tari care ar putea intra in faliment, informeaza publicatia de specialitate Bussines Insider, in editia on-line.
Marti, 24.05.2011, 00:00
A ratat primul loc in campionatul de fotbal intern, insa cand vine vorba de vaci Adrian Porumboiu nu da gres. Patronul echipei FC Vaslui a fost desemnat cel mai bun crescator de taurine din rasa Holstein din Romania.
Luni, 23.05.2011, 13:31
Cristina Strecopatov, prima femeie magician din Romania, a venit la Neatza sa prezinte
Romania nu este indeajuns de industrializata comparativ cu marimea si necesitatile sale. Desi tara noastra a facut pe hartie toate reformele necesare, investitorii prefera Ungaria, care a luat cele mai neortodoxe masuri economice si a rupt un acord cu FMI, potrivit unei analize realizate de Jurnalul National. Reformele facute de Romania pozitioneaza tara noastra drept un competitor pe termen lung.
Luni, 23.05.2011, 00:00
Daca toata iarna ati visat la momentul in care o sa gustati o capsuna romaneasca, dulce si aromata, ei bine, nu va intrerupeti din visare. In piete, mai ales in cele din Capitala, gasiti doar capsuni de la turci, greci sau italieni. Delicatesele noastre se lasa asteptate. Asta din cauza frigului sau a ploilor prea dese. Mai ajung unele in supermarketuri. Doar ca la preturi exorbitante.
Luni, 23.05.2011, 00:00
Selectionerul Razvan Lucescu a decis aseara ca 14 jucatori sa se prezinte la reunirea echipei nationale a Romaniei in perspectiva jocurilor cu Bosnia din preliminariile EURO 2012 (3 iunie, 21:00, stadionul Giulesti), Brazilia (8 iunie, 3:50, ora Romaniei, la Sao Paulo) si Paraguay (11 iunie, 23:00, ora Romaniei, la Asuncion), ultimele doua fiind jocuri amicale.
Luni, 23.05.2011, 00:00
Televizoarele se vand la promotie in magazinele de electronice. Comerciantii au scazut pretul si cu 40 la suta pentru a creste vanzarile. Au, n-au, romanii tot gasesc bani sa-si doteze casele cu cele mai noi plasme sau LCD-uri.
Luni, 23.05.2011, 00:00
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a revizuit prognoza de crestere economica a Romaniei pentru acest an la 1,8%, fata de previziunea anterioara, din ianuarie, care viza un avans economic de 1,1%.
Duminica, 22.05.2011, 00:00