Criminala de la metrou, Magdalena Șerban, a fost condamnată la închisoare pe viață, potrivit deciziei Tribunalului București. Decizia poate fi contestată cu apel în următoarele 10 zile.
Vineri, 26.10.2018, 16:21
Vremea din 27 octombrie se anunță deosebit de frumoasă în întreaga țară. Temperaturile cresc considerabil, doar vântul își va mai face simțită prezența la munte.
Vineri, 26.10.2018, 15:36
Prevederile Contractului Colectiv de Muncă (CCM) actual expiră pe data de 27 octombrie, iar dacă negocierile care vor continua şi astăzi vor eşua vom declanşa greva generală, undeva pe 10 - 15 noiembrie, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Ion Rădoi, preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM). Gina Vacariu vine cu mai multe informaţii.
Vineri, 26.10.2018, 14:23
Zi de toamnă, lumea sărbătorea pe Sfânta Parascheva. La un moment dat, pământul a început să se cutremure și Bucureștiul s-a „scuturat” de case boierești și clădiri. Pe 14 octombrie 1802 a izbucnit cel mai mare seism din istoria României, cu o magnitudine de aproximativ 8 grade pe scara Richter. Inclusiv Moscova s-a zguduit!
Vineri, 26.10.2018, 14:15
Fondat în 1776, Teatrul ”Balșoi” oferă, de peste 242 de ani, spectacole de calitate. După destrămarea URSS, a trecut printr-o operă de modernizare, ce i-a readus grandoarea de altădată. 10 dintre stelele teatrului vor susține, pe 31 octombrie, un specacol unic, pe scena Sălii Palatului din București
Vineri, 26.10.2018, 13:55
Luna noiembrie aduce vești proaste pentru sute de mii de bucureșteni care circulă zi de zi cu metroul, întrucât sindicaliștii amenință cu grevă, în perioada 10-15 noiembrie, în cazul în care nu se ajunge la un acord în privința contractului colectiv de muncă.
Vineri, 26.10.2018, 12:13
Cea mai tare mașină din lume a sosit la București.
La Bucureşti, a fost inaugurată, în premieră pentru Europa de Est, o staţie pentru încărcarea rapidă a maşinilor electrice. Cele şase staţii, puse în mod gratuit la dispoziţia şoferilor, prin asocierea cu o firmă specializată în...
Vineri, 26.10.2018, 10:24
RE:START ROMÂNIA - ABILITAXI, serviciul de transport gratuit adaptat pentru persoanele cu dizabilități, este acum și în București. Acest serviciu oferă o modalitate de transport decentă, profesionistă și sigură pentru persoanele cu handicap...
Săptămâna aceasta, un nou restaurant libanez s-a deschis în București. Am intrat în bucătăria chefilor și am descoperit cu ce rețete delicoase ne așteaptă.
Sfântul Dumitru Izvorătorul de Mir se prăznuieşte în data de 26 octombrie. Legat de această sărbătoare pentru creştini, sunt amintite mai multe tradiţii şi obiceiuri. Peste 340.000 de români își serbează onomastica în data de 26 octombrie, cu ocazia Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru.
Vineri, 26.10.2018, 08:20
Vremea din 26 octombrie aduce o încălzire a atmosferei, care se va resimți în aproximativ toate județele țării. Temperaturile cresc din nou în România. Ce anunță prognoza meteo.
Vineri, 26.10.2018, 08:04
Meteo 26 octombrie. Cum va fi vremea vineri în România
Vineri, 26.10.2018, 08:03
Evenimente București 27 și 28 octombrie 2018
Vineri, 26.10.2018, 07:10
Trebuie să știi că fiecare dintre cartierele din București are o istorie în spate și un eveniment de care se leagă numele lor. Află istoria cartierului tău chiar acum!
Joi, 25.10.2018, 18:15
Ziua Armatei Române este ziua când în România se sărbătorește Armata Română, care la data de 25 octombrie 1944 a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române...
Sfantul Dumitru 2018. In perioada 25-29 octombrie, in Bucuresti, va avea loc pelerinajul pentru Sarbatorirea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor. Afla care este programul pelerinajului cu ocazia praznuirii Sfantului Dimitrie cel Nou.
Joi, 25.10.2018, 10:36
Evenimente București 26 octombrie 2018
Joi, 25.10.2018, 10:10
E pentru prima dată în istorie când cei mai talentaţi balerini ai celebrului Teatru Bolshoi din Moscova vor susţine un spectacol de gală pe o scenă din România. Artiştii vor concentra miile de ore de muncă şi cele mai bune momente ale...
Înscrieri eco-vouchere 25 octombrie. Reglumanet, unde te inscrii, esti pe lista!
Joi, 25.10.2018, 09:47
25 octombrie, Ziua Armatei Române
Joi, 25.10.2018, 09:14
Vremea 25 octombrie. Prognoza meteo anunta temperaturi scazute si ninsori la munte, dar și ploi la Bucuresti.
Joi, 25.10.2018, 08:39
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, începe joi, cu procesiuni în cadrul cărora moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi cele ale Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica vor fi depuse spre închinare la baldachinul de pe Colina Patriarhiei. Traficul rutier va închis între orele 12.00 şi 13.30 pe traseele unde se vor desfăşura procesiunile.
Joi, 25.10.2018, 08:06
Un incident grav a avut loc, miercuri seară, în stația de metrou Piața Victoriei din București, unde un bărbat ar fi scos un pistol după ce s-ar fi certat cu un alt individ.
Miercuri, 24.10.2018, 20:51
Tupeul, instinctul şi uneori inconştienţa sunt mai importante în traficul din Bucureşti decât cunoaşterea şi respectarea Codului Rutier. Trei din zece şoferi din România admit că nu ştiu toate indicatoarele din intersecţii, iar de lecţiile învăţate în şcoala de şoferi îşi aduc aminte vag.
Miercuri, 24.10.2018, 19:43
Cea mai nouă apariție pe scena din România, care promite să facă un adevărat spectacol , este cântăreața portugheză de fado, Mariza, care va concerta la Sala Palatului din București, pe 6 martie 2019 pentru a își promova cel mai nou album.
Miercuri, 24.10.2018, 18:25
Prognoza meteo pentru București în următoarele ore, până joi, la ora 09.00, anunță vânt puternic, valori termice în scădere, dar și ploi, trecător.
Miercuri, 24.10.2018, 17:45
Vremea în București 25 octombrie 2018. Vezi prognoza detaliata si ce anunță prognoza meteo a zileid e joi, 25 octombrie 2018.
Miercuri, 24.10.2018, 16:41
Recent, ANAF a făcut anunțul ce ajută milioane de români să își rezolve problemele mai simplu și mai rapid! Ce trebuie să știe contribuabilii și cum pot scăpa de statul la coadă?
Miercuri, 24.10.2018, 16:08
Mii de oameni care erau în drum spre muncă s-au trezit blocaţi pe peroane, pe linia Berceni-Pipera. Timp de mai bine de 30 de minute nicio garnitură nu a circulat pe magistrala doi.
Miercuri, 24.10.2018, 13:31
Două tramvaie s-au ciocnit, miercuri, în intersecţia Calea 13 Septembrie cu Şoseaua Progresului din Capitală, informează ISU Bucureşti-Ilfov. În urma coliziunii, o femeie a fost lovită la cap.
Miercuri, 24.10.2018, 13:01
Evenimente București 25 octombrie 2018
Miercuri, 24.10.2018, 10:57
Cătălin Cornea, dresor şi specialist în comportament canin, a venit la Neatza cu un ciobănesc asiatic.
Începând de astăzi şi până pe 29 octombrie, sunt anunţate mai multe restricţii rutiere. Zona Piaţa Unirii şi Dealul Mitropoliei vor fi afectate de măsurile impuse pentru desfăşurarea procesiunilor şi manifestaţiilor religioase cu ocazia...
Miercuri, 24.10.2018, 07:40
O poveste de viață incredibilă de viață, care sigur vă va emoționa! Julia Alexis are 27 de ani și vine din Nashville, Tennesse. Ea a fost născută în București și a fost adoptată când era bebeluș de o familie din America.
Florile nu se mai folosesc doar în buchete, ci şi în farfurii, la realizarea deserturilor. Sunt la modă torturile supradimensionate, decorate cu flori şi frunze de sezon. Iar în materie de prăjituri, se poartă ingredientele neobişnuite, precum...
Marti, 23.10.2018, 19:33
Prognoza meteo pentru București, începând de marți seară, de la ora 22.00, și până joi dimineață, la ora 9.00, anunță intensificări ale vântului, scăderi ale temperaturilor, dar și ploi.
Marti, 23.10.2018, 19:09
Meteo 24 octombrie 2018. Prognoza meteoanunta ploi, temperaturi scazute, iar la munte(la altitudini mari) vor fi ninsori si lapovita. Pentru Bucuresti meteorologii anunta vant puternic si cer innorat.
Marti, 23.10.2018, 14:22
Ceea ce în urmă cu câteva săptămâni părea doar un zvon, se dovedește a fi realitate. Cele-bra Companie de Ballet Bolshoi din Moscova va susține un spectacol la București, în această toamnă, cu zece dintre cei mai buni balerini ai săi. Reprezentația, denumită “Spectacol de Gală”, va avea loc pe 31 octombrie la Sala Palatului.
Marti, 23.10.2018, 13:59
Vremea in Bucuresti 24 octombrie 2018. Meteorologii anunta pentru miercuri temperaturi scazute atat pe timpul zilei, cat si pe timpul noptii. Capitala se va confrunta cu vant puternic insotit de innorari. Afla prognoza meteo pentru 24 octombrie.
Marti, 23.10.2018, 13:46
Vremea 24 octombrie 2018. Meteorologii anunta pentru miercuri ploi pe arii extinse in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana si in nordul Moldovei. Cele mai scazute temperaturi(8-13 grade celsius) se vor inregistra in depresiunile Transilvaniei. Prognoza meteo 24 octombrie 2018.
Marti, 23.10.2018, 13:00
Meditații gratuite 2018. Calendar înscrieri, materii pentru elevii de gimanzii si de liceu.
Marti, 23.10.2018, 11:14
Evenimente București 24 octombrie 2018
Marti, 23.10.2018, 10:27
Vremea în București 23 octombrie 2018.
Marti, 23.10.2018, 08:02
Meteo 23 octombrie 2018. Cum va fi vremea marți în România
Marti, 23.10.2018, 08:01
Multe spitale de stat nu au nici aparate, nici personal specializat. Medicii nu au de ales şi îşi duc micii pacienţi în clinicile private. Dar şi acolo este aglomeraţie. Aşa că, de multe ori, cazurile grave ajung pe listele de aşteptare.
Luni, 22.10.2018, 23:14
Zeci de copii au fost jigniţi şi ameninţaţi de profesoara lor, în două şcoli din Bucureşti. De la catedră, femeia le arunca elevilor cuvinte grele. O demonstrează o înregistrare revoltătoare, care i-a scos astăzi în stradă pe părinţi.
Luni, 22.10.2018, 19:51
Zeci de copii au fost jigniţi şi ameninţaţi de profesoara lor, în două şcoli din Bucureşti. De la catedră, femeia le arunca elevilor cuvinte grele. O demonstrează o înregistrare revoltătoare, care i-a scos astăzi în stradă pe părinţi....
Luni, 22.10.2018, 19:11
Val de anchete la unul dintre cele mai mari spitale private din Capitală, după moartea suspectă a unui copil de un an şi 10 luni. Procurorii, poliţiştii şi Direcţia de Sănătate Publică verifică dacă medicii de acolo au respectat...
Luni, 22.10.2018, 19:09
ncătuşată şi băgată în maşina poliţiei, pentru că a vândut verdeţuri. Este acuzaţia unei mame de 30 de ani, care susţine că a ajuns în cătuşe pe nedrept. Asta pentru că a preferat să muncească şi nu să fure, pentru mama şi...
Luni, 22.10.2018, 17:46