Antena Căutare

Cautare: 634 rezultate pentru "evaluarea nationala"

Monica Anisie, avizată pozitiv pentru Ministerul Educaţiei, cu 17 voturi ”pentru”/ Ea spune că nu este de acord ca elevii cu medii sub 5 la Evaluarea Naţională să fie trimişi direct la şcolile profesionale

Ministrul desemnat al Educaţiei, Monica Anisie, a fost avizată favorbil, miercuri, de comisiile parlamentare, cu 17 voturi ”pentru”. Ea a declarat în cadrul audierilor că nu este de acord cu trimiterea la şcolile profesionale a copiilor care nu obţin media 5 la Evaluarea Naţională, considerând că aceşti copii nu pot fi pedepsiţi. În plus, Anisie susţine că nu se poate obţine învăţământ dual de calitate, prin transformarea lui în batalion disciplinar pentru elevi.

Miercuri, 30.10.2019, 13:01
Top 10 cele mai bune școli din București la Evaluarea Națională 2019. Sectorul 3 nu are nicio instituție în clasament

Top 10 cele mai bune școli din București la Evaluarea Națională 2019. Sectorul 3 nu are nicio instituție în clasament

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a realizat un clasament al celor mai bune școli gimnaziale din Capitală, după criteriile de performanță, în ceea ce privește rezultatele la Evaluarea Națională 2019. Surpriza de anul acesta vine de la faptul că nicio școală din Sectorul 3 nu se află în clasament.

Miercuri, 23.10.2019, 19:28
RAPORT: Există o corelaţie puternică între studiile părinţilor şi notele obţinute de copiii acestora la Evaluarea Naţională

RAPORT: Există o corelaţie puternică între studiile părinţilor şi notele obţinute de copiii acestora la Evaluarea Naţională

Există o corelaţie puternică (70%) între studiile părinţilor şi notele obţinute de copiii acestora la Evaluarea Naţională, potrivit datelor transmise luni de platforma Registrul Educaţional Alternativ. Totodată, media de vechime a clădirilor liceelor este de 53 de ani, în condiţiile în care media la nivel naţional este 35 de ani.

Luni, 30.09.2019, 15:27
De când ar urma să se susțină Evaluarea Națională cu cinci probe. Elevii de clasa a VII-a, primii afectați

De când ar urma să se susțină Evaluarea Națională cu cinci probe. Elevii de clasa a VII-a, primii afectați

Evaluarea Națională transdisciplinară ar putea fi amânată cu 4 ani. Ce se întâmplă cu elevii aflați în clasa a VII-a

Vineri, 20.09.2019, 09:27
Cinci probe la Evaluarea Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a. Examen scris la o limbă straină, printre ele

Cinci probe la Evaluarea Naţională pentru elevii de clasa a VIII-a. Examen scris la o limbă straină, printre ele

Evaluarea Națională ar putea avea cinci probe de examen, asta după ce o serie de modificări propune ar urma să intre în vigoare. Elevii s-ar putea trezi la finele clasei a VIII-a că au mai multe teste de dat, iar profesorii spun că avem de-a face cu o nouă "generație de sacrificiu".

Joi, 19.09.2019, 09:58
Administraţia Prezidenţială: Guvernarea PSD continuă experimentele nocive în educaţie

Administraţia Prezidenţială: Guvernarea PSD continuă experimentele nocive în educaţie

Administraţia Prezidenţială critică, vineri, ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale care prevede ca elevii cu note de 5 la Evaluarea Naţională să urmeze învăţământul profesional şi afirmă că ”guvernarea PSD continuă experimentele nocive în educaţie”.

Vineri, 06.09.2019, 15:33
Noul an școlar aduce schimbări drastice! Învățământul profesional, obligatoriu pentru elevii care obțin mai puțin de 5 la Evaluarea Națională

Noul an școlar aduce schimbări drastice! Învățământul profesional, obligatoriu pentru elevii care obțin mai puțin de 5 la Evaluarea Națională

Noul an școlar aduce schimbări drastice pentru elevi, întrucât învățământul profesional devine obligatoriu pentru cei care susțin Evaluarea Națională și obțin o medie de admitere sub 5. Această schimbare a fost deja publicată în Monitorul Oficial, fiind semnată de ministrul interminar Daniel Breaz.

Joi, 05.09.2019, 12:22
Calendarul pentru Evaluarea Naţională 2020

Calendarul pentru Evaluarea Naţională 2020

Elevii de şcoala primară şi gimnaziu pot începe deja să se pregătească pentru examenele de anul viitor. Ministerul Educaţiei a publicat calendarul pentru Evaluarea Naţională 2020, cu patru zile înainte de începerea şcolii.

Miercuri, 04.09.2019, 19:25
Calendarul pentru Evaluarea Naţională din 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial: Examenele vor avea loc în perioada 15-18 iunie

Calendarul pentru Evaluarea Naţională din 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial: Examenele vor avea loc în perioada 15-18 iunie

Calendarul pentru Evaluarea Naţională din 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial, iar potrivit acestuia examenele vor avea loc în perioada 15-18 iunie, iar rezultatele finale vor fi publicate în 27 iunie.

Vineri, 30.08.2019, 10:45
Profesorii care și-au bătut joc de lucrările elevilor la Bacalaureat și la Evaluarea Națională vor fi pedepsiți! Cum vor fi sancționați pentru notele greșite

Profesorii care și-au bătut joc de lucrările elevilor la Bacalaureat și la Evaluarea Națională vor fi pedepsiți! Cum vor fi sancționați pentru notele greșite

În premieră, profesorii care au corectat cu erori lucrările de la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională vor fi sancţionaţi. Diferenţele de note după contestaţii au fost uriaşe, iar ministrul Educaţiei a hotărât să aplice sancțiuni.

Joi, 18.07.2019, 20:59
Primarul din Iaşi: Pe voi ne bazăm, voi veţi conduce România

Primarul din Iaşi: Pe voi ne bazăm, voi veţi conduce România

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, le-a spus elevilor ieşeni care au luat 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat că ei vor reprezenta viitoarea clasă politică şi că vor trebui să remodeleze România, menţionând totodată că nu este vina tinerilor că părăsesc ţara.

Joi, 18.07.2019, 18:26
Mii de elevi, fără un loc la liceu după Evaluarea Naţională. Cei cu medii mari au riscat şi au pierdut!

Mii de elevi, fără un loc la liceu după Evaluarea Naţională. Cei cu medii mari au riscat şi au pierdut!

Cine a riscat a pierdut intrarea la un liceu bun. Elevii care au crezut că anul acesta vor intra cu note mai mici la licee de prestigiu au rămas pe dinafară

Vineri, 12.07.2019, 20:59
Mii de elevi, fără un loc la liceu după Evaluarea Naţională. Cei cu medii mari au riscat şi au pierdut

Mii de elevi, fără un loc la liceu după Evaluarea Naţională. Cei cu medii mari au riscat şi au pierdut

Cine a riscat a pierdut intrarea la un liceu bun. Elevii care au crezut că anul acesta vor intra cu note mai mici la licee de prestigiu au rămas pe dinafară. Sunt cinci mii de copii care nu au completat suficiente opţiuni pe fişa de înscriere....

Vineri, 12.07.2019, 19:23
Edu.ro rezultate repartizare licee 2019 - câți elevi au intrat cu media 10 la liceu

Edu.ro rezultate repartizare licee 2019 - câți elevi au intrat cu media 10 la liceu

Edu.ro rezultate repartizare licee 2019 - Ministerul Educației a publicat astăzi rezultatele repartizării computerizate la liceu. Rezultatele sunt publicate de A1.ro și AICI!

Vineri, 12.07.2019, 12:43
Admitere Liceu 2019: Când se face repartizarea la liceu și cu ce note

Admitere Liceu 2019: Când se face repartizarea la liceu și cu ce note

După Evaluarea Națională 2019 urmează o altă etapă importantă, și anume, repartizarea computerizată a elevilor la liceu. Iată când se face repartizarea computerizată la liceu, potrivit calendarului de admitere, dar și mediile de admitere la licee din București și din țară

Miercuri, 03.07.2019, 18:20
Numărul mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2019 a crescut după contestații. Sute de elevi au luat notă maximă anul acesta

Numărul mediilor de 10 la Evaluarea Națională 2019 a crescut după contestații. Sute de elevi au luat notă maximă anul acesta

Ministerul Educaţiei Naţionale a transmis, luni, că în urma centralizării rezultatelor finale ale Evaluării Naţionale, s-a stabilit că numărul candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut cu 0,10%, până la 73,2%. De asemenea, a crescut şi numărul mediilor de 10, de la 429 la 459.

Luni, 01.07.2019, 14:56
Au învățat și câte cinci ore pe zi și au reușit să ia 10 pe linie la Evaluarea Națională! „Eram stresat, plângeam. Când mă luau părinții în brațe, mă relaxam”

Au învățat și câte cinci ore pe zi și au reușit să ia 10 pe linie la Evaluarea Națională! „Eram stresat, plângeam. Când mă luau părinții în brațe, mă relaxam”

Se poate face performanţă şi la sat, în ciuda neajunsurilor. Au arătat-o 22 de elevi din mediul rural, care au luat media zece la Evaluarea Naţională. Sunt muncitori, inteligenţi şi vor să schimbe România. Anul acesta, 73% dintre absolvenţii de clasa a opta au obţinut medii peste 5. Rezultatele finale, după contestaţii, s-au afişat astăzi.

Sambata, 29.06.2019, 20:54
Rezultate Finale Evaluare Națională 2019 s-au afișat pe Edu.ro! Vezi notele!

Rezultate Finale Evaluare Națională 2019 s-au afișat pe Edu.ro! Vezi notele!

Azi, 29 iunie 2019, se afișează rezultatele finale la Evaluarea Națională 2019. Rezultatele la Evaluare Națioanlă s-au afișat pe site-ul evaluare.edu.ro, la ora 12.00. A1.ro a publicat rezultatele finale la Evaluarea Națională 2019 

Sambata, 29.06.2019, 13:23
Rezultate Finale Evaluare Națională 2019: Câte medii de zece s-au obținut în plus

Rezultate Finale Evaluare Națională 2019: Câte medii de zece s-au obținut în plus

Rezultate Finale Evaluare Națională 2019 au fost publicate astăzi de Minsiterul Educației, pe evaluare.edu.ro, dar și pe A1.ro. Potrivit rezultatelor, finale, după contestații, în România s-au obținut 30 de medii de zece în plus. Vezi topul județelor după numărul mediilor de 10

Sambata, 29.06.2019, 13:20
Edu.ro Rezultate Evaluare Națională 2019 - Finale AFIȘATE: rezultate pe județ, după contestații

Edu.ro Rezultate Evaluare Națională 2019 - Finale AFIȘATE: rezultate pe județ, după contestații

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2019 sunt afișate sâmbătă, 29 iunie, pe evaluare.edu.ro și pe a1.ro, în acest articol, pentru fiecare județ în parte

Sambata, 29.06.2019, 12:00
Edu.ro Rezultate Evaluare Națională 2019! Rezultate pe județ, înainte de contestații

Edu.ro Rezultate Evaluare Națională 2019! Rezultate pe județ, înainte de contestații

Edu.ro Rezultate Evaluare Națională 2019. Primele rezultate de la Evaluarea Națională vau fost publicate în articolul a1.ro! Vezi mai jos primele rezultate la Evaluare Națională 2019!

Vineri, 28.06.2019, 14:03
Repartizare licee 2019 - cum afli online liceul la care ai intrat

Repartizare licee 2019 - cum afli online liceul la care ai intrat

Repartizare licee 2019 - După Evaluarea Națională urmează repartizarea la liceu a elevilor, în urma completării fișelor cu opțiunile de înscriere. Pe data de 12 iulie însă, are loc repartizarea computerizată la liceu. Află cum poți verifica online liceul la care ai fost repartizat

Vineri, 28.06.2019, 09:43
Fiica Ozanei Barabancea a aflat ce a făcut la Evaluarea Națională. Artista a dezvăluit totul despre cum s-a descurcat Gloria

Fiica Ozanei Barabancea a aflat ce a făcut la Evaluarea Națională. Artista a dezvăluit totul despre cum s-a descurcat Gloria

Gloria, fiica Ozanei Barabancea, a susținut în aceste zile Evaluarea Națională. Jurata Te cunosc de undeva nu s-a ferit să vorbească despre felul în care fata ei s-a descurcat în fața primului examen important din viața sa

Joi, 27.06.2019, 09:46
Înscrierea la liceu, chinul părinților. Inspectorii școlari dau sfaturi pentru completarea fișei cu opțiuni

Înscrierea la liceu, chinul părinților. Inspectorii școlari dau sfaturi pentru completarea fișei cu opțiuni

Notele de la Evaluarea Naţională ar putea aduce surprize mari la admiterea la liceu. Cel mai probabil, mediile ultimilor elevi admişi vor fi mai mici decât anul trecut. De aceea, calculele de acasă s-ar putea să nu se potrivească.

Miercuri, 26.06.2019, 20:50
Primele rezultate la Evaluarea Națională, la Neatza cu Răzvan și Dani! Ce urmează pentru copii și părinți

Primele rezultate la Evaluarea Națională, la Neatza cu Răzvan și Dani! Ce urmează pentru copii și părinți

Adina Lăcătușu, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani" , în direct, de la Școală nr. 195 din București, a aflat de la Maria Manea, purtător de cuvânt ISMB, ce-i așteaptă pe copii și părinți după rezultatele de la Evaluarea...

Miercuri, 26.06.2019, 09:20
Contestații Evaluare Națională 2019. Ce se întâmplă cu notele finale, după contestații

Contestații Evaluare Națională 2019. Ce se întâmplă cu notele finale, după contestații

Contestații Evaluare Națională 2019 - Elevii nemulțumiți de primele note obținute la Evaluarea Națională 2019 pot depune astăzi contestații, între orele 14:00 - 20:00. În urma contestației nota finală poate fi mai mare sau mai mică decât cea inițială! 

Miercuri, 26.06.2019, 08:09
A obținut media 10 la Evaluarea Națională, nu a văzut niciodată marea și are un mesaj emoționant pentru părinții ei. „Tot timpul mi-am dorit, dar nu s-a putut...”

A obținut media 10 la Evaluarea Națională, nu a văzut niciodată marea și are un mesaj emoționant pentru părinții ei. „Tot timpul mi-am dorit, dar nu s-a putut...”

O elevă din județul Olt a obținut media 10 la Evaluarea Națională, deși familia ei nu are o situație financiară strălucită, iar ea nu a văzut niciodată marea, cu toate că își dorește acest lucru de mult timp. Copila a dezvăluit ce visuri are și a spus câteva cuvinte emoționante pentru părinții ei.

Marti, 25.06.2019, 22:25
Încă un an dezastruos la Evaluarea Naţională. Ministrul Educației: „Aceste lucruri sunt inacceptabile”

Încă un an dezastruos la Evaluarea Naţională. Ministrul Educației: „Aceste lucruri sunt inacceptabile”

Încă un an cu rezultate dezastruoase la Evaluarea Naţională. 30 la sută dintre elevii din România nu au reuşit să obţină nota 5. Cei mai mulţi au trecut oricum cu note medii. Ecaterina Andronescu spune că este nemulţumită şi că va lua măsuri.

Marti, 25.06.2019, 19:59
Încă un an dezastruos la Evaluarea Naţională. Afişarea rezultatelor a mai provocat un şoc

Încă un an dezastruos la Evaluarea Naţională. Afişarea rezultatelor a mai provocat un şoc

Încă un an cu rezultate dezastruoase la Evaluarea Naţională. 30 la sută dintre elevii din România nu au reuşit să obţină nota 5. Cei mai mulţi au trecut oricum cu note medii. Ecaterina Andronescu spune că e nemulţumită şi că va lua...

Marti, 25.06.2019, 19:18
Evaluarea Națională, un coșmar pentru copiii mai multor vedete! Celebritățile care s-au făcut de rușine la afișarea rezultatelor

Evaluarea Națională, un coșmar pentru copiii mai multor vedete! Celebritățile care s-au făcut de rușine la afișarea rezultatelor

Evaluarea Națională s-a dovedit a fi dificilă pentru copiii mai multor vedete. Câteva dintre celebritățile din România s-au făcut de rușine la afișarea rezultatelor.

Marti, 25.06.2019, 18:24
Rezultatele la Evaluarea Națională 2019, comparate cu cele de anul trecut. Care dintre promoții s-a descurcat mai bine

Rezultatele la Evaluarea Națională 2019, comparate cu cele de anul trecut. Care dintre promoții s-a descurcat mai bine

Rezultatele la Evaluarea Națională 2019, înainte de contestații, au fost centralizate, marți, de către Ministerul Educaţiei Naţionale. Statistica generală arată diferit față de cea de anul trecut. 

Marti, 25.06.2019, 17:26
Rezultate Evaluare Națională 2019 - Câte medii de cinci și de zece au obținut elevii

Rezultate Evaluare Națională 2019 - Câte medii de cinci și de zece au obținut elevii

Rezultatele la Evaluarea Națională 2019, înainte de contestații, au fost afișate de Ministerul Educației și de A1.ro. Edu.ro a publicat statististica mediilor de cinci și de zece la nivel național, de la Capacitate 2019

Marti, 25.06.2019, 16:50
Rezultate Evaluare Națională 2019 București, mai slabe ca anul trecut! Câți elevi au luat note de trecere

Rezultate Evaluare Națională 2019 București, mai slabe ca anul trecut! Câți elevi au luat note de trecere

Datele privind primele rezultate de la Evaluarea Națională 2019 arată că, la nivel național,  procentul elevilor cu medii “de trecere” este de 73,12%, fiind considerat cel mai mic procent din ultimii cinci ani. În București, 84,94% dintre elevi au luat medii peste 5 anul acesta, cu 0,36 puncte procentuale mai puțini decât anul trecut, informează edupedu.ro.

Marti, 25.06.2019, 16:09
Evaluarea Naţională: Din cei 146.105 candidaţi, 106.838 au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, iar 429 au media generală 10

Evaluarea Naţională: Din cei 146.105 candidaţi, 106.838 au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, iar 429 au media generală 10

”Situaţia statistică generală relevă că din cei 146.105 candidaţi prezenţi, 106.838 de candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceştia, 429 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Rata de participare a fost de 94,2%: 146.105 candidaţi prezenţi dintr-un total de 155.020 de elevi înscrişi”, anunţă Ministerul Educaţiei.

Marti, 25.06.2019, 12:42
Rezultate Evaluare Națională 2019 - se afișează pe Edu.ro

Rezultate Evaluare Națională 2019 - se afișează pe Edu.ro

Pe 25 iunie 2019, elevii care susțin Evaluarea Națională vor afla primele rezultate înainte de contestații. Rezultatele la Evaluare Națională 2019 sunt afișate pe Edu.ro și pe a1.ro pentru fiecare județ în parte

Marti, 25.06.2019, 09:15
Evaluare Națională 2019. Topul liceelor din București și din România

Evaluare Națională 2019. Topul liceelor din București și din România

Evaluare Națională 2019. Topul liceelor din București și din România. Media notelor obținute la Evaluarea Națională este unul dintre criteriile de admitere la liceu. Care sunt cele mai bune licee în funcție de nota de admitere din 2018.

Luni, 24.06.2019, 09:25
Evaluare Națională 2019 Limba Maternă începe azi: subiecte, bareme și ce să știi

Evaluare Națională 2019 Limba Maternă începe azi: subiecte, bareme și ce să știi

Evaluarea Națională 2019 continuă azi cu proba la Limba și Literatura Maternă, pentru elevii care aparțin minorităților naționale. A1. ro îți arată modele de subiecte și bareme, regulile examenului, dar și ce subiecte pică azi, 21 iunie

Vineri, 21.06.2019, 15:28
Subiecte Limba Maternă Evaluare Națională 2019: Avem subiectele! Ce a picat la Limba Maternă

Subiecte Limba Maternă Evaluare Națională 2019: Avem subiectele! Ce a picat la Limba Maternă

Subiecte de la Evaluarea Națională la Limba Maternă, dar și baremele de corectare, vor fi publicate pe a1.ro când vor fi disponibile pe site-ul Ministerului Educației - subiecte.edu.ro.

Vineri, 21.06.2019, 15:26
Schimbare la Evaluare Națională 2019 - Unde se corectează lucrările elevilor din București

Schimbare la Evaluare Națională 2019 - Unde se corectează lucrările elevilor din București

Schimbare la Evaluare Națională 2019 - Unde vor fi corectate anul acesta lucrările elevilor din București. Din ultimii ani încoace, acestea erau corectate, înrucișat, în alte județe, dar anul acesta s-a schimbat procedura

Vineri, 21.06.2019, 10:21
Admitere liceu 2019. Cum se calculează media de admitere și când încep înscrierile

Admitere liceu 2019. Cum se calculează media de admitere și când încep înscrierile

Admitere liceu 2019. Admitere liceu 2019. Când încep înscrierile la liceu. Calendar complet și ce trebuie să știți despre admiterea la liceu în 2019. 

Vineri, 21.06.2019, 09:03
Tot ce trebuie să știi despre Evaluare Națională 2019, Română, Matematică, Limba Maternă

Tot ce trebuie să știi despre Evaluare Națională 2019, Română, Matematică, Limba Maternă

Pe 18 iunie 2019 începe Evaluare Națională pentru elevii de clasa a VIII-a, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Află pe a1.ro, tot ce trebuie să știi despre Evaluarea Națională: calendar probe, programa școlară, modele subiecte, bareme de corectare 

Vineri, 21.06.2019, 08:03
Un elev a primit nota la Evaluarea Națională, proba la Matematică, înainte să se afișeze rezultatele

Un elev a primit nota la Evaluarea Națională, proba la Matematică, înainte să se afișeze rezultatele

Pentru prima dată la un examen de evaluare, un elev a fost notat cu 1 după ce s-a autodenunţat ! În timpul probei la matematică, băiatul din Bucureşti a mărturisit că n-a predat telefonul la intrare, aşa cum prevede regulamentul.

Joi, 20.06.2019, 20:50
Evaluare Națională 2019 Matematică Edu.ro - Ce trebuie să știi

Evaluare Națională 2019 Matematică Edu.ro - Ce trebuie să știi

Elevii de clasa a VIII-a susțin azi, 20 iunie, Evaluarea Națională la Matematică. Subiecte și bareme vor fi publicate pe a1.ro, îndată ce vor apărea pe Edu.ro. Vezi modele de de subiecte și ce trebuie să știi

Joi, 20.06.2019, 15:27
Subiecte Matematică Evaluare Națională 2019 Edu.ro - Avem subiectele! FOTO

Subiecte Matematică Evaluare Națională 2019 Edu.ro - Avem subiectele! FOTO

Subiecte Matematică Evaluare Națională 2019 Edu.ro: Subiectele care pică azi la Evaluarea Națională de la Matematică vor fi anunțate în articolul a1.ro, alături de bareme de corectare

Joi, 20.06.2019, 15:21
Barem Matematică Evaluare Națională 2019 - Care au fost cele mai grele subiecte

Barem Matematică Evaluare Națională 2019 - Care au fost cele mai grele subiecte

Barem Matematică Evaluare Națională 2019 - Deși subiectele la matematică sunt considerate mai ușoare decât la simularea din 2019, acestea sunt considerate a fi mai dificile decât cele de la Evaluarea Națională 2018. Cele mai grele cerințe ale subiectelor de anul acesta sunt la partea de geometrie

Joi, 20.06.2019, 15:17
Modificare anunțată de Minister pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat: „Promovabilitatea va crește simțitor după schimbare”

Modificare anunțată de Minister pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat: „Promovabilitatea va crește simțitor după schimbare”

O schimbare radicală ar putea apărea din toamna acestui an în toate școlile din România și se referă atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat. 

Joi, 20.06.2019, 13:26
„Zamfir îi zice lui Sergiu că nu se amestecă, dar nu e bine să aibă «nopți pierdute mai moi»”. Perle uluitoare la Evaluarea Naţională

„Zamfir îi zice lui Sergiu că nu se amestecă, dar nu e bine să aibă «nopți pierdute mai moi»”. Perle uluitoare la Evaluarea Naţională

Perlele au curs lanţ la proba de Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională. Cele mai multe formulări care i-au amuzat şi nu prea pe profesorii corectori au venit de la primul subiect.

Joi, 20.06.2019, 13:01
Perle tragicomice la Evaluarea Națională

Perle tragicomice la Evaluarea Națională

Perle tragicomice la Evaluarea Națională

Joi, 20.06.2019, 12:36
Evaluare Națională 2019 Matematică - când se afișează note finale după contestații

Evaluare Națională 2019 Matematică - când se afișează note finale după contestații

Evaluarea Națională 2019 la Matematică are loc azi, 20 iunie 2019, iar vineri, 21 iunie, se va desfășura prioba la Limba Maternă. Află când se afișează notele finale, după ce vor fi rezolvate contestațiile

Joi, 20.06.2019, 12:29
Subiecte Matematică Evaluare Națională 2019 - Ce a picat anul trecut

Subiecte Matematică Evaluare Națională 2019 - Ce a picat anul trecut

Află pe a1.ro ce subiecte au picat anul trecut la Evaluarea Națională, proba scrisă la Matematică, dar și baremul de corectare. Elevii susțin joi, 20 iunie, Evaluarea Națională 2019-Matematică: reguli și ce trebuie să știe

Joi, 20.06.2019, 10:34
x