Frigul și ploile cuprind toată țara în orele următoare, avertizează ANM, care a emis o informare meteo de vreme rea, cu vijelii puternice și grindină, valabilă până luni seara. Temperaturile vor ajunge și la 10-12 grade noaptea. Va fi foarte frig pentru această perioadă, anuntă meteorologii.
Sambata, 13.07.2019, 11:43
Vremea în ţara noastră o ia razna! Ne aşteaptă un weekend de toamnă, cu ploi torenţiale şi frig. Iar mâine, un ciclon format în Marea Neagră va lovi litoralul. La munte, în mijlocul lunii iulie, peisajul este de iarnă, a nins, iar temperaturile au coborât până la pragul îngheţului.
Sambata, 13.07.2019, 09:18
Ciclonul mediteranean care a făcut ravagii în Grecia ajunge în țara noastră în acest weekend. Meteorologii vorbesc despre cum va fi vremea în următoarele zile.
Vineri, 12.07.2019, 16:07
În mai multe zone din România ninge viscolit chiar la această oră. Stratul de zăpadă este considerabil, iar problemele par să se complice pentru mulți dintre românii, care au ales să utilizeze drumurile în care zăpada își face de cap.
Vineri, 12.07.2019, 13:46
Alerta meteo! La sfarsitul acestei saptamani instabilitatea atmosferica va creste de la o zi la alta. ANM anunta: un ciclon loveste Romania aducand fenomene meteorologice severe in urmatoarele zile.
Vineri, 12.07.2019, 10:50
Prognoza meteo pentru urmatoarele zile anunta vreme severa. In intervalul 12 - 14 iulie se intorc treptat ploile care vor acoperi aproape toata Romania. Afla cum va fi vremea in Bucuresti si pe litoral.
Vineri, 12.07.2019, 10:08
Meteo 12 iulie 2019. Ramona Olaru, frumoasa vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, ne aduce cele mai bune vești meteo.
Vara este foarte firavă în aceste zile, iar gradele au scăzut în termometre. Veştile nu sunt prea bune, mai ales pentru cei care au ales să petreacă aceste weekend pe litoral. Este alertă pentru următoarea perioadă. Un ciclon va lovi...
Vineri, 12.07.2019, 08:59
Vremea va fi in mare parte frumoasa, cu usoare instabilitati atmosferice. Temperaturile se mentin sub media normala pentru aceasta perioada. Afla cum va fi vremea in Bucuresti vineri. Meteo 12 iulie 2019.
Vineri, 12.07.2019, 08:11
Vești teribile de la Meteo! Ciclonul din Grecia poate ajunge în România
Joi, 11.07.2019, 21:34
ANM, avertizare meteo de tip cod galben de grindina. Potrivit meteorologilor, in judetul Bihor si in judetul Mureș, vremea va aduce grindina de dimensiuni mici. Meteo 11 iulie 2019.
Joi, 11.07.2019, 17:03
Vremea în weekend va rămâne răcoroasă, cu temperaturi semnificativ mai mici decât este normalul acestei perioade. Prognoza meteo anunță ploi și chiar furtuni în anumite regiuni
Joi, 11.07.2019, 09:26
Meteo 11 iulie 2019. Ramona Olaru, frumoasa vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, ne aduce cele mai bune vești meteo. Temperaturile vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă.
Temperaturile sunt scăzute şi astăzi! Mai mici decât ar fi trebuit să fie în mod normal cu cel puţin 3 grade Celsius! Însă vremea este, în continuare, plăcută și frumoasă. La fel de bine este şi în Capitală! Temperatura maximă va urca...
Joi, 11.07.2019, 08:44
Prognoza meteo pentru weekend anunta valori termice sub normalul acestei perioade. Vremea se va mentine instabila in majoritatea zonelor si sunt asteptate averse cu caracter torential. Afla cum va fi vremea in Bucuresti.
Joi, 11.07.2019, 08:44
Meteo 11 iulie 2019. Prognoza meteo pentru ziua de joi anunță temperaturi sub media acestei perioade. În același timp nu scăpam de precipitații și descărcări electrice. Află cum va fi vremea în București.
Joi, 11.07.2019, 08:00
E aproape mijlocul lunii iulie, însă vremea continuă să fie capricioasă, întrucât în regiunile sud-estice se vor semnala înorări și averse, chiar și descărcări electrice, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Miercuri, 10.07.2019, 20:48
Vremea este şi astăzi mai rece decât ar fi trebuit să fie în mod normal, în cea mai mare parte a ţării! Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 și 27 de grade, iar cele minime între 9 și 18 grade! Nici de ploi nu scăpăm! În...
Miercuri, 10.07.2019, 09:23
Meteo 10 iulie 2019. Ramona Olaru, frumoasa vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, ne aduce cele mai bune vești meteo. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 24 și 33 grade Celsius.
Meteo 10 iulie 2019. Vremea ne-a luat total prin surptindere! Noaptea trecută, în România, a nins în toiul verii. Temperaturile scăzute, din județul Maramureș, la o altitudine de peste 2.300 de metri au adus ninsoarea.
Miercuri, 10.07.2019, 08:53
Avem temperaturi mult mai mici decât cele obișnuite pentru această perioadă. De mâine, vremea începe ușor, ușor să se încălzească, iar maxima va ajunge până la 29 de grade celsius.
Miercuri, 10.07.2019, 08:30
Prognoza meteo anunta vreme instabila în majoritatea teritoriului, in special dupa orele pranzului. Afla cum va fi vremea in Bucuresti. Meteo 10 iulie 2019.
Miercuri, 10.07.2019, 08:00
ANM a emis o prognoza meteo speciala pentru intervalul 9 iulie - 5 august 2019. Vremea se anunta capricioasa, cu temperaturi mai scazute decat normalul acestei perioade.
Marti, 09.07.2019, 13:50
Lucsandra Săndulescu, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Administratia Nationala de Meteorologie, a aflat de la Florinela Georgescu, director meteorologie operațională ANM, prognoza meteo pentru următoarele zece zile.
Meteo 9 iulie 2019. Ramona Olaru, frumoasa vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, ne aduce cele mai bune vești meteo. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 17 și 27 grade Celsius.
Vremea a suferit schimbări radicale în ultima perioadă, în România. Ce spun specialiștii despre modificările climatice și care este prognoza meteo pentru următoarele săptămâni
Marti, 09.07.2019, 09:27
Lucsandra Săndulescu, reporter al emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, de la Administratia Nationala de Meteorologie, a aflat de la Florinela Georgescu, director meteorologie operațională ANM, prognoza vremii pentru următoarele zece...
Temperaturile sunt în scădere! Meteorologii au emis un nou cod portocaliu de ploi torențiale, descărcări electrice și furtuni. Temperaturile maxime vor atinge 28 de grade Celsius, iar minima se va situa în jurul valorii de 11 grade.
Marti, 09.07.2019, 08:52
Prognoza meteo pentru ziua de astazi anunta temperaturi sub normalul acestei perioade. Vremea pe 9 iulie va fi ploioasa, cu innorari temporar accentuate si intensificari ale vantului de scurta durata. Afla cum va fi vremea in Bucuresti.
Marti, 09.07.2019, 08:41
Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat, duminică seară, la Sinteza zilei, că viitoarea perioadă va fi una foarte dificilă din punct d evedere meteorologic.
Luni, 08.07.2019, 14:06
ANM a emis o prognoza meteo speciala pentru urmatoarele doua saptamani. Afla cum va fi vremea pe regiuni in urmatoarea perioada.
Luni, 08.07.2019, 13:56
ANM, prognoza meteo in intervalul 8 iulie - 5 august 2019. Potrivit meteorologilor, vremea va fi in continuarea capricioasa iar valorile termice intr-o usoara coborare in prima jumatate a intervalului mentionat.
Luni, 08.07.2019, 09:59
Vremea București. Prognoza meteo pe 7 zile arată vreme schimbătoare în București, cu ploi multe și temperaturi scăzute.
Luni, 08.07.2019, 09:31
Vremea 8 iulie 2019. ANM a emis o avertizare meteo de vreme severa pentru șase judete din Romania. Prognoza meteo pentru ziua de luni anunta averse torentiale, descarcari electrice si grindina pana la ora 20:00.
Luni, 08.07.2019, 09:18
Meteo 8 iulie 2019. Ramona Olaru, frumoasa vecină de la „Neatza cu Răzvan şi Dani”, ne aduce cele mai bune vești meteo. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 23 și 33 grade Celsius.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat, luni, că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în ultimele 24 de ore, patru avertizări cod roşu şi nouă cod portocaliu pentru fenomene meteo periculoase care anunţau intensificări ale vântului ce vor ajunge şi la viteza de 120 km/h.
Luni, 08.07.2019, 09:09
Vremea se răceşte şi se întorc ploile! Ba chiar sunt anunţate furtuni puternice! Maxima zilei va fi de 32 de grade! Iar la noapte cerul va fi variabil, mai mult noros, iar în nordul ţării, în est şi în centru vor fi ploi cu tunete şi fulgere.
Luni, 08.07.2019, 08:53
ANM, prognoza meteo pentru aceasta saptamana anunta temperaturi in scadere si averse torentiale, insotite de descarcari electrice si grindina. Vremea 8 - 14 iulie 2019.
Luni, 08.07.2019, 08:50
Luni vremea se schimba radical. Potrivit ANM, vremea devine capricioasa in intreaga tara. Sunt anuntate ploi, descarcari electrice, grindina si temperaturi in scadere.
Luni, 08.07.2019, 08:43
Meteo 8 iulie 2019. ANM a emis o avertizare meteo de tip cod galben de manifestari de instabilitate atmosferica temporar accentuata pana la ora 22:00. In toata tara sunt asteptate ploi, descarcari electrice si grindina.
Luni, 08.07.2019, 08:15
Avertisment meteo: Cod galben de furtuni în jumătate de țară
Duminica, 07.07.2019, 10:33
România va fi lovită din nou de un val de căldură insuportabil. Disconfortul termic va fi la cote maxime, iar instabilitatea atmosferică va fi în accentuare.
Sambata, 06.07.2019, 14:09
Pentru acest weekend meteorologii anunta usoare averse pe arii restranse. In acelasi timp nu scapam de canicula si disconfort termic accentuat. Afla cum va fi vremea in Bucuresti.
Sambata, 06.07.2019, 12:44
Avertisment meteo: România, lovitită de încă un val de căldură
Sambata, 06.07.2019, 12:21
Prima zi din weekend anunţă o vreme frumoasă, dar capricioasă. Vom avea parte de caniculă, dar şi de ploi torenţiale şi furtuni cu tunete şi fulgere. După ce am scăpat de codul roşu de grindină, fenomenele periculoase nu se opresc aici....
Sambata, 06.07.2019, 10:36
În weekend temperaturile vor atinge 33-34 de grade celsius în sud-vestul Țării, maxima națională în ziua de duminică va fi de 36 de grade.
Sambata, 06.07.2019, 09:25
METEO. Cum va fi vremea în weekend
Sambata, 06.07.2019, 08:41
Meteo Romania. ANM anunta vreme extrem de capricioasa in sase judete. Afla cum va fi vremea astazi, 5 iulie, in urmatoarele ore si care sunt zonele afectate de codul portocaliu si rosu.
Vineri, 05.07.2019, 15:56
Începem un weekend minunat, cu vreme călduroasă în zonele de câmpie. Cerul însă va fi variabil cu înnorări temporar accentuate în sudul țării și la munte.
Festivalul Neversea 2019 a început și miile de turiști și festivalieri speră ca vremea să fie la fel de frumoasă ca distracția până duminică. Iată cum va fi vremea pe litoral, la Neversea.
Vineri, 05.07.2019, 08:20