Ediția din data de 29 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. O provocare inedită pentru cuplurile din Casa Mireasa! Din interpretarea unor filme celebre aveau să realizeze un adevărat spectacol!
Ediția din data de 29 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Proaspăt logodiți, Bia și Robert au îndeplinit două luni de relație în casa Mireasa.
Ediția din data de 29 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Ana și Daniel se imaginează în ipostaza de soți având în vedere că trăiesc o iubire infinită.
Simona Gherghe a citit rezultatul sondajului ”Care este cea mai frumoasă poveste de iubire a sezonului?”.
Ediția din data de 29 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Liviu s-a arătat nemulțumit de comportamentul Bogdanei la petrecerea de sâmbătă. Starea de nervozitate s-a instalat între cei doi.
Ediția din data de 29 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Ioana și Marius vorbesc despre limitele din relația lor. Cei doi își dau unul celuilalt asigurări pentru viitor.
Ediția din data de 29 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Între Bogdan și Andreea se așeza chimia, iar cei doi recunoșteau că se plac. Sărutul dintre ei a fost pasional.
Ediția din data de 29 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Andrei Ștefănescu, în rolul de primar pentru o zi, îndeplinind funcția de ofițer de stare civilă pentru cupluri.
De ziua Antenei, pe 29 noiembrie 2023, la Mireasa a fost repetiție pentru cununie. Concurenții s-au căsătorit pentru o zi.
Hatice și Mihai de la Mireasa sezonul 7 nu au venit singuri în platoul Mireasa Capriciile Iubirii.
La Mireasa Capriciile Iubirii, Bogdan și Andreea s-au ținut de mână. Fata a încercat să lămurească situația, sub privirile dezaprobatoare ale lui Alex.
Ediția din data de 28 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Cuplurile au avut de îndeplinit un task în care au avut rolul de părinți pentru o fetiță. Iată care dintre ele au citit cel mai frumos un basm!
Concurenții, în rol de părinți. Task-ul inedit a presupus interacțiunea cu o fetiță. Iată cine a câștigat.
Ediția din data de 28 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Bogdana și Liviu s-au tachinat până în punctul în care au ajuns să se supere unul pe altul, după ce tânăra a făcut un gest care părea a nu fi tocmai pe placul logodnicului.
Ediția din data de 28 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Târziu în noapte, doamna Crina și Andreea discutau asupra evenimentelor dintre Bogdan și Andreea.
Ediția din data de 28 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. În urma celor întâmplate, Alex și Bogdan discutau întreaga situație cu Andreea. Alex și Luiza suferă în tăcere când îi văd pe Andreea și Bogdan împreună.
Ediția din data de 28 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Bogdan și Andreea au intrat într-o apropiere destul de evidentă la petrecerea de sâmbătă.
Andreea și Bogdan sunt, din nou, într-o cunoaștere. Tinerii au discutat despre ce s-a întâmplat la party și au decis să-și mai dea o șansă.
Ediția din data de 28 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Trecutul lui Marius a fost pus la îndoială, iar Ioana nu știa ce să facă. Mama ei i-a dat mai multe detalii.
Ediția din data de 28 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Duminică a venit cu o provocare pentru mame. Doamna Anina nu a vrut să participe la joc.
Adrian a avertizat-o pe Daria că ar putea apărea o conversație cu altă fată. Tânărul i-a explicat despre ce e vorba.
Ediția din data de 27 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Robert a cerut-o în căsătorie pe Bia. Iată cum a ales concurentul inelul pentru marele pas!
Ediția din data de 27 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Bia și Robert au plecat în Milano, acolo unde tânărul și-a cerut iubita în căsătorie. Iată cum a decurs și prima lor noapte la hotel, acolo unde au avut parte de intimitate.
Bia și Robert s-au logodit la Milano, acolo unde au petrecut o noapte împreună. Iată primele impresii.
Ediția din data de 27 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Bogdana îi făcea câteva remarci logodnicului ei, Liviu. Între timp, și doamna Lucica a simțit să îi atragă atenția fiului ei cu privire la atitudinea sa.
Ediția din data de 27 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Sâmbătă, concurenții pare că și-au dat frâu sentimentelor, mânați mai mult sau mai puțin de acool. Bogdan a simțit că Andreea îi transmite anumite semnale, astfel că a...
La petrecerea de sâmbătă, Bogdan a încercat să o sărute pe Andreea. Nu o dată, ci de două ori.
Ediția din data de 27 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Luiza a abuzat puțin de alcool și a prins curaj să vorbească din nou cu Bogdan. Tânără i-a spus ce simte pentru el.
Ediția din data de 27 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. O zi plină de emoție și pentru Liviu și Bogdana, bunica lui a sunat pentru a îi felicita.
Ediția din data de 27 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Părinții lui Daniel, ai lui Madi și mama lui Sergiu au venit în competiție, spre surprinderea celor prezenți în platoul emisiunii.
Familiile concurenților au venit la Mireasa pentru a sărbători logodnele copiilor.
Ediția din data de 27 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. A patra cerere în căsătorie! Robert a cerut-o pe Bia în căsătorie la Milano, iar, după, tatăl lui Robert și părinții Biancăi au venit într-o vizită surpriză în casa...
Bia și Robert s-au logodit în Italia. Imagini emoționante cu cererea în căsătorie.
Ediția din data de 27 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Marius a găsit seara petrecerii ca fiind un context propice în care să vorbească despre ceea ce Ioana aflase despre trecutul lui.
Ediția din data de 27 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Gândul că ar putea să participe curând la proba telefoanelor, a adus disensiuni între Ioana și Marius. ”Am făcut videochat!”, a recunoscut concurentul din casa Mireasa.
Mama Ioanei a ținut să-i spună fiicei ce se discută în mediul online despre Marius. Iată reacția fetei și cum explică concurentul.
Ediția din 27 noiembrie 2023 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Ana și Daniel de la Mireasa au oferit detalii despre cererea lor în căsătorie de la Veneția. Iată ce au declarat.
Un nou bebeluș în familia Mireasa. Un concurent și iubita lui au anunțat că vor fi părinții unui băiețel.
O mai ții minte pe Lorena Corbu de la MPFM și Mireasa sezonul 2? E de nerecunoscut acum, la trei ani de la momentul în care a fost eliminată din show-ul matrimonial de la Antena 1.
Daria și Adrian au clarificat lucrurile între ei în Gala de vineri, 24 noiembrie, când au aflat că el se întoarce în casa Mireasa.
Marius insistă că nu poate spune clar ce se află în telefonul lui și cere intimitate cu Ioana pentru a o pune în temă.
Ediția din data de 24 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Publicul și-a votat favoriții. Doamna Mirela a ieșit Mama Săptămânii, iar Madi a fost votată Mireasa Săptămânii, iar Marius, Mirele Săptămânii. Luiza și Marius, fiind...
În ultima săptămână, publicul Mireasa a votat intens concurenții din sezonul 8. Iată cum arată clasamentul complet din Gala in 24 noiembrie 2023.
Ediția din data de 24 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Marius i-a pus în temă pe băieți că a ieșit pe porțile casei Mireasa. Acesta le-a povestit detalii din discuția lui cu Ioana.
În Gala de vineri, 24 noiembrie 2023, mamele au făcut nominalizări. Iată cine e în pericol să părăsească competiția Mireasa.
Ediția din data de 24 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. După despărțirea de Andreea, doamna Crina îl vedea cu alți ochi pe Alex. Și doamna Anina, de asemenea, o încuraja să mai analizeze situația.
Simona Gherghe a anunțat ce a decis publicul în cazul reîntoarcerii lui Adrian în emisiune.
Ediția din data de 24 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Publicul a votat dacă Adrian să reintre în competiție pentru Daria, iar votul a fost unul favorabil. Cei doi s-au declarat un cuplu.
Ediția din data de 24 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Cei singuri din casă au interacționat și ei cu publicul de pe Facebook.
Ediția din data de 24 noiembrie 2023 a emisiunii Mireasa, sezonul 8. Într-un moment de slăbiciune, Marius a ieșit pe poarta casei după discuțiile despre ce s-ar găsi în telefonul lui. Tânărul nu vrea să dezvăluie ce se află în el.