Trenduri noi în şcoli şi grădiniţe. Anul acesta, la serbarea de Crăciun, copiii spun poezii pe scena teatrelor sau îi cântă Moşului colinde la petreceri organizate în afara unităţilor de învăţământ. Pregătirea unui asemenea eveniment e un stres şi pentru cei mici, dar şi pentru părinţii care fac bugetul. Costumul de serbare, cadourile, dulciurile şi închirierea unei săli potrivite pot costa o familie şi trei sute de lei.
Miercuri, 04.12.2019, 20:38Trenduri noi în şcoli şi grădiniţe. Anul acesta, la serbarea de Crăciun, copiii spun poezii pe scena teatrelor sau îi cântă Moşului colinde la petreceri organizate în afara unităţilor de învăţământ. Pregătirea unui asemenea eveniment...
Miercuri, 04.12.2019, 19:35Armatorul navei cu oi care s-a răsturnat în Portul Midia nu a prezentat în timp util un plan de recuperare a ambarcaţiunii. A mai cerut un răgaz de 24 de ore. Dacă nici mâine nu are o soluţie, atunci de aducerea navei la cheu se va ocupa...
Miercuri, 04.12.2019, 19:15Militarii americani cantonaţi în Baza de la Kogălniceanu şi care nu vor ajunge acasă de Crăciun au avut ocazia să trăiască măcar un crâmpei din magia sărbătorilor alături de copiii de la o grădiniţă din Constanţa. Astăzi au...
Miercuri, 04.12.2019, 16:26Revolta unei eleve a dus la demiterea unei directoare de liceu din Constanţa. Scandalul a pornit după ce adolescenta a făcut public faptul că Asociaţia de Părinţi din liceu a strâns 10 mii de euro pentru pază, serbări şi premiile olimpicilor. Directoarea demisă susţine că decizia este una politică.
Marti, 03.12.2019, 20:18Revolta unei eleve a dus la demiterea unei directoare de liceu din Constanţa. Scandalul a pornit după ce adolescenta a făcut public faptul că Asociaţia de Părinţi din liceu a strâns 10 mii de euro pentru pază, serbări şi premiile...
Marti, 03.12.2019, 19:44Anchetatorii consideră că designerul este singurul vinovat pentru producerea accidentului din dimineaţa zilei de 29 aprilie. Atunci, Răzvan Ciobanu s-a urcat la volan băut şi sub influenţa drogurilor iar pe drumul dintre Constanţa şi Săcele,...
Marti, 03.12.2019, 19:38Directoarea unui liceu din Constanţa a fost demisă din funcţie după ce o elevă a iscat un adevărat scandal legat de contribuţiile financiare ilegale solicitate părinţilor. Adolescenta a postat pe o reţea de socializare tabelul cu sumele de...
Marti, 03.12.2019, 07:45Totul este posibil. La asta se gândeşte Simona, o fetiță de 12 ani, în fiecare seară, înainte de culcare. După ce a fost operată de scolioză şi sinostoză şi a renunţat la visul unei şcoli militare, acum vrea să facă actorie la fel ca Denis Hanganu. Deocamdată, joacă rolul vieţii ei. O dramă.
Luni, 02.12.2019, 15:25Românii nu pierd vremea şi au dat deja startul distracţiei. Sute de oameni au petrecut aseară, în mai multe oraşe, cu dansuri populare şi mâncare din belşug. Şi anul acesta, la Constanţa, petrecerea a adunat toate etniile din Dobrogea. Fiecare s-a lăudat cu costumele tradiţionale, dar au jucat. hore româneşti. În alt colţ al ţării, au răsunat cântece patriotice.
Duminica, 01.12.2019, 09:17Românii nu pierd vremea şi au dat deja startul distracţiei. Sute de oameni au petrecut aseară, în mai multe oraşe, cu dansuri populare şi mâncare din belşug. Şi anul acesta, la Constanţa, petrecerea a adunat toate etniile din Dobrogea....
Duminica, 01.12.2019, 09:03Anual, trimitem peste un milion de animale cu vaporul, în condiţii de multe ori barbare şi fără un medic veterinar la bord. Multe nu supraviţuiesc transportului. Între timp, operaţiunea riscantă de salvare a oilor continuă. Un scafandru a...
Vineri, 29.11.2019, 19:23Este alertă în două judeţe, după ce două fetiţe au dispărut fără urmă. Una dintre copile, în vârstă de 10 ani, din Botoşani, nu s-a mai întors acasă de la şcoală. Iar cealaltă, care are doar ani şi este din oraşul Ovidiu, judeţul Constanţa, a dispărut din curtea casei. Zeci de poliţişti şi voluntari le-au căutat până noaptea târziu, dar în zadar. Operaţiunile vor continua şi astăzi.
Miercuri, 27.11.2019, 08:29Este alertă în două judeţe, după ce două fetiţe au dispărut fără urmă. Una dintre copile, în vârstă de 10 ani, din Botoşani, nu s-a mai întors acasă de la şcoală. Iar cealaltă, care are 6 ani şi este din oraşul Ovidiu, judeţul...
Miercuri, 27.11.2019, 07:41Ies la iveală detalii noi în cazul elevului din Constanţa, care şi-a înjunghiat un coleg cu un cuţit, în pauza dintre ore. Adolescentul ar fi fost internat în trecut la psihiatrie, tot din cauza unor episoade agresive. Însă conducerea şcolii unde este înscris acum şi unde au avut loc scenele cutremurătoare, nu ştia nimic despre asta. Mama băiatului a ascuns problemele sale de comportament. Inspectorii şcolari susţin însă că vina aparţinei şi directorului şcolii, care nu a analizat cu atenţie dosarul de transfer
Marti, 26.11.2019, 09:38Ies la iveală detalii noi în cazul elevului din Constanţa, care şi-a înjunghiat un coleg cu un cuţit, în pauza dintre ore. Adolescentul ar fi fost internat în trecut la psihiatrie, tot din cauza unor episoade agresive. Însă conducerea şcolii...
Marti, 26.11.2019, 08:14Situaţie dramatică pentru localnicii din comuna constănţeană Cumpăna. Alte zeci de oameni riscă să fie evacuaţi, deoarece malul Canalului Dunăre-Marea Neagră continuă să se surpe. Autorităţile iau în calcul să le ridice case în alte...
Marti, 26.11.2019, 07:59A fost panică în localitatea Crucea din judeţul Constanţa. 30 de oameni, printre care şi o bătrână imobilizată la pat, au fost evacuaţi dintr-un bloc, după ce un locatar cu probleme psihice a ameninţat că aruncă totul în aer. Bărbatul a...
Luni, 25.11.2019, 08:11Iarna siberiană a adus ninsori şi a îngheţat jumătate de ţară. Rafale puternice au viscolit zăpada, au rupt arbori din rădăcini şi chiar au smuls o schelă de pe un bloc din centrul Capitalei. Structura uriaşă s-a prăbuşit pe trotuar,...
Vineri, 22.11.2019, 19:04Condițiile meteo au devenit periculoase în România. Vântul care a suflat cu putere mai ales în regiunile sudice a creat probleme. În centrul Capitalei, o bucată dintr-o schelă imensă amplasată pe faţada unui hotel, aflat în şantier, s-a prăbuşit, iar două maşini parcate au fost avariate.
Vineri, 22.11.2019, 16:38De data asta, însă, nu spiriduşii sunt cei care se ocupă de decoraţiuni. Sunt nişte copii decişi să-şi facă propriile podoabe pentru bradul de Crăciun. Nu lucrează oriunde. Muncesc într-un atelier de croitorie. Astfel, decoraţiunile lor...
Vineri, 22.11.2019, 16:24Frigul a pus stăpânire pe întreaga ţara, iar - în unele zone - temperaturile au ajuns sub pragul îngheţului! Pe timp de zi. Deja vântul puternic a făcut ravagii. Bucăţi dintr-o schelă amplasată pe faţada unei clădiri din centrul...
Vineri, 22.11.2019, 16:06Un lift dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Constanţa, în care se aflau patru persoane, a căzut, vineri după-amiază, de la parter la subsol, pompierii intervenind pentru scoaterea oamenilor. Persoanele respective nu au fost rănite, suferind însă un atac de panică, fără a fi necesar transportul lor la spital.
Vineri, 22.11.2019, 15:49Patru dintre ei au fost prinşi după câteva ore. Ceilalţi doi algerieni sunt căutaţi de peste 100 de poliţişti şi jandarmi. Cei şase migranţi erau pasageri clandestini şi nu aveau voie să coboare pe teritoriul României.
Joi, 21.11.2019, 21:17Patru dintre ei au fost prinşi după câteva ore. Ceilalţi doi algerieni sunt căutaţi de peste 100 de poliţişti şi jandarmi. Cei şase migranţi erau pasageri clandestini şi nu aveau voie să coboare pe teritoriul României. Autoritățile de...
Joi, 21.11.2019, 19:29Dependenţa de jocuri video duce la gesturi ieşite din comun. Un elev de 14 ani şi-a înjunghiat colegul, după ce s-au certat din cauza unui joc pe calculator. Agresorul a venit la şcoală cu un cuţit de bucătărie, semn că şi-a premeditat...
Joi, 21.11.2019, 19:16Partidul Mişcarea Populară Constanţa doreşte interzicerea folosirii telefonului mobil şi a căştilor, în timpul traversării străzilor, propunând în acest sens amplasarea unor semne de avertizare care să indice această interdicţie pentru pietoni.
Joi, 21.11.2019, 16:13Scene cutremurătoare s-au petrecut într-o şcoală din Constanţa! Un elev de 14 ani a fost înjunghiat în picior de un coleg de clasă, pe holul şcolii, în pauza dintre ore. Scandalul ar fi pornit de la o ceartă mai veche între cei doi, pe un...
Joi, 21.11.2019, 13:28Mihaela Niculae, directorul şcolii din Constanţa unde, miercuri dimineaţa, un elev a fost înţepat cu un cuţit de un coleg, într-o pauză, spune că elevul agresor este unul liniştit, care nu a creat probleme. Ea a precizat că a fost uimită de calmul cu care elevul a acţionat, el păstrându-şi ulterior această stare şi în discuţiile avute cu poliţiştii.
Joi, 21.11.2019, 11:49Cei şase algerieni aflaţi clandestin la bordul unei nave în Portul Constanţa, care în urmă cu câteva zile s-au intoxicat cu fum după un incendiu a izbucnit la bordul ambarcaţiunii, au reuşit să fugă de pe navă, ei fiind căutaţi de poliţişti de frontieră, poliţişti şi jandarmi. Până în prezent, autorităţile au reuşit să-i găsească pe patru dintre aceştia, ei aflându-se în zona localităţii Murfatlar.
Joi, 21.11.2019, 10:53Un nou obicei a intrat în rândul lucururilor de la care creștinii trebuie să se abțină în perioada postului. Un preot din Constanța spune că „postul plăcut lui Dumnezeu reprezintă și postul de rețele de socializare
Miercuri, 20.11.2019, 18:24Un elev în vârstă de 14 ani a fost agresat miercuri, în timpul unei pauze, la o şcoală din Constanţa, de către un coleg, care l-a înţepat cu un cuţit în coapsă, în urma unui conflict mai vechi. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Miercuri, 20.11.2019, 17:55Pericol de epidemie de Hepatita A la Constanţa! În ultimele luni, în mai multe şcoli din oraş, s-au întregistrat nu mai puţin de 47 de îmbolnăviri. Directorii şcolilor au, însă, încă o mare problemă. Nu sunt destule asistente medicale, aşa că nimeni nu poate identifica rapid simptomele acestei boli.
Miercuri, 20.11.2019, 16:41În ultimele luni, în mai multe şcoli din oraş, s-au întregistrat nu mai puţin de 47 de îmbolnăviri. Directorii şcolilor au, însă, încă o mare problemă. Nu sunt destule asistente medicale, aşa că nimeni nu poate identifica rapid...
Miercuri, 20.11.2019, 16:08Patronul restaurantului Beirut din Constanţa, George Karam, condamnat marţi, la opt ani de închisoare, după ce în aprilie 2014, trei tinere şi-au pierdut viaţa în localul său, a fost dat în urmărire de către poliţişti pentru că nu s-a predat şi nici nu a fost găsit oamenii legii la domiciliul său.
Miercuri, 20.11.2019, 12:59George Karam, patronul restaurantului Beirut din Constanţa, unde, în aprilie 2014, trei tinere şi-au pierdut viaţa într-un incendiu, a fost condamnat, marţi, de Curtea de Apel Constanţa, la opt ani de închisoare, decizie instanţei fiind definitivă. Daunele morale stabilite de judecători în acest dosar depăşesc 850.000 de euro. În prima instanţă, Karam fusese condamnat la zece ani de închisoare, iar valoarea daunelor morale din dosar se ridica la peste şapte milioane de euro.
Marti, 19.11.2019, 17:19O fetiţă de trei luni din judeţul Constanţa a fost găsită moartă de mama sa, marţi dimineaţă. Poliţiştii nu au constatat urme vizibile de violenţă pe trupul copilului şi au deschis o anchetă în acest caz.
Marti, 19.11.2019, 12:08Românii certaţi cu igiena personală ar putea fi obligaţi să renunţe la călătoriile cu mijloacele de transport în comun. Propunerea vine din partea unui primar din România. Edilul din Constanţa spune că ia în calcul o astfel de măsură...
Luni, 18.11.2019, 19:34Vremea de astăzi, 16 noiembrie, a determinat închiderea porturilor din Constanța. Ceața face probleme și pe Autostrada Soarelui, aici vizibilitatea este redusă sub 200 de metri pe mai ulte porțiuni și se circulă cu dificultate.
Sambata, 16.11.2019, 09:12Credincioșii au întrat în Postul Crăciunului. În mănăstiri e vreme de sărbătoare. Călugării deschid porţile credincioşilor care vin să se închine şi să afle cum trebuie să primească această perioadă de încercare. La Dervent, în...
Sambata, 16.11.2019, 08:39Concurs la Neatza cu Răzvan și Dani. Opt norocoși au ocazia să câștige unul din premiile puse în joc de Emag. Mădălina Scăpău din Constanța a câștigat un televizor.
Vineri, 15.11.2019, 09:19Elevii îşi cer bursele şcolare în instanţă. Este decizia Asociaţiei din Constanţa care le reprezintă interesele şi care a dat în judecată 12 consilii locale, după ce acestea au refuzat să acorde drepturile elevilor, deşi legea îi obligă să facă asta
Joi, 14.11.2019, 17:27Elevii îşi cer bursele şcolare în instanţă! Este decizia Asociaţiei din Constanţa care le reprezintă interesele şi care a dat în judecată 12 consilii locale, după ce acestea au refuzat să acorde drepturile elevilor, deşi legea îi...
Joi, 14.11.2019, 16:15Mii de produse contrafăcute şi nedeclarate au fost descoperite de poliţiştii de frontieră constănţeni într-un autocamion venit din Turcia. Bunurile respective, în valoare de peste două milioane de lei, erau destinate unei firme din Prahova.
Joi, 14.11.2019, 11:52Directoarea unei şcolii din Constanţa a fost înregistrată în timp ce urla cât o ţineau plămânii la subordonaţii săi! Totul a început după ce o îngrijitoare a uneia dintre grădiniţele aflate în subordinea şcolii şi-a rugat o colegă să o ajute la strânsul frunzelor. Părinţii copiilor nu au fost foarte şocaţi, mai ales că - spun ei - nu e o premieră. Însă nu consideră normal ca cei mici să asiste la un asemenea spectacol. Inspectoratul Şcolar a început o anchetă în acest caz.
Miercuri, 13.11.2019, 16:30Directoarea unei şcolii din Constanţa a fost înregistrată în timp ce urla cât o ţineau plămânii la subordonaţii săi! Totul a început după ce o îngrijitoare a uneia dintre grădiniţele aflate în subordinea şcolii şi-a rugat o colegă...
Miercuri, 13.11.2019, 16:08Doi sportivi amatori din Constanţa şi-au propus să realizeze o premieră în ţara noastră! Vor alerga de la malul mării, până în cel mai înalt vârf al României, Moldoveanu. Cinci zile va dura cursa lor, la capătul căreia îi aşteaptă satisfacţia unui vis împlinit.
Marti, 12.11.2019, 15:21Doi sportivi amatori din Constanţa şi-au propus să realizeze o premieră în ţara noastră! Vor alerga de la malul mării, până în cel mai înalt vârf al României, Moldoveanu. Cinci zile va dura cursa lor, la capătul căreia îi aşteaptă...
Marti, 12.11.2019, 13:36Imagini revoltătoare surprinse la Spitalul Judeţean din Constanţa! Rudele unor pacienţi au filmat gândacii care umblau în voie prin saloanele şi băile secţiei de Neurologie. Reprezentanţii spitalului susţin că de vină sunt chiar bolnavii, care lasă mâncarea în sertare, peste noapte.
Marti, 12.11.2019, 08:25Două tiruri s-au lovit aseară pe Autostrada A4, lângă Constanţa, iar unul dintre şoferi a rămas captiv în cabină. Accidentul s-a produs pe sensul spre Constanţa, la kilometrul 17, puţin după lăsarea întunericului. Chiar bărbatul rănit a...
Marti, 12.11.2019, 07:56