De ziua ei, Antena 1 sărbătoreşte în familie, cu un festival de râs şi distracţie, oferindu-le telespectatorilor trei ediţii speciale de roast – Râzi cu ROaST! Astfel, pe 29, 30 noiembrie şi 1 decembrie 2021, de la ora 16:00, la Antena 1 e
Invitații lui Emi și Cuza sunt cuplul format din Cosmin și Eliza Natanticu. De data aceasta vorbesc despre momentul eliminării lor din Asia Express.
Vineri, 26.11.2021, 12:00
Cuza și Emi i-au avut ca invitați speciali pe Cosmin și Eliza Natanticu în episodul 38 din Asia mai târziu. Cei patru au vorbit, printre altele, despre eliminarea și ultima cursă a soților Natanticu.
Joi, 25.11.2021, 17:37
În a noua ediție de iUmor Sezonul 11, din 20 noiembrie 2021, Cosmin Natanticu, celebrul actor și comediant, vine în fața juriului de la iUmor cu cele mai tari glume ale sale despre experiența de la Asia Express. Tot ceeea ce spune în numărul...
Cosmin Natanticu și Eliza Natanticu au fost eliminați de la Asia Express - Drumul Împăraților. Sezonul 4 a adus curse surpriză și trasee dificile pentru toți concurenții, însă ultimul drum parcurs de echipa “Natanticilor” le-a dat bătăi de cap. Ce mesaj a transmis Cosmin după ce a părăsit competiția.
Marti, 23.11.2021, 11:30
Cursa de pe Drumul Împăraților se apropie de final, iar echipele rămase în competiție luptă pentru cel mai râvnit premiu al reality show-ului, cei 30.000 de euro. În ediția 39 a sezonului 4 din Asia Express, concurenții au avut parte de o nouă eliminare surpriză.
Cosmin Natancitu și Eliza au arătat superb la nunta lor ce a avut loc în 2018, iar cererea în căsătorie a fost una inedită. Cei doi s-au plăcut de când s-au cunoscut dar ca și prieteni, dar a mai fost doar un pas până la iubirea care i-a făcut să-și unească destinele.
Cele patru echipe rămase în ultima etapă din Asia Express au fost puse să își caute pentru prima oară cazare în Israel. Concurenții au plecat pe străzi încrezători că vor convinge localnicii să-i primească la ei în casă.
În ediția 38 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 21 noiembrie 2021, autostopul și cazarea s-au numărat printre cele mai dificile misiuni de pe Drumul Împăraților în perioada pandemică. Dacă în prima seară din Israel, concurenții...
Cosmin și Eliza Natanticu au dat peste o șoferiță extrem de simpatică la autostop, care le-a dezvăluit că îi poate duce până la Akko doar dacă acceptă „provocarea” de la ea.
La începutul ediției 38 a sezonului 4 din Asia Express, Irina Fodor a adăugat un element-surpriză, care a pus și mai multă presiune pe concurenți. Echipele au aflat că pot risca eliminarea dacă ajung ultimele în cursă, pentru că în cutiile pe care le vor primi sunt două nestemate verzi și una roșie.
În ediția 38 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 21 noiembrie 2021, Cosmin și Eliza Natanticu au dat peste o șoferiță extrem de simpatică la autostop, care le-a cerut în glumă să o convingă pentru a-i duce până la destinație....
În ediția 38 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 21 noiembrie 2021, echipele au fost nevoite să facă autostopul pentru a ajunge la destinația în care erau așteptate de Irina Fodor. Dorința de a rămâne pe Drumul Împăraților le-a dat...
Cosmin Natanticu a avut nu moment de excepție la iUmor, pe 20 noiembrie 2021, unde a povestit momente amuzante din viața lui. Desigur, comediantul a povestit câteva aspecte din Asia Express, show-ul la care a participat alături de soția sa, Eliza Natanticu.
Concurentul Asia Express, Cosmin Natanticu, va urca pe scena iUmor în calitate de invitat, cu un roast spumos, inspirat din experienţa sa din Asia Express – Drumul Împăraţilor. Îl puteți urmări mâine seară, 20 noiembrie 2021, de la 20:00, la Antena 1.
Drumul din Asia Express continuă cu un traseu plin de provocări, misiuni dificile și patru echipe care vor să își păstreze locul în competiție. Cea de-a doua zi din Israel a fost solicitantă pentru concurenți, însă aventura merge mai departe cu un nou Joc de Amuletă.
În ediția 37 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 17 noiembrie 2021, patru echipe au intrat în ultima etapă din Asia Express - Drumul Împăraților. Concurenții au ajuns în Israel și au fost nevoiți să se adapteze rapid la o nouă...
Eliza Natanticu și Cosmin Natanticu formează un cuplu extrem de frumos și de savuros. Mulți fani îi îndrăgesc pe Eliza Natanticu și Cosmin Natanticu, mai ales după participarea acestora la Asia Express, însă puțini știu cum s-au cunoscut și ce diferență de vârstă este între ei.
Ediția 35 a sezonului 4 din Asia Express a venit cu o surpriză pentru cele cinci echipe rămase în competiție. La scurt timp după ce s-au reîntregit echipele, Irina Fodor a dat vestea că ultimele patru cupluri de vedete cu cele mai puține nestemate vor participa la Cursa pentru Ultima Șansă.
În ediția 35 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 15 noiembrie 2021, a început cu emoție și teamă pentru cele cinci echipe rămase în cursă. Concurenții au așteptat cu nerăbdare să afle clasamentul final al etapei, care a ținut cont...
Cosmin Natanticu a trecut printr-un moment de cumpănă și a fost la un pas să renunțe la probă de la situl arheologic Jerash. Tensiunile și presiunea „și-au pus amprenta” asupra lui și a reacționat nervos.
Concurenții care au rămas alături de Irina Fodor au fost nevoiți să își depășească limitele fizice. Aceștia au avut de îndeplinit două probe dificile, care le-au testat răbdarea, memoria, echilibrul și nervii.
Ediția 32 a sezonului 4 din Asia Express a început cu un Joc de Amuletă memorabil. Trei echipe s-au întrecut pentru a câștiga un avantaj important în etapa opt a competiției. Iată cine s-a descurcat cel mai bine și a obținut o altă victorie pe Drumul Împăraților.
În ediția 32 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 9 noiembrie 2021, concurenții au ieșit extenuați și murdari de nămol din cel de-al doilea Joc de Amuletă din Iordania. Toți au depus cel mai mare efort pentru a termina probele în timp...
În ediția 32 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 9 noiembrie 2021, Lidia Buble & Estera, Mihai Petre & Elwira, Cosmin & Eliza Natanticu au ajuns la Irina Fodor în timp util și s-au calificat la cel de-al doilea Joc de Amuletă din Iordania....
Cinci echipe și-au continuat cursa în cea de-a opta etapă de pe Drumul Împăraților, Iordania. Concurenții au avut parte de schimbări majore și au aflat că nu se vor mai lupta pentru Imunitate, însă pot câștiga avantajele importante la cele două Jocuri de Amuletă.
În ediția 31 a sezonului 4 din Asia Express, cinci echipe s-au bucurat de peisajele spectaculoase ale Cetății Petra, însă autostopul și situațiile tensionate și-au spus cuvântul în cea de-a doua zi din Iordania.
În ediția 31 a sezonului 4 din Asia Express, din data de 8 noiembrie 2021, probele sunt din ce în ce mai complicate și complexe. După ce au plecat de la castelul unde au avut o misiune grea de îndeplinit, Cosmin și Eliza Natanticu trebuie să...
Eliza Natanticu a făcut spectacol cu vocea sa la Cetatea de la Petra, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Concurenta a impresionat vizitatorii cu piesele sale și calitățile vocale.
Cea de-a treia probă a ediției 29 din sezonul 4 Asia Express le-a oferit concurenților o experiență memorabilă. Cele trei echipe de la Cursa pentru Ultima Șansă au fost nevoite să facă pâine și s-a lăsat cu accidentări.
În ediția 29 al sezonului 4, de la Asia Express - Drumul Împăraților, din 3 noiembrie 2021, pentru a termina mai repede proba, Eliza Natanticu i-a cedat soțului ei responsabilitatea de a pune aluatul la copt. Concurentul a ținut prea mult și...
Ultima etapă din Georgia le-a pregătit telespectatorilor și concurenților o Cursă spectaculoasă pentru Ultima Șansă. Trei echipe se vor întrece pentru a obține pașaportul către Iordania, cea de-a opta etapă din Asia Express.
În ediția 29 al sezonului 4, de la Asia Express - Drumul Împăraților, din 3 noiembrie 2021, Patrizia Paglieri & Francesco și Adriana Trandafir & Maria Speranța sunt cele două echipe care s-au reunit ultimele în formula inițială, motiv pentru...
Au ieșit detalii neașteptate la careu după Jocul de Amuletă care a fost câștigat de Lidia Buble și Elwira Petre. Echipele reconfigurate au vorbit despre seara pe care au petrecut-o împreună, iar Cosmin Natanticu a "fiert" când a auzit ce a recunoscut soția lui.
În ediția 28 al sezonului 4, de la Asia Express - Drumul Împăraților, din 2 noiembrie 2021, Estera Buble și Eliza Natanticu au fost primele care au vorbit despre locul în care au dormit și despre cum au fost tratate la cazare. Cosmin Natanticu...
Cinci echipe în formulă nouă s-au întrecut în continuare pe Drumul Împraților pentru a se califica la cel de-al doilea Joc de Amuletă din etapa șapte a competiției, după ce au ratat Imunitatea din această seară.
Ediția 27 a sezonului 4 din Asia Express a venit cu o mulțime de provocări pentru cele șase echipe rămase pe Drumul Împăraților. Concurenții au început dimineața cu o probă "dulce", însă ce a urmat după le-a dat stări de rău.
Iulia Albu a avut parte de o zi agitată în Asia Express - Drumul Împăraților, alături de Cosmin și Eliza Natanticu. La finalul probelor, echipele au fost nevoite să își găsească cazare, iar invitata specială din această seară a trăit o experiență de neuitat.
Cosmin și Eliza Natanticu au avut parte de o surpriză neașteptată în ediția 26 a sezonului 4 din Asia Express. Cei doi s-au ales cu un nou coechipier pe traseul din această seară, Iulia Albu fiind cea care îi va urma îndeaproape pe concurenți.
În episodul 24 din Asia Mai târziu, Cuza și Emi i-au avut invitați pe Eliza și Cosmin Natanticu. Cei doi au făcut clarificări în privința unor gesturi care în timpul competiției au stârnit antipatii.
Sambata, 30.10.2021, 17:45
Finalul etapei cu numărul șașe a trimis trei echipe în prima cursă pentru ultima șansă disputată pe teritoriul Georgiei, a doua țară de pe Drumul Împăraților.
Joi, 28.10.2021, 12:59
Mihai și Elwira Petre, Cosmin și Eliza Natanticu, Cuza și Emi sunt cele trei echipe care au intrat în prima Cursă pentru Ultima Șansă din Georgia. Concurenții s-au întrecut pe un drum presărat cu misiuni dificile și experiențe de neuitat, însă un cuplu de vedete riscă eliminarea.
Eliza Natanticu a avut parte de un moment care a îndurerat-o până la lacrimi în etapa șase de pe Drumul Împăraților. Concurenta nu s-a mai putut abține și a izbucnit în plâns la finalul probei.
În ediția 25 a sezonului 4 din Asia Express, trei echipe se vor lupta pentru a rămâne în competiție. În urmă cu o zi, Patrizia Paglieri și Francesco au reușit să câștige cea de-a doua Imunitate din Georgia, motiv pentru care nu pot participa la Cursa pentru Ultima Șansă.
Cosmin & Eliza Natanticu, Lidia Buble & Estera, Cuza & Emi, Mihai & Elwira Petre sunt cele patru echipe care au intrat la Jocul de Amuletă din ediția 24 a sezonului 4 Asia Express. Lupta a fost una crâncenă, iar concurenții au apelat la strategii pentru a termina probele primii.
În ediția 24 al sezonului 4, de la Asia Express - Drumul Împăraților, din 26 octombrie 2021, Cosmin & Eliza Natanticu și Lidia Buble & Estera au fost cele două echipe care au luptat cu toate "armele" la finalul jocului. Lidia Buble și...
În ediția 23 a sezonului 4 din Asia Express, cinci echipe s-au întrecut pentru a se califica la Jocul de Amuletă din ziua următoare. Concurenții au avut parte de o zi extrem de extenunată, însă nu au renunțat nici măcar o secundă.
La prima probă din Georgia, Cosmin și Eliza Natanticu au apelat la un gest care a surprins pe toată lumea. Cei doi soți au ascuns costumele tradiționale pe care Francesco și Patrizia Paglieri le căutau, iar Irina Fodor i-a dat de gol.
Compeția dintre cele șase echipe și-a spus cuvântul în ediția 22 a sezonului 4 din Asia Express. Cosmin și Eliza Natanticu au apelat la un gest neașteptat pentru a-i încetini pe Patrizia Paglieri și Francesco, însă Irina Fodor i-a dat de gol.
Cele șase echipe rămase pe Drumul Împăraților s-au bucurat din plin de prima etapă din Georgia. Concurenții au început ziua în forță și au luptat pentru a se califica la Jocul de Amuletă, însă doar trei echipe au ajuns în timp util la Irina Fodor.